marți, 1 august 2006

Editorial: Nationalismul lui Patrascanu

LAVINIA BETEA

Dintre toate acuzatiile ce i-au fost aduse fostului ministru comunist al Justitiei in ancheta (1948-1954) si au fost facute publice prin sentinta procesului, zvonurile vremii si propaganda comunista au relansat in ultimele trei decenii ale regimului doar pe acelea de "nationalism" si "antisovietism". In 1968 a fost confectionata imaginea unui "comunist luminat" ale "carui convingeri patriotice" il detasau de tovarasii sai. Asemenea atitudini ce i-au atras popularitatea maselor si totodata invidia lui Gheorghiu-Dej, i-ar fi cauzat, in final, moartea. Cat de reale sunt aceste reprezentari sociale care persista in istoriografia contemporana, poate fi urmarit prin raportul cu adevarurile exprimate in insesi declaratiile lui Lucretiu Patrascanu, coroborate cu ideologia si evenimentele epocii in care se incadreaza drama sa.
In fapt, Patrascanu a fost arestat in contextul proceselor postbelice declansate de Stalin, la putina vreme dupa victoria asupra coalitiei naziste. Inceputul lor, ca si in seria celor puse sub semnul "marii terori staliniste" din anii ’30 se afla intr-o alta "afacere Leningrad", orasului "revolutiei proletare" revenindu-i "onoarea" de a mentine treaz spiritul disciplinei de partid si al obedientei absolute a multimii. Rand pe rand, fiecare dintre noile state de "democratie populara" isi platesc "cotele" stabilite de Stalin, Patrascanu si ceilalti comunisti din lotul sau fiind obolul romanilor pe altarul noii "religii proletare".
In 1948, Patrascanu fusese arestat sub acuzatia de incercare de fuga in strainatate, marturiile mincinoase fiind dobandite cu ajutorul unor agenti ai serviciilor speciale sovietice. Cap de acuzare in procesul sau a fost "complotul impotriva statului", Patrascanu fiind declarat seful unei organizatii armate, in legatura cu Tito, instruita de ofiteri englezi si americani, cu sediul intr-o mica asezare de pe Mures, Bulci (Arad). Patrascanu nu calcase vreodata in acel loc, iar "sefii de ceata" localnici, plasati sub comanda lui, au zacut in inchisori fara a sti ca fusese vreun "proces Patrascanu", iar ei erau victimele lui.
La cativa ani dupa moartea lui Stalin, cea mai mare parte a liderilor comunisti din "imperiul exterior sovietic" au devenit insa "nationalisti". Pentru a avea legitimitate in fata multimilor au rescris ori eliminat etapa cominternista din istoria partidelor comuniste pe care le reprezentau. Trecutul, cand orice partid comunist european nu era altceva decat o filiala a Cominternului, devenise neconvenabil. O solutie pentru inducerea naivilor in eroare a fost schema conform careia in chiar anii de inceput, in partidul lor se infruntasera doua curente – partizanii Moscovei si "comunistii nationali". O schema pe baza careia a fost construita si reprezentarea de antisovietic si nationalist a lui Patrascanu, argumentata cu discursurile sale sustinute in Ardeal, in 1945 si 1946.
A fost Patrascanu "antisovietic"? In deceniul cinci al secolului XX, antisovietismul era sinonim cu incalcarea principiului internationalismului proletar, principiu fundamental in elaborarea doctrinei comuniste. "Internationalistul – il defineste Stalin, liderul absolut al comunistilor – este acela care e gata sa apere neconditionat URSS-ul, fara sovaiala si fara frica, pentru ca URSS este baza miscarii revolutionare mondiale si aceasta miscare nu poate fi aparata si promovata decat aparand URSS-ul. Oricine crede ca apara miscarea revolutionara mondiala, separat de sau impotriva URSS, se situeaza impotriva revolutiei si se alatura inevitabil dusmanilor revolutiei."
Spre deosebire de prietenul sau, Belu Zilber, in ale carui declaratii pulseaza speranta instaurarii unui regim de democratie in maniera occidentala (desi era inregimentat in NKVD!), in toti cei sase ani de ancheta nu exista nici un moment in care Patrascanu sa declare ostililitate ideologiei de factura sovietica. "Daca atasamentul sincer si total fata de Uniunea Sovietica este piatra de incercare a atitudinii internationale – aceasta afirmatie o fac iarasi dupa o lunga si sincera cercetare a constiintei mele – am ramas acelasi comunist legat prin toate gandurile si aspiratiile mele, prin toate straduintele mele la tot ce apartine si reprezinta URSS", scrie el. Declaratia o face in contextul acuzatiilor de nationalism. "Scrutandu-mi adanc constiinta, afirma el, eu nu ma consider nationalist sau ca unul care am parasit internationalismul proletar."
Si-atunci?... Din franturi de conversatii – mai ales cu sotia si cu cei mai apropiati prieteni –, din fapte si intamplari al caror sens a fost deviat functie de "necesitatile" anchetei, a fost fabricata statura unui dusman al regimului comunist in Romania si implicit al comunismului mondial. In urma unor acuzatii "in intregime inventate", dupa cum insusi Patrascanu declara in ultimul cuvant din proces, au fost condamnati doi oameni la moarte, alti trei la munca silnica pe viata si inca 23 la ani grei de detentie si domiciliu obligatoriu.
O superproductie a Securitatii, "bratul inarmat al partidului" care "in numele poporului" a fabricat declaratii si marturii mincinoase, a falsificat si plastografiat, a urmarit, inscenat si acuzat. Aceasta si nu alta a fost menirea institutiei ale carei arhive sunt crezute astazi a fi temeiul limpezirii trecutului.