miercuri, 29 noiembrie 2006

Fruntasii taranisti – „dusmani ai poporului“

ILARION TIU

In perioada 25 octombrie-11 noiembrie 1947, la Scoala Superioara de Razboi din Bucuresti, s-a judecat procesul fruntasilor PNT, acuzati de "complot si tradare" in cazul fugii de la Tamadau. Principalului acuzat, Iuliu Maniu, comunistii i-au facut un adevarat proces politic pentru intreaga sa activitate pe scena publica a Romaniei.

Actul de acuzare in procesul "lotului Maniu" a fost citit in sala de judecata la 29 octombrie 1947, fiind reprodus doua zile mai tarziu in coloanele Scinteii.
PARTID DE SPIONI. Iuliu Maniu si colegii sai din conducerea PNT erau judecati pentru crime deosebit de grave, precum "complot contra statului", "spionaj" si "fascism". In actul de acuzare se specifica: "Partidul National Taranesc poarta raspunderea directa pentru instaurarea dictaturii fasciste a lui Antonescu si pentru intrarea in razboiul criminal hitlerist, care a provocat cel mai mare dezastru national din istoria neamului romanesc. Maniu si partidul sau, stand in fruntea reactiunii romane, au fost si au ramas la urma slugi devotate ale capitalului strain, agenti ai imperialismului, care au tradat suveranitatea, libertatea si independenta nationala a Statului Roman.
Dupa cum arata rezultatul cercetarilor, Partidul lui Maniu si-a incheiat drumul sau, transformandu-se intr-o organizatie de spioni si complotisti, care cu sprijinul direct din afara al cercurilor imperialiste ale unor State straine – pregatea rasturnarea prin forta a regimului democrat din Romania.
Din cercetarile facute, din marturisirile personale ale majoritatii acuzatilor, din declaratiile martorilor si numeroase probe scrise s-a stabilit ca sefii Partidului National Taranesc, acuzatii Iuliu Maniu si Ion Mihalache, incepand din martie 1945 si pana in ziua arestarii lor, iulie 1947, au organizat si s-au pus in fruntea complotului contra Statului, au condus activitatea subversiva si conspirativa a reactiunii romanesti, si sprijinindu-se pe cercurile imperialiste din Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, au pregatit rasturnarea prin violenta a guvernului democratic instaurat legal, in conformitate cu constitutia tarii.
Acuzatii Maniu si Mihalache au atras in acest complot atat pe cei mai apropiati colaboratori ai lor, fruntasii Partidului National-Taranesc, precum si un grup de functionari superiori ai Ministerului Afacerilor Straine in activitatea lor tradatoare si conspirativa indreptata impotriva intereselor poporului roman, impotriva independentei si suveranitatii Statului nostru".
MANIU – "IN FATA" ISTORIEI. Acuzatul Iuliu Maniu era judecat nu numai pentru aceste "crime" prezentate in actul de acuzare. A fost interogat printre ultimii, in zilele de 31 octombrie si 1 noiembrie. Judecatorii militari i-au facut un adevarat curriculum vitae politic in scopul "demascarii". Era acuzat printre altele ca prin activitatea lui in Parlamentul Austro-Ungariei de dinainte de primul razboi mondial a contribuit la "politica de oprimare a poporului roman". Impiedicase – s-a spus – infaptuirea unirii prin activitatea sa in Consiliul Dirigent din Transilvania (1919-1920). Judecatorii au "infierat" apoi fascismul liderului PNT, prin sprijinul dat regimului Antonescu si prin primirea legionarilor in randul partidului dupa 1945. Referitor la acest aspect, Maniu a ripostat: "Nu am promovat nici un legionar in conducerea partidului, asemenea elemente se gasesc in Partidul Comunist".
Referitor la incidentul de la Tamadau, liderul taranist a recunoscut contributia sa la tentativa de fuga a celorlalti: "Scopul desemnat de mine, a spus el, era ca, mergand in strainatate, sa informeze strainatatea despre situatia din Romania, asa cum am facut intotdeauna si cum trebuie sa faca orice sef de partid. Nu era vorba de formarea unui guvern in strainatate, nu am discutat cu ei aceasta si nu admit formarea de guverne in strainatate". Insa toate aceste explicatii erau in zadar, deoarece Maniu avea deja o sentinta pregatita inca dinainte de arestare.

SENTINTE DRASTICE
In sedinta de la 11 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Corpului II Armata a emis sentinta in cazul "lotului Maniu". Aceasta incepea cu obisnuita formula: "Mihai I-iu, prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, rege al Romaniei, la toti de fata si viitori sanatate" si condamna pe Iuliu Maniu si pe Ion Mihalache la temnita grea pe viata. Se pare ca regele nu incercase nimic pentru a "indulci" pedeapsa fruntasilor national-taranisti. La varsta de 74 de ani, Maniu ajunge la inchisoarea din Galati, alaturi de Ion Mihalache, Nicolae Carandino, Ilie Lazar etc. Dupa patru ani, Maniu a fost transferat la Sighet, unde a murit la 5 februarie 1953. Trupul sau a fost ridicat din celula in cel mai strict secret, dus la cimitirul inchisorii si aruncat in groapa comuna fara nici un fel de insemn. Nici astazi nu se cunoaste locul exact unde a fost depus corpul lui Iuliu Maniu. De curand, la cimitirul saracilor de la Sighet, unde au fost ingropati detinutii din acea inchisoare, a inceput actiunea de deshumare, in speranta identificarii ramasitelor fostului lider PNT.

PRESA COMUNISTA, LA ATAC
In zilele procesului, Scinteia si celelalte publicatii apropiate guvernului au dus campanii de presa agresive contra liderilor national-taranisti judecati. Zilnic apareau "demascari", "dezvaluiri senzationale" privind duplicitatea PNT-istilor si alte stiri de efect. Nici "oamenii muncii" nu s-au "lasat" mai prejos. In coloanele Scinteii si Romania Libere apareau zilnic apeluri ale muncitorilor de condamnare aspra a "lotului Maniu", de genul: "Salariatii intreprinderii «Eminescu» la adunarea generala din 5 Noiembrie 1947, luand act de demascarile facute la procesul conducatorilor fostului PNT, care prin actiuni de spionaj si tradare in favoarea imperialismului anglo-american cautau sa ne tarasca intr-un nou razboiu, cerem aspra pedepsire a acestor tradatori. Nici o mila pentru cei care ne-au tradat". Si sala de judecata a fost populata cu "oameni indignati" de "crimele" liderilor national-taranisti. Adesea intrerupeau sedintele completului de judecata cu interventii galagioase prin care cereau "dreptate" si "pedepsirea tradatorilor".