marți, 16 mai 2006

Editorial: Maria, dezmierdata Rica

LAVINIA BETEA

S-au facut interesante comparatii intre evenimentele din 22 decembrie 1989 si cele din 23 august 1944. Ambele situatii – s-a spus – prezinta caracteristicile unor lovituri de stat carora li s-a conferit ulterior titulatura de revolutie. Calendaristic, marcheaza inceputul unor etape tranzitorii numite "democratie populara" dupa cel de-al doilea razboi mondial si "tranzitie post-comunista" in zilele noastre. In amandoua datile a fost declarata oficial schimbarea unui regim de dictatura cu unul democratic.
Cum in memoria colectiva situatiile politice complexe sunt reprezentate prin faptele si destinul conducatorilor, intre Antonescu si Ceausescu au fost gasite, de asemenea, similitudini. Amandoi, din lideri cu puteri si convingeri absolute in mesianismul lor, sfarsisera, in numai cateva ceasuri, prin a fi redusi la nimic. Antonescu, sechestrat intr-un fel de debara a Palatului Regal, Ceausescu facand autostopul pe-un drum laturalnic. Au murit in acelasi fel: executati, prin impuscare, dupa procese politice de factura stalinista. Apelasera, cu demnitate, in ultima clipa la simbolurile ce le consacrasera succesul politic: Antonescu s-a prezentat in fata plutonului de executie purtand o cocarda tricolor; Ceausescu cantand "Internationala".
Amandoi dictatorii au fost si barbati notoriu atasati de nevestele pe care si le "ridicasera" in conul de lumina al puterii lor absolute. Lipsite de vreo inzestrare anume, fara fatala iubire a sotilor-dictatori, Elena Ceausescu si Maria Antonescu ar fi fost, cel mai probabil, niste femei oarecare.
Dintre aceia care-au scris in ultimii ani despre Ion Antonescu, multi au ramas impresionati de scrisoarea pe care maresalul i-a adresat-o sotiei inainte de executie. Interpretate in cheie exclusiv afectiva, anumite fraze sunt folosite ulterior ca impresionante citate – proba a patriotismului lui Antonescu. Sub vraja cuvintelor expeditorului si solemnitatii momentului – ultime ganduri de viata – cititorul e putin inclinat sa-si inchipuie destinatara.
Maria Antonescu a fost fiica de militar. De grad inferior, cu solda mica, betiv sau cartofor ori poate cu familie prea mare – caci aceasta fata a sa n-a avut, cum cereau obiceiurile vremii, zestrea cuvenita casatoriei cu ofiteri de rang superior. Cand s-a maritat cu Antonescu, avea si doua maritisuri anterioare. Dintr-unul ramasese cu un copil handicapat. In epoca, o mireasa cu asemenea date biografice era opusul unei "partide" pentru un ofiter si suparare mare in familia oricarui mire.
Cand se-ntalnise cu Antonescu era inca nedivortata legal de cel de-al doilea sot, un negustor evreu care traia la Paris. In slabiciunea pentru Maria, dezmierdata Rica, fiinta puternica a ofiterului superior cu ambitii politice Antonescu e insa coplesita de preferintele barbatului Ionel. Intransigentul care-si clamase notoriu moralitatea prin refuzul de a se aseza la masa cu Regele Carol al II-lea acompaniat de Elena Lupescu, pe motiv ca nu sta la masa alaturi de-o... metresa (folosise, desigur, pe fata neaosul cuvant romanesc), isi alesese o femeie inca maritata! Fusese subjugat de ea pana-ntr-atat incat ajuns la putere, pe avocatul Mihai Antonescu care-l scosese curat din procesul de bigamie intentat la instigarea regelui, l-a facut sef de guvern si totodata ministru de Externe. Iar aceea care dupa canoanele publice era o sotie nepotrivita, devine un VIP al ziarelor vremii cu monopol mediatic asupra actiunilor caritabile in folosul frontului.
In chiar ultimele clipe de viata, in scrisoarea adresata sotiei sale, ideile politice ale liderului Antonescu se-nvalmasesc printre gandurile indragostitului Ionel. Recunoscandu-se pe sine invins (caci "popoarele in toate timpurile si peste tot au fost ingrate"), cu retorica omului politic, spera in judecata istoriei. Istoria i-a pus pe toti la locurile meritate, in consecinta "ne va pune si pe noi" (pe el, maresalul... dimpreuna cu Rica!).
Soarta femeii devenita prin hazardul judecatilor inimii "doamna maresal Antonescu" a fost cu adevarat tragica. La cateva ceasuri dupa arestarea sotului sau, Maria Antonescu a aflat cat de "ingrati" sunt chiar fostii apropiati. Incercand sa se refugieze la familia regala, regina-mama Elena ii transmite refuzul de a o primi. Curand a fost arestata si, separat de sotul ei, transportata in Uniunea Sovietica. La aflarea vestii executiei tatalui vitreg, fiul handicapat al Mariei s-a sinucis. Anii care i-au mai ramas pana la deces (1964) au fost o lunga agonie. A trecut (in regim de "detinut la secret") prin cumplitele inchisori de femei lasand in urma-i imaginea-simbol a nefericitei care in scurta plimbare de noapte prin curtea temnitei aduna infrigurata chistoacele tigarilor aruncate de paznici. Crucificata apoi, prin domiciliu obligatoriu, in iernile geroase si verile caniculare ale Baraganului isi trece timpul tricotand manusi. Rar, atat cat regulile ingaduiau, a scris unei nepoate. Se bucura de primirea a doua sticle de bere, staruie pentru timbre postale ori n-a putut iesi din casa printre troiene – sunt vestile pustiului ei. Semneaza simplu, "Rica". Nenorocita prin intamplarea de a fi fost nevasta maresalului Ion Antonescu.