marți, 29 august 2006

Editorial: Testamentul lui Foris

LAVINIA BETEA

Din 1945 si pana in 1968, despre ultimul secretar cominternist al comunistilor romani nu s-a scris si nu s-a vorbit. In 1968, Ceausescu a "reabilitat" public doi fosti lideri comunisti – Foris si Patrascanu –, incarcandu-si predecesorul cu intreaga povara a vinovatiei uciderii lor. Pentru a-i lua locul, din pura dorinta de putere, Gheorghiu-Dej il inlaturase pe Foris, fusese versiunea oficiala, iar pe Patrascanu il sacrificase din invidie pentru popularitatea care si-o castigase.
Fusesera insa mai multi ilegalisti executati, cu diverse scopuri si motive, pe altarele "cauzei". Iar la vremea osandei fiecaruia, nici unul dintre tovarasii aceluia n-avusese ceva de obiectat. Mai tarziu, cand "le-a cerut-o partidul", si-au turnat netulburati, dupa obicei, cenusa autocriticii in cap. Caci numai cu partidul si dinauntrul lui poti avea dreptate, dupa cum filozofase Trotki, probabil cel mai insemnat dintre proscrisii fondatori ai lui.
Data mortii lui Foris a ramas nestiuta. La 7 aprilie 1945 si-a scris insa pe doua foi dactilografiate testamentul, pastrat cu-ngrijire de tovarasii sai in arhiva Securitatii. Pentru neinitiatii in cutumele si mentalitatile revolutionarilor de profesie – cum isi intitulase Lenin "tovarasii de lupta si idei" –, dorintele sale de om care-si banuieste apropiata moartea pot parea falsuri, dovezi ale dezechilibrului psihic ori efecte ale torturilor. Imprejurarile intocmirii actului ni le descrie insa chiar autorul: "Sunt in a 11-a zi de greva a foamei. In urma varstei inaintate si a conditiilor cele mai grele ale vietii ilegale, de cinci ani, ma simt foarte slabit. In cazul daca voi muri las urmatorul testament". Intr-un memoriu adresat la o data apropiata tovarasilor sai rezumase de altfel neobisnuita situatie in care se afla: de la 4 aprilie 1944, cand fusese schimbat de Bodnaras ("la ordinul Moscovei", dupa comunicarea mincinoasa a acestuia), petrecuse "sub stare de arest sapte luni fara nici o explicatie". Daduse socoteala asupra activitatii sale de lider ilegalist si isi recunoscuse "lipsurile si greselile" in rapoartele solicitate. Greva foamei si testamentul sunt asadar o initiativa personala a "punerii in proba", alta cutuma comunista conform careia banuitul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia in fata acuzatorilor sai.
Ce apropiati si ce bunuri are un astfel de om? "Mamei mele, scrie revolutionarul (las, n.n.), ceasul de aur, singura mea mostenire si amintire de la tata, precum toate lucrurile personale, cu exceptia celor de mai jos. Matusei mele, Vilma Arsenovici, ii las lantul de aur de la ceas si alte obiecte de amintire ce dansa isi va alege. Tovarasei mele de viata, Victoria Sarbu, ii las toate cartile mele in limba romana, obiectele primite de la tovarasi din inchisori ca amintire, ceasul meu mic, oprit la Siguranta, si fotografiile mele pe care isi va alege. Verisoarei mele, Ana Bune, sa se dea hainele ce mai pot fi folosite pentru fiul ei bolnav, Stefan. Tovarasul Remus Koffler sa primeasca toate cartile mele in limba germana, porttigaretul meu de alpaca si o fotografie." Nici unuia dintre acestia nu i se va da ceva. Mamei, care indrazneste sa-si caute fiul, i se grabeste sfarsitul; matusa Vilma va avea in grija fetita sa si a Victoriei Sarbu; "tovarasa sa" va fi eliberata din inchisoare abia in 1955, distrusa fizic si aproape nebuna. Iar prietenul Koffler, executat in aceeasi noapte, de 16 spre 17 aprilie 1954, cu Patrascanu, nu avusese nici macar ce lasa cu limba de moarte. Din declaratia de confiscare a averii, conform sentintei date, reiese ca in afara actelor de identitate (false!), Koffler nu avusese nimic. Nici macar adresa trecuta in buletin nu exista, pe locul atribuit domiciliului sau fiind un spatiu viran.
Adevarata mostenire Foris o lasa partidului. "Partidului raman toate documentele de baza ale Comitetului Central redactate de mine, cat si cele cazute in Decembrie 1943. Las in urma mea o munca cinstita si cu devotament de un sfert de secol, recunoscand greselile si slabiciunile mele savarsite in timpul muncii. Partidului, in frunte cu CC, ii las increderea mea neclintita ca va stabili adevarul partinic in ce priveste munca mea in fruntea fostului Comitet Central, care am pastrat organizatia partidului si am tinut sus steagul partidului in conditiile grele ale razboiului si ale teroarei sangeroase hitleriste. Mor cu incredere neclintita ca partidul nostru in frunte cu Comitetul sau Central dupa primele victorii mari ca reintegrarea Ardealului de Nord, formarea Guvernului Democrat al Poporului, Reforma agrara va conduce in fruntea poporului Romania libera si democrata. Iar dupa victoria finala asupra fiarei hitleriste, el va trece la lupta victorioasa in fruntea poporului muncitor pentru eliberarea lui completa si pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om si creand Romania socialista inaintand victorios spre societatea comunista."
Nu stim – si cand se putea n-a fost nimeni interesat sa afle – daca, in clipele de dinaintea mortii, Foris isi cunostea sfarsitul. Ultimele sale dorinte asternute pe hartia testamentului fusesera insa acestea: "Traiasca partidul nostru in frunte cu Comitetul Central! Traiasca Uniunea Rep. Sov. Soc.! Traiasca tovarasul Stalin!".