miercuri, 23 august 2006

Reforma monetara – „groparul burgheziei“

PAULA MIHAILOV CHICIUC

In opinia lui Alexandru Barladeanu, un alt martor important in ecuatia reformei din 1947, masura stabilizarii a fost una "de clasa", a carei scop era "slabirea burgheziei". Desi prelucrata in secret de comunisti si apropiatii lor, stabilizarii i s-a dat "nemascat" rolul de "spoliator al claselor avute".

Realist si cu spirit critic a analizat Alexandru Barladeanu, unul dintre putinii specialisti in economie din conducerea comunista, problematica stabilizarii.
Pe langa dificultatile create de perioada postbelica, invocate de colegul sau, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Barladeanu trece pe "lista neagra" si despagubirile platite sovieticilor si "faptul ca activau Sovromurile care transferau o parte din avutie in URSS, la care se mai adauga, bineinteles, si proasta conducere". In mod concret, concluzioneaza fostul secretar general in Ministerul Economiei Nationale, spre deosebire de perioada "de dinainte de razboi, preturile crescusera de 100 – 150 de ori si viata economica era falsificata de aceasta inflatie".
LEUL STABILIZAT. Dupa o pregatire de aproape o jumatate de an, in august 1947 s-a facut stabilizarea monetara, adica, precizeaza Barladeanu, "s-a introdus o moneda noua – tot leul, dar cu un alt continut in aur". 1 leu stabilizat putea fi schimbat pentru 20.000 lei vechi. Comisia interministeriala pentru redresare economica si stabilizare monetara a stabilit insa si sumele care puteau fi schimbate. La 11 august, cand poporul a fost instiintat sa se prezinte la ghiseele de preschimbare a banilor, s-a anuntat ca salariatii si muncitorii aveau dreptul sa schimbe 3 milioane de lei vechi, agricultorii – 5 milioane (plus alte 2,5 milioane cei care-si platisera cotele la stat) si 1,5 milioane cei care erau neincadrati in campul muncii. Conform unui plan complet centralizat, cetatenii aveau la dispozitie trei zile pentru a-si primi "cota" de bani "stabilizati". Afland de "imparteala" banilor noi, oamenii au navalit la ghisee intr-un numar atat de mare, incat a fost nevoie de prelungirea programului de lucru al functionarilor.
PUNCT OCHIT, PUNCT LOVIT: BURGHEZIA! Masura stabilizarii monetare luata de Guvernul Groza a fost una "cu un caracter net de clasa, recunoaste Barladeanu, data cu scopul de a slabi burghezia. Schimbul banilor vechi cu bani noi era foarte dezavantajos pentru cei care aveau bani. (…) Stabilizarea a fost o spoliere a claselor avute, directa si fatisa, necamuflata. Aceasta masura a fost primita mult mai pozitiv de clasele neavute decat nationalizarea. Vedeau concret ca noul regim ii avantajeaza. Ei nu pierdeau nimic la schimb, pentru ca nu mai aveau ce schimba. Li se dadea avans din salariu. Cel putin pana la urmatorul salariu aveau din ce trai, iar ceilalti nu. Atunci s-a interzis detinerea valutei de catre cetatenii romani. Oamenii au fost obligati sa declare tot ce aveau, metale pretioase si valuta. In afara de bijuteriile de familie, au fost obligati sa predea totul bancii. «Cocoseii» si dolarii trebuiau predati sub sanctiunea inchisorii. (…) Nimeni dintre noi nu prea stia (cine ce trebuia sa predea, n.n.)".
Barladeanu are o explicatie si pentru alegerea perioadei din an pentru implementarea procesului stabilizarii: "Masura asta a avut loc in august, cand lumea venea din vacanta si ramasese fara bani. Fara resurse. Nu pentru aceasta, bineinteles, s-a facut in august, ci pentru a fi dupa recolta".
Tot Comisia interministeriala condusa de Dej a mai stabilit si o grila sau o "scara a preturilor". Prin lungi liste publicate in "Scanteia" sau afisate in locuri publice, oamenilor li se aduceau la cunostinta noile preturi ale produselor, de la cele alimentare pana la textile sau sapun. Ba mai mult, erau avertizati ca doar preturile anuntate pe cale oficiala erau cele legale. Desi pe termen lung procedura ducea la scaderea nivelului de trai al populatiei, Barladeanu era convins ca pe moment "se crea o anumita stabilitate a vietii economice, pe care se putea cladi ceva. A fost un succes".
Intr-adevar, in primele zile dupa anuntarea reformei monetare (16 august 1947), "bombardata" cu lozincile propagandistice ale activistilor comunisti, populatia a sesizat o schimbare in bine. Prin "vocea sa oficiala" – "Scanteia" – PCR isi etala "realizarile": "Sfortarile poporului au dat rod: leul a fost stabilizat! Asa a cerut PCR, avem astazi o stabilizare democratica in folosul poporului muncitor. La preschimbarea banilor sunt avantajate paturile muncitoare de la sate si orase si sunt lovite averile ingramadite prin jaf si specula".
"SPECULA SI SPECULANTI". Au fost cuvintele preferate ale comunistilor si sustinatorilor lor. Pentru a apara si mentine "succesul" reformei, "masele largi din toata tara" s-au unit pentru "demascarea" celor care incercau prin diferite mijloace "speculante" – ascunderea marfii, afisarea si practicarea altor preturi, mai mari, decat cele oficiale – sa stavileasca "drumul drept al democratiei populare". Evident (cum altfel!), alaturi de mase s-a aflat intotdeauna "liderul lor" Gheorghiu-Dej. La 29 august, el a rostit la radio o cuvantare pretinzand ca reforma are ca-racter national: "Stabilizarea din 1947 este o stabilizare pe baza productiei nationale, a independentei nationale! Pe temelii sanatoase, cu un leu stabilizat, putem si trebuie sa producem mai mult si mai bine. Pe speculanti, sabotori si camatari, organele statului, cu sprijinul maselor muncitoresti, ii vor lovi fara crutare".

CINE E DE VINA?
"Ministerul de Finante era in mana liberalilor. Ministru era Alexandrini, omul lui Tatarescu. Iar Tatarescu era vicepresedinte al Guvernului. Deci, material documentar nu puteai obtine de la Finante. Se obtinea prin oamenii partidului, de la Finante, care, sub diferite pretexte, il puteau scoate. Metoda era, de asemenea, patent sovietic. Ca toate celelalte masuri din acei ani"
Alexandru Barladeanu, 1997

ZIUA CEA MARE
"N-a fost cetatean caruia ziua de eri sa nu-i fi ramas in amintiri ca ceva neobisnuit, ca o piatra de hotar. (...) Dar pentru cealalta tabara, pentru sleahta speculantilor si imbuibatilor de tot felul, ziua de eri a fost o zi a groazei, a panicei si a turbarii. Marii rechini ai speculei trasesera obloanele pravaliilor si incepusera sa-si care marfurile in casa"
"Scanteia", 16 august 1947