miercuri, 6 decembrie 2006

Relatii politice romano-sovietice

PAULA MIHAILOV CHICIUC

Dupa plecarea reprezentantilor Comisiei Aliate de Control, in frunte cu generalul Susaikov, "pe baricadele" sovietizarii Romaniei a ramas ambasadorul URSS la Bucuresti – Serghei Kavtaradze. Pana la retragerea Armatei Rosii (1958), ambasada sovietica a reprezentat un centru de comanda secret al tarii.

Din Comisia Aliata de Control, impusa in Romania din septembrie 1944, faceau parte reprezentantii Marii Britanii, Statelor Unite si Uniunii Sovietice. Daca primii s-au retras in liniste, lasand terenul liber sovieticilor, ultimii s-au simtit, cu Armata Rosie in preajma si PCR la putere, ca "pestele in apa". Cu lacrimi in ochi. Dupa doi ani de dominatie, in care au controlat tot ce misca in politica si economia romaneasca, membrii sovietici ai Comisiei, in frunte cu general colonelul I.Z. Susaikov, au plecat la 1 octombrie 1947. Lasau in urma un stat complet supus intereselor URSS. Faptul era de netagaduit si a fost subliniat de Susaikov in discursul sau de ramas bun: "Plecand de aici, purtam in inima noastra increderea ca poporul roman, popor frate poporului rus, va pastra in veci prietenia si recunostinta marelui popor sovietic".
Prezenti la ceremonie, reporterii Scinteii au prezentat lacrimogen plecarea delegatiei sovietice: "A fost ieri la Mogosoaia (gara Mogosoaia – n.n.) mai mult decat o solemnitate oficiala, a fost o emotionanta manifestatie populara. Membrii Guvernului in frunte cu dl prim-ministru Petru Groza, conducerile partidelor politice democratice si ai organizatiilor de masa, multime de muncitori si intelectuali au venit sa-si ia ramas bun de la membrii sovietici ai Comisiei Aliate de Control. (…) Nu stateau fata in fata reprezentantii unui stat invins si ai unui stat invingator, ci reprezentantii a doua popoare ce s-au infratit sangerand impreuna pe frontul libertatii noroadelor. (…) Emotia ii cuprinsese deopotriva pe cei care plecau si pe cei veniti sa-i conduca. Vedeai lacrimi sticlind in ochii a neinfricati generali si a darji luptatori pentru libertate". Toti oficialii sovietici s-au despartit cu formula "La revedere!".
PODUL DE… CARTI. Intr-adevar, sovieticii constituisera legaturi trainice intre Bucuresti si Moscova. Diverse personaje si manifestari alcatuiau un nou calendar care se voia un inlocuitor al celui religios. Ne retin in acest sens atentia sarbatorile dedicate Saptamanii Prieteniei Romano-Sovietice din 1947. Festivitatile, desfasurate pe parcursul unei luni intregi, culminau cu aniversarea a trei decenii de la Marea Revolutie din octombrie. Chiar la 2 octombrie, floarea intelectualitatii si a politicii romanesti (premierul Petru Groza, ministrul Muncii – Lothar Radaceanu, ministrul Sanatatii – Florica Bagdasar, ministrul Artelor – Ion Pas) a inaugurat expozitia "Cartea Sovietica". "Suntem fericiti, a declarat cu acel prilej Groza, ca am ajuns sa inauguram la lumina zilei, in toata libertatea, o expozitie a «Cartii Sovietice.» De partea cealalta, S. Kavtaradze – ambasadorul URSS – si-a exprimat convingerea ca: "Puntea intre tarile noastre construita din carti nu trebuie sa se teama de nici un fel de bombardament, nici chiar de o bomba atomica. Nici o bomba a imperialismului contemporan nu poate darama o astfel de punte".
AMBASADA SOVIETICA. Pana la retragerea trupelor sovietice din Romania, aceasta institutie reprezenta un centru de comanda secret al tarii. Intre liderul comunist si ambasadorul sovietic de la Bucuresti au existat legaturi speciale, necunoscute decat unui numar foarte restrans de oameni. Alexandru Barladeanu a povestit despre relatiile ambasadorului cu autoritatile romanesti: "Dej era in relatii foarte bune cu Kavtaradze, pe care l-am cunoscut si eu. (...) L-am auzit povestind cum a fost membru al congresului care nu l-a votat pe Stalin in functia de secretar general al Partidului, ci pe Kirov, primul secretar al Leningradului, care a pierit asasinat. Voturile au fost secrete, dar dintre membrii acelui congres circa 70% au pierit executati ca agenti ai unor puteri straine. Kavtaradze a trecut prin grele incercari. Povestea cum, in ’44, a fost chemat de Stalin si s-a dus cu mare frica, asteptandu-se la cine stie ce neplacere. Dar Stalin i s-a adresat pe numele mic, in semn de prietenie, si i-a spus: «Vreau sa te trimit in Romania. (…) Cat a fost in Romania, Kavtaradze avea legatura directa cu Stalin»".

BRAVUL SUSAIKOV
Ofiter de cariera, I.Z. Susaikov (1903-1962) intrase in Armata Sovietica din 1924. Membru al CC al PCUS din 1925, absolvent al Academiei mecanice si motorizarii Armatei Rosii (1937). In al doilea razboi mondial (1943-1945) a fost comandantul Frontului 2 Ucrainean. Din ianuarie 1946, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate de Control in Romania. Dupa incheierea misiunii de la Bucuresti, a indeplinit pe rand functiile de consilier in Ministerul sovietic al Fortelor Armate, functionar in diverse structuri superioare militare. A iesit in rezerva in 1960, dar a ramas in viata publica, fiind ales de doua ori deputat. "Un fel de viceguvernator al Romaniei (...) si o personalitate fara de care nu misca nimic in Romania", il caracteriza Alexandru Barladeanu.

DIPLOMATUL KAVTARADZE
Alaturi de generalul Susaikov, ambasadorul Serghei Kavtaradze a fost unul dintre principalii pioni ai sovietizarii Romaniei. Misiunea sa diplomatica de la Bucuresti a reprezentat pentru el o adevarata oaza de liniste si libertate, oferita de Stalin. Nascut in Georgia, ca si prietenul sau din copilarie – Stalin – Kavtaradze era fiu de curtean. In timpul studiilor la Drept a aderat la gruparea bolsevica (1903). Acuzat de trotkism, a fost scos din conducerea partidului comunist, dar reprimit in 1940 si numit adjunctul comisarului pentru Afaceri Straine (1943-1945). Urmatoarea functie a fost aceea de ambasador in Romania, post pe care-l va ocupa pana in 1952. In istoriografia ruseasca, S. Kavtaradze a reprezentat singurul acuzat, trimis in lagar, eliberat si repus in inalte functii de partid si de stat. Se spune ca el nu a fost executat doar pentru faptul ca Stalin a facut pe lista condamnatilor la moarte in dreptul lui si a familiei sale un semn, pe care nici Malenkov, nici Beria nu au reusit sa o descifreze.