marți, 23 mai 2006

Editorial: Trandafirii lui Tito

LAVINIA BETEA

Printre legile care guverneaza memoria colectiva se afla si aceea de reprezentare a fenomenelor de mare complexitate prin anumite personaje cu personalitate si merite resemnificate in functie de interpretarile prezentului. Astfel, Tito, care in vremea Cominternului fusese un desavarsit discipol al lui Stalin, denuntandu-si cu sarg propriii tovarasi (chiar si in dosarul uneia dintre nevestele sale, executate dupa un proces stalinist, se afla semnatura lui!), a ramas in istorie exclusiv ca opozant al magistrului sau.
Schisma Tito-Stalin este, de asemenea, analizata la nivelul personajelor principale. Rareori, apa involburata a trecutului scoate la iveala din vartejurile politicii, destinele unor barbati si femei cu vieti frante numai pentru ca trezisera antipatia vreunui zelos slujbas ori, dimpotriva, pentru ca se aflasera – fie si-o singura zi! – in preferintele unui om al puterii, cazut in dizgratie.
Dupa ce Cominformul l-a declarat pe Tito "agent al imperialismului", numele actritei sovietice Tatiana Okunevskaia a disparut din presa, filmele in care jucase fiind retrase din circuit. Insasi vedeta cinematografiei sovietice din timpul celui de-al doilea razboi mondial disparuse dintr-o data, de parc-ar fi inghitit-o pamantul, dintre colegi, cunoscuti si familie. N-ar fi stiut nici macar ea sa spuna cu precizie unde se afla, topografia tenebroaselor inchisori unde petrecuse mai bine de un an in ancheta, ramanandu-i pentru totdeauna necunoscuta. In anii care-au trecut pana la impacarea urmasului lui Stalin cu "tradatorul Tito" a taiat lemne in padurile inghetate ale Siberiei. O "dusmanca" starnind sentimente ambivalente printre celelalte detinute: "femeile din popor" o ajutau din admiratia pentru trecutul de populara actrita; nevestele fostilor potentati zdrobiti de morile fara ragaz ale justitiei staliniste se fereau de "tiitoarea calaului Tito".
Prin anii ’30, cand Okunevskaia era o foarte frumoasa studenta la Arhitectura, un regizor o remarcase pe strada. Cinematografia fiind arta utilizata predilect in educatia comunista a maselor, cariera si popularitatea fetei au fost fulgeratoare si ametitoare intr-o lume unde multimile de milioane aveau putine alegeri de facut in privinta filmelor si spectacolelor, evaluarile oficiale fiind impuse si ca succes de public. S-a maritat cu un alt produs stralucitor al realismului socialist, jurnalistul si scriitorul Boris Gorbatov, laureat al premiului Stalin. Spre sfarsitul razboiului, Okunevskaia joaca rolul principal in filmul "O noapte deasupra Belgradului" dedicat partizanilor iugoslavi. Filmul este difuzat soldatilor sovietici de pe front intr-un turneu la care participa si actrita. Spectacolul se termina apoteotic cu imnul partizanilor lui Tito, interpretat "life" de Okunevskaia. Dupa indicatiile regizorului, pe versul final "La lupta, slavi, aurora e-aproape!", desfasura din pumnul drept, strans, ridicat, o imensa esarfa de nailon rosu, dezlantuind delirul spectatorilor.
In 1945 – scrie ea in memoriile publicate in anii perestroicii lui Gorbaciov – "s-a deschis poarta raiului". Receptii oficiale si... primele plecari in strainatate, diplomatia sovietica repurtand insemnate succese, inarmata in iesirea peste hotare cu "artileria grea" a delegatiilor de artisti si ansambluri folclorice. Vedeta filmului sovietic care glorifica eroismul partizanilor iugoslavi este invitata, cu ocazia unei astfel de deplasari, la masa de insusi Tito. Maresalul o primeste in noua sa resedinta, palatul regelui care fugise din tara, speriat de comunism. O intampina, in poarta, in ipostaza de curtezan galant care tocmai taiase pentru ea, din gradina regala, un imens buchet de trandafiri... negri! Flori nemaivazute si niciodata uitate de femeia care le va asocia raritatea culorii cu nenorocirea vietii ei. Tito poarta pe mana un diamant negru si este insotit de un superb caine (de asemenea, negru!), fosta proprietate a unui ofiter neamt. Masa, vesela si scaunele unde iau pranzul sunt si ele "exproprieri ale dusmanului".
"Mesagera prieteniei sovietice" a platit cu varf si-ndesat regeasca primire. Intre memoriile altor victime ale stalinismului ale sale sunt de neuitat, exceland in descrierile unor torturi de rara cruzime prin contrastul cu situatia reala. Violata de Beria cu putina vreme inainte de arestare, n-a avut parte nici macar de firescul ingaduintei ce sta in obiceiul barbatului care se-nfrupta din trupul unei ravnite femei.
In camerele de ancheta, parea ca tocmai frumusetea si gloria de-odinioara ii erau marile pacate. Vedeta, aclamata cu putina vreme in urma si de anchetatori (oameni sovietici si ei!), ajunsese o desfatare printre lugubrele lor indeletniciri. Dupa cateva zile de carcera, bunaoara, inghetata si murdara, fusese dusa intr-un birou unde toti ofiterii "in tura" o asteptau asezati ca la spectacol. "Dezbracati-va!" – i-a ordonat anchetatorul ei. "Nu mi se daduse voie sa ma spal, fata mi-era murdara. Colac peste pupaza aveam menstruatie, mi se luase nu numai vata, ci si batista. Eram naclaita de sange", povesteste memorialista, incheind cu distractia hoardei de "neghiobia lui Tito".
O mica dar incapatoare istorie a calvarului de "detinuta politic".