marți, 22 august 2006

Editorial: Taranul si osia carutei

LAVINIA BETEA

Desi teoriile marxiste, care fundamenteaza ideologia comunista, trateaza economicul drept "baza" a "suprastructurii" politicului, in analizele istorice asupra epocii este evitata cu dezarmanta candoare profesionala referinta la dezbaterile, conflictele si solutiile privind proprietatea, fiscalitatea ori relatiile preturi si putere de cumparare ale diverselor categorii sociale. Samanta de vrajba intre bolsevicii cazuti dintr-o data in exercitiul guvernarii fusesera insa pragmaticele chestiuni economice. Spinoasele lor realitati au condus si la decizia "perestroicii" ca inceput al sfarsitului comunist.
In viziunile asupra comunismului romanesc redate de istoriile sale politice, si reforma monetara din 1947 apare ca decizie limpede si unanima a Biroului Politic. Ghizi de desavasita competenta si claritate in initierea si aplicarea ei sunt imaginati a fi fost consilierii lor sovietici.
Martorii si documentele de arhiva ne fac sa-ntelegem ca lucrurile stateau cam pe dos.
Din nelamuririle pe care le pastrau pana la capatul vietii aceia care fusesera "sfatuiti" de insusi sibilicul Stalin, reiese ca "sprijinul si indrumarea sovietica" nu erau fara pericole. "Sfatul de bine", dat astazi, putea fi rastalmacit maine ca "incercare". Cum "recomandarile" sovietice nu se faceau prin documente oficiale, iar "centralismul democratic" al comunistilor nu admitea opinii contrare, "albul" se putea preschimba in "negru" oricand. Iar dupa gratii ori in fata plutonului de executie, in vremuri ca acelea, putea ajunge oricine.
Ca alte griji de "viata materiala" ale anului 1947, si reforma monetara suscitase aprinse dezbateri in Biroul Politic al PCR. Dupa cum scrie in amintirile ziaristului Sorin Toma, fusesera declansate de propaganda, zona de interfata dintre lider si multime. Printre dificultatile de totdeauna ale profesiei de gazetar se afla difuzarea continuturilor abstracte ale ideologiei, stiintei, finantelor ori dreptului, diluate la nivelul intelegerii omului de rand. Pentru lamurirea a "cum se pune problema" preturilor, Toma si Stefan Voicu (amandoi, pe atunci, adjuncti de redactor-sef la Scinteia) s-au dus la Vasile Luca, membru al Biroului Politic care "raspundea in partid" de probleme financiare. Iar muncitorul lacatus (care peste putin va fi numit ministru al Finantelor!) emite surprinzatoare opinii. "Trebuie – zisese Luca dupa amintirile gazetarului –, sa punem capat batjocoririi si maltratarii taranilor in piete" si "sa-i ajutam pe muncitori sa inteleaga ca preturile prea joase il descurajeaza pe taran sa-si aduca produsele in piata". Si... le-a dictat articolul de fond al ziarului de-a doua zi. Nu era pentru prima data cand, in calitatea sa de membru al Secretariatului partidului, Luca facea asta. In intuitiva consonanta cu imaginile socante si limpezi recomandate de Cicero pentru vrajirea multimii pe calea oratoriei, personajul imaginar al articolului e un taran. Revoltat de preturile ridicate ale marfurilor industriale si de banii putini pe care el este obligat sa-si vanda produsele proprii in piete, omul nu mai merge la targ. Isi hraneste cu lapte purceii, iar osia carutei, in loc de pacura, o unge cu unt.
Abia dupa o jumatate de secol de la intamplare, Sorin Toma avea sa afle scandalul iscat in sedinta Biroului Politic din 11-12 septembrie 1947 de respectivul articol. Taranul care-si unge osia carutei cu unt, nepasandu-i de fratia cu muncitorul pe care-l privase de lactate ("demagogie desantata!", dupa parerea lui Dej), fusese scanteia dezbaterii liderilor comunisti. La indicatiile consilierilor sovietici adoptasera politica acumularii de capital in detrimentul taranimii. Asa facuse si Stalin dupa teoriile economistului Preobrajenski ("trotkist" aruncat intre timp "la lada de gunoi a istoriei"). Luand ca baza de calcul anul 1938, comisia de coordonare a reformei monetare din Romania dublase preturile la produsele industriale, dar scumpise cu abia 30% marfurile agricole si alimentare. "Sa umble taranul dupa leu cu limba scoasa" – sintetizase Gheorghiu-Dej efectul acestei foarfeci a preturilor, imaginandu-si viitoarele recolte ca pe un sir nesfarsit de "vaci grase".
Mai cu picioarele pe pamant sunt tocmai "emisarii Moscovei", Vasile Luca si Ana Pauker, ca unii care stiau mai multe despre relatiile sovietice ale teoriei cu practica. "Noi ne taiem craca de sub picioare, prezice Ana Pauker. Atunci, cand in 1938, taranul cu 70 de kilograme de lapte putea cumpara un costum, azi trebuie sa vanda 250 de kilograme ca sa si-l cumpere, deci costumul il costa de trei-patru ori mai mult". Si cu neliniste amenintatoare incheie: "Nu ne preocupa indeajuns taranimea saraca, care poate sa ne dea peste cap daca nu o castigam politiceste si economiceste".
Peste mai putin de o luna de la cearta din Biroul Politic, in pietele agroalimentare se suspenda mercurialul, preturile la produsele agricole, cu exceptia catorva, fiind lasate (deocamdata) sa se formeze liber.
Insa "luari de cuvant" de felul untului irosit la osia carutei ori a cumpararii si imprumutului de cereale de la straini vor fi substratul viitoarelor acuzatii de "deviere" ori a denunturilor catre Kremlin. Ceva mai altfel decat o simpla "lupta pentru putere"!