miercuri, 23 noiembrie 2005

Sicane si certuri, misiunea comunistilor

CRISTINA DIAC

Ministrii comunisti lasau necunoscatorilor impresia ca nu fac altceva decat sa se certe cu toata lumea. In realitate, aceasta era misiunea pe care Patrascanu, Gheorghiu-Dej sau Teohari Georgescu o primisera de la partidul lor: sa faca totul pentru a destabiliza orice incercare a lui Sanatescu de a normaliza situatia.

La primul contact cu guvernarea, ministrii comunisti s-au dovedit mai preocupati sa se certe cu manistii decat sa intreprinda efectiv ceva. Primul ministru Sanatescu asista neputincios la sicanele interminabile si inregistra in jurnal rezultatele mai mult decat modeste ale guvernarii sale: "Trebuie sa recunosc cu durere ca pana la finele lunii noiembrie nimic nu am realizat". Ajunsi la putere, comunistii au dovedit ca sunt totusi capabili sa produca ceva. Nu solutii, nici decrete-legi ci... crize. Pentru cineva din afara, asa cum era premierul Sanatescu sau oricare om politic al vremii, nefamiliarizati cu lumea comunista, care avea ca principiu calauzitor disciplina de partid, parea ca ministrii acestui partid nu fac nimic. In realitate, aceasta era misiunea pe care o primisera: sa obstructioneze orice activitate a guvernului, sa creeze cat mai multe neintelegeri care sa conduca la crize guvernamentale.
NOUL GUVERN. In noul cabinet format la 4 noiembrie 1944, Frontului National Democrat i-au revenit o treime din potrofolii si postul de vice-premier, in care a fost desemnat Petru Groza, liderul populist al unui partid de buzunar, apropiat de comunisti. Pe langa Patrascanu, care si-a mentinut postul de ministru al Justitiei, in cel de-al doilea guvern Sanatescu au mai intrat Gheorghe Gheorghiu-Dej la Comunicatii, Stefan Voitec la Educatie si Lothar Radaceanu la Munca si Asigurari Sociale (ultimii doi ministri din partea Partidului Social Democrat – partid membru FND), Gheorghe Vladescu Racoasa la Minoritati Nationale (reprezentand Uniunea Patriotilor, alta formatiune ce gravita in jurul comunistilor). Pe langa ministerele amintite, FND-ul – in realitate comunistii, au mai primit si o serie de posturi de subsecretari de stat. Printre acestea, de importanta covarsitoare pentru evolutia ulterioara a evenimentelor s-a dovedit numirea lui Teohari Georgescu ca subsecretar de stat la Interne.
Reprezentantii FND-ului cerusera pentru ei Ministerul Agriculturii, solicitat in acelasi timp si de PNT. La capatul a patru zile in care s-a negociat intens, singura problema ramasa in suspensie fiind cea a numitului minister, comunistii au renuntat brusc. Cu referire la aceasta, Constantin Sanatescu nota in jurnalul sau: "A doua zi s-au prezentat la mine Patrascanu si Gheorghiu-Dej, ca sa-mi spuna ca renunta la Ministerul Agriculturii; probabil au primit ordin de la generalul Vinogradov (n.n. – presedintele Comisiei Aliate de Control insarcinata cu supravegherea aplicarii armistitiului de catre partea romana) sa cedeze". Sanatescu intuise corect.
Inceput sub semnul unei crize create de comunisti, al doilea cabinet Sanatescu va dura inca si mai putin ca precedentul – aproape nici o luna incheiata. La sfarsitul lunii noiembrie, intr-o sedinta furtunoasa de guvern, ministrii Frontului au revendicat insistent ministerele de Interne si pe cel de Razboi. "Pretentie absurda si absolut nejustificata, probabil pentru a provoca o criza de guvern", nota premierul.
DOI PASI INAPOI. In conditiile in care Armata Romana lupta pe frontul de vest, politicienii epocii au considerat ca Ministerul de Razboi trebuie sa revina unui militar. Astfel ca, in cel de-al doilea guvern prezidat de generalul Sanatescu, desi era un cabinet politic, titularul acestui departament a ramas in continuare un militar – mai precis insusi premierul Sanatescu. Ministerul de Interne era cel responsabil cu mentinerea ordinii in tara ocupata de trupele Armatei Rosii, dezorganizata de razboiul ce se dusese in Moldova si de toate schimbarile ce se petrecusera in numai cateva saptamani. Din acest motiv, "burghezia" tinea cu dintii de acest departament. Numai ca dobandirea Ministerului de Interne era un obiectiv important si pentru comunisti. Clasa politica voia sa mentina ordinea in tara. Comunistii doreau sa impuna si ei o ordine, a lor.
Confruntat cu insistentele comunistilor, generalul Sanatescu si-a inaintat pentru a doua oara demisia. De data aceasta Regele Mihai i-a primit-o si a desemnat un alt general – pe Nicolae Radescu – sa formeze guvernul. In cabinetul ce a depus juramantul la 6 decembrie 1944, titularii de la Razboi si Interne erau insa tot doi generali. De data aceasta, premierul a retinut pentru sine nu Ministerul de Razboi, unde a fost desemnat generalul Negulescu, ci Internele. Din nou, comunistii renuntasera la cele doua ministere din cauza carora creasera practic criza ce a stat la originea demisiei lui Sanatescu. Uimit, acesta nota "comunistii au cedat aceste ministere si atunci nu inteleg pentru ce au creat aceasta criza acum cateva zile". Au renuntat pentru ca asa primisera ordin sa faca. In toata acesta perioada plina de incertitudini, in care nimeni nu stia cu precizie ce avea sa se intample in continuare, partidul comunist a sondat permanent terenul.
SI UNUL INAINTE. Inca din timpul guvernarii Sanatescu a inceput ceea ce ulterior a capatat denumirea de "asaltul prefecturilor". Prin aceasta se desemna actiunea de scoatere din functie cu forta a prefectilor si primarilor numiti anterior de regimul Antonescu si de inlocuire a lor cu oameni fideli comunistilor. Toate aceste inlocuiri au creat haos si s-au efectuat abuziv. De exemplu, la inceputul lunii noiembrie au avut loc la Constanta mai multe altercatii soldate cu victime de ambele parti, intre fortele de ordine si comunistii veniti sa-l instaleze prefect pe tovarasul lor, Victor Dusa. La jumatatea lunii noiembrie, ministrul de Interne Nicolae Penescu a anuntat ca se ajunsese la un acord intre FND si celelalte partide care formau guvernul, in privinta inlocuirii primarilor si prefectilor. Astfel, acestia urmau sa fie numiti de Ministerul de Interne intr-o prima faza, dupa care ar fi urmat organizarea de alegeri locale prin care electoratul sa-si desemneze favoritii pentru administrarea afacerilor locale. Obtinerea controlului in teritoriu reprezenta un punct de care comunistii s-au aratat deosebit de interesati. In conditiile in care problema tinea de competentele Ministerului de Interne, se demonstra o data in plus importanta subsecretariatului de stat detinut de Teohari Georgescu la acest minister.
Un alt minister detinut de comunisti a fost cel al Comunicatiilor, prin titularul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Problema transporturilor a revenit obsedant in primele luni de dupa 23 august. Problema transporturilor era de importanta vitala pentru ca Romania sa isi poata indeplini obligatiile asumate prin Conventia de Armistitiu. Conform acesteia, plata despagubirilor urma sa se faca in produse ce luau calea vecinului de la rasarit. Guvernul Sanatescu dorea sa-si arate buna credinta si sa livreze cantitatile conform graficului. Numai ca, a-ti achita datoriile de razboi catre URSS insemna sa livrezi bunuri iar a livra insemna practic a transporta. Cum caile de comunicatii erau intr-o stare jalnica, guvernul de la Bucuresti voia mult dar putea putin.

MOLDOVA – COMPLET IZOLATA
Situatia din Moldova, regiune prin care trecuse frontul, era sintetizata de primul ministru in doua cuvinte "ruina si mizerie mare". Traficul feroviar in Moldova fusese paralizat. Sovieticii largisera ecartamentul liniei ferate intre punctele Iasi-Ploiesti si Cernauti-Focsani, pentru a-l adapta astfel ecartamentului rusesc. In aceste conditii, trenurile romanesti, care circulau pe linii ferate cu ecartament mai mic, nu puteau practic sa acopere zona Moldovei. Prin aceasta masura, sovieticii urmareau sa inlesneasca transportul spre URSS a bunurilor pe care Romania trebuia sa le furnizeze in contul datoriei de razboi, dar nu numai.

IN ATENTIA GUVERNULUI
Savel Radulescu, presedintele Comisiei Romane de aplicare a armistitiului, a ridicat problema comunicatiilor in sedintele Consiliului de Ministri, apreciind ca "situatia transporturilor domina ca importanta intreaga problema a livrarilor". Sovieticii au promis rezolvarea situatiei, prin normalizarea unor serii intregi de linii de cale ferata. Bineinteles, pana la instalarea guvernului Groza, dorit de URSS, neputinta Bucurestiului a fost interpretata de Moscova ca rea credinta.