miercuri, 8 martie 2006

Procesul horthystilor

ILARION TIU

Pe langa Tribunalul Poporului format la Bucuresti s-a constituit unul si la Cluj, cu atributii in judecarea "criminalilor de razboi". Instanta clujeana a avut menirea sa cerceteze si sa judece abuzurile si atrocitatile administratiei maghiare horthyste asupra romanilor si evreilor intre 1940 si 1944.

Desi eliberata de armatele romano-sovietice inca din toamna anului 1944, Transilvania de Nord-Vest a fost folosita de URSS in jocurile diplomatice cu Bucurestiul si Budapesta. Decizia finala de incorporare la Romania a fost luata dupa constituirea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. Ulterior, in orasele nord-transilvanene s-a reinstalat administratia romaneasca. Atunci au inceput si cercetarile privind abuzurile si atrocitatile autoritatilor maghiare horthyste, in perioada cedarii teritoriului (septembrie 1940-octombrie 1944).
ABUZURI HORTHYSTE. Au existat doua perioade mai importante in care autoritatile maghiare horthyste au luat masuri contra etnicilor romani si evrei din regiune. Primele victime au fost romanii, imediat dupa Dictatul de la Viena si instalarea administratiei Budapestei. Timp de doua luni au fost inregistrate masacre etnice, deportari si suprimari ale drepturilor civile. La sfarsitul anului 1940, tensiunile romano-maghiare s-au mai aplanat. In primavara anului 1944, regimul de extrema dreapta din Ungaria a deplasat prigoana catre evrei. In mai acel an, guvernul de la Budapesta a cedat presiunilor Berlinului si a dispus deportarea populatiei iudaice in lagarele de exterminare din Polonia.
TRIBUNALUL POPORULUI, LA CLUJ. Dupa judecarea primelor "loturi" de "criminali de razboi", Tribunalul Poporului si-a stabilit o sectie si la Cluj. La 22 iunie 1945, in prezenta lui Avram Bunaciu, acesta si-a deschis "portile", avand ca model institutia similara din Bucuresti. Procesele nu au aparut imediat dupa crearea Tribunalului, asa cum se intamplase la Bucuresti. Pentru "crimele de razboi" ce trebuia judecate acolo era nevoie de o documentatie mai minutioasa.
Marturii ale romanilor fusesera stranse inca din 1940. O parte din "informatori" fusesera romanii expulzati de administratia horthysta in toamna anului 1940, care dadusera declaratii la posturile de jandarmi de la granita. Autoritatile mai puteau face insa anchete in localitatile unde se comisesera abuzuri. In cazul evreilor, situatia era mai complicata. Deoarece fusesera deportati in lagarele din Polonia, nu era cunoscut numarul supravietuitorilor. O mare parte din ei pierise in camerele de gazare, mai ales femeile, copiii si batranii. Barbatii apti de munca fusesera mutati in lagare de munca pe teritoriul administrat de armata germana, fiind inca dispersati prin Europa. Alt inconvenient era si retragerea multor functionari si militari care comisesera abuzuri o data cu administratia maghiara in toamna anului 1944. Astfel ca abia in primavara anului 1946 s-au putut intocmi primele rechizitorii.
CRIME CONTRA ROMANILOR SI EVREILOR. Au fost judecate doua procese, incepute in prima jumatate a lunii mai 1946. Primul a fost "rezervat" abuzurilor contra romanilor si evreilor pe perioada administratiei horthyste. In acest caz au fost puse sub acuzare 63 de persoane. Al doilea proces, cel al "Ghetoului", a avut notorietate mai mare, deoarece s-a judecat deportarea populatiei evreiesti din nord-vestul Transilvaniei la Auschwitz. Cei 195 de invinuiti au fost totodata acuzati si de degradarea civica si persecutia evreilor.
In total, au fost pronuntate 30 de sentinte capitale, 52 de munca silnica pe viata si alte cateva zeci de pedepse mai mici. Insa cei mai multi dintre condamnati fusesera judecati in lipsa, mai ales cei pedepsiti cu moartea. Din 185 de invinuiti, doar 51 se aflau in sala Tribunalului. Sentinta capitala nu s-a aplicat pentru nimeni, pedeapsa fiind comutata la munca silnica pe viata.
NEMULTUMIRI ALE MAGHIARILOR. Atat autoritatile de la Budapesta, cat si maghiarii din Romania au fost profund nemultumiti de faptul ca sentintele Tribunalului Poporului se pronuntasera cu precadere impotriva etnicilor maghiari. O razbunare pentru Dictatul de la Viena – au acuzat propagandistic unele voci. In timpul anchetei s-au produs si revolte. Spre exemplu, la inceputul lunii februarie 1946, aproximativ 600 de maghiari au protestat in fata sediului Politiei din Gheorghieni (jud. Cluj), intrand cu forta in imobil. Acolo se aflau detinuti cinci suspecti de crime de razboi, in frunte cu protopopul romano-catolic Laszlo Ignatiu. Nemultumirile fata de deciziile Tribunalului Poporului din Cluj se manifesta si astazi. Cel mai cunoscut caz este acela al aristocratului Albert Wass, condamnat la moarte de aceasta institutie in 1946. Fusese acuzat in principal ca la intrarea armatelor horthyste a dispus omorarea unor sateni din Sucutard si Muresenii de Campie (jud. Cluj). Wass a fugit in Germania, iar in 1952 in Statele Unite, unde s-a afirmat ca om de cultura. Dupa 1989, mai multe scoli maghiare din Romania au primit numele sau, in orasul Sfantu Gheorghe ridicandu-i-se o statuie. O campanie de reabilitare a grofului Wass este pusa in prezent de liderii UDMR. Nu putine au fost polemicile intre liderii PRM si ai UDMR pe tema "crimelor de razboi" de care este responsabil Albert Wass.

TRIBUNALUL CRIMELOR DE RAZBOI
Conform legii din aprilie 1945, Tribunalul Poporului din Bucuresti trebuia sa functioneze pana la 1 septembrie acel an. Insa detentia lui Ion Antonescu in URSS si nepredarea lui la Tribunalul de la NurImberg au impus modificarea legii. Astfel ca in februarie 1946 s-a dat o noua lege, prin care activitatea Tribunalului Poporului se prelungea pana la 1 iunie 1946. Dupa judecarea "lotului" Ion Antonescu, a fost desfiintat definitiv la 22 iunie 1946. Pana la incetarea activitatii, Tribunalul Poporului judecase 15 "loturi". Cei mai multi inclusi in rechizitoriile "acuzatorilor publici" fusesera lideri militari sau inalti functionari de stat din perioada septembrie 1940-august 1944, precum si conducatori militari de pe frontul de est sau administratori ai Basarabiei, Bucovinei de Nord si Transnistriei. Competentele sale in judecarea "criminalilor de razboi" au fost preluate de Tribunalul Capitalei, Sectia I Penala. In august 1947 s-a dat o noua lege pentru pedepsirea "criminalilor de razboi", prin care sarcina revenea Curtilor de Apel din Bucuresti si Cluj. Legea a mai fost modificata si in 1948, pentru ca in septembrie 1955 sa se dea un decret de gratiere in favoarea condamnatilor pentru "crime de razboi" care aveau pedepse pana in zece ani.