miercuri, 29 iunie 2005

Noua "Bastilie"

ILARION TIU

Inca de la infiintarea PCdR, in 1921, comunistii romani au fost prezentati ca niste "scursuri" ale societatii. De multe ori au fost arestati in urma unor procese sumare. Cea mai celebra inchisoare unde au fost detinuti comunistii a fost Doftana (jud. Prahova). Dupa 23 august 1944, aceasta a intrat in mitologia noului "regim popular".

In mod normal, fiinta umana socoteste libertatea printre cele mai de pret daruri pe care i le-a oferit natura. Secole de-a randul, filozofii si-au "stors creierii" pentru a aduce cat mai multe argumente de ce trebuie ca omul sa nu fie lipsit sa se manifeste liber. Insa in prima jumatate a secolului al XX-lea, curentele extremiste au vrut sa schimbe aceasta conceptie, socotind inchisoarea un loc in care se "caleste" ideologic activistul revolutionar. Atat comunistii, cat si legionarii considerau temnita o "scoala" pentru militantii inflacarati ai curentelor extremiste. Astfel, un comunist sau un legionar care ispasea o perioada de detentie era considerat erou al cauzei sale, deoarece a infruntat cu stoicism regimul democratic "reactionar". In cazul comunistilor, cea mai vestita inchisoare, in care si-au ispasit liderii partidului condamnarile, a fost Doftana.
DOFTANA, "MANDRIA" ROMANIEI. Istoria acestei puscarii se pierde in negura vremurilor. La origine, temnita a fost o ocna de sare in care erau adusi pentru a ispasi pedepse infractorii de drept comun. Ea era situata la nord de orasul Campulung, in comuna Telega. Izolata natural, inchisoarea era considerata o temnita sigura inca din Evul Mediu, fiind atestata pentru prima data in 1562. Pe la 1843, vechea ocna de sare a fost transformata in inchisoare, construindu-se ziduri. Din cauza deteriorarii, in 1894 s-a construit o noua cladire, dupa standardele de securitate ale vremii. Lucrarile au durat doi ani. La inceputul secolului al XX-lea, Doftana era considerata cea mai moderna inchisoare, fiind prezentata ca "mandrie" a Romaniei la expozitia universala din 1906, care a avut loc la Bucuresti. Era prevazuta cu incalzire centrala, avea o suprafata de 8.000 de metri patrati si un numar de 397 de celule. Inchisoarea era impartita in opt sectiuni, notate de la A la H. Dintre acestea, celulele din primele trei sectiuni erau mai spatioase si mai bine dotate cu mobilier. In special erau inchisi acolo condamnatii politici. Ultima sectiune, H, era constituita din celule prost iluminate, care nu aveau nici un fel de mobilier si in care condamnatii erau legati cu lanturi la maini si la picioare. Sectiunea H era astfel o zona de pedeapsa, avand in epoca renumele de "camera de tortura".
"INCHISOAREA COMUNISTILOR". Dupa primul razboi mondial, inchisoarea de la Doftana intrase in paragina din cauza devastarilor din perioada conflagratiei. Insa autoritatile erau constiente de valoarea ei ca loc sigur de detentie, asa ca a fost reconditionata. Tot atunci s-a luat decizia ca acolo sa fie inchisi cei care aveau de ispasit condamnari emise de Tribunalele Militare. Primii comunisti care au fost adusi la Doftana au fost cei care au participat la rascoala de la Tatar-Bunar din 1922. Conditiile de detentie nu erau tocmai placute. Deoarece cladirea era construita din lespezi de calcar, era friguroasa si vara. Cu toate ca inchisoarea avea incalzire centrala, caldura era de multe ori insuficienta. Autoritatile foloseau sistemul de incalzire ca pedeapsa ori recompensa, in functie de comportamentul detinutilor, deoarece, cand erau perioade de revolta, instalatia se "defecta" brusc.
"LUPTA PENTRU DREPTURI". Detinutii comunisti de la Doftana se aflau in legatura permanenta atat cu organizatia de partid din tara, cat si cu Cominternul. Astfel ca acestia s-au conformat ordinelor primite de la Moscova si au organizat greve in inchisoare pentru a li se recunoaste statutul de detinuti politici. Primul protest important al comunistilor inchisi la Doftana a avut loc in martie 1923, cand au cerut dreptul de a primi publicatii din afara si la corespondenta libera. Internationala a III-a si-a trimis emisarii in Romania pentru a "studia" conditiile din inchisori. Astfel ca in 1926 a aparut lucrarea "Calaii" a lui Henri Barbusse, cunoscut apropiat al Cominternului. Studiul a fost rodul unei calatorii in Bulgaria, Iugoslavia si Romania. Barbusse a vorbit despre Doftana ca despre "Bastilia Romaniei": "A fi condamnat la Doftana inseamna a fi condamnat sa suferi o boala lunga si grea. Bataile si schingiuirile fac parte din ratia de zi cu zi, ca si supa subtire de fasole si cele doua bucati uscate de turta de porumb". Chiar daca Barbusse a exagerat in descrierea sa, este adevarat ca la Doftana conditiile detentiei erau dificile, iar hrana nu era intotdeauna suficienta. Aceasta se datora si micilor "afaceri" pe care le faceau bucatarii cu alimentele.
DETINUTI POLITICI OFICIAL. In 1929, la Doftana a avut loc o greva importanta a detinutilor comunisti. Timp de 43 de zile, acestia au declarat greva foamei, acuzand administratia de abuzuri. Revendicarile celor inchisi au fost sustinute si din afara de organizatiile legale ale partidului comunist. Astfel, in 1929 a fost data o lege care recunostea drepturile detinutilor politici. Ei aveau voie sa iasa din celule si se se plimbe prin curtea inchisorilor, puteau organiza in curtea penitenciarelor ateliere mestesugaresti, iar produsele le puteau vinde in afara. Puteau chiar sa-si faca singuri mancare, pe langa ce primeau in mod normal, alimentele fiindu-le aduse de "Ajutorul Rosu". Mai mult, aveau dreptul da aiba o biblioteca si sa ia lectii de la colegii de detentie mai scoliti.
ANIVERSARE. Importanta Doftanei ca simbol al luptei comunistilor pentru suprematie a fost slavita in poezii, catece si discursuri propagandistice. La aniversarea unui deceniu de la cutremurul din 1940 care a devastat inchisoarea, in Buletinul Federatiei Nationale a Fostilor Detinuti Politici Antifascisti, Chivu Stoica scria in binecunoscutul stil oficial: "Se implinesc 10 ani de cand, prabusindu-se, zidurile Doftanei au ingropat sub ele eroi si martiri ai poporului nostru. (...) Inchisoare Doftana a fost una dintre cele mai ingrozitoare temnite ale regimului burghezo- mosieresc, temnita menita sa franga, prin teroare si tortura, intre zidurile reci si umede rezistenta tuturor celor ce luptau pentru dreptul la viata si la libertate".