miercuri, 24 mai 2006

Tito, in dizgratie!

CRISTINA VOHN

Incepand din anul 1945, liderul iugoslav Iosip Broz Tito a relansat proiecte din perioada interbelica referitoare la realizarea unei "federatii balcanice". Ideea lui Tito viza aducerea in cadrul aceluiasi stat federal a slavilor din sud-estul Europei. Sprijinit de liderul cominternist bulgar Gheorghi Dimitrov, proiectul se va izbi de refuzul lui Stalin.

Iosip Broz Tito s-a remarcat in perioada interbelica, in Comintern, ca unul dintre cei mai fideli si mai supusi sustinatori ai lui Stalin. El a fost calificat chiar ca fiind "cel mai bun elev al lui Stalin". Dar, in numai cativa ani de la terminarea razboiului, intre cei doi se produce o ruptura definitiva. Unul dintre motive l-au constituit proiectele lui Tito privind constituirea unei "federatii a statelor balcanice". Ideea a fost privita la Moscova drept o initiativa de prea mare anvergura, care putea modifica raporturile dintre statele comuniste. Mai ales ca popularitatea lui Tito si tendinta acestuia de a se sustrage controlului Moscovei incepusera sa-l deranjeze pe Stalin.
REVENDICAREA BANATULUI ROMANESC. Nici nu se terminase razboiul si Tito a inceput sa emita pretentii asupra statelor vecine si sa sustina proiecte de federalizare a Balcanilor. Liderul iugoslav isi promova politica externa pe mai multe directii. O prima directie viza sprijinirea subversiva a revendicarilor minoritarilor sarbi din statele vecine, care voiau alipirea provinciilor in care locuiau la Iugoslavia. A fost si cazul Banatului romanesc, unde s-au produs unele incidente intre sarbi si autoritati. Aici, problema a fost discutata la intalnirea pe care Tito a avut-o cu primul ministru al Romaniei, dr. Petru Groza, la Timisoara, intalnire despre care nu se cunosc prea multe din cauza lipsei accesului la documente.
O alta directie a constat in tentativa de alipire a orasului italian Trieste, ocupat de trupele de partizani la 1 mai 1945. Initiativa nu s-a bucurat de sprijinul sovietic. Moscova a considerat-o ca o provocare gratuita la adresa aliatilor anglo-americani. Nici sprijinul (niciodata recunoscut) pe care Tito l-a acordat comunistilor din Grecia in confruntarile din razboiul civil nu au fost pe placul lui Stalin. Faptul reprezenta o incalcare a "Acordurilor de procentaj", de care insa Tito nu avea cunostinta.
FRATIA IUGOSLAVO-BULGARA. Liderul iugoslav il cunostea foarte bine pe liderul comunistilor din Bulgaria Gheorghi Dimitrov, de pe vremea in care lucrau impreuna sub "faldurile" cominterniste. Deveniti lideri de stat, cei doi, la initiativa lui Tito, pun la cale realizarea unei federatii iugoslavo-bulgare. Proiectele nu erau noi. In perioada interbelica au existat numeroase asemenea intentii de realizare a unor Federatii Balcanice. Singura concretizare atunci a fost Intelegerea Balcanica, un tratat semnat in 1934 de Iugoslavia, Romania, Grecia si Turcia. Acum, planul lui Tito se marginea la realizarea unei federatii intre Iugoslavia si Bulgaria, care sa-i reuneasca pe slavii de la sud de Dunare. Initial, acesta a provocat o reactie pozitiva a Moscovei. Ulterior insa, planurile lui Tito au luat amploare. Iugoslavia semneaza tratate de colaborare cu statele din sud-estul Europei, inaintea Uniunii Sovietice. In 1948, liderul iugoslav propunea realizarea unei mari federatii balcanice, care sa cuprinda aproape toate statele comuniste din Europa Centrala si de Sud-Est: Iugoslavia, Bulgaria, Romania, Polonia, Ungaria, Albania si chiar Grecia (dupa ce comunistii de aici, sprijiniti de Tito urmau sa preia puterea). Aceste initiative ale liderului de la Belgrad nu vor avea nici o finalizare. Din contra, ele vor atrage suspiciuni din partea lui Stalin fata de intentiile reale ale lui Tito. Cu atat mai mult cu cat acesta nu s-a sfiit sa-l sfideze pe liderul de la Kremlin. Dupa o intalnire intre Stalin si Dimitrov din iulie 1947 se decide ca proiectul federativ mai poate sa astepte, dar pot fi intarite legaturile comerciale si culturale dintre statele din zona. Pentru a discuta aceste aspecte, Stalin ii convoaca la Moscova pe liderii Bulgariei si Iugoslaviei. Dar, daca Dimitrov raspunde afirmativ, Tito... prefera sa-si trimita colaboratorii.
Interventia Moscovei va conduce la "condamnarea" politicii lui Tito, facuta in reuniunea Kominformului, de la Bucuresti (iunie 1948). Iugoslavia va fi de acum marginalizata in cadrul "familiei" comuniste pentru mai multe decenii.

CAZUL ALBANEZ
Tito a incercat sa realizeze o "federatie" si cu Albania. Inca din timpul razboiului, el stabilise legaturi cu partizanii albanezi, pe care i-a sustinut prin diverse mijloace. Din 1945, liderul iugoslav a inceput sa faca presiuni asupra Tiranei pentru semnarea unor acorduri monetare, vamale si de cooperare economica. Respectivele acorduri, care erau net avantajoase Iugoslaviei si cresteau dependenta Albaniei fata de vecinul sau mai mare, au fost semnate in iulie si noiembrie 1946. In paralel, el i-a ajutat pe liderii comunisti albanezi. A trimis spre Albania hrana, experti si a facut investitii. Liderul de la Belgrad nu s-a multumit insa cu atat. El a facut o tentativa al carei scop final era integrarea Albaniei in cadrul Federatiei Iugoslave. Se bucura chiar de sprijinul lui Stalin, care la o intalnire, la Moscova, cu Milovan Djilas i-a declarat acestuia ca "(noi – n.n.) nu avem nici un interes special in Albania". In primele luni ale anului 1948, Tito a solicitat Albaniei sa-si plaseze armata sub comandament iugoslav. De asemenea, el si-a manifestat si dorinta de a trimite trupe ale armatei iugoslave pe teritoriul albanez. Justificarea era aceea de a-i apara pe albanezi de "fascistii greci". Grecia era la acea ora in plin razboi civil. Alarmati de asemenea propuneri, liderii de la Tirana au instiintat Moscova de planurile lui Tito. In consecinta, Stalin a intervenit la Belgrad si a stopat intentiile titoiste.

PRESTIGIU
"El (Tito – n.n.) a aratat calitati de om de stat care au adus Iugoslaviei un prestigiu pe care nu il cunoscuse vreodata de la fondarea sa ca stat si a castigat pentru sine respect si admiratie in intreaga lume"
Phyllis Auty