miercuri, 17 mai 2006

"Moarte Antonestilor!"

PAULA MIHAILOV CHICIUC

Desi teoria "aducerii la judecata istoriei a criminalilor de razboi" era la ordinea zilei, multi au fost mirati sa afle ca venise randul Maresalului Ion Antonescu si al apropiatilor sai. Multi il credeau mort. Dar procesul-fulger a avut loc, fiind urmarit cu interes atat de guvernanti, populatie, cat si de ambasadele straine.

Conform articolului 14 din Conventia de Armistitiu (12 septembrie 1944), Romania s-a angajat sa actioneze in directia judecarii crimelor de razboi.
"SFORARUL" PATRASCANU. Pregatirea procesului in care "capul de afis" il tinea Ion Antonescu a avut loc mai degraba "in culise". Inca din februarie 1945, pe cand inculpatii se aflau la Moscova, a inceput redactarea actului de acuzare (avea nu mai putin de 200 de pagini). Pentru "reusita" sa, au fost operate si cateva modificari in textele legislative din acea vreme. Astfel, in art. 18 alin. 3 din Legea 312/1945 se stipula ca urmarirea si judecarea celor vinovati de dezastrul tarii sau de crime de razboi se puteau face doar pana la 1 septembrie 1945. Dar inceperea procesului Antonescu fusese stabilita la 6 mai 1946, data care, conform legii in vigoare, nu era legala. De aceea, in februarie 1946 s-a emis Legea nr. 61/1946, prin care termenul de 1 septembrie 1945 era prelungit pana la 1 iunie 1946. Fapt pentru care un proces cu 24 de inculpati si nenumarate capete de acuzare a fost judecat in mai putin de o luna. In plus, data procesului s-a stabilit abia dupa ce actul de acuzare a fost aprobat, ierarhic, de Consiliul de Ministri (2 mai) si dupa definitivarea completului de judecata (4 mai).
"IN NUMELE POPORULUI". De la inceput pana la sfarsit, prin organizare si desfasurare, procesul lui Ion Antonescu si a colaboratorilor sai a fost unul politic.
Faptele care stau la baza definirii acestui proces ca unul politic sunt numeroase si flagrante. Completul de judecata a fost alcatuit prin "tragerea la sorti" a numelor unor personaje care nu aveau pregatire de magistrat, dar erau strans legati de politica de stanga: Vasile Nita – muncitor, reprezentant al PCR, Ion Pauna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbrava – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederatiei Generale a Muncii. O figura interesanta a fost acuzatorul public Dumitru Saracu, fost chelner si bucatar la restaurantul "Capsa", fost detinut la Targu Jiu, reprezentat al PCR-ului, care s-a remarcat prin stalcirea termenilor juridici. In deschiderea procesului, acuzatorii publici si-au justificat astfel misiunea: "Rolul nostru este sa ridicam valul de minciuna cu care acesti oameni au cautat sa se acopere si sa-i aratam tarii si sa-i supunem judecatii in toata realitatea josniciei lor, pentru ca atunci cand ei vor fi osanditi, osanda lor sa fie aspra si sa exprime unanimitatea constiintelor poporului roman".
Asistenta care umpluse pana la refuz sala de judecata era formata din "oameni ai muncii", dupa cum o descrie Gheorghe Magherescu: "Atmosfera din timpul procesului (…) era supraincalzita si tensionata. Figuri dusmanoase si cu trasaturi straine de neam detinea majoritatea asistentei. Acestia, la orice acuzatie adusa maresalului, vociferau in cor: "«La moarte, tradatorul, la moarte, criminalul!»". Curios sau nu este ca unii dintre "agitatori", printre huiduieli, intrebau: "Dar pana la urma care dintre ei e Maresalul?".
"DEZASTRUL TARII". La 4 mai, acuzatii au fost transferati de la Jilava in localul Judecatoriei Ocolului VIII din Strada Stirbei Voda. Conform actului de acuzare din 29 aprilie 1946, erau trimise in judecata 24 de persoane, printre care se numarau mai multi fosti ministri in guvernarea Antonescu si Horia Sima, declarat "in prezent disparut". De ce se faceau vinovati inculpatii? "Ion Antonescu si cei care l-au sprijinit in politica sa, consemna actul de acuzare, s-au facut vinovati de dezastrul tarii si crime de razboi prin aceea ca au tradat interesele poporului roman, punand tara in slujba dusmanului fascist si hitlerist."
"CANALIILE" DIN BOXA ACUZATILOR. Presa, in special cea de stanga, a urmarit cu atentie derularea procesului, avand grija sa selecteze din depozitiile martorilor doar pe cele incriminatorii. Editorialistii de la "Scinteia" ori "Rominia libera" s-au intrecut in a descrie jignitor chipurile condamnatilor: Ion Antonescu era "cainele rosu", "cri-minalul nr. 1", care "isi acopera mutra de asasin; nu vrea sa fie filmat". Despre Mihai Antonescu sau Ica, detinator al mai multor ministere in timpul guvernarii antonesciene, judecatorii au scris in actul de acuzare: "Cu mult inainte de lovitura de stat din 6 septembrie 1940, acuzatul Mihai Antonescu a pregatit si militat impreuna cu Ion Antonescu sprijinirea unei actiuni care sa duca la preluarea puterii, in dorinta de a servi interesele hitlerismului german, nutrind ura si dusmanie fata de Natiunile Unite si in special fata de URSS". Ziaristul N. Moraru ii imputa "ochii cenusii, cu zambetul mieros de caine batut gata sa linga mana, tremurand din toate madularele, gata sa cada in genunchi". Sub pana editorialistului care "observa" reactiile si comportamentul "canaliilor" au "cazut" pe rand Constantin Pantazi – "un Tandarica", Piki Vasiliu – "cel mai odios, cel mai crud si cel mai cinic dintre colaboratorii guvernului criminal al lui Antonescu", "cu ochi de sobolan, glas de comedian si miscari de triseur". Despre Radu Lecca, cititorii aflau ca are o "figura smochinita, oachesa, o privire nesigura care fuge de ici colo, lasitate si viclenie in acelasi timp".
Printre martorii chemati sa depuna marturie s-au numarat personalitati ale vietii politice, economice sau culturale precum Gheorghe Tatarescu, Gheorghe si Dinu Bratianu, Tudor Arghezi. In proces s-a auzit doar cuvantul acuzarii, orice interventie a apararii fiind obstructionata. Mihai Antonescu, licentiat in Drept, si-a sustinut, fara succes, propria aparare. Dintre inculpati, singurii care au depus marturie in favoarea Maresalului Antonescu au fost Eugen Cristescu, Nicolae Mares – fost ministru al Agriculturii – si Radu Lecca. Restul s-a grabit sa spuna ca unica lor vina a fost indeplinirea ordinelor maresalului.
"POPORUL" CERE "EXECUTIA!". Pe tot parcursul desfasurarii procesului, presa a relatat despre "agitatia" care a cuprins "oamenii muncii", dornici sa-i vada executati pe "criminali". PCR si Guvernul Groza au incercat si prin astfel de presiuni populiste sa influenteze actul de justitie. Ziarele comuniste relatau despre demonstratii si mitinguri sustinute de locuitorii Capitalei, organizatia comunista – Apararea Poporului –, tesatorii din Pitesti, reprezentantii vaduvelor si invalizilor de razboi din Targoviste, muncitorii silvici, metalurgisti, ceferisti. Liderii partidelor de opozitie au fost prezentati in permanenta de comunisti ca si colaboratori ai lui Antonescu, deci vinovati ca si el.
CONSULTARI "DEMOCRATE". Presiunile insa au continuat, de data aceasta in randurile Armatei. Printr-un ordin intern (nr. 465/mai 1946), s-a impus organizarea in toate garnizoanele de mitinguri de solidarizare cu sentinta data de Tribunalul Poporului. Anterior, fusesera organizate referendumuri prin care ofiterii si soldatii trebuia sa se pronunte referitor la executarea maresalului. Exista marturii ale ofiterilor care au recunoscut ca situatia s-a dovedit pentru ei "extrem de dificila, pentru ca au trebuit sa dea un raspuns afirmativ fara voia si convingerea lor personala". In urma "referendumurilor", ale caror rezultate au fost masluite, in majoritate, a reiesit ca Armata romana s-a pronuntat pentru judecarea lotului Antonescu, dar contra executiei fostului ei comandant.
CONDAMNATI LA MOARTE. Sentinta finala, data la 17 mai 1946, l-a condamnat pe Ion Antonescu de trei ori la temnita grea pe viata si zeci de ani de degradare civica, de sase ori cu pedeapsa cu moartea, a mai primit patru condamnari la temnita de 20 de ani. In final – pedeapsa cu moartea. Pedeapsa capitala s-a cerut si in cazul lui Mihai Antonescu, Constantin Pantazi, Gheorghe Alexianu, Constantin Vasiliu, Radu Lecca si Eugen Cristescu.

JUDECATOAREA DE LA... CRATITA
In conformitate cu regulamentul de infiintare al Tribunalelor Poporului, componenta completului de judecata se stabilea prin tragere la sorti a numelui cate unui delegat din partea fiecarui partid politic reprezentat in Guvern. Cum in mai 1946, din guvern mai faceau parte si doi reprezentanti din partea PNL si PNT, considerati de comunisti "nesiguri", s-a recurs la un subterfugiu: Tribunalul Poporului a fost alcatuit din reprezentantii partidelor care intrasera in Guvernul din martie 1945, data la care s-a si hotarat infiintarea de astfel de tribunale ale poporului. Dar "aranjamentele" nu s-au oprit aici. Considerat a nu prezenta "garantii de obedienta", dupa formula comunistilor, prof. Constantin Lapusneanu (PNT) a fost inlocuit din completul de judecata cu Teodora Iorgulescu (PNT), de profesie casnica. A doua zi dupa "tragerea la sorti", Lapusneanu si-a dat demisia, invocand "motive de sanatate".

ABDICAREA DUPA URECHE
Cum se intampla in mai toate cazurile unor procese celebre sau a unor evenimente de mare importanta, zvonistica "infloreste". Astfel ca un raport al Directiei Generale a Politiei, din 25 mai 1946, informa ca printre comerciantii din Pitesti s-a auzit ca "marii criminali de razboi Ion si Mihai Antonescu ar fi fost rapiti din inchisoarea Jilava de necunoscuti, despre care se exprima banuiala ca ar fi fost americani". Se pare ca zvonul i-a atras atentia general colonelului I.Z. Susaikov, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate de Control, intr-atat de tare, incat acesta s-a deplasat la Palatul regal si i-a cerut Regelui Mihai explicatii. Ba, mai mult, i-a spus Regelui ca, daca "rapirea" s-a comis cu stirea sa, nu-i mai ramane nimic de facut decat sa abdice. In afara de raportul politiei, nici un document oficial nu a vorbit despre pretentia ofiterului sovietic.