marți, 6 decembrie 2005

Editorial: "Strategia salamului"

LAVINIA BETEA

Din 1990 incoace, in explicatiile privind impunerea regimului comunist in Romania, s-a impus ca argument cu valoare de adevar absolut prezenta armatelor sovietice. Studiul presei de epoca si al documentelor de arhiva, conexat cu informatiile, din aceleasi surse, din ceea ce va fi numit ulterior "lagarul comunist" are ca rezultat imaginea unei realitati complicate in extrem prin multitudinea factorilor implicati si a tehnicilor de influenta si persuasiune utilizate de minoritatea activa si disciplinata a comunistilor din fiecare tara. In aceasta situatie, prezenta trupelor sovietice apare mai curand ca element al cadrului contextual favorizant, decat ca factor responsabil al schimbarilor de regim.
Daca Stalin se decupeaza din istoria epocii in ipostaza de "dirijor rosu" al schimbarilor Europei de Est si Centrale, nu stim daca el isi cunostea dintru-nceput toata partitura ori o exersa prin tatonari succesive pe parcurs. Ca argument al ultimei ipoteze sunt prestatiile interpretilor sai din tarile ce urmau a fi sovietizate. Insisi liderii comunisti ai acestor tari au fost indusi in eroare de declaratiile propagandistice facute de el dupa razboi. Spre exemplu, in 1945, intr-o convorbire cu o delegatie a Partidului Laburist britanic, "tarul rosu" afirmase ca, tinand cont de schimbarile datorate razboiului, calea parlamentara spre socialism nu mai este ceva imposibil. Bazandu-se pe astfel de declaratii oficiale, Clement Gotwald intrezarea pentru Cehoslovacia o strategie nationala, diferita de cea bolsevica. Din cauza aceleiasi confuzii si liderul comunist ungur, Rakosi, planuia in septembrie 1946: "Socialismul nostru va fi creat exclusiv ca rezultat al istoriei maghiare si al fortelor noastre economice, politice si sociale. Va fi un socialism nascut pe pamant unguresc si adaptat conditiilor unguresti". Cat despre Tito, acesta a crezut ca este atat de liber in calea spre socialism incat sa faca planuri de constructie a unei republici federative balcanice in care sa inglobeze Romania, Bulgaria si Albania, unde, printre altele, urma sa impuna cultul propriei personalitati.
Va fi fost aceasta o strategie menita sa creasca influenta partidelor comuniste printre multimile speriate de bolsevizare ori o dovada a faptului ca Stalin – la fel ca in momentul invaziei naziste din vara lui 1941 – fusese luat prin surprindere de cursul evenimentelor?
In anihilarea "Opozitiei" si in pregatirea alegerilor pentru consiliile populare si pentru parlamentele de dupa razboi s-au utilizat insa in mod planificat si organizat tehnici de manipulare prin care comunistii preiau conducerea. "Strategia salamului" a fost denumita plastic una dintre acestea de cominternistul Rakosi. Liderul maghiar o explica astfel tovarasilor sai din alte tari, aflati in aceeasi conjunctura politica: "a taia zi de zi, felie cu felie, reactiunea care se ascunde in celelalte partide politice."
Prin urmare, grupuri actionand in folosul partidelor comuniste, adesea cu acordul tacit al populatiei sugestionata de tehnicile de agitatie si propaganda (ca actiuni de suprafata), hartuiau partidele de Opozitie si pe reprezentantii institutiilor traditionale scontand efectul discreditarii lor. In felul acesta, sub acuzatia de "vinovati de dezastrul tarii", au fost condamnati conducatorii Romaniei din timpul razboiului purtat alaturi de armatele naziste si culpabilizati reprezentantii vechilor partide. "Felie cu felie" au fost astfel eliminate sau anihilate vocile Opozitiei.
In ceea ce-i priveste pe legionari – ca exponenti ai extremei drepte si totodata ai singurei miscari politice de masa din Romania – au fost o prima tinta a actiunilor comuniste. In speranta ca anglo-americanii vor interveni pentru un regim democratic, unele grupuri din interiorul miscarii incercasera sa se "adapteze" schimbarilor din tara, antamand o alianta cu Partidul National Taranesc. Astfel ca la 26 august 1944, Horatiu Comaniciu i-a adresat lui Iuliu Maniu un memoriu public. "Simtim suflul vremurilor noi – scrie comandantul legionar – iesit la suprafata apelor unui timp agitat. Recunoastem schimbarile care se produc si ne dam seama ca in fata lor nu putem ramane indiferenti. Deci la chemarea regelui si a guvernului sau, raspundem la datorie."
In noiembrie 1944, intr-o serie de intruniri tinute la STB si in alte firme bucurestene, unde miscarea avusese multi aderenti, Ana Pauker a adresat legionarilor ("muncitori si cinstiti") indemnul de a se inscrie in PCR. In discursurile lui Vasile Luca se regaseste acelasi apel. Purtatorul de cuvant al comunistilor la tratativele cu legionarii a fost Alexandru Nikolski, fost agent sovietic, prins si inchis in vremea razboiului in Romania. Faptul ca mesagerii acestei aliante au fost oameni de incredere ai Moscovei (ei insisi fiind cetateni sovietici) este o dovada a aprobarii si controlului Kremlinului in utilizarea strategiei.
In ceea ce-i priveste pe legionari, aveau si ei planurile lor de manipulare a comunistilor si de conservare pentru vremuri mai prielnice. In asteptare, optimisti, se consolau cu ideea exprimata in popularul slogan al epocii: "Camarade nu fii trist /, Garda merge inainte/, Prin Partidul Comunist."