miercuri, 6 septembrie 2006

Romania si modelul cultural sovietic

PAULA MIHAILOV CHICIUC

Inaintea caderii definitive a "cortinei de fier" intre lagarul socialist si cel "imperialist", URSS si-a asigurat suprematia in viata socio-culturala a Romaniei. Incepand cu 1947 pana in 1958, relatia Kremlin-Bucuresti a ramas batuta in "cuiele" Casei Prieteniei, Muzeului si Institutului de Studii, evident "sovieto-romane".

Una dintre primele copii ale institutelor si organizatiilor de factura sovietica in Romania a fost Asociatia pentru Strangerea Legaturilor cu URSS – ARLUS (1944). Prin activitatea Asociatiei, aceasta isi propunea sa familiarizeze poporul roman cu marea cultura a statului vecin, mentinand vie, totodata, influenta politica si economica a Uniunii Sovietice. Desi se declara o organizatie apolitica, inaintea numirii Guvernului Groza (6 martie 1945), ARLUS-ul a decis trimiterea unei delegatii la Palat. Scopul ei era sa ceara Regelui Mihai I sa "redea tarii linistea", prin numirea unui guvern. Avand in vedere insasi menirea existentei ARLUS in societatea romaneasca – aceea de promotoare a culturii sovietice – era clara intentia manifestata de sprijinire a unui guvern prosovietic si, implicit, procomunist.
LENIN, STALIN SI... MIHAI. Dar ARLUS-ul nu a ramas singura oficina a Sovietelor in viata romaneasca. Cu concursul Ambasadei URSS, al reprezentantilor Comisiei Aliate de Control, a activistilor comunisti din "gruparea moscovita" si a din ce in ce mai numeroase personalitati romanesti, Bucurestiul avea sa devina in 1947 un real "bastion de cultura sovietica". Sirul aparitiilor de institutii create dupa chipul si asemanarea celor de la Moscova a inceput cu infiintarea Casei Prieteniei Sovieto-Romane, la 12 martie 1947, in sala Cinematografului Fantasio. Festivitatea de inaugurare era astfel prezentata de "Scanteia": "Sala era bogat impodobita cu steaguri sovietice si romanesti. Pe scena, doua mari portrete: al Generalissimului Stalin si al M.S. Regele Mihai I al Romaniei, iar in mijloc un bust al lui Vladimir Ilici Lenin".
La festivitate participasera membri ai Consiliului de Ministri, in frunte cu premierul Petru Groza, reprezentatii Comisiei Aliate de Control in frunte cu general-colonelul de tancuri – I.Z. Susaikov –, loctiitorul Presedintelui Comisiei, membrii din conducerea ARLUS, personalitati politice, ofiteri sovietici, conducatori ai sindicatelor romanesti, oameni de stiinta si arta. Vor fi aceeasi si la deschiderea altor institutii-simbol ale prieteniei dintre cele doua popoare. Numai prin simpla prezenta a unor oficialitati de rang superior la asemenea manifestari putem deduce importanta de moment oferita "infratirii".
Dupa intonarea imnurilor celor doua state, general-colonelul I.Z. Susaikov se adresase participantilor printr-un discurs pompos, ce sublinia "remarcabila coincidenta: tocmai in preajma celei de a treia aniversari a intrarii trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei, din initiativa Comandamentului acestor trupe, se deschide si in Capitala Romaniei Casa Prieteniei popoarelor noastre. (...) Ramane sa ne exprimam speranta ca aceasta Casa a Prieteniei Sovieto-Romane sa devina centrul cultural si social in Capitala Romaniei, in care se va concentra o munca mare si rodnica de cunoastere a vietii din Statul Sovietic, casa acelei prietenii care, dupa cum o confirma istoria Romaniei, va fi chezasia independentei statului roman. (...) In numele Comandamentului de Trupe al Armatei Sovietice, declar deschisa Casa Prieteniei Sovieto-Romane!"
MUZEUL ROMANO-SOVIETIC. Peste alte doua saptamani, in 28 martie 1947, in cladirea actualului Palat Kretzulescu (atunci locuinta profesorului Todor Stoianovici), se deschidea Muzeul Romano-Sovietic, depozitarul a "peste 15.000 de documente istorice originale, care stau marturie a relatiei dintre popoarele roman si rus de-a lungul veacurilor", dupa cum anunta oficiosul "Scanteia". Aceeasi sursa detalia ca printre ele se afla tratate si scrisori semnate de domnitorii Gheorghe Stefan, Vasile Lupu, Mihai Viteazu, Gheorghe Duca, Dimitrie Cantemir, mitropolitii Varlaam, Dosoftei, Teodosie, de tarii Aleksei Mihailov, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a si de generalul Kiseleff. Dar cum "istoria de veacuri" a relatiilor dintre cele doua state nu este nici pe departe epuizata de obiectele si documentele deja prezentate, "tovarasul Constantin Daicoviciu a schitat in fata asistentei planul de lucru care va permite inzestrarea Muzeului cu toate piesele doveditoare a stranselor relatii romano-ruse". Un alt Palat de renume din Bucuresti – Cantacuzino (cunoscut ca si "Casa cu lei" – a devenit din 3 iunie 1947 sediul Institutului de Studii Romano-Sovietice. Solemnitatea deschiderii noului locas de stiinta si cultura s-a facut in prezenta a doua inalte fete bisericesti ruse – Patriarhul Alexei al Moscovei si al Intregii Rusii si Mitropolitul Grigore al Leningradului si al Novgorodului. Cei doi prelati erau insotiti de premierul Petru Groza si membrii Consiliului de Ministri – Teoharie Georgescu, Lucretiu Patrascanu, Alexandru Alexandrini, Florica Bagdasar. De la festivitate nu puteau lipsi general-colonelul I.Z. Susaikov si ambasadorul URSS in Romania – S. Kavtaradze.
Din Consiliul de conducere al Institutului faceau parte Stefan Nicolae, Constantin I. Parhon, Emil Petrovici sau Alexandru Rosetti. In discursul sau, premierul Groza s-a adresat oamenilor de stiinta romani sa "afle cu ajutorul acestui institut noi izvoare pentru reconstructia si propasirea tarii."
La ce servea, oficial, infiintarea Institutului? Cele cinci directii si 14 sectii din cadrul sau (stiinte tehnice, agronomie, stiinte economice, filologie – teologie, geografie-geologie, drept, chimie-fizica-matematica, literatura-jurnalistica, arte plastice, drama, muzica) deserveau cadrele didactice si studentii care doreau sa-si insuseasca limba rusa si metodele de invatamant sovietice, dar si tuturor acelora ce doreau sa lucreze pe relatia cu Uniunea So-vietica. Cursurile, gratuite, erau sustinute de profesori ca George Enescu, Andrei Otetea, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Constantin Daicoviciu si Constantin I. Parhon. Se subintelege ca profesorii si studentii dornici de cariera au dat navala.
Asadar, dintr-o rau-inteleasa servitute fata de "patria eliberatoare" – Uniunea Sovietica – atat Romania, cat si celelalte tari din lagarul socialist, au ingaduit subjugarea culturii nationale celei sovietice, considerate superioare. Fenomenul de sovietizare prin cultura s-a mentinut pana in 1958 – cand trupele Armatei Rosii s-au retras din Romania – si s-a incheiat aproape de 1964, anul "Declaratiei de independenta."

CETATENII DE ONOARE AI ROMANIEI
Romania a tinut sa-si arate "recunostinta fata de Uniunea Sovietica" nu doar prin infiintarea de institutii de cultura, ci si prin conferirea de inalte distinctii oamenilor politici din conducerea statului sovietic. Astfel, pe 18 martie 1947, intr-o sedinta oficiala, Consiliul Primariei Cluj a hotarat acordarea titlului de cetatean de onoare al orasului, ministrului de Externe sovietic – Viaceslav Molotov – pentru "meritele in lupta pentru pace si libertatea popoarelor si serviciile speciale facute Romaniei si indeosebi Ardealului prin cunoscuta declaratie din 3 aprilie 1944 care a contribuit la pregatirea evenimentului de la 23 August, precum si faptul ca la Conferinta Internationala si la Conferinta de Pace, a sustinut interesele politice si teritoriale romanesti." Totodata, peste trei zile, Consiliul de Ministri a hotarat conferirea titlului de "cetatean de onoare al Romaniei" lui Stalin, "drept manifestare a recunostintei intregului popor roman pentru ajutorul dat in lupta de eliberare impotriva jugului hitlerist si de redobandire a independentei Statului Roman." Tot prin decret al Guvernului, Andrei Vasinki a primit Ordinul "Carol I" in grad de Cavaler Mare Cruce.

SPERANTE
"Ramane sa ne exprimam speranta ca aceasta Casa a Prieteniei Sovieto-Romane sa devina centrul cultural si social, in care se va concentra o munca mare si rodnica de cunoastere a vietii din Statul Sovietic, casa acelei prietenii care va fi chezasia independentei statului roman."
I.Z. Susaikov, 1947

AVERTISMENT
"O mana de fascisti, aceiasi care de o buna bucata de vreme vor sa impinga tara spre prapastie indemnand la acte huliganice, rup afisele ARLUS-ului. Este timpul sa le spunem clar si fara echivoc: mana la o parte! Prin astfel de acte huliganice, tara nu are decat de pierdut."
Scinteia 1945