marți, 12 septembrie 2006

Diplomatii de cariera, "remaniati" de comunisti

ILARION TIU

Guvernele comuniste instalate in tarile intrate in sfera de influenta a Uniunii Sovietice au fost atente cu "reformarea democratica" a Ministerului de Externe. Diplomatii de cariera au fost pastrati pana dupa semnarea Tratatului de Pace, experienta lor fiind vitala negocierilor si inducerii in eroare asupra intentiilor viitoare ale Moscovei.

Desi comunismul s-a intins pana unde au ajuns tancurile sovietice, "gloriosii soldati ai Armatei Rosii" nu le puteau face pe toate. In domeniul diplomatiei, "democratizarea" structurilor "burgeze" est-europene a intarziat pana in anii 1947-1948, din cauza Conferintei de Pace de la Paris.
MODEL SOVIETIC. Dupa terminarea razboiului in Europa (9 mai 1945), chestiunea sferelor de influenta s-a mutat de pe terenul militar pe cel diplomatic. Liderii de la Moscova le-au recomandat comunistilor din tarile est-europene sa colaboreze cu diplomatii de cariera, deoarece aveau nevoie de experienta si relatiile lor externe. In perioada interbelica, statele din sud-estul si centrul Europei avusesera lagaturi stranse cu democratiile occidentale, in special cu Franta. Diplomatii lor se scolisera la Paris, stabilind contacte durabile cu diplomatia europeana. Comunistii din Romania, Bulgaria sau Ungaria aveau nevoie de aceste legaturi, in conditiile in care statele lor erau considerate invinse. Guvernul de la Moscova era sigur pe reusita acestei strategii, deoarece o folosisera si bolsevicii dupa "revolutia" din octombrie 1917. In anii ’20, Rusia sovietica fusese reprezentata in exterior de diplomatii tarului, reusind datorita acestora sa reintre cu brio pe arena internationala.
TOVARASI DE DRUM. Pentru a avea sprijinul profesionistilor din diplomatie, comunistii s-au bazat pe asa-zisii "tovarasi de drum", recrutati din randul politicienilor interbelici. Acestia au fost numiti sefi ai diplomatiei, coordonand negocierile la Conferinta de Pace. Dupa semnarea Tratatului (1947), rolul acestora s-a incheiat, iar comunistii au inceput sa-i inlature prin diverse mijloace. In Romania, dupa incheierea pacii (februarie 1947), propaganda de partid comunista declanseaza atacul asupra titularului de la Externe, Gheorghe Tatarescu. Unii diplomati romani – Grigore Gafencu, Constantin Visoianu, Grigore Niculescu-Buzesti – nu au asteptat acest moment, fugind din tara la jumatatea anului 1946, unde au fondat miscarea exilului romanesc.
Daca politicienii au "dezertat" uneori de la "tovarasia" cu protejatii Moscovei, scriitorii si oamenii de cultura au fost colaboratori de succes ai diplomatiei comuniste. Primii ambasadori romani in Uniunea Sovietica au fost criticul literar Iorgu Iordan si profesorul Gheorghe Vladescu-Racoasa. La Belgrad a fost trimis ambasador de asemenea un reputat intelectual, in persoana literatului Tudor Vianu.
Strategia atragerii intelectualilor in diplomatie a dat roade si in alte tari intrate in sfera sovietica. Astfel ca Ungaria a trimis la Moscova ca ambasador un reputat istoric, Gyula Szekfu, iar Cehoslovacia, tot un istoric, pe nume Horak.
DIPLOMATI-MUNCITORI. Modificarea structurii corpului diplomatic nu s-a facut numai la nivel conducerii Ministerului de Externe. In concordanta cu ideologia marxist-leninista, muncitorii trebuia sa preia conducerea in toate sectoarele societatii, inclusiv in diplomatie. Incepand cu 1945, in reprezentantele diplomatice ale Romaniei si-au facut aparitia treptat oameni noi, insuficient pregatiti pentru o misiune de asemenea importanta. In meomoriile sale, cu titlul "Sub patru dictaturi: memorii: (1940-1975)", Mihai Beniuc (el insusi om nou aparut in diplomatie) relateaza situatia din ambasada de la Moscova astfel: "Cei nou-veniti erau in permanenta nemultumiti, nu se subordonau bucurosi relatiilor si regulilor pe care le cere diplomatia si care domnesc in intregul corp diplomatic – pe care trebuie sa le respecti o data ce esti membru al acestui corp".