miercuri, 31 mai 2006

Gheorghe Tatarescu si guvernul Groza

CRISTINA DIAC

Cariera lui Gheorghe Tatarescu a acoperit mai bine de doua decenii din istoria Romaniei. S-a certat cu Bratienii, a fost "omul lui Carol al II-lea", a intrat in guvernul Groza. Doamna Sanda Tatarescu-Negroponte a acceptat sa explice ce fel de om era tatal domniei sale, de ce a acceptat sa colaboreze cu comunistii, cum vorbea acasa despre ei.

Jurnalul National: Cum era in familie politicianul Gheorghe Tatarescu, vorbea politica acasa cu mama dvs. Aretia Tatarescu, cu dvs.?
Sanda Tatarescu-Negroponte: Eu am avut ceva vreme privilegiul sa fiu secretara lui. Aveam deja o varsta, vorbeam limbi straine – tata vorbea frantuzeste si nemteste, dar nu vorbea englezeste – si avea nevoie de cineva care sa-i traduca repede cate ceva. Astfel am ajuns sa cunosc anumite amaraciuni, ingrijorari si chiar tragedii pe care tata le-a trait, pentru ca le-am suferit alaturi de dansul. Ca om, nu aprecia averea in mod deosebit, si in locuinta de la Bucuresti si in cea de la Poiana, camera lui era cea mai mica din casa. Mergea cu masina noastra, care era o hodoroaga, nu cu masina oficiala. Era realmente pasionat de politica. Cand faci politica, nu mai ai prieteni, nu mai ai familie, nu mai ai nimic. Maniu a avut un atu din faptul ca nu avusese familie.

Ce alte diferente vedeti intre tatal dvs. si Iuliu Maniu?
Iuliu Maniu reprezinta un mit care ne face cinste. A fost un om integru, a avut o linie si s-a gandit mai mult la linia aceasta decat la necesitatile tarii. Dupa 23 august erau doua feluri de a vedea atitudinea romaneasca. Unul era al lui Maniu – acela de a fi intransigent, de a se sacrifica, de a se autodistruge, dar pentru o linie; al doilea – al tatalui meu, care s-a sacrificat stiind foate bine ca va fi criticat, ca va fi neinteles pana intr-o anumita epoca.

Ce credeti ca l-a determinat sa accepte colaborarea cu Partidul Comunist?
Convingerea lui era ca lupti mai bine din interiorul cetatii decat din exterior, ca fiind la putere ai in mana anumite parghii pe care din opozitie nu le ai. O alta obsesie a lui era sa-i uneasca pe toti oamenii politici. Credea ca, daca toata lumea ar fi facut ca el, ar fi reusit sa domine PCR, poate ar fi temporizat lucrurile si poate ar fi influentat mai mult evenimentele politice. Tata insa nu era iubit din cauza ca fusese prim-ministrul lui Carol al II-lea.

Dar ce spera sa obtina intrand la guvernare alaturi de comunisti?
Intrand la guvernare, si-a dorit sa readuca intre fruntariile tarii vechile teritorii pierdute, sa scape o anumita clasa si sa incerce cat de cat sa temporizeze dezastrul care avea sa vina. A incercat sa mai salveze ce se mai putea salva. Caci in definitiv ce avea tata de aparat? In primul rand apara Coroana, deoarece credea cu tarie ca Romania nu poate exista decat prin monarhie. In al doilea rand, si-a dorit sa apere granitele tarii, facand pe cat se poate apropieri cu tarile occidentale, dar fara sa-i supere pe rusi. In al treilea rand, a incercat sa apere cat se poate economia tarii. Rand pe rand, toate cele trei au fost pierdute. Tata a fost scos din guvern cu cateva luni inainte de abdicarea Regelui. In privinta granitelor si a situatiei internationale a Romaniei, a mers la Paris, a obtinut Transilvania, dar nu si cobeligeranta – ceea ce era foarte important. S-a facut peste capul lui – desi ministru de Finante era Alexandru Alexandrini din partidul lui – o reforma monetara. A pierdut toate trei lucrurile. In noiembrie 1947 i s-a cerut sa plece de la Ministerul de Externe. A doua zi a intrat in domiciliu obligatoriu.

Dupa inscenarea de la Tamadau, in urma careia au fost arestati liderii Partidului National Taranesc, a intuit ca va veni si randul lui?
Nu. Spera ca anglo-americanii vor da balanta din nou in favoarea noastra. Nu si-a imaginat ca vom fi pierduti pentru atatea zeci de ani.

Nici macar cand a vazut ca fusesera arestati Maniu, Mihalache si ceilalti lideri taranisti?
Nu, n-a crezut. Trebuie sa recunoasc naivitatea tatalui meu. Poate ca spera ca nu se va ajunge asa departe. In noaptea arestarii lui au fost arestati toti cei patru frati Tatarescu. Apoi, cu anii, am fost 11 arestati in familia noastra. Nu si-a putut imagina ca tavalugul acesta teribil va trece cu atata putere peste tot ce avea Romania politic, cultural, peste mai marii satelor, peste preoti. Eu am fost arestata cu tot felul de femei, de la sotia lui Gheorghe Bratianu la sotii de chiaburi sau sotii de mai mari ai tiganilor – daca un tigan era mai instarit, era arestata si sotia, nu numai el. Am fost condamnata 5 ani, dar am avut noroc cu moartea lui Stalin.

Tatal dvs. era om politic cu state vechi. Cu ce impresii a ramas de pe urma colaborarii cu liderii comunisti?
Era impresionat de vederile lor foarte "partinice". Bineinteles ca un om politic face politica lui, dar erau asa de obtuzi, de putin romani, de internationalisti, incat cateodata se cutremura. In naivitatea lui, spera sa gaseasca o coarda care sa-i apropie de Romania. Dar dincolo de colaborarea politica, momente de mari apropiere nu au existat. Personal, imi amintesc de unul. De Sfantul Gheorghe, in 1947, noi eram la Poiana, tata era amarat si s-a trezit cu Gheorghiu-Dej venit sa-si sarbatoreasca onomastica alaturi de tata. Mama era foarte amarata si foarte reticenta, dar a fost o masa la care stateau trei sarbatoriti: tata, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Ion Gheorghe Maurer. Dupa ce au plecat l-am vazut pe tata stand pe o banca in parcul de la Poiana si intrebandu-se: "Oare cati Iuda am stat azi la aceeasi masa?". Eu l-am cunoscut foarte putin pe Gheorghiu-Dej. Dar cum viata are neprevazutele ei, mult mai tarziu am dat lectii de franceza ca sa-mi castig existenta. Una dintre elevele mele a fost Mandra, nepoata lui Dej – fiica fiicei, care mi-a fost foarte draga. Asa e viata.

Gheorghe Tatarescu a fost seful delegatiei oficiale care a re-prezentat Romania la Conferinta de Pace de la Paris. A discutat si cu celalalt grup – cel al fostilor diplomati din emigratie – care desfasura o actiune diplomatica paralela cu cea a guvernului de la Bucuresti?
I-a vazut, s-a intalnit cu ei. I s-a propus sa ramana in Franta si a fost chiar impresionat cand Grigore Gafencu i-a spus: "Daca ramai, te facem presedintele nostru". Raspunsul tatei a fost: "Nu fac eroism prin procura". Eu fusesem lasata zalog in tara. Plecasem cu sotul meu la Karlovy Vary, la o cura si, cand tata a plecat la Paris, a trebuit sa ma intorc in tara. M-am suparat, am intrebat: "Tata, ce se intampla, de ce sa ma intorc eu?". Mi-a spus ca trebuie sa ma intorc. Se gandea ca, daca ramane in strainatate, e grav. E drept ca, si daca s-a intors, tot grav a fost. Poate ca pentru imaginea lui era mai bine sa fi ramas in strainatate.

S-a intalnit cu Brancusi la Paris, date fiind relatiile dintre acesta si familia dvs?
In casa noastra erau doua personalitati – mama, de care se vorbeste prea putin, desi era o Mecena, care si-a canalizat viata mondena in opere de binefacere si in tot ce e artistic. Si tata, cu politica lui. S-au inteles, s-au admirat, au avut un cuplu minunat, dar nu interferau deloc. Tata intelegea ce faceau artistii, dar nu era foarte adept al lor. Iar pe Brancusi, un timp, nu l-a inteles deloc. Cea care a avut dorinta de a-l aduce in Gorj sa faca un monument a fost mama mea, prin Societatea "Liga Nationala a Femeilor Gorjene" in care mama a bagat banii ei. Brancusi a venit la Targu-Jiu si a facut un monument eroilor din Gorj cazuti in primul razboi mondial (Coloana infinitului – n.n.) pe un teren donat de mama mea. Si Brancusi era gorjean, de la Hobita. Masa Tacerii, Dumnezeu sa ma ierte, este o masa de mamaliga olteneasca, asa cum intalneam in toate casele oltenesti. La noi in casa, tata domina casa complet si aveam toti un cult pentru el – si eu, si fratele meu si mama. Vedeti, cand ajungi la varsta mea, ai o alta perspectiva asupra lucrurilor. Am crezut o lunga perioada ca toate actiunile tatalui meu vor domina un moment istoric al Romaniei, o clipa, pentru ca istoria se judeca in clipe. Ei nu, acum am ajuns sa cred ca tot ce va ramane durabil de pe urma familiei mele este legat de numele de Brancusi. El va fi simbolul epocii aceleia, pentru ca opera lui Brancusi este arta care domina chiar spiritul mondial la ora actuala. Opera Brancusi e unica opera in aer liber. Sa recunoastem, Brancusi este un nume mare in arta contemporana.

In afara de Conferinta de Pace, al doilea eveniment major al anului 1946 l-au reprezentat alegerile din noiembrie? Ati participat la campania electorala?
Tata a facut un turneu electoral in judetele din nord-vestul Transilvaniei, revenite de curand la Romania. A dorit sa fie deputat de Satu Mare, deoarece acesta fusese judetul cel mai oropsit, in pericol de a ramane la Ungaria. Chiar in timpul Conferintei, ungurii cerusera ca macar o parte din Ardeal sa le revina, si Satu Mare intra in zona dorita de vecinii nostri. La Paris a fost desigur sprijinit de rusi, pentru ca, daca nu voiau rusii, cine stie ce s-ar fi intamplat. Tata ramasese in relatii cu ungurii. A dorit neaparat sa reprezinte in parlamentul tarii unul din judetele pentru care luptase la Conferinta de Pace. N-am fost cu el in turneul electoral. Tatal meu reprezenta totusi guvernul Groza si se intampla ca era atacat, batut, se arunca si cu pietre. Dar asta se intampla si inainte, in campaniile electorale de dinainte de razboi. Asa ca nu m-a luat cu el. Am regretat, as fi vrut sa merg, dar nu mi-a dat voie si am ramas in Bucuresti.

A stiut ca rezultatele fusesera trucate?
A aflat imediat, avea si el oamenii lui in judete, asa ca a aflat destul de repede. M-am intalnit multi ani dupa revolutie cu unul dintre deputatii tatei, dl Enescu. Acele alegeri au fost un simulacru. A suferit ingrozitor. Paradoxal, ar fi vrut sa cada de la putere, pentru ca isi imagina ca asa ar fi cazut tot regimul comunist. El oricum mai cazuse o data, in alegerile din 1937. Intre cele doua razboaie, intai se numea guvernul si apoi se organizau alegeri. Invariabil, erau castigate de partidul care le organiza, pentru ca avea la dispozitie intreg aparatul administrativ. A fost singurul premier din Romania care a organizat alegeri si le-a pierdut.

Din perspectiva istorica, a facut bine Gheorghe Tatarescu cand a ales sa colaboreze cu comunistii?
Desigur, ca orice politica, si cea facuta de tatal meu poate fi criticata. Cand te lansezi in politica trebuie sa accepti ideea ca te expui la critici si ai datoria sa le accepti. Tata a acceptat si laudele, dar mai ales criticile, constient fiind cat de expus este un om public. A fost criticat si in timpul vietii, putini oameni l-au inteles si atunci. Eu am fost foarte apropiata de el, asa cum am spus, si lucrasem cu el o vreme. Poate de aceea l-am inteles mai bine ca altii. Au fost momente atunci cand mi-am permis sa-l dezaprob, dar numai in sinea mea. Azi incep sa-l inteleg foarte bine si acum, postum, ii dau dreptate. Visez sa nu mor pana ce tata nu va fi inteles de oamenii care vor studia cu atentie activitatea lui politica.

DESCREIERATI
Dupa intoarcerea in tara, Gheorghe Tatarescu a povestit intr-o sedinta de guvern ce se intamplase la Paris. Premierul Groza a dorit sa afle detalii suplimentare despre activitatea desfasurata la Conferinta de grupul diplomatilor emigrati din Romania, printre care se distingeau Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Viorel V. Tilea. In opinia lui Groza, acestia erau "un grup de delincventi romani in cearta cu Codul Penal si delincventi fata de statul nostru". Intrebat despre acelasi subiect, Tatarescu a spus: "Intreaga actiune dusa de ei este o actiune de defaimare a tarii. Insasi prezenta lor in strainatate fara nici un rost este o atingere a prestigiului nostru. Problema lor trebuie pusa in felul urmator: cine este in strainatate fara sa aiba vreun rost trebuie sa dea socoteala fata de statul roman. Ei au incetat de mult de a mai fi romani. Actiunea lor este o actiune criminala. Trebuie sa vedem ce mijloace au, care este actiunea lor si care sunt metodele lor de lucru. Stiu ca la Paris scot o fituica imunda. Statul este atacat in prestigiul lui si el trebuie sa se apere." Gheorghiu-Dej, in opinia caruia diplomatii expatriati erau "o banda de descreierati si declasati politic care fac jocul dusmanilor intereselor superioare ale tarii", i-a dat dreptate lui Tatarescu, afirmand ca oricine se opune guvernului Groza inceteaza sa mai fie roman.

DIURNELE
Alexandru Barladeanu, delegat la Conferinta, si-a amintit peste ani ca pentru zilele petrecute la Paris li se fixase o diurna in franci elvetieni de-a dreptul impresionanta. O parte din delegati a stat la Paris numai o luna, altii au ramas chiar mai mult. "Din aceasta diurna, a povestit Barladeanu, am trait ani de zile. Mi-am cumparat din ea haine. Si mobila mi-am cumparat din ce mi-a ramas. Acei bani multi de diurna faceau parte din metodele lui Tatarescu de a-si face acoliti." De pe urma sederii la Paris, Lucretiu Patrascanu a ramas cu echivalentul a 8.000 de franci elvetieni.

COMPROMIS
Barladeanu considera de asemenea ca de Gheorghe Tatarescu s-a putut scapa usor atunci cand comunistii n-au mai avut nevoie de el, deoarece era un om politic compromis. "Fusese secretar de stat la Interne, a explicat Barladeanu, in momentul in care a fost reprimata revolta comunista de la Tatar Bunar. Represiunile au fost foarte dure. Compromis putea fi socotit in acel timp si, pentru ca a fost multa vreme prim-ministrul lui Carol al II-lea."