miercuri, 10 mai 2006

Dupa razboi, legionarii schimba tactica

ILARION TIU

Mircea Nicolau, fostul sef al organizatiei legionare Bucuresti in perioada 1947-1948, povesteste pentru Jurnalul National tacticile de opozitie a extremistilor de dreapta contra comunistilor, dupa razboi. Legionarii contau pe interventia Statelor Unite in Romania, pentru a inlatura pericolul comunizarii tarii de catre sovietici.

Jurnalul National: Domnule Nicolau, unde va aflati la 23 august 1944?
Mircea Nicolau
: La acea data eram inchis la penitenciarul Aiud, ispasind o condamnare din iulie 1941. In timpul regimului national – legionar, fusesem inspector special de Politie, in regiunea Oltenia. Dupa "rebeliunea legionara" am fost condamnat la moarte, in lipsa, pentru asa-zisa "pregatire a rebeliunii". Fiind prins, s-a rejudecat condamnarea, primind o pedeapsa de sase ani. Pana in octombrie 1942 am fost detinut la Vacaresti, apoi la Aiud pana in septembrie 1944, cand am fost readus la Vacaresti, de unde m-am eliberat. Am ramas in inchisoare pana in martie 1946, cand s-a admis rejudecarea proceselor celor care n-au avut drept de recurs inainte de caderea lui Antonescu. In urma procesului am fost achitat.

La Vacaresti ati reusit sa luati contact cu legionarii care se reorganizau dupa caderea lui Antonescu?
Oficial, nu aveam voie sa iau contact decat cu familia. Insa, prin rude, reuseam sa mentin legaturile cu legionarii din afara, cunoscand eforturile lor de reorganizare. Primeam si ziare, de unde ma informam despre noua situatie politica dupa "intoarcerea armelor".

Dupa eliberare ati reluat activitatea politica?
In 1946 functiona inca o atitudine pe care o luase fata de noi Partidul Comunist in urma unei intelegeri din decembrie 1945, prin care legionarii se angajau sa nu se mai implice in dezbaterile politice, in schimbul incetarii urmaririi lor. Comunistii se temeau ca, daca vor mentine regimul dur initiat de Antonescu impotriva noastra, s-ar putea sa devenim membri ai Partidului National Taranesc. A existat o anumita directie de apropiere de PNT initiata de Horatiu Comaniciu, insa nu a fost urmata de multi legionari. Majoritatea doreau sa faca politica noastra traditionala, deoarece nu aveam aceeasi doctrina ca taranistii, noi aveam alta schema de organizare, in cuiburi, sectoare etc. Eu dupa eliberare nu m-am mai implicat o perioada in activitati politice. Mi-am gasit cu greu o slujba in Bucuresti si am incercat sa reintru in viata de "civil". Insa constatand ca Partidul Comunist nu si-a tinut promisiunile luate in decembrie 1945 – respectiv "curatarea" inchisorilor de legionari si incetarea urmaririi lor –, am decis sa reincep activitatea politica militanta. In primavara anului 1947, noi, legionarii, ne-am reorganizat.

Cum si de ce?
Activitatea se desfasura pe doua planuri: intern si extern. Chiar Nicolae Petrascu, care conducea atunci Miscarea legionara din tara, venise de peste granita la sfarsitul lui 1944, parasutat impreuna cu o echipa. El mentinea prin curieri legaturi cu conducatorii legionari din Occident. In tara, ne-am organizat dupa vechiul nostru sistem: cuiburi, familii, sectoare. Eu am primit functia de conducator al organizatiei Bucuresti. Prin faptul ca facusem inchisoare, eram cunoscut. Aceasta organizatie era punctul concentric al tuturor organizatiilor din tara. Toate regiunile – Moldova, Ardealul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea – veneau aici si raportau. Eu primeam curierii legionari la Bucuresti si apoi prezentam mai departe situatia lui Nicolae Petrascu. Aceasta avea sa ma coste o condamnare de munca silnica pe viata, dupa 1948.

Cum realizati legatura cu Nicole Petrascu? Prin case conspirative sau locuri de intalnire?
La inceput a existat o casa conspirativa, unde am pregatit activitatea de reorganizare. Insa curand, dupa ce a inceput activitatea noastra, am parasit casa, fiind siguri ca va fi descoperita. Foloseam locuinte necunoscute politiei, pe care le schimbam la fiecare intalnire. Mai aveam intalniri pe strada, in puncte stabilite anterior. Nu ma intalneam intotdeauna cu Nicolae Petrascu, ci cu oameni prin care acesta tinea legatura cu organizatiile, in special Valeriu (Vica) Negulescu, mana sa dreapta. Ulterior, am fost condamnat in acelasi lot cu Vica Negulescu, amandoi la munca silnica pe viata.

Care a fost soarta Miscarii legionare, reorganizate in primavara anului 1947?
In noaptea de 14/15 mai 1948 s-au produs arestari generale care s-au ridicat la cateva mii. M-au cautat si pe mine acasa, dar nu m-au gasit, asa ca m-am ascuns. Totusi, prin luna iulie am fost arestat, descoperirea datorandu-se mentinerii contactelor cu legionarii urmariti. Cea mai mare parte a detentiei am facut-o la Aiud, fiind eliberat la amnistia din 1964.

SERVICIU SECRET LEGIONAR
"Miscarea legionara era pregatita, in eventualitatea unei ofensive pe care armata americana ar fi declansat-o sa elibereze Romania de comunism. N-a fost o vorba in vant eventualitatea unei ofensive americane in perioada 1946-1948, pentru a elibera Romania de comunism. Ei aveau nevoie de o baza sigura aici, incercandu-se ca aceasta sa fie constituita de Miscarea legionara. S-a format un serviciu de informatii care sa reflecte situatia din tara sub toate raporturile – economic, politic, social – in asa fel incat, in eventualitatea unei ofensive, americanii sa stie pe ce teren calca. Existau niste canale de comunicare a informatiilor: veneau de peste granita legionari care preluau informatiile si le transmiteau dincolo. «Agentii» nostri nu aveau o pregatire speciala. Datele se refereau la infornatii cunoscute de cei care traiau in mijlocul lucrurilor: ce unitati militare sovietice exista, cam cu ce efectiv, cum se organizeaza Partidul comunist, unde erau punctele tari ale acestuia, care erau oamenii cu greutate in PCR, legaturile dintre partid si populatie, relatiile cu celelalte partide politice, etc."
Mircea Nicolau