FLORIN MIHAI
"Regele a plecat, traiasca republica!" In timp ce Regele Mihai I se pregatea de plecarea din tara, comunistii proclamau cu entuziasm o noua forma de stat, Republica. Petru Groza a formulat in stilul sau trecerea la noul regim politic, printr-un "divort decent si elegant de monarhie". La cateva zile distanta, Familia Regala parasea intr-un trist anonimat Romania.
Dupa ce Mihai a semnat actul de abdicare, Petru Groza si Gheorghiu-Dej s-au grabit sa anunte tara despre noua situatie. La data de 30 decembrie 1947, la ora 15:30, s-a tinut un extraordinar Consiliu de Ministri la care Petru Groza, in dubla calitate, de prim-ministru si de participant la semnarea actului de abdicare, a fost vioara intai. Jovial ca de obicei, premierul a monopolizat discutia. Ceilalti ministri participanti (12 la numar din 18 departamente) nu l-au deranjat cu intrebari pe seful guvernului. Au fost citite pe rand Actul abdicarii si Proclamatia guvernului catre popor prin care se anunta noua titulatura a statului: Republica Populara Romana. Fara nici un fel de obiectie, guvernul a aprobat ambele texte.
Ironie. Petru Groza nu a scapat prilejul de a face si o gluma atribuind Reginei-Mama Elena cuvinte care, de fapt, nu stim daca apartineau sau nu acesteia: "Ca sa utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a facut azi un divort si decent si elegant de monarhie".
In acel moment, premierul se arata recunoscator monarhului: "Vom ingriji ca fostul rege sa plece linistit, asa cum se cuvine, pentru ca nimeni sa nu poata avea un cuvant de repros pentru acela care, intelegand glasul vremurilor, s-a retras – lucru pentru care poporul roman nu se poate arata nerecunoscator. Deci, fostul rege va fi respectat, ca orice alt cetatean al acestei tari." In numai 40 de minute, sedinta de guvern s-a incheiat. entuziasm. Aceasta intrunire ad-hoc a Guvernului a fost urmata in seara aceleiasi zile de o convocare a Adunarii Deputatilor in jurul orei 19:10. Oficiosul Partidului Comunist, "Scanteia", a prezentat in stilul caracteristic evenimentul in numarul special de Anul Nou 1948 astfel:
"Tribunele, balcoanele, parasesc de asta-data rigurozitatea parlamentara si entuziasmul popular se deslantuie cu o forta greu de stapanit. Evenimentul este prea maret pentru ca oamenii sa se mai poata retine. (...) Cand, in incinta Parlamentului rasuna pentru prima data cuvintele "REPUBLICA POPULARA", guvernul si intreaga Adunare se ridica in picioare si aclama furtunos. Tribunele, balcoanele isi unesc entuziasmul si timp de cateva minute Parlamentul roman isi exprima bucuria fata de noua forma de Stat a Romaniei."
Ca si la precedenta intrunire premierul Petru Groza a citit Actul de Abdicare a Regelui Mihai I si Proclamarea Republicii Populare Romane. In plus, Adunarea a aprobat constituirea Prezidiumului Republicii si a ales membrii acestui for, propusi de guvern. "Muncitori, tarani si intelectuali, ostasi, subofiteri si ofiteri, cetatene si cetateni" erau chemati conform Proclamatiei Republicii sa inalte o "noua forma de viata a Statului care sa asigure tuturor celor care muncesc bunastare materiala si culturala".
DECLARATIE DE PREMIER
Cu ocazia sedintei extraordinare de Guvern, la 30 decembrie 1947, Petru Groza a afirmat: "Doamna si Domnilor Ministri, vreau sa va comunic ca actul acesta s-a facut prin buna invoiala. Regele a constatat – asa cum este scris aici – ca institutia monarhiei era o piedica serioasa in calea desvoltarii poporului nostru. Istoria va inregistra o lichidare prieteneasca a monarhiei, fara zguduiri – cum poate inamicii nostri ar fi dorit. Ca sa utilizez o expresie a Reginei-Mame, poporul a facut azi un divort si decent, si elegant de monarhie. Prin urmare, si actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernarii noastre. Vreau sa se stie pretutindeni – si aceasta este foarte important – ca lucrul acesta s-a facut cu cumintenie, la timpul sau. Noi mergem inainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom ingriji ca fostul Rege sa plece linistit, asa cum se cuvine, pentru ca nimeni sa nu poata avea un cuvant de repros pentru acela care, intelegand glasul vremurilor, s-a retras".
FARA VIZE DE ELVETIA
Plecarea intempestiva a Regelui Mihai a pus noul regim in fata unei situatii grele. Trebuiau obtinute cat mai rapid vizele pentru statul elvetian, destinatia finala a trenului regal. Ministerul Afacerilor de Externe roman a prezentat pasapoartele legatiei elvetiene la data de 3 ianuarie 1948. In ciuda acordului verbal al reprezentantului De Solis era necesar acordul guvernului din tara Cantoanelor. Pana la urma, Regele si suita sa au parasit Romania doar cu vize de tranzit pentru Austria. Toate dificultatile au fost insa uitate la granita occidentala a tarii de destinatie.
PROPAGANDA
Dupa 1947, regimul comunist a dus o continua campanie de defaimare a Casei Regale din Romania. Scriitorul Eugen Barbu a prefatat in 1972 un album ce reunea mai multe fotografii antimonarhice. Monarhia romaneasca era prezentata in culori sumbre: "Venalitate si cruzime, cabinete ministeriale manuite ca niste marionete din alcovurile bine pitite, totul o mare mascarada care a luat sfarsit acum 25 de ani printr-un magistral act revolutionar".
TRENUL FAMILIEI REGALE
Desi nu i se impusese nici un termen de a parasi tara, Regele Mihai dorea o plecare cat mai grabnica. La Castelul Peles exista deja o comisie trimisa de autoritatile de la Bucuresti cu scopul de a inventaria bunurile familiei regale. O alta sarcina a comisiei era controlarea acelor obiecte personale pe care Mihai si mama sa Elena doreau sa le ia in exil.
Din convorbirea pe care Mihai a avut-o cu Mircea Ciobanu dupa 1990 reiese ca trenul cu care exilatii au plecat avea cinci sau sase vagoane. Inspectia bagajelor Regelui a fost civilizata, dupa cum a recunoscut unul dintre apropiatii Casei Regale, Nicolae Ioanitiu. Controlul nu a fost atat de sever precum la ceilalti pasageri. Desi, conform traditiei, covorul rosu nu a lipsit la urcarea in trenul fostilor suverani, soldatii din Divizia Tudor Vladimirescu au primit ordin sa nu dea onor lui Mihai I.
miercuri, 13 decembrie 2006
Un Revelion ramas in istorie
FLORIN MIHAI
Actul de abdicare: o poveste delicata. Regele Mihai a semnat actul de abdicare la 30 decembrie 1947 in prezenta Reginei-Mama Elena, a lui Petru Groza si a lui Gheorghiu-Dej. Despre eveniment au relatat fostul Rege, Petru Groza, dar si Paul Sfetcu, secretarul lui Dej. Desi de pe pozitii diferite, toate versiunile subliniaza importanta momentului.
In legatura cu abdicarea Regelui Mihai I, sursele istorice sunt reprezentate mai ales de marturiile tarzii ale participantilor la eveniment. Pe de o parte, avem la dispozitie chiar rememorarile lui Mihai I din interviurile acordate dupa 1947, pe de alta parte, cele ale unui apropiat al lui Dej, Paul Sfetcu, fostul sau sef de cancelarie. Ambii prezinta faptele oarecum asemanator, mentionand atat rapiditatea cu care s-au succedat evenimentele, cat si importanta lor in istoria Romaniei. Insa perceptia celor doi martori este, bineinteles, diferita. Pentru Mihai, actul abdicarii a fost impus "cu forta de un Guvern instalat si mentinut la putere de o tara straina". "Inlaturarea monarhiei constituie un nou act de violenta in cadrul politicii de inrobire a Romaniei", dupa cum a declarat la Londra la 5 martie 1948. Comunistii au scos in evidenta imposibilitatea coabitarii dintre Rege si Partidul Comunist si au laudat "lichidarea prieteneasca a monarhiei", dupa cum s-a exprimat Dej.
Sfarsit de an si de monarhie. In linistea Palatului de la Sinaia, familia regala pregatea Sarbatorile noului an. Prin intermediul Maresalului Curtii, Dimitrie Negel, Petru Groza a cerut Regelui o intrevedere la Bucuresti, pentru 30 decembrie, pe marginea "unor chestiuni de familie". Regele Mihai era convins ca discutia avea sa se refere la casatoria sa cu Printesa Ana.
Insotit de mama sa, suveranul a revenit in Capitala si l-a intampinat pe Groza in Palatul Elisabeta, din Soseaua Kiseleff. Premierul nu a venit singur, ci insotit de secretarul general al PCR – Gheorghiu-Dej. Fara ocolisuri, Groza i-a declarat lui Mihai scopul intrevederii – "divortul amiabil" intre Guvern si Rege. Primul-ministru a concluzionat ca, luand in considerare noua situatie internationala si gravitatea momentului politic, anume influenta puterii sovietice in Romania, "nu mai e nevoie de monarhie". A sugerat, desigur, insistenta sovieticilor pentru lichidarea monarhiei romane.
Apoi, ca si cum totul fusese spus, fara menajamente, Regelui i s-a inmanat actul de abdicare, pastrat pana atunci de cei doi emisari ai Guvernului intr-un dosar rosu. Groza si Dej i-au cerut sa semneze pe loc. Desi Mihai I a cerut 48 de ore pentru examinarea documentului, i s-au acordat... 30 de minute, dandu-i-se de inteles ca nu mai era in postura de a pune conditii.
Avertizat. Retragandu-se intr-o camera alaturata, monarhul a fost avertizat de oamenii de incredere, Dimitrie Negel si Mircea Ioannitiu – secretarul sau, de anumite schimbari. Garda Palatului fusese inlocuita cu soldati din divizia Tudor Vladimirescu, devotati partidului. Firele de telefon fusesera taiate. Artileria era indreptata spre camerele regale. Situatia era cu adevarat disperata pentru Rege, iar izolarea – completa.
Ingrijorat, Mihai s-a intors in fata lui Groza si a lui Dej. Conform unei declaratii acordate de Mihai I lui Mircea Ciobanu in cadrul unui interviu, cei doi l-au amenintat cu varsarea de sange in cazul in care semnarea actului ar fi durat. Violentele se pare ca ar fi fost indreptate impotriva celor aproximativ 1.000 de studenti arestati in ultimul an pentru vina de a fi sprijinit monarhia pe timpul grevei regale. Pentru a "indulci" momentul si pentru a grabi renuntarea la tron, Groza i-a promis Regelui pastrarea domeniilor personale si a cetateniei romane. Promisiunile nu au fost insa respectate. Tot cu acelasi scop, premierul i-a aratat, ca din intamplare, Reginei-Mame pistolul ce-l avea in buzunar si conform marturisirilor sale ulterioare urma sa-l foloseasca in cazul unui refuz pentru a nu i se intampla si lui "ce i s-a intamplat lui Antonescu", arestat in urma intrevederii cu Regele Mihai din 23 august 1944.
Dupa o ora si jumatate de discutie, Mihai a acceptat sa semneze. A pus si conditia ca el sa fie acela care isi va anunta oficial abdicarea fostilor sai supusi. Stirea despre abdicarea lui Mihai I a fost insa auzita mai intai la Radio Moscova. Mai apoi, la ora 16:30, au aflat-o si romanii prin Radio Bucuresti.
UN DIVORT ELEGANT SI CIVILIZAT. Unul dintre apropiatii lui Gheorghiu-Dej a fost Paul Sfetcu, cel care a ocupat functia de ajutor de sef de cabinet si apoi de sef de cabinet al lui Dej in perioada 1951-1965. In mai multe imprejurari, Sfetcu a avut ocazia sa auda povestirea evenimentelor de la 30 decembrie 1947 de la liderul comunist. Dej a recunoscut cu franchete dorinta comunistilor de a lichida monarhia romana inca din 1945. Multi dintre acestia erau siguri ca Regele isi dorea o plecare in exil cu ocazia nuntii Principesei Elisabeta. Fusese insa prost sfatuit sa se intoarca in tara. Decizia finala a apartinut Moscovei, care i-a incre-dintat lui Groza misiunea de a "termina cu monarhia" pana la sfarsitul lui 1947. Pentru Partidul Comunist, cel mai important aspect in rezolvarea chestiunii monarhiei era gasirea unei "intelegeri civilizate", asa cum spusese Groza lui Dej de la inceput. Pentru a-l speria pe Mihai, Dej si Groza organizasera un veritabil "mic joc de razboi" in Parcul Herastrau. Dupa spusele lui Sfetcu, Dej ar fi cerut lui Mihai in mod raspicat sa semneze actul de abdicare. Agitata, Regina-Mama Elena l-ar fi rugat pe fiul ei sa nu comita un gest ireparabil. Inainte de a semna, Regele Mihai ar fi avut o atitudine egoista, indreptand discutia catre aspecte "de ordin financiar si material", iar mama sa mai multe "interventii isterice". Dej s-ar fi aratat nemultumit si de faptul ca tanarul Rege ar fi plecat cu o impresionanta avere ("o mare pierdere pentru noi toti"). Ca si Petru Groza, care anuntase abdicarea ca pe un divort amiabil, Dej opina si ca acesta fusese un "mare succes politic" si "cea mai ieftina si mai buna solutionare a monarhiei". In comparatie, desigur, cu ceea ce se intamplase in alte tari.
LAMURIRE
"Acest act mi-a fost impus cu forta de un Guvern instalat si mentinut la putere de o tara straina. Inlaturarea monarhiei constituie un nou act de violenta in cadrul politicii de inrobire a Romaniei. In aceste conditii, nu ma consider legat in nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu credinta nestramutata in viitor si animat de acelasi devotament si dorinta de munca, voi continua sa servesc poporul roman, de care destinul meu este legat inexorabil"
Regele Mihai, declaratie dupa abdicare
Actul de abdicare: o poveste delicata. Regele Mihai a semnat actul de abdicare la 30 decembrie 1947 in prezenta Reginei-Mama Elena, a lui Petru Groza si a lui Gheorghiu-Dej. Despre eveniment au relatat fostul Rege, Petru Groza, dar si Paul Sfetcu, secretarul lui Dej. Desi de pe pozitii diferite, toate versiunile subliniaza importanta momentului.
In legatura cu abdicarea Regelui Mihai I, sursele istorice sunt reprezentate mai ales de marturiile tarzii ale participantilor la eveniment. Pe de o parte, avem la dispozitie chiar rememorarile lui Mihai I din interviurile acordate dupa 1947, pe de alta parte, cele ale unui apropiat al lui Dej, Paul Sfetcu, fostul sau sef de cancelarie. Ambii prezinta faptele oarecum asemanator, mentionand atat rapiditatea cu care s-au succedat evenimentele, cat si importanta lor in istoria Romaniei. Insa perceptia celor doi martori este, bineinteles, diferita. Pentru Mihai, actul abdicarii a fost impus "cu forta de un Guvern instalat si mentinut la putere de o tara straina". "Inlaturarea monarhiei constituie un nou act de violenta in cadrul politicii de inrobire a Romaniei", dupa cum a declarat la Londra la 5 martie 1948. Comunistii au scos in evidenta imposibilitatea coabitarii dintre Rege si Partidul Comunist si au laudat "lichidarea prieteneasca a monarhiei", dupa cum s-a exprimat Dej.
Sfarsit de an si de monarhie. In linistea Palatului de la Sinaia, familia regala pregatea Sarbatorile noului an. Prin intermediul Maresalului Curtii, Dimitrie Negel, Petru Groza a cerut Regelui o intrevedere la Bucuresti, pentru 30 decembrie, pe marginea "unor chestiuni de familie". Regele Mihai era convins ca discutia avea sa se refere la casatoria sa cu Printesa Ana.
Insotit de mama sa, suveranul a revenit in Capitala si l-a intampinat pe Groza in Palatul Elisabeta, din Soseaua Kiseleff. Premierul nu a venit singur, ci insotit de secretarul general al PCR – Gheorghiu-Dej. Fara ocolisuri, Groza i-a declarat lui Mihai scopul intrevederii – "divortul amiabil" intre Guvern si Rege. Primul-ministru a concluzionat ca, luand in considerare noua situatie internationala si gravitatea momentului politic, anume influenta puterii sovietice in Romania, "nu mai e nevoie de monarhie". A sugerat, desigur, insistenta sovieticilor pentru lichidarea monarhiei romane.
Apoi, ca si cum totul fusese spus, fara menajamente, Regelui i s-a inmanat actul de abdicare, pastrat pana atunci de cei doi emisari ai Guvernului intr-un dosar rosu. Groza si Dej i-au cerut sa semneze pe loc. Desi Mihai I a cerut 48 de ore pentru examinarea documentului, i s-au acordat... 30 de minute, dandu-i-se de inteles ca nu mai era in postura de a pune conditii.
Avertizat. Retragandu-se intr-o camera alaturata, monarhul a fost avertizat de oamenii de incredere, Dimitrie Negel si Mircea Ioannitiu – secretarul sau, de anumite schimbari. Garda Palatului fusese inlocuita cu soldati din divizia Tudor Vladimirescu, devotati partidului. Firele de telefon fusesera taiate. Artileria era indreptata spre camerele regale. Situatia era cu adevarat disperata pentru Rege, iar izolarea – completa.
Ingrijorat, Mihai s-a intors in fata lui Groza si a lui Dej. Conform unei declaratii acordate de Mihai I lui Mircea Ciobanu in cadrul unui interviu, cei doi l-au amenintat cu varsarea de sange in cazul in care semnarea actului ar fi durat. Violentele se pare ca ar fi fost indreptate impotriva celor aproximativ 1.000 de studenti arestati in ultimul an pentru vina de a fi sprijinit monarhia pe timpul grevei regale. Pentru a "indulci" momentul si pentru a grabi renuntarea la tron, Groza i-a promis Regelui pastrarea domeniilor personale si a cetateniei romane. Promisiunile nu au fost insa respectate. Tot cu acelasi scop, premierul i-a aratat, ca din intamplare, Reginei-Mame pistolul ce-l avea in buzunar si conform marturisirilor sale ulterioare urma sa-l foloseasca in cazul unui refuz pentru a nu i se intampla si lui "ce i s-a intamplat lui Antonescu", arestat in urma intrevederii cu Regele Mihai din 23 august 1944.
Dupa o ora si jumatate de discutie, Mihai a acceptat sa semneze. A pus si conditia ca el sa fie acela care isi va anunta oficial abdicarea fostilor sai supusi. Stirea despre abdicarea lui Mihai I a fost insa auzita mai intai la Radio Moscova. Mai apoi, la ora 16:30, au aflat-o si romanii prin Radio Bucuresti.
UN DIVORT ELEGANT SI CIVILIZAT. Unul dintre apropiatii lui Gheorghiu-Dej a fost Paul Sfetcu, cel care a ocupat functia de ajutor de sef de cabinet si apoi de sef de cabinet al lui Dej in perioada 1951-1965. In mai multe imprejurari, Sfetcu a avut ocazia sa auda povestirea evenimentelor de la 30 decembrie 1947 de la liderul comunist. Dej a recunoscut cu franchete dorinta comunistilor de a lichida monarhia romana inca din 1945. Multi dintre acestia erau siguri ca Regele isi dorea o plecare in exil cu ocazia nuntii Principesei Elisabeta. Fusese insa prost sfatuit sa se intoarca in tara. Decizia finala a apartinut Moscovei, care i-a incre-dintat lui Groza misiunea de a "termina cu monarhia" pana la sfarsitul lui 1947. Pentru Partidul Comunist, cel mai important aspect in rezolvarea chestiunii monarhiei era gasirea unei "intelegeri civilizate", asa cum spusese Groza lui Dej de la inceput. Pentru a-l speria pe Mihai, Dej si Groza organizasera un veritabil "mic joc de razboi" in Parcul Herastrau. Dupa spusele lui Sfetcu, Dej ar fi cerut lui Mihai in mod raspicat sa semneze actul de abdicare. Agitata, Regina-Mama Elena l-ar fi rugat pe fiul ei sa nu comita un gest ireparabil. Inainte de a semna, Regele Mihai ar fi avut o atitudine egoista, indreptand discutia catre aspecte "de ordin financiar si material", iar mama sa mai multe "interventii isterice". Dej s-ar fi aratat nemultumit si de faptul ca tanarul Rege ar fi plecat cu o impresionanta avere ("o mare pierdere pentru noi toti"). Ca si Petru Groza, care anuntase abdicarea ca pe un divort amiabil, Dej opina si ca acesta fusese un "mare succes politic" si "cea mai ieftina si mai buna solutionare a monarhiei". In comparatie, desigur, cu ceea ce se intamplase in alte tari.
LAMURIRE
"Acest act mi-a fost impus cu forta de un Guvern instalat si mentinut la putere de o tara straina. Inlaturarea monarhiei constituie un nou act de violenta in cadrul politicii de inrobire a Romaniei. In aceste conditii, nu ma consider legat in nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu credinta nestramutata in viitor si animat de acelasi devotament si dorinta de munca, voi continua sa servesc poporul roman, de care destinul meu este legat inexorabil"
Regele Mihai, declaratie dupa abdicare
marți, 12 decembrie 2006
Iubirea unui rege
FLORIN MIHAI
Poveste de amor la o nunta regala. La sfarsitul anului 1947, Regele Mihai a iesit pentru prima oara din tara in calitate oficiala de suveran. Casatoria principesei engleze Elisabeta la Londra a oferit aceasta ocazie. Printre ceilalti invitati, Regele Mihai a cunoscut-o pe printesa daneza Ana de Bourbon-Parma. Iubirea lor a depasit greutatile timpului.
Prins in tumultul vietii politice romanesti, Regele Mihai I, de numai 19 ani, a trait o poveste de dragoste care desigur i-a alinat mult din durerea pierderii tronului si a exilului. Prima iesire a lui Mihai I din tara in calitate de suveran a coincis intalnirii printesei Ana de Parma – Bourbon. Impreuna, cei doi au infruntat pe rand greutatile deosebite ale acelei vremi.
Cina la Buckingham. In ultimele zile ale lunii octombrie 1947, familia regala din Romania a fost invitata din partea Regelui Angliei la nunta mostenitoarei tronului – Elisabeta – cu locotenentul Philip Mountbatten. Pe Mihai l-au surprins foarte tare insistentele primului ministru Petru Groza ca el sa onoreze invitatia. Scopul premierului fusese a demonstra lumii ca membrii familiei regale nu erau "tinuti prizonieri". Surprizele au continuat pentru tanarul rege, care s-a trezit condus la Aeroportul Baneasa de o serie de oficialitati. Groza, incalcand, ca de obicei, eticheta a aparut imbracat intr-un palton peste costumul de tenis si cu racheta in sacosa. El, asemenea comunistilor din tara, spera ca regele sa urmeze exemplul celorlalti monarhi est-europeni si sa ramana in exil, dupa cum a recunoscut ulterior si Gheorghiu-Dej intr-o convorbire cu Paul Sfetcu, seful sau de cabinet.
La 15 noiembrie, Mihai si Regina-Mama Elena au sosit la Londra, fiind invitati sa cineze la Palatul Buckingham, alaturi de Regele George al VI-lea, tatal principesei Elisabeta. "Suveranii nostri s-au bucurat de o receptie afectuoasa", marturisea Nelly Catargi, prima doamna din suita Reginei Elena. Printre ceilalti invitati, monarhii romani si-au regasit rude si prieteni.
IDILA. Cu o zi inainte de nunta, printul Michael, fratele printesei Ana de Bourbon-Parma, a prezentat-o pe sora lui Regelui Mihai I. Tinerii, care s-au placut de la prima intalnire, s-au revazut la Westminster Abbey la 20 noiembrie, la ceremonia cununiei religioase. Cu ocazia uneia dintre numeroasele receptii, Mihai I a reintalnit-o pe principesa de Bourbon – Parma. Se indragostise atat de tare, incat a cerut-o curand in casatorie! Relatia lor a devenit publica spre sfarsitul lunii noiembrie, cand au putut fi vazuti impreuna la teatru si la cinematograf. Principesa Ana a refuzat la inceput propunerea lui Mihai, probabil si datorita zvonurilor ce plasau deja Romania dincolo de Cortina de Fier, dupa cum marturisea Nelly Catargi intr-o convorbire cu diplomatul roman Raoul Bossy.
Ana de Bourbon-Parma avusese deja experienta amara a exilului. Parasise Danemarca alaturi de familia ei din cauza invaziei nazistilor si fusese obligata sa traiasca la New York. Ulterior, in timpul razboiului, activase ca sofer pe o ambulanta a armatei franceze si urmase trupele aliate in Casablanca, Alger si Italia. In consecinta, principesa a fost decorata cu Crucea de Razboi. Intr-o discutie purtata mai tarziu, la 2 decembrie 1947, suveranul Mihai a incercat sa il convinga pe Petru Groza sa isi dea acordul la casatoria sa cu Ana. Mihai lauda astfel calitatile viitoarei sotii: "A activat in rezistenta franceza, fratii au meserii de ajutor pilot".
Inaintea plecarii suveranilor la Londra, Casa Regala anuntase absenta lor din tara timp de 20 de zile. Perioada insa a fost depasita, deoarece familia regala poposise in Elvetia, la Lausanne. Aici, principesa Ana, care l-a insotit pe Mihai in calatorie, i-a acceptat cererea in casatorie. Dar pentru ca relatia celor doi sa devina oficiala, conform traditiei monarhiei in Romania, era necesar acordul guvernului. Dimitrie Negel, maresalul Curtii Regale, a informat guvernul de dorinta Regelui Mihai I de a se casatori. A urmat refuzul Execuivului de a-si da acordul pentru oficializarea casatoriei, cu motivatia ca "guvernul nu si-ar fi permis cheltuielile necesare unei nunti". Incepea calvarul pentru Casa Regala din Romania.
ATAC LA REGE. La intoarcerea in tara, oficialii i-au intampinat cu mare raceala pe Mihai I si pe Regina Elena, in vadit contrast cu primirea entuziasta facuta liderului comunist iugoslav Tito. Patrascanu, cel care altadata fusese legatura intre comunisti si Palat, nici macar n-a vrut sa dea mana cu regele. "Incapatanatul" monarh crea din nou probleme, asa cum facuse si in timpul grevei regale. Era nevoie asadar de mai multa energie pentru alungarea sa. Izolarea completa a lui Mihai I presupunea insa un plan eficient de eliminare a oricarui sprijin.
Numirea la 24 decembrie a lui Emil Bodnaras, fost dezertor din Armata Romana si cetatean sovietic, in functia de ministru al Apararii a desavarsit controlul comunistilor asupra Armatei. Dupa trei zile a urmat epurarea ostirii de ultimele elemente cu prestigiu si credincioase vechiului regim. In ministerul condus de acum de Emil Bodnaras a fost adus cominternistul Dumitru Coliu (Colev) pe postul de secretar general administrativ.
Sarbatorile de sfarsit de an nu anuntau nimic spectaculos pe scena politica. Politicienii au petrecut fiecare in orase diferite: Groza la Deva, Vasile Luca la Targu Secuiesc, Patrascanu la Predeal, Bodnaras la Moscova. Planul abdicarii regelui era secret chiar si pentru comunistii de varf ai partidului. Familia regala plecase inca de la 24 la Sinaia. In aceasta perioada, ziarele nu au mai aparut. Tara astepta un Revelion obisnuit.
VATICANUL SE OPUNE
Nu numai comunistii s-au opus nuntii lui Mihai si a Anei, ci si reprezentantii Bisericii Catolice de care apartinea Ana de Bourbon-Parma. Apartenenta tanarului Hohenzollern la religia ortodoxa era, in viziunea papalitatii, de neacceptat. Ba mai mult, conform traditiei monarhiei romane, urmasii trebuiau botezati in religia ortodoxa. Eforturile apropiatilor celor doi indragostiti au fost zadarnice. Vaticanul nu a putut fi induplecat si astfel membrii familiei regale daneze nu au avut voie sa participe la nunta.
Singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care a acceptat sa-i "gazduiasca" pe nuntasi a fost fratele Reginei-Mama Elena, Regele Paul al Greciei, care era si unchiul preferat al lui Mihai. El a organizat nunta la 10 iunie 1948 la Palatul Regal din Atena, iar arhiepiscopul Damaskinos a oficiat cununia. Din partea danezilor a venit totusi printul protestant Erik, unchiul Anei, sa conduca mireasa la altar.
Poveste de amor la o nunta regala. La sfarsitul anului 1947, Regele Mihai a iesit pentru prima oara din tara in calitate oficiala de suveran. Casatoria principesei engleze Elisabeta la Londra a oferit aceasta ocazie. Printre ceilalti invitati, Regele Mihai a cunoscut-o pe printesa daneza Ana de Bourbon-Parma. Iubirea lor a depasit greutatile timpului.
Prins in tumultul vietii politice romanesti, Regele Mihai I, de numai 19 ani, a trait o poveste de dragoste care desigur i-a alinat mult din durerea pierderii tronului si a exilului. Prima iesire a lui Mihai I din tara in calitate de suveran a coincis intalnirii printesei Ana de Parma – Bourbon. Impreuna, cei doi au infruntat pe rand greutatile deosebite ale acelei vremi.
Cina la Buckingham. In ultimele zile ale lunii octombrie 1947, familia regala din Romania a fost invitata din partea Regelui Angliei la nunta mostenitoarei tronului – Elisabeta – cu locotenentul Philip Mountbatten. Pe Mihai l-au surprins foarte tare insistentele primului ministru Petru Groza ca el sa onoreze invitatia. Scopul premierului fusese a demonstra lumii ca membrii familiei regale nu erau "tinuti prizonieri". Surprizele au continuat pentru tanarul rege, care s-a trezit condus la Aeroportul Baneasa de o serie de oficialitati. Groza, incalcand, ca de obicei, eticheta a aparut imbracat intr-un palton peste costumul de tenis si cu racheta in sacosa. El, asemenea comunistilor din tara, spera ca regele sa urmeze exemplul celorlalti monarhi est-europeni si sa ramana in exil, dupa cum a recunoscut ulterior si Gheorghiu-Dej intr-o convorbire cu Paul Sfetcu, seful sau de cabinet.
La 15 noiembrie, Mihai si Regina-Mama Elena au sosit la Londra, fiind invitati sa cineze la Palatul Buckingham, alaturi de Regele George al VI-lea, tatal principesei Elisabeta. "Suveranii nostri s-au bucurat de o receptie afectuoasa", marturisea Nelly Catargi, prima doamna din suita Reginei Elena. Printre ceilalti invitati, monarhii romani si-au regasit rude si prieteni.
IDILA. Cu o zi inainte de nunta, printul Michael, fratele printesei Ana de Bourbon-Parma, a prezentat-o pe sora lui Regelui Mihai I. Tinerii, care s-au placut de la prima intalnire, s-au revazut la Westminster Abbey la 20 noiembrie, la ceremonia cununiei religioase. Cu ocazia uneia dintre numeroasele receptii, Mihai I a reintalnit-o pe principesa de Bourbon – Parma. Se indragostise atat de tare, incat a cerut-o curand in casatorie! Relatia lor a devenit publica spre sfarsitul lunii noiembrie, cand au putut fi vazuti impreuna la teatru si la cinematograf. Principesa Ana a refuzat la inceput propunerea lui Mihai, probabil si datorita zvonurilor ce plasau deja Romania dincolo de Cortina de Fier, dupa cum marturisea Nelly Catargi intr-o convorbire cu diplomatul roman Raoul Bossy.
Ana de Bourbon-Parma avusese deja experienta amara a exilului. Parasise Danemarca alaturi de familia ei din cauza invaziei nazistilor si fusese obligata sa traiasca la New York. Ulterior, in timpul razboiului, activase ca sofer pe o ambulanta a armatei franceze si urmase trupele aliate in Casablanca, Alger si Italia. In consecinta, principesa a fost decorata cu Crucea de Razboi. Intr-o discutie purtata mai tarziu, la 2 decembrie 1947, suveranul Mihai a incercat sa il convinga pe Petru Groza sa isi dea acordul la casatoria sa cu Ana. Mihai lauda astfel calitatile viitoarei sotii: "A activat in rezistenta franceza, fratii au meserii de ajutor pilot".
Inaintea plecarii suveranilor la Londra, Casa Regala anuntase absenta lor din tara timp de 20 de zile. Perioada insa a fost depasita, deoarece familia regala poposise in Elvetia, la Lausanne. Aici, principesa Ana, care l-a insotit pe Mihai in calatorie, i-a acceptat cererea in casatorie. Dar pentru ca relatia celor doi sa devina oficiala, conform traditiei monarhiei in Romania, era necesar acordul guvernului. Dimitrie Negel, maresalul Curtii Regale, a informat guvernul de dorinta Regelui Mihai I de a se casatori. A urmat refuzul Execuivului de a-si da acordul pentru oficializarea casatoriei, cu motivatia ca "guvernul nu si-ar fi permis cheltuielile necesare unei nunti". Incepea calvarul pentru Casa Regala din Romania.
ATAC LA REGE. La intoarcerea in tara, oficialii i-au intampinat cu mare raceala pe Mihai I si pe Regina Elena, in vadit contrast cu primirea entuziasta facuta liderului comunist iugoslav Tito. Patrascanu, cel care altadata fusese legatura intre comunisti si Palat, nici macar n-a vrut sa dea mana cu regele. "Incapatanatul" monarh crea din nou probleme, asa cum facuse si in timpul grevei regale. Era nevoie asadar de mai multa energie pentru alungarea sa. Izolarea completa a lui Mihai I presupunea insa un plan eficient de eliminare a oricarui sprijin.
Numirea la 24 decembrie a lui Emil Bodnaras, fost dezertor din Armata Romana si cetatean sovietic, in functia de ministru al Apararii a desavarsit controlul comunistilor asupra Armatei. Dupa trei zile a urmat epurarea ostirii de ultimele elemente cu prestigiu si credincioase vechiului regim. In ministerul condus de acum de Emil Bodnaras a fost adus cominternistul Dumitru Coliu (Colev) pe postul de secretar general administrativ.
Sarbatorile de sfarsit de an nu anuntau nimic spectaculos pe scena politica. Politicienii au petrecut fiecare in orase diferite: Groza la Deva, Vasile Luca la Targu Secuiesc, Patrascanu la Predeal, Bodnaras la Moscova. Planul abdicarii regelui era secret chiar si pentru comunistii de varf ai partidului. Familia regala plecase inca de la 24 la Sinaia. In aceasta perioada, ziarele nu au mai aparut. Tara astepta un Revelion obisnuit.
VATICANUL SE OPUNE
Nu numai comunistii s-au opus nuntii lui Mihai si a Anei, ci si reprezentantii Bisericii Catolice de care apartinea Ana de Bourbon-Parma. Apartenenta tanarului Hohenzollern la religia ortodoxa era, in viziunea papalitatii, de neacceptat. Ba mai mult, conform traditiei monarhiei romane, urmasii trebuiau botezati in religia ortodoxa. Eforturile apropiatilor celor doi indragostiti au fost zadarnice. Vaticanul nu a putut fi induplecat si astfel membrii familiei regale daneze nu au avut voie sa participe la nunta.
Singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care a acceptat sa-i "gazduiasca" pe nuntasi a fost fratele Reginei-Mama Elena, Regele Paul al Greciei, care era si unchiul preferat al lui Mihai. El a organizat nunta la 10 iunie 1948 la Palatul Regal din Atena, iar arhiepiscopul Damaskinos a oficiat cununia. Din partea danezilor a venit totusi printul protestant Erik, unchiul Anei, sa conduca mireasa la altar.
Abdicarea Regelui Mihai I
FLORIN MIHAI
Abdicarea Regelui Romaniei Mihai I. In 1947 Romania pastra inca un regim monarhic. Regele Mihai fusese decorat si de rusi si de americani. In decembrie, Petru Groza si Gheorghiu-Dej credeau ca rolul sau istoric incetase si au insistat pentru semnarea Actului de Abdicare. Comunistii romani au rezolvat pe cale amiabila trecerea la regimul republican.
Institutia monarhica romaneasca a reprezentat ultimul "obstacol" inainte de instalarea totala a "noului regim de democratie populara". Ca raspuns la Planul Marshall sovieticii au decis sa impuna un control mai riguros asupra zonei ce o ocupasera la sfarsitul razboiului, fapt ce a condus si la eliminarea dinastiei incoronate in 1866 in Romania. Prins in situatia constructiei celor doua "blocuri" politice, Mihai I a acceptat actul abdicarii.
Noile republici. Ajunse la putere sau devenite majoritare in guvernele monarhiilor din Estul Europei, partidele comuniste au instaurat ca forma de stat republica. La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, suveranii estici se confruntasera cu invazia nazista. Spre sfarsitul conflagratiei s-a ivit amenintarea comunistilor. In Iugoslavia, Petru al II-lea fugise la Londra. In urma lui, Tito, liderul comunist de origine croata, erou al rezistentei antinaziste, castigase fara emotii alegerile din noiembrie 1945. In Albania, regele Zogu I a parasit tara, refugiindu-se mai intai la Londra, apoi la Cairo. Ca urmare, Enver Hodja, secretar al Partidului Comunist Albanez, a condus la victorie in alegerile din decembrie 1945 Frontul Democratic, o coalitie de partide in care comunistii aveau preponderenta. La 2 ianuarie 1946 fusese proclamata Republica Populara Albaneza. Bulgaria a cunoscut mai intai drama mortii regelui Boris al III-lea, al carui tron l-a mostenit Simeon al II-lea, un copil de doar sase ani. Alegerile organizate la 18 noiembrie 1945 au fost castigate de Frontul Patriei; in luna septembrie a anului 1946 un referendum defavorabil monarhiei a pregatit proclamarea Republicii Populare Bulgare. Strategia frontului popular, alegerile, trucate de cele mai multe ori si presiunile ocupantului sovietic au facut ca republicile de tip sovietic sa se impuna. Astfel ca la sfarsitul anului 1947, singura Romania mai pastra un regim monarhic.
Mihai I, decorat de Stalin. Regele Mihai I acumulase un important capital de simpatie gratie momentului 23 august 1944. Aprecierea de care se bucura tanarul Hohenzollern se extinsese si peste granite. La 26 iulie 1945, printr-un decret special, Stalin a acordat Regelui cea mai inalta decoratie de razboi sovietica – Ordinul "Victoria" – conferit anterior doar generalilor D. Eisenhower (SUA) si B. Montgomery (Marea Britanie). Si americanii i-au acordat o distinctie suveranului roman. La 20 martie 1946 Mihai I primise "Legiunea de merit", in grad de sef comandor.
Izolat, apoi gonit. In anul 1947 situatia Regelui Mihai era unica in Europa. In toate statele est-europene, cu exceptia Greciei, republica devenise forma de stat dominanta. Cu toate aceasta Romania mai pastra un regim monarhic. In vederea solutionarii "problemei monarhice" – ceruta de Kremlin –, comunistii s-au straduit s-o faca in cel mai mare secret, punand populatia in fata faptului implinit. Fata de Regele Mihai s-au comportat cu deferenta; acesta a avut chiar un statut privilegiat, in raport cu alti suverani. Abdicarea sa a fost rezultatul unor negocieri politice. Fara sprijin intern, dar si fara sustinere internationala, Mihai a semnat in urma presiunilor lui Gheorghiu-Dej si ale premierului Petru Groza actul de abdicare la 30 decembrie 1947. Pentru "intelegere", comunistii l-au "rasplatit" cu ingaduinta de a ramane cateva zile in tara si cu posibilitatea de a pleca insotit de bunurile solicitate si de o parte din suita regala.
EXEMPLUL SOVIETIC
Istoria Rusiei a fost extrem de agitata in anul 1917. In luna martie, tarismul a primit o prima lovitura prin revolutia organizata de fortele democratice rusesti. Tarul Rusiei Nicolae al II-lea (1894-1917) abdicase la data de 18 martie 1917, lasand un gol de putere in urma sa. Fratele sau, Marele Duce Mihail, a refuzat sa isi asume responsabilitatea tronului.
Guvernul democratic condus de Kerensky a decis sa mute familia regelui de la Tarskoe Selo – resedinta de vacanta a tarului, din imprejurimile capitalei Sankt Petersburg, – spre estul Rusiei, la Tobolsk (Siberia), in luna august 1917. Din Tobolsk, periplul nedorit al lui Nicolae Romanov a continuat in teritoriul aflat sub puterea bolsevicilor, la Ekaterinburg. Bolsevicii au invocat ostilitatea statelor democratice occidentale la adresa guvernului lor si au decis executarea intregii familii regale. In luna iulie 1918, fostul tar Nicolae, sotia sa Alexandra de Hesse si cei cinci copii au fost impuscati, incinerati, iar ramasitele lor ingropate in apropiere de Ekaterinburg.
Abdicarea Regelui Romaniei Mihai I. In 1947 Romania pastra inca un regim monarhic. Regele Mihai fusese decorat si de rusi si de americani. In decembrie, Petru Groza si Gheorghiu-Dej credeau ca rolul sau istoric incetase si au insistat pentru semnarea Actului de Abdicare. Comunistii romani au rezolvat pe cale amiabila trecerea la regimul republican.
Institutia monarhica romaneasca a reprezentat ultimul "obstacol" inainte de instalarea totala a "noului regim de democratie populara". Ca raspuns la Planul Marshall sovieticii au decis sa impuna un control mai riguros asupra zonei ce o ocupasera la sfarsitul razboiului, fapt ce a condus si la eliminarea dinastiei incoronate in 1866 in Romania. Prins in situatia constructiei celor doua "blocuri" politice, Mihai I a acceptat actul abdicarii.
Noile republici. Ajunse la putere sau devenite majoritare in guvernele monarhiilor din Estul Europei, partidele comuniste au instaurat ca forma de stat republica. La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, suveranii estici se confruntasera cu invazia nazista. Spre sfarsitul conflagratiei s-a ivit amenintarea comunistilor. In Iugoslavia, Petru al II-lea fugise la Londra. In urma lui, Tito, liderul comunist de origine croata, erou al rezistentei antinaziste, castigase fara emotii alegerile din noiembrie 1945. In Albania, regele Zogu I a parasit tara, refugiindu-se mai intai la Londra, apoi la Cairo. Ca urmare, Enver Hodja, secretar al Partidului Comunist Albanez, a condus la victorie in alegerile din decembrie 1945 Frontul Democratic, o coalitie de partide in care comunistii aveau preponderenta. La 2 ianuarie 1946 fusese proclamata Republica Populara Albaneza. Bulgaria a cunoscut mai intai drama mortii regelui Boris al III-lea, al carui tron l-a mostenit Simeon al II-lea, un copil de doar sase ani. Alegerile organizate la 18 noiembrie 1945 au fost castigate de Frontul Patriei; in luna septembrie a anului 1946 un referendum defavorabil monarhiei a pregatit proclamarea Republicii Populare Bulgare. Strategia frontului popular, alegerile, trucate de cele mai multe ori si presiunile ocupantului sovietic au facut ca republicile de tip sovietic sa se impuna. Astfel ca la sfarsitul anului 1947, singura Romania mai pastra un regim monarhic.
Mihai I, decorat de Stalin. Regele Mihai I acumulase un important capital de simpatie gratie momentului 23 august 1944. Aprecierea de care se bucura tanarul Hohenzollern se extinsese si peste granite. La 26 iulie 1945, printr-un decret special, Stalin a acordat Regelui cea mai inalta decoratie de razboi sovietica – Ordinul "Victoria" – conferit anterior doar generalilor D. Eisenhower (SUA) si B. Montgomery (Marea Britanie). Si americanii i-au acordat o distinctie suveranului roman. La 20 martie 1946 Mihai I primise "Legiunea de merit", in grad de sef comandor.
Izolat, apoi gonit. In anul 1947 situatia Regelui Mihai era unica in Europa. In toate statele est-europene, cu exceptia Greciei, republica devenise forma de stat dominanta. Cu toate aceasta Romania mai pastra un regim monarhic. In vederea solutionarii "problemei monarhice" – ceruta de Kremlin –, comunistii s-au straduit s-o faca in cel mai mare secret, punand populatia in fata faptului implinit. Fata de Regele Mihai s-au comportat cu deferenta; acesta a avut chiar un statut privilegiat, in raport cu alti suverani. Abdicarea sa a fost rezultatul unor negocieri politice. Fara sprijin intern, dar si fara sustinere internationala, Mihai a semnat in urma presiunilor lui Gheorghiu-Dej si ale premierului Petru Groza actul de abdicare la 30 decembrie 1947. Pentru "intelegere", comunistii l-au "rasplatit" cu ingaduinta de a ramane cateva zile in tara si cu posibilitatea de a pleca insotit de bunurile solicitate si de o parte din suita regala.
EXEMPLUL SOVIETIC
Istoria Rusiei a fost extrem de agitata in anul 1917. In luna martie, tarismul a primit o prima lovitura prin revolutia organizata de fortele democratice rusesti. Tarul Rusiei Nicolae al II-lea (1894-1917) abdicase la data de 18 martie 1917, lasand un gol de putere in urma sa. Fratele sau, Marele Duce Mihail, a refuzat sa isi asume responsabilitatea tronului.
Guvernul democratic condus de Kerensky a decis sa mute familia regelui de la Tarskoe Selo – resedinta de vacanta a tarului, din imprejurimile capitalei Sankt Petersburg, – spre estul Rusiei, la Tobolsk (Siberia), in luna august 1917. Din Tobolsk, periplul nedorit al lui Nicolae Romanov a continuat in teritoriul aflat sub puterea bolsevicilor, la Ekaterinburg. Bolsevicii au invocat ostilitatea statelor democratice occidentale la adresa guvernului lor si au decis executarea intregii familii regale. In luna iulie 1918, fostul tar Nicolae, sotia sa Alexandra de Hesse si cei cinci copii au fost impuscati, incinerati, iar ramasitele lor ingropate in apropiere de Ekaterinburg.
Editorial: Parerea lui Stalin...
LAVINIA BETEA
N-am intalnit inca nicaieri reflectiile ultimului Rege al Romaniei, Mihai I, despre abdicarea sa prin comparatie cu soarta celorlalti monarhi cu tronul rasturnat de comunisti. Va fi purtat, oare, frica de a fi impuscat precum tarul Nicolae al II-lea ori luat prizonier de rusi ca imparatul Chinei?
Dintre cartile "de senzatie" pentru iubitorii de istorie, traduse si publicate dupa schimbarea regimului in Romania, lectura revelatoare este cartea lui E. Radzinski, "Ultimul tar", unde viata si moartea lui Nicolae al II-lea sunt prezentate cu stiinta istoricului si arta dramaturgului ce este autorul. Jurnalele membrilor familiei imperiale a Rusiei, tinute pana in ziua de la capatul vietii, documentele de arhiva si marturiile cekistilor care au slujit distrugerii Romanovilor sunt surse de documentare care introduc cititorul in viata si alcatuirea pamanteana a oamenilor puterii. "Daca te vei inalta ca vulturul si-ti vei face cuibul tau printre stele si de acolo te voi da jos, zice Domnul", au fost cuvintele citite profetic din Biblie de tarina uneia dintre fiicele sale in 16 iulie 1918, ultima zi a vietii lor. Iar nota cekistului Iurovski, care coordonase executia familiei imperiale, este relatarea ingrozitorului ei sfarsit. "Corpurile neinsufletite au fost asezate in groapa – raporteaza cekistul – si fetele si toate corpurile au fost stropite cu acid sulfuric atat pentru a nu fi recunoscute, cat si pentru a preveni emanarea mirosului de la descompunere. (...) I-am acoperit cu pamant si vreascuri, iar deasupra am pus traverse si am trecut de cateva ori cu masina peste ele – urmele gropii nu se mai vedeau."
Dintre cele aflate din cartea lui Radzinski nimic nu m-a impresionat mai profund decat nepasarea multimilor din Maica Rusie fata de soarta Tatucului tar, ultimul Romanov din dinastia de trei secole a imperiului. De la instaurarea puterii bolsevice in toamna lui 1917 si pana la mijlocul lui iulie 1918, nici unul dintre fostii supusi nu incercase sa-si primejduiasca viata intr-o incercare de salvare a captivului tar. De teama neplacerilor politice, nici rudele sale din Apus nu dorisera sa-l primeasca in emigratie. Iar biletelele ajunse cu sticlele de lapte in casa din Ekaterinburg, unde familia imperiala se afla inchisa, asa cum a reiesit din arhivele secrete dupa caderea comunismului, fusesera scrise tot de cekisti. Semnau "un grup de ofiteri ai armatei ruse" – care nu-si pierdusera "sentimentul constiintei, al datoriei fata de tar si patrie" – si urmareau producerea de "motive" pentru crima planuita.
Cu totul deosebita a fost soarta ultimului imparat al Chinei. Nascut in 1906, copilul de numai doi ani Aisin Gioro Pu I fusese inscaunat al zecelea imparat al dinastiei Thing. Cand implinise 6 ani, sub presiunea fortelor antimonarhice, imparateasa mama emisese in numele lui edictul de abdicare, actul final al regimului imperial ce dainuia in China de peste doua milenii. In restauratia din 1917, Pu I a fost reinscaunat pentru cateva zile imparat. Guvernul Japoniei l-a instalat pentru a treia oara in fruntea "Imperiului Manciucuo", stat-marioneta format pe teritoriile din nord-estul Chinei. Luat prizonier de armatele sovietice la capitularea Japoniei din 1945, Pu I a fost dus in Rusia.
Cinci ani a stat in inchisorile din Extremul Orient sovietic si alti noua in inchisorile din nord-estul Chinei, nejudecat. Eliberat in 1959, o vreme a fost gradinar, iar in ultimii ani de viata (1964 -1967) "cercetator stiintific". O relicva vie, in fapt, intr-o institutie arhivistica a Chinei Populare. In anii de inchisoare, Pu I suferise insa un proces unic de reeducare bazat pe principiile pedagogiei lui Makarenko – educatia prin munca si pentru munca, prin colectiv si pentru colectiv. Daca filmul ce i-a fost dedicat de Bertolucci insista asupra fastului din "orasul interzis" si laturii amoroase a vietii monarhului, cartea autobiografica "Ultimul imparat", scrisa de Pu I sub control si in scopuri propagandistice, este plina de relatari asupra programului vietii de "om nou". Dupa orele de "lectura politica" si de munca (incepuse prin a confectiona cutii pentru creioane), trecuse la stadiul compunerii autobiografiilor si autocriticilor prin care-si "autodemascase crimele comise ca imparat".
In ceea ce priveste deciziile si mijloacele prin care s-a produs abdicarea fortata a Regelui Mihai I al Romaniei, mai sunt inca necunoscute. Din arhivele sovietice reiese ca planul ei fusese socotit sub nivelul treburilor de care Stalin se ocupa personal. La inceputul lui februarie 1948, cand "tarul rosu" al Kremlinului primise delegatia romana guvernamentala condusa de Petru Groza, conform stenogramei, s-a interesat si de abdicarea Regelui Mihai. Intrebase, printre altele, daca monarhul plecase definitiv ori se reintoarce; isi vanduse sau nu proprietatile sale; daca luase cu el in strainatate ordinul sovietic "Victoria" cu care-l decorase.
"Sa dea Dumnezeu fiecaruia un astfel de rege!", l-ar fi laudat Stalin pe ex-monarhul Romaniei, satisfacut de raspunsurile lui Groza.
N-am intalnit inca nicaieri reflectiile ultimului Rege al Romaniei, Mihai I, despre abdicarea sa prin comparatie cu soarta celorlalti monarhi cu tronul rasturnat de comunisti. Va fi purtat, oare, frica de a fi impuscat precum tarul Nicolae al II-lea ori luat prizonier de rusi ca imparatul Chinei?
Dintre cartile "de senzatie" pentru iubitorii de istorie, traduse si publicate dupa schimbarea regimului in Romania, lectura revelatoare este cartea lui E. Radzinski, "Ultimul tar", unde viata si moartea lui Nicolae al II-lea sunt prezentate cu stiinta istoricului si arta dramaturgului ce este autorul. Jurnalele membrilor familiei imperiale a Rusiei, tinute pana in ziua de la capatul vietii, documentele de arhiva si marturiile cekistilor care au slujit distrugerii Romanovilor sunt surse de documentare care introduc cititorul in viata si alcatuirea pamanteana a oamenilor puterii. "Daca te vei inalta ca vulturul si-ti vei face cuibul tau printre stele si de acolo te voi da jos, zice Domnul", au fost cuvintele citite profetic din Biblie de tarina uneia dintre fiicele sale in 16 iulie 1918, ultima zi a vietii lor. Iar nota cekistului Iurovski, care coordonase executia familiei imperiale, este relatarea ingrozitorului ei sfarsit. "Corpurile neinsufletite au fost asezate in groapa – raporteaza cekistul – si fetele si toate corpurile au fost stropite cu acid sulfuric atat pentru a nu fi recunoscute, cat si pentru a preveni emanarea mirosului de la descompunere. (...) I-am acoperit cu pamant si vreascuri, iar deasupra am pus traverse si am trecut de cateva ori cu masina peste ele – urmele gropii nu se mai vedeau."
Dintre cele aflate din cartea lui Radzinski nimic nu m-a impresionat mai profund decat nepasarea multimilor din Maica Rusie fata de soarta Tatucului tar, ultimul Romanov din dinastia de trei secole a imperiului. De la instaurarea puterii bolsevice in toamna lui 1917 si pana la mijlocul lui iulie 1918, nici unul dintre fostii supusi nu incercase sa-si primejduiasca viata intr-o incercare de salvare a captivului tar. De teama neplacerilor politice, nici rudele sale din Apus nu dorisera sa-l primeasca in emigratie. Iar biletelele ajunse cu sticlele de lapte in casa din Ekaterinburg, unde familia imperiala se afla inchisa, asa cum a reiesit din arhivele secrete dupa caderea comunismului, fusesera scrise tot de cekisti. Semnau "un grup de ofiteri ai armatei ruse" – care nu-si pierdusera "sentimentul constiintei, al datoriei fata de tar si patrie" – si urmareau producerea de "motive" pentru crima planuita.
Cu totul deosebita a fost soarta ultimului imparat al Chinei. Nascut in 1906, copilul de numai doi ani Aisin Gioro Pu I fusese inscaunat al zecelea imparat al dinastiei Thing. Cand implinise 6 ani, sub presiunea fortelor antimonarhice, imparateasa mama emisese in numele lui edictul de abdicare, actul final al regimului imperial ce dainuia in China de peste doua milenii. In restauratia din 1917, Pu I a fost reinscaunat pentru cateva zile imparat. Guvernul Japoniei l-a instalat pentru a treia oara in fruntea "Imperiului Manciucuo", stat-marioneta format pe teritoriile din nord-estul Chinei. Luat prizonier de armatele sovietice la capitularea Japoniei din 1945, Pu I a fost dus in Rusia.
Cinci ani a stat in inchisorile din Extremul Orient sovietic si alti noua in inchisorile din nord-estul Chinei, nejudecat. Eliberat in 1959, o vreme a fost gradinar, iar in ultimii ani de viata (1964 -1967) "cercetator stiintific". O relicva vie, in fapt, intr-o institutie arhivistica a Chinei Populare. In anii de inchisoare, Pu I suferise insa un proces unic de reeducare bazat pe principiile pedagogiei lui Makarenko – educatia prin munca si pentru munca, prin colectiv si pentru colectiv. Daca filmul ce i-a fost dedicat de Bertolucci insista asupra fastului din "orasul interzis" si laturii amoroase a vietii monarhului, cartea autobiografica "Ultimul imparat", scrisa de Pu I sub control si in scopuri propagandistice, este plina de relatari asupra programului vietii de "om nou". Dupa orele de "lectura politica" si de munca (incepuse prin a confectiona cutii pentru creioane), trecuse la stadiul compunerii autobiografiilor si autocriticilor prin care-si "autodemascase crimele comise ca imparat".
In ceea ce priveste deciziile si mijloacele prin care s-a produs abdicarea fortata a Regelui Mihai I al Romaniei, mai sunt inca necunoscute. Din arhivele sovietice reiese ca planul ei fusese socotit sub nivelul treburilor de care Stalin se ocupa personal. La inceputul lui februarie 1948, cand "tarul rosu" al Kremlinului primise delegatia romana guvernamentala condusa de Petru Groza, conform stenogramei, s-a interesat si de abdicarea Regelui Mihai. Intrebase, printre altele, daca monarhul plecase definitiv ori se reintoarce; isi vanduse sau nu proprietatile sale; daca luase cu el in strainatate ordinul sovietic "Victoria" cu care-l decorase.
"Sa dea Dumnezeu fiecaruia un astfel de rege!", l-ar fi laudat Stalin pe ex-monarhul Romaniei, satisfacut de raspunsurile lui Groza.
miercuri, 6 decembrie 2006
Relatii politice romano-sovietice
PAULA MIHAILOV CHICIUC
Dupa plecarea reprezentantilor Comisiei Aliate de Control, in frunte cu generalul Susaikov, "pe baricadele" sovietizarii Romaniei a ramas ambasadorul URSS la Bucuresti – Serghei Kavtaradze. Pana la retragerea Armatei Rosii (1958), ambasada sovietica a reprezentat un centru de comanda secret al tarii.
Din Comisia Aliata de Control, impusa in Romania din septembrie 1944, faceau parte reprezentantii Marii Britanii, Statelor Unite si Uniunii Sovietice. Daca primii s-au retras in liniste, lasand terenul liber sovieticilor, ultimii s-au simtit, cu Armata Rosie in preajma si PCR la putere, ca "pestele in apa". Cu lacrimi in ochi. Dupa doi ani de dominatie, in care au controlat tot ce misca in politica si economia romaneasca, membrii sovietici ai Comisiei, in frunte cu general colonelul I.Z. Susaikov, au plecat la 1 octombrie 1947. Lasau in urma un stat complet supus intereselor URSS. Faptul era de netagaduit si a fost subliniat de Susaikov in discursul sau de ramas bun: "Plecand de aici, purtam in inima noastra increderea ca poporul roman, popor frate poporului rus, va pastra in veci prietenia si recunostinta marelui popor sovietic".
Prezenti la ceremonie, reporterii Scinteii au prezentat lacrimogen plecarea delegatiei sovietice: "A fost ieri la Mogosoaia (gara Mogosoaia – n.n.) mai mult decat o solemnitate oficiala, a fost o emotionanta manifestatie populara. Membrii Guvernului in frunte cu dl prim-ministru Petru Groza, conducerile partidelor politice democratice si ai organizatiilor de masa, multime de muncitori si intelectuali au venit sa-si ia ramas bun de la membrii sovietici ai Comisiei Aliate de Control. (…) Nu stateau fata in fata reprezentantii unui stat invins si ai unui stat invingator, ci reprezentantii a doua popoare ce s-au infratit sangerand impreuna pe frontul libertatii noroadelor. (…) Emotia ii cuprinsese deopotriva pe cei care plecau si pe cei veniti sa-i conduca. Vedeai lacrimi sticlind in ochii a neinfricati generali si a darji luptatori pentru libertate". Toti oficialii sovietici s-au despartit cu formula "La revedere!".
PODUL DE… CARTI. Intr-adevar, sovieticii constituisera legaturi trainice intre Bucuresti si Moscova. Diverse personaje si manifestari alcatuiau un nou calendar care se voia un inlocuitor al celui religios. Ne retin in acest sens atentia sarbatorile dedicate Saptamanii Prieteniei Romano-Sovietice din 1947. Festivitatile, desfasurate pe parcursul unei luni intregi, culminau cu aniversarea a trei decenii de la Marea Revolutie din octombrie. Chiar la 2 octombrie, floarea intelectualitatii si a politicii romanesti (premierul Petru Groza, ministrul Muncii – Lothar Radaceanu, ministrul Sanatatii – Florica Bagdasar, ministrul Artelor – Ion Pas) a inaugurat expozitia "Cartea Sovietica". "Suntem fericiti, a declarat cu acel prilej Groza, ca am ajuns sa inauguram la lumina zilei, in toata libertatea, o expozitie a «Cartii Sovietice.» De partea cealalta, S. Kavtaradze – ambasadorul URSS – si-a exprimat convingerea ca: "Puntea intre tarile noastre construita din carti nu trebuie sa se teama de nici un fel de bombardament, nici chiar de o bomba atomica. Nici o bomba a imperialismului contemporan nu poate darama o astfel de punte".
AMBASADA SOVIETICA. Pana la retragerea trupelor sovietice din Romania, aceasta institutie reprezenta un centru de comanda secret al tarii. Intre liderul comunist si ambasadorul sovietic de la Bucuresti au existat legaturi speciale, necunoscute decat unui numar foarte restrans de oameni. Alexandru Barladeanu a povestit despre relatiile ambasadorului cu autoritatile romanesti: "Dej era in relatii foarte bune cu Kavtaradze, pe care l-am cunoscut si eu. (...) L-am auzit povestind cum a fost membru al congresului care nu l-a votat pe Stalin in functia de secretar general al Partidului, ci pe Kirov, primul secretar al Leningradului, care a pierit asasinat. Voturile au fost secrete, dar dintre membrii acelui congres circa 70% au pierit executati ca agenti ai unor puteri straine. Kavtaradze a trecut prin grele incercari. Povestea cum, in ’44, a fost chemat de Stalin si s-a dus cu mare frica, asteptandu-se la cine stie ce neplacere. Dar Stalin i s-a adresat pe numele mic, in semn de prietenie, si i-a spus: «Vreau sa te trimit in Romania. (…) Cat a fost in Romania, Kavtaradze avea legatura directa cu Stalin»".
BRAVUL SUSAIKOV
Ofiter de cariera, I.Z. Susaikov (1903-1962) intrase in Armata Sovietica din 1924. Membru al CC al PCUS din 1925, absolvent al Academiei mecanice si motorizarii Armatei Rosii (1937). In al doilea razboi mondial (1943-1945) a fost comandantul Frontului 2 Ucrainean. Din ianuarie 1946, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate de Control in Romania. Dupa incheierea misiunii de la Bucuresti, a indeplinit pe rand functiile de consilier in Ministerul sovietic al Fortelor Armate, functionar in diverse structuri superioare militare. A iesit in rezerva in 1960, dar a ramas in viata publica, fiind ales de doua ori deputat. "Un fel de viceguvernator al Romaniei (...) si o personalitate fara de care nu misca nimic in Romania", il caracteriza Alexandru Barladeanu.
DIPLOMATUL KAVTARADZE
Alaturi de generalul Susaikov, ambasadorul Serghei Kavtaradze a fost unul dintre principalii pioni ai sovietizarii Romaniei. Misiunea sa diplomatica de la Bucuresti a reprezentat pentru el o adevarata oaza de liniste si libertate, oferita de Stalin. Nascut in Georgia, ca si prietenul sau din copilarie – Stalin – Kavtaradze era fiu de curtean. In timpul studiilor la Drept a aderat la gruparea bolsevica (1903). Acuzat de trotkism, a fost scos din conducerea partidului comunist, dar reprimit in 1940 si numit adjunctul comisarului pentru Afaceri Straine (1943-1945). Urmatoarea functie a fost aceea de ambasador in Romania, post pe care-l va ocupa pana in 1952. In istoriografia ruseasca, S. Kavtaradze a reprezentat singurul acuzat, trimis in lagar, eliberat si repus in inalte functii de partid si de stat. Se spune ca el nu a fost executat doar pentru faptul ca Stalin a facut pe lista condamnatilor la moarte in dreptul lui si a familiei sale un semn, pe care nici Malenkov, nici Beria nu au reusit sa o descifreze.
Dupa plecarea reprezentantilor Comisiei Aliate de Control, in frunte cu generalul Susaikov, "pe baricadele" sovietizarii Romaniei a ramas ambasadorul URSS la Bucuresti – Serghei Kavtaradze. Pana la retragerea Armatei Rosii (1958), ambasada sovietica a reprezentat un centru de comanda secret al tarii.
Din Comisia Aliata de Control, impusa in Romania din septembrie 1944, faceau parte reprezentantii Marii Britanii, Statelor Unite si Uniunii Sovietice. Daca primii s-au retras in liniste, lasand terenul liber sovieticilor, ultimii s-au simtit, cu Armata Rosie in preajma si PCR la putere, ca "pestele in apa". Cu lacrimi in ochi. Dupa doi ani de dominatie, in care au controlat tot ce misca in politica si economia romaneasca, membrii sovietici ai Comisiei, in frunte cu general colonelul I.Z. Susaikov, au plecat la 1 octombrie 1947. Lasau in urma un stat complet supus intereselor URSS. Faptul era de netagaduit si a fost subliniat de Susaikov in discursul sau de ramas bun: "Plecand de aici, purtam in inima noastra increderea ca poporul roman, popor frate poporului rus, va pastra in veci prietenia si recunostinta marelui popor sovietic".
Prezenti la ceremonie, reporterii Scinteii au prezentat lacrimogen plecarea delegatiei sovietice: "A fost ieri la Mogosoaia (gara Mogosoaia – n.n.) mai mult decat o solemnitate oficiala, a fost o emotionanta manifestatie populara. Membrii Guvernului in frunte cu dl prim-ministru Petru Groza, conducerile partidelor politice democratice si ai organizatiilor de masa, multime de muncitori si intelectuali au venit sa-si ia ramas bun de la membrii sovietici ai Comisiei Aliate de Control. (…) Nu stateau fata in fata reprezentantii unui stat invins si ai unui stat invingator, ci reprezentantii a doua popoare ce s-au infratit sangerand impreuna pe frontul libertatii noroadelor. (…) Emotia ii cuprinsese deopotriva pe cei care plecau si pe cei veniti sa-i conduca. Vedeai lacrimi sticlind in ochii a neinfricati generali si a darji luptatori pentru libertate". Toti oficialii sovietici s-au despartit cu formula "La revedere!".
PODUL DE… CARTI. Intr-adevar, sovieticii constituisera legaturi trainice intre Bucuresti si Moscova. Diverse personaje si manifestari alcatuiau un nou calendar care se voia un inlocuitor al celui religios. Ne retin in acest sens atentia sarbatorile dedicate Saptamanii Prieteniei Romano-Sovietice din 1947. Festivitatile, desfasurate pe parcursul unei luni intregi, culminau cu aniversarea a trei decenii de la Marea Revolutie din octombrie. Chiar la 2 octombrie, floarea intelectualitatii si a politicii romanesti (premierul Petru Groza, ministrul Muncii – Lothar Radaceanu, ministrul Sanatatii – Florica Bagdasar, ministrul Artelor – Ion Pas) a inaugurat expozitia "Cartea Sovietica". "Suntem fericiti, a declarat cu acel prilej Groza, ca am ajuns sa inauguram la lumina zilei, in toata libertatea, o expozitie a «Cartii Sovietice.» De partea cealalta, S. Kavtaradze – ambasadorul URSS – si-a exprimat convingerea ca: "Puntea intre tarile noastre construita din carti nu trebuie sa se teama de nici un fel de bombardament, nici chiar de o bomba atomica. Nici o bomba a imperialismului contemporan nu poate darama o astfel de punte".
AMBASADA SOVIETICA. Pana la retragerea trupelor sovietice din Romania, aceasta institutie reprezenta un centru de comanda secret al tarii. Intre liderul comunist si ambasadorul sovietic de la Bucuresti au existat legaturi speciale, necunoscute decat unui numar foarte restrans de oameni. Alexandru Barladeanu a povestit despre relatiile ambasadorului cu autoritatile romanesti: "Dej era in relatii foarte bune cu Kavtaradze, pe care l-am cunoscut si eu. (...) L-am auzit povestind cum a fost membru al congresului care nu l-a votat pe Stalin in functia de secretar general al Partidului, ci pe Kirov, primul secretar al Leningradului, care a pierit asasinat. Voturile au fost secrete, dar dintre membrii acelui congres circa 70% au pierit executati ca agenti ai unor puteri straine. Kavtaradze a trecut prin grele incercari. Povestea cum, in ’44, a fost chemat de Stalin si s-a dus cu mare frica, asteptandu-se la cine stie ce neplacere. Dar Stalin i s-a adresat pe numele mic, in semn de prietenie, si i-a spus: «Vreau sa te trimit in Romania. (…) Cat a fost in Romania, Kavtaradze avea legatura directa cu Stalin»".
BRAVUL SUSAIKOV
Ofiter de cariera, I.Z. Susaikov (1903-1962) intrase in Armata Sovietica din 1924. Membru al CC al PCUS din 1925, absolvent al Academiei mecanice si motorizarii Armatei Rosii (1937). In al doilea razboi mondial (1943-1945) a fost comandantul Frontului 2 Ucrainean. Din ianuarie 1946, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate de Control in Romania. Dupa incheierea misiunii de la Bucuresti, a indeplinit pe rand functiile de consilier in Ministerul sovietic al Fortelor Armate, functionar in diverse structuri superioare militare. A iesit in rezerva in 1960, dar a ramas in viata publica, fiind ales de doua ori deputat. "Un fel de viceguvernator al Romaniei (...) si o personalitate fara de care nu misca nimic in Romania", il caracteriza Alexandru Barladeanu.
DIPLOMATUL KAVTARADZE
Alaturi de generalul Susaikov, ambasadorul Serghei Kavtaradze a fost unul dintre principalii pioni ai sovietizarii Romaniei. Misiunea sa diplomatica de la Bucuresti a reprezentat pentru el o adevarata oaza de liniste si libertate, oferita de Stalin. Nascut in Georgia, ca si prietenul sau din copilarie – Stalin – Kavtaradze era fiu de curtean. In timpul studiilor la Drept a aderat la gruparea bolsevica (1903). Acuzat de trotkism, a fost scos din conducerea partidului comunist, dar reprimit in 1940 si numit adjunctul comisarului pentru Afaceri Straine (1943-1945). Urmatoarea functie a fost aceea de ambasador in Romania, post pe care-l va ocupa pana in 1952. In istoriografia ruseasca, S. Kavtaradze a reprezentat singurul acuzat, trimis in lagar, eliberat si repus in inalte functii de partid si de stat. Se spune ca el nu a fost executat doar pentru faptul ca Stalin a facut pe lista condamnatilor la moarte in dreptul lui si a familiei sale un semn, pe care nici Malenkov, nici Beria nu au reusit sa o descifreze.
Definitiv in "barca" sovietica
PAULA MIHAILOV CHICIUC
In timp ce graul sovietic "se revarsa" peste meleagurile romanesti, Guvernul a refuzat Planul Marshall (propus la 5 iunie 1947). Generalissimul Stalin i-a "recompensat" insa pe romani prin acordul dat incheierii Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala, semnat de Molotov si Groza in februarie 1948.
In timp ce toata tara parea a fremata de bucuria importurilor din Uniunea Sovietica, datatoare de sperante si de viata mai buna, scena politica internationala trecea peste un moment de cumpana. Secretarul de stat american George Marshall a propus (Universitatea Harvard, 5 iunie 1947) un plan de reconstructie economica postbelica, ce-i va purta numele.
ROMANIA REFUZA. Guvernul Groza, asemeni tuturor guvernelor din statele afectate de cel de-al doilea razboi mondial, a fost invitat sa se alature Planului Marshall. Acceptarea de Romania a ajutorului oferit de democratiile occidentale ar fi fost, in interpretarea Moscovei, o dovada de neloialitate fata de URSS.
Astfel ca, in 12 iulie, Gheorghe Tatarescu – ministrul de Externe si vicepresedintele Consiliului de Ministri – comunica guvernelor Marii Britanii si Frantei refuzul la invitatia primita din partea lor de a participa la Conferinta de la Paris, unde urma sa se dezbata "organizarea programului de redresare economica a Europei". Publicat virgula cu virgula in "Scinteia", comunicatul dezvaluia faptul ca Executivul, dupa examinarea Planului Marshall, a ajuns la urmatoarea concluzie: "Guvernul roman considera ca organizarea propusa de Guvernele britanic si francez va duce fatal la rezultate care vor insemna, pe de o parte, o stirbire a independentei pe care tarile Europei vor si trebuie sa o pastreze cu privire la politica lor economica, iar pe de alta parte o imixtiune in afacerile interne ale acestor tari. Pe de alta parte, orice plan de redresare economica europeana nu-si poate atinge telurile decat daca se sprijina pe colaborarea tuturor tarilor de pe Continent si daca se sprijina in primul rand pe colaborarea cu Uniunea Sovietica. (…) In consecinta, organizarea Vestului cu izolarea Estului Continentului nu poate fi o operatiune fericita nici pentru redresarea economica a Europei si nici pentru statornicirea increderii si pentru consolidarea pacii lumii".
DIN VOIA POPORULUI. Asadar, Romania a ales "increderea si colaborarea" cu sovieticii, mai apropiati geografic si mai rapizi in a ne intinde o "frateasca" mana de ajutor. Cu pretul semnalat de Tatarescu: pierderea independentei politice si economice. "Scinteia" prezenta situatia astfel: "Ziarului d-lui Eden – Yorkshire Post" – cat si influentul "The Observer" au spus-o foarte lamurit: ca Planul Marshall presupune o renuntare la o parte a suveranitatii nationale. (…) Poporul roman doreste sa traiasca liber, independent, in legatura de stransa prietenie cu Uniunea Sovietica, cu popoarele democratice inconjuratoare precum si cu celelalte popoare iubitoare de libertate. Si mai doreste ca dorinta sa-i fie respectata".
DIN NOU LA MOSCOVA. La 11 ianuarie 1948, o noua delegatie economica condusa de ministrul de Finante – Vasile Luca –- a luat calea Kremlinului. Luca, insotit de Maurer, Miron Constantinescu si alti functionari, a ramas la Moscova pentru urmatoarea luna. Oficial, scopul vizitei nu a fost anuntat.
In schimb, in 2 februarie, Guvernul comunica oficial ca s-a hotarat ca delegatiei economice de la Moscova sa i se alature o delegatie guvernamentala formata din Petru Groza, Dej, Ana Pauker (noul ministru al Afacerilor Straine), Lothar Radaceanu (ministrul Muncii si Asigurarilor Sociale), toti proaspat intorsi din Ungaria unde se semnase Tratatul de prietenie si colaborare. Nici de aceasta data nu s-a precizat carui tel ii servea asemenea desfasurare de forte pe teritoriul sovietic.
Tratatul de prietenie cu URSS. Se pare ca prelungirea sederii delegatiei lui Luca s-a datorat asteptarii sosirii lui Groza si a "companiei" sale guvernamentale, fara de care un act cu greutate, precum Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala (incheiat la 4 februarie), nu putea fi semnat. Din cele sase articole ale Tratatului, primele doua se refereau la Germania si la ajutorul pe care si-l vor acorda cele doua state in cazul unui eventual atac al Germaniei: "Inaltele Parti Contractante se obliga sa ia in comun toate masurile care se afla la dispozitia lor pentru inlaturarea oricarei amenintari de repetare a agresiunii din partea Germaniei sau oricarui stat care s-ar uni cu Germania, direct sau in oricare alta forma". Se mai preciza ca acest tratat este "infaptuit in concordanta cu principiile Chartei ONU". El ramanea valabil pe o perioada de 20 de ani, iar daca nici una dintre parti nu anunta cu un an inainte ruperea Tratatului, actul ramanea valabil pe o perioada de inca cinci ani.
Asadar, pentru urmatoarele doua decenii, sovieticii se asigurasera ca Romania nu va parasi "lagarul socialist" si va apara ideea comunista impotriva tuturor agresorilor. Caci nu Germania era la acea vreme temerea sovieticilor, ci celelalte democratii occidentale (trecute in Tratat la categoria "si altele") care o ajutau sa-si revina dupa razboi.
"SOLUTIA SALVATOARE" PENTRU "CORABIA" ROMANIEI
Detaliile vizitei romanilor la Moscova din ianuarie 1948 le gasim tot in cartea de memorii a lui Paul Sfetcu. Povestirea lui Dej este astfel relatata: "Nu peste mult timp a fost invitata in URSS o delegatie guvernamentala condusa de dr. Petru Groza din care am facut si eu (Dej, n.red.) parte. In discutiile cu partea sovietica, au fost ridicate problemele discutate cu mine anterior. Tratativele ajunsesera intr-un impas, pentru ca nimic concret nu se avansase. Conform protocolului vizitei, intr-o seara a avut loc o receptie, cu multa mancare si bautura, cu multe toasturi, dupa obiceiul pe care incepusem sa-l cunosc. La un moment dat, unul dintre membrii delegatiei noastre – Mihail Ghelmegeanu – daca-mi aduc bine aminte – s-a ridicat in picioare pentru un toast si a spus ca Romania poate fi asemanata cu o corabie grav avariata si incarcata peste capacitate, ce incearca sa navigheze pe o mare bantuita de furtuna. Vanturile si valurile o inclina. Cand intr-o parte, cand in cealalta, iar apa ce patrunde nestingherita prin toate sparturile din peretii laterali o conduce sigur spre naufragiu. Echipajul din care face si el parte – a subliniat vorbitorul – nu mai vede nici o scapare. Stalin, dupa ce a ascultat cu interes acest asa-zis toast, a replicat la final: «Exista, totusi, o solutie salvatoare pe care demnitarul vostru spune ca personal nu o vede. Dar daca echipajul vostru nu o concepe, o concep eu. Aruncati peste bord jumatate din incarcatura si corabia se va redresa». Delegatul nostru a remarcat ca aceasta hotarare nu o poate lua echipajul deoarece incarcatura nu-i apartine. «Daca echipajul nu poate hotari, pot eu, a zis Stalin. Aruncati jumatate din incarcatura si veti fi salvati». Dupa obicei, i s-a multumit, desi nimeni nu stia pentru ce si nu putea anticipa cum se va materializa indicatia lui Stalin." Indicatia a fost pusa in practica a doua zi si a constat in injumatatirea cuantumului reparatiilor de razboi datorate de Romania Uniunii Sovietice. "In ce ma priveste, regret ca Stalin nu a luat acea hotarare imediat dupa discutia cu mine si a fost mai receptiv la prezentarea dezastruoasa facuta de o delegatie guvernamentala. Asa era el, a incheiat Dej acea amintire, adopta hotarari la care n-aveai cum sa te astepti."
ANTI-MARSHALL
"Guvernul roman considera ca organizarea propusa de Guvernele britanic si francez va duce fatal la rezultate care vor insemna, pe de o parte, o stirbire a independentei pe care tarile Europei vor si trebuie sa o pastreze cu privire la politica lor economica, iar pe de alta parte o imixtiune in afacerile interne ale acestor tari. Pe de alta parte, orice plan de redresare economica europeana nu-si poate atinge telurile decat daca se sprijina pe colaborarea tuturor tarilor de pe Continent si daca se sprijina in primul rand pe colaborarea cu URSS."
Comunicatul Guvernului roman – 1947
In timp ce graul sovietic "se revarsa" peste meleagurile romanesti, Guvernul a refuzat Planul Marshall (propus la 5 iunie 1947). Generalissimul Stalin i-a "recompensat" insa pe romani prin acordul dat incheierii Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala, semnat de Molotov si Groza in februarie 1948.
In timp ce toata tara parea a fremata de bucuria importurilor din Uniunea Sovietica, datatoare de sperante si de viata mai buna, scena politica internationala trecea peste un moment de cumpana. Secretarul de stat american George Marshall a propus (Universitatea Harvard, 5 iunie 1947) un plan de reconstructie economica postbelica, ce-i va purta numele.
ROMANIA REFUZA. Guvernul Groza, asemeni tuturor guvernelor din statele afectate de cel de-al doilea razboi mondial, a fost invitat sa se alature Planului Marshall. Acceptarea de Romania a ajutorului oferit de democratiile occidentale ar fi fost, in interpretarea Moscovei, o dovada de neloialitate fata de URSS.
Astfel ca, in 12 iulie, Gheorghe Tatarescu – ministrul de Externe si vicepresedintele Consiliului de Ministri – comunica guvernelor Marii Britanii si Frantei refuzul la invitatia primita din partea lor de a participa la Conferinta de la Paris, unde urma sa se dezbata "organizarea programului de redresare economica a Europei". Publicat virgula cu virgula in "Scinteia", comunicatul dezvaluia faptul ca Executivul, dupa examinarea Planului Marshall, a ajuns la urmatoarea concluzie: "Guvernul roman considera ca organizarea propusa de Guvernele britanic si francez va duce fatal la rezultate care vor insemna, pe de o parte, o stirbire a independentei pe care tarile Europei vor si trebuie sa o pastreze cu privire la politica lor economica, iar pe de alta parte o imixtiune in afacerile interne ale acestor tari. Pe de alta parte, orice plan de redresare economica europeana nu-si poate atinge telurile decat daca se sprijina pe colaborarea tuturor tarilor de pe Continent si daca se sprijina in primul rand pe colaborarea cu Uniunea Sovietica. (…) In consecinta, organizarea Vestului cu izolarea Estului Continentului nu poate fi o operatiune fericita nici pentru redresarea economica a Europei si nici pentru statornicirea increderii si pentru consolidarea pacii lumii".
DIN VOIA POPORULUI. Asadar, Romania a ales "increderea si colaborarea" cu sovieticii, mai apropiati geografic si mai rapizi in a ne intinde o "frateasca" mana de ajutor. Cu pretul semnalat de Tatarescu: pierderea independentei politice si economice. "Scinteia" prezenta situatia astfel: "Ziarului d-lui Eden – Yorkshire Post" – cat si influentul "The Observer" au spus-o foarte lamurit: ca Planul Marshall presupune o renuntare la o parte a suveranitatii nationale. (…) Poporul roman doreste sa traiasca liber, independent, in legatura de stransa prietenie cu Uniunea Sovietica, cu popoarele democratice inconjuratoare precum si cu celelalte popoare iubitoare de libertate. Si mai doreste ca dorinta sa-i fie respectata".
DIN NOU LA MOSCOVA. La 11 ianuarie 1948, o noua delegatie economica condusa de ministrul de Finante – Vasile Luca –- a luat calea Kremlinului. Luca, insotit de Maurer, Miron Constantinescu si alti functionari, a ramas la Moscova pentru urmatoarea luna. Oficial, scopul vizitei nu a fost anuntat.
In schimb, in 2 februarie, Guvernul comunica oficial ca s-a hotarat ca delegatiei economice de la Moscova sa i se alature o delegatie guvernamentala formata din Petru Groza, Dej, Ana Pauker (noul ministru al Afacerilor Straine), Lothar Radaceanu (ministrul Muncii si Asigurarilor Sociale), toti proaspat intorsi din Ungaria unde se semnase Tratatul de prietenie si colaborare. Nici de aceasta data nu s-a precizat carui tel ii servea asemenea desfasurare de forte pe teritoriul sovietic.
Tratatul de prietenie cu URSS. Se pare ca prelungirea sederii delegatiei lui Luca s-a datorat asteptarii sosirii lui Groza si a "companiei" sale guvernamentale, fara de care un act cu greutate, precum Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala (incheiat la 4 februarie), nu putea fi semnat. Din cele sase articole ale Tratatului, primele doua se refereau la Germania si la ajutorul pe care si-l vor acorda cele doua state in cazul unui eventual atac al Germaniei: "Inaltele Parti Contractante se obliga sa ia in comun toate masurile care se afla la dispozitia lor pentru inlaturarea oricarei amenintari de repetare a agresiunii din partea Germaniei sau oricarui stat care s-ar uni cu Germania, direct sau in oricare alta forma". Se mai preciza ca acest tratat este "infaptuit in concordanta cu principiile Chartei ONU". El ramanea valabil pe o perioada de 20 de ani, iar daca nici una dintre parti nu anunta cu un an inainte ruperea Tratatului, actul ramanea valabil pe o perioada de inca cinci ani.
Asadar, pentru urmatoarele doua decenii, sovieticii se asigurasera ca Romania nu va parasi "lagarul socialist" si va apara ideea comunista impotriva tuturor agresorilor. Caci nu Germania era la acea vreme temerea sovieticilor, ci celelalte democratii occidentale (trecute in Tratat la categoria "si altele") care o ajutau sa-si revina dupa razboi.
"SOLUTIA SALVATOARE" PENTRU "CORABIA" ROMANIEI
Detaliile vizitei romanilor la Moscova din ianuarie 1948 le gasim tot in cartea de memorii a lui Paul Sfetcu. Povestirea lui Dej este astfel relatata: "Nu peste mult timp a fost invitata in URSS o delegatie guvernamentala condusa de dr. Petru Groza din care am facut si eu (Dej, n.red.) parte. In discutiile cu partea sovietica, au fost ridicate problemele discutate cu mine anterior. Tratativele ajunsesera intr-un impas, pentru ca nimic concret nu se avansase. Conform protocolului vizitei, intr-o seara a avut loc o receptie, cu multa mancare si bautura, cu multe toasturi, dupa obiceiul pe care incepusem sa-l cunosc. La un moment dat, unul dintre membrii delegatiei noastre – Mihail Ghelmegeanu – daca-mi aduc bine aminte – s-a ridicat in picioare pentru un toast si a spus ca Romania poate fi asemanata cu o corabie grav avariata si incarcata peste capacitate, ce incearca sa navigheze pe o mare bantuita de furtuna. Vanturile si valurile o inclina. Cand intr-o parte, cand in cealalta, iar apa ce patrunde nestingherita prin toate sparturile din peretii laterali o conduce sigur spre naufragiu. Echipajul din care face si el parte – a subliniat vorbitorul – nu mai vede nici o scapare. Stalin, dupa ce a ascultat cu interes acest asa-zis toast, a replicat la final: «Exista, totusi, o solutie salvatoare pe care demnitarul vostru spune ca personal nu o vede. Dar daca echipajul vostru nu o concepe, o concep eu. Aruncati peste bord jumatate din incarcatura si corabia se va redresa». Delegatul nostru a remarcat ca aceasta hotarare nu o poate lua echipajul deoarece incarcatura nu-i apartine. «Daca echipajul nu poate hotari, pot eu, a zis Stalin. Aruncati jumatate din incarcatura si veti fi salvati». Dupa obicei, i s-a multumit, desi nimeni nu stia pentru ce si nu putea anticipa cum se va materializa indicatia lui Stalin." Indicatia a fost pusa in practica a doua zi si a constat in injumatatirea cuantumului reparatiilor de razboi datorate de Romania Uniunii Sovietice. "In ce ma priveste, regret ca Stalin nu a luat acea hotarare imediat dupa discutia cu mine si a fost mai receptiv la prezentarea dezastruoasa facuta de o delegatie guvernamentala. Asa era el, a incheiat Dej acea amintire, adopta hotarari la care n-aveai cum sa te astepti."
ANTI-MARSHALL
"Guvernul roman considera ca organizarea propusa de Guvernele britanic si francez va duce fatal la rezultate care vor insemna, pe de o parte, o stirbire a independentei pe care tarile Europei vor si trebuie sa o pastreze cu privire la politica lor economica, iar pe de alta parte o imixtiune in afacerile interne ale acestor tari. Pe de alta parte, orice plan de redresare economica europeana nu-si poate atinge telurile decat daca se sprijina pe colaborarea tuturor tarilor de pe Continent si daca se sprijina in primul rand pe colaborarea cu URSS."
Comunicatul Guvernului roman – 1947
marți, 5 decembrie 2006
„Prietenia romano-sovietica“ da roade
PAULA MIHAILOV CHICIUC
Devenise un obicei, ingrosat grosolan de propaganda, ca fiecare dintre vizitele comunistilor romani in capitala URSS sa fie prezentata ca un succes. Daca delegatia din iarna lui 1947 ne inzestrase cu materie prima pentru industrie, in vara, o a doua, condusa tot de Gheorghiu-Dej, a adus painea de grau pe masa romanilor.
Cum populatia infometata nu se putea hrani cu cocsul, otelul si masinile primite in iarna de la sovietici, la jumatatea lui iunie 1947, reprezentanti ai PCR si ai Guvernului Groza au hotarat sa trimita o alta delegatie la Moscova.
GRAU SI ORZ. De aceasta data, delegatia, in fruntea careia a fost numit acelasi Dej, avea ca scop negocierea unui import de cereale, necesar pana la recolta din acel an. Dupa cele cinci zile petrecute in capitala URSS, romanii s-au intors, din nou, victoriosi. Ei obisnuisera ca Romania sa primeasca 8.000 de vagoane de cereale – 6.000 de vagoane de grau si 2.000 de vagoane de orz. "Ni s-a dat atat cat am cerut, s-a laudat Dej la intoarcerea in tara. Pretul la care ni se livreaza graul este inferior pretului mondial si chiar cu mult inferior pretului la care am cumparat porumbul din Statele Unite. Mikoian (comisarul pentru comert exterior, n.red.) a subliniat ca guvernul sovietic nu priveste aceasta conventie ca o tranzactie comerciala, ci ca un act de ajutorare a Romaniei." Aluzie clara la faptul ca romanii apreciaza "sprijinul" sovietic mai mult decat pe cel american.
"NICI UN BOB!" "La numai cateva zile dupa semnarea conventiei pentru import de cereale, primele vagoane de grau din Uniunea Sovietica au intrat ieri (2 iulie) in tara, anunta Scanteia. S-au luat toate masurile ca nici un bob de grau sa nu fie risipit." Reporterii de teren au descris de la fata locului (Gara Socola) entuziasmul cu care romanii au primit "mana" ruseasca: "In bariera Socolei coboara vreo cinci femei cu legaturica de mancare. Barbatii lucrau de zor. Le-au adus sa pranzeasca la vagoane. Nu-i vorba, nici femeile nu se lasa mai prejos si dau si ele o mana buna de ajutor «sa mearga treaba iute, ca ne dovedesc rusii cu vagoanele». Sub puntea de scanduri, micuta Maria Ciobanu, de 6 ani, da si ea o mana de ajutor. Strange boabele de pe sacii asternuti cu grija, caci mamica i-a spus sa nu risipeasca nici un bob".
ADEVARURI DE CULISE. Cum istoria nu se scrie doar din comunicate oficiale si articole propagandistice, am apelat si la memorialistica. Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Dej, a dat cateva detalii de culise ale vizitei delegatiei guvernamentale la Moscova din iunie 1947. Desi el nu era in functie la acea vreme, si-a amintit ca Dej ii povestise calatoria sa si intalnirea cu Stalin. Povestirea este redactata ca redand cuvintele lui Dej: "Am fost primit de Stalin si principalii sai colaboratori la una dintre cinele prelungite in care se intruneau acestia. Mi s-a solicitat sa spun motivele pentru care am venit in fata lor". Stalin i-a cerut lui Dej sa spuna care era situatia tarii si populatiei romanesti. Liderul PCR s-a conformat, dar a ascuns unele amanunte. Conform propriei marturii, Stalin a intervenit si i-a cerut sa spuna "adevarul": "A doua oara am prezentat tragedia ce se abatuse asupra poporului roman, industria sleita de razboi, multe intreprinderi distruse sau grav avariate de bombardamentele aviatiei americane si engleze, precum si de luptele desfasurate pentru eliberarea teritoriului national, lipsa de materii prime, combustibili, energie electrica; agricultura complet secatuita din cauza secetelor cu care se confruntase doi ani la rand; imposibilitatea de a contracta imprumuturi financiare din Occident, deoarece puterile din Apus le conditionau de concesii politice si economice substantiale; despre starea reala a poporului roman am spus ca aceasta este disperata, ca foarte multi oameni, in special femei si copii, au murit si mai mor inca de foame, ca in general avem o situatie greu de imaginat. Cand am terminat, asupra mea s-a napustit Molotov. El m-a acuzat cu urmatoarele cuvinte: "Esti exponentul intereselor burgheziei romanesti! Ii faci jocul! Nu ne-ai prezentat aici punctul de vedere al comunistilor din tara ta, ci al exploatatorilor poporului muncitor din Romania. De altfel, am informatii ca toate acestea le discuti pe la colturi, cu elemente straine de interesele partidului!".
DE PARTEA LUI DEJ. "Cele auzite m-au descumpanit intrucatva, deoarece nu ma asteptam la un atac asa de violent, asa de brutal, continua Dej povestirea. Am reusit sa ma stapanesc si am raspuns: «Tovarase Molotov, ceea ce mi-am propus sa va prezint am expus in prima parte a cuvantului meu, insa Iosif Vissarionovici nu a fost multumit si mi-a cerut sa prezint adevaratele dimensiuni ale tragediei cu care se confrunta poporul roman, sa spun intregul adevar si ca atare am procedat intocmai. In ceea ce priveste acuzatia ca discut pe la colturi, imi permit sa va intreb daca dvs. considerati discutia in Biroul Politic al CC al PCUS un astfel de fapt. Cu acestea eu va asigur ca nu mai am nimic de spus». Molotov insa si-a reluat atacul, nemultumit acum si mai mult de intrebarea ce i-o pusesem. El a continuat: «Numai burghezia romana mai prezinta pe unde poate astfel starile de lucruri din Romania. De aceea te acuz ca-i faci jocul!». In acel moment, Stalin, care ascultase atent schimbul de cuvinte dintre mine si Molotov, a intervenit, adresandu-i-se acestuia pe un ton rastit: «Sa taci si sa lasi omul in pace, deoarece ne-a prezentat corect situatia grea in care se afla economia si populatia tarii sale, dar sa stii ca nu a prezentat-o complet. Am informatii precise, referitoare la gravitatea situatiei din Romania, de aceea va rog sa va ganditi si sa gasim solutii de ajutorare. Pentru inceput le acordam cu titlul de imprumut 70.000 de tone de cereale.»"
"DARNICIE" POLITICA
Se stie ca URSS a platit scump victoria din cel de-al doilea razboi mondial: 26 de milioane de morti si pagube de 700 de milioane de ruble. In vara lui 1946, peste o jumatate de milion de rusi au murit din cauza secetei. Si cum in situatii disperate se impune adoptarea unor masuri disperate, Sovietul Suprem a adoptat (1946) "Planul reconstructiei" – al patrulea cincinal sovietic. Planul prevedea inceperea unei campanii productiviste si "fixarea" muncitorilor la locul de munca. Toate obiectivele erau insotite de masuri represive impotriva celor care nu le executau. In ciuda dificultatilor cu care se confrunta propriul popor, Stalin nu a refuzat "tarile fratesti" care au venit sa-i ceara ajutorul, cumparandu-le "prietenia".
ACUZATIE
"Esti exponentul intereselor burgheziei romanesti! Ii faci jocul! Nu ne-ai prezentat aici punctul de vedere al comunistilor din tara ta, ci al exploatatorilor poporului muncitor din Romania"
V. Molotov catre Gh. Dej
Devenise un obicei, ingrosat grosolan de propaganda, ca fiecare dintre vizitele comunistilor romani in capitala URSS sa fie prezentata ca un succes. Daca delegatia din iarna lui 1947 ne inzestrase cu materie prima pentru industrie, in vara, o a doua, condusa tot de Gheorghiu-Dej, a adus painea de grau pe masa romanilor.
Cum populatia infometata nu se putea hrani cu cocsul, otelul si masinile primite in iarna de la sovietici, la jumatatea lui iunie 1947, reprezentanti ai PCR si ai Guvernului Groza au hotarat sa trimita o alta delegatie la Moscova.
GRAU SI ORZ. De aceasta data, delegatia, in fruntea careia a fost numit acelasi Dej, avea ca scop negocierea unui import de cereale, necesar pana la recolta din acel an. Dupa cele cinci zile petrecute in capitala URSS, romanii s-au intors, din nou, victoriosi. Ei obisnuisera ca Romania sa primeasca 8.000 de vagoane de cereale – 6.000 de vagoane de grau si 2.000 de vagoane de orz. "Ni s-a dat atat cat am cerut, s-a laudat Dej la intoarcerea in tara. Pretul la care ni se livreaza graul este inferior pretului mondial si chiar cu mult inferior pretului la care am cumparat porumbul din Statele Unite. Mikoian (comisarul pentru comert exterior, n.red.) a subliniat ca guvernul sovietic nu priveste aceasta conventie ca o tranzactie comerciala, ci ca un act de ajutorare a Romaniei." Aluzie clara la faptul ca romanii apreciaza "sprijinul" sovietic mai mult decat pe cel american.
"NICI UN BOB!" "La numai cateva zile dupa semnarea conventiei pentru import de cereale, primele vagoane de grau din Uniunea Sovietica au intrat ieri (2 iulie) in tara, anunta Scanteia. S-au luat toate masurile ca nici un bob de grau sa nu fie risipit." Reporterii de teren au descris de la fata locului (Gara Socola) entuziasmul cu care romanii au primit "mana" ruseasca: "In bariera Socolei coboara vreo cinci femei cu legaturica de mancare. Barbatii lucrau de zor. Le-au adus sa pranzeasca la vagoane. Nu-i vorba, nici femeile nu se lasa mai prejos si dau si ele o mana buna de ajutor «sa mearga treaba iute, ca ne dovedesc rusii cu vagoanele». Sub puntea de scanduri, micuta Maria Ciobanu, de 6 ani, da si ea o mana de ajutor. Strange boabele de pe sacii asternuti cu grija, caci mamica i-a spus sa nu risipeasca nici un bob".
ADEVARURI DE CULISE. Cum istoria nu se scrie doar din comunicate oficiale si articole propagandistice, am apelat si la memorialistica. Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Dej, a dat cateva detalii de culise ale vizitei delegatiei guvernamentale la Moscova din iunie 1947. Desi el nu era in functie la acea vreme, si-a amintit ca Dej ii povestise calatoria sa si intalnirea cu Stalin. Povestirea este redactata ca redand cuvintele lui Dej: "Am fost primit de Stalin si principalii sai colaboratori la una dintre cinele prelungite in care se intruneau acestia. Mi s-a solicitat sa spun motivele pentru care am venit in fata lor". Stalin i-a cerut lui Dej sa spuna care era situatia tarii si populatiei romanesti. Liderul PCR s-a conformat, dar a ascuns unele amanunte. Conform propriei marturii, Stalin a intervenit si i-a cerut sa spuna "adevarul": "A doua oara am prezentat tragedia ce se abatuse asupra poporului roman, industria sleita de razboi, multe intreprinderi distruse sau grav avariate de bombardamentele aviatiei americane si engleze, precum si de luptele desfasurate pentru eliberarea teritoriului national, lipsa de materii prime, combustibili, energie electrica; agricultura complet secatuita din cauza secetelor cu care se confruntase doi ani la rand; imposibilitatea de a contracta imprumuturi financiare din Occident, deoarece puterile din Apus le conditionau de concesii politice si economice substantiale; despre starea reala a poporului roman am spus ca aceasta este disperata, ca foarte multi oameni, in special femei si copii, au murit si mai mor inca de foame, ca in general avem o situatie greu de imaginat. Cand am terminat, asupra mea s-a napustit Molotov. El m-a acuzat cu urmatoarele cuvinte: "Esti exponentul intereselor burgheziei romanesti! Ii faci jocul! Nu ne-ai prezentat aici punctul de vedere al comunistilor din tara ta, ci al exploatatorilor poporului muncitor din Romania. De altfel, am informatii ca toate acestea le discuti pe la colturi, cu elemente straine de interesele partidului!".
DE PARTEA LUI DEJ. "Cele auzite m-au descumpanit intrucatva, deoarece nu ma asteptam la un atac asa de violent, asa de brutal, continua Dej povestirea. Am reusit sa ma stapanesc si am raspuns: «Tovarase Molotov, ceea ce mi-am propus sa va prezint am expus in prima parte a cuvantului meu, insa Iosif Vissarionovici nu a fost multumit si mi-a cerut sa prezint adevaratele dimensiuni ale tragediei cu care se confrunta poporul roman, sa spun intregul adevar si ca atare am procedat intocmai. In ceea ce priveste acuzatia ca discut pe la colturi, imi permit sa va intreb daca dvs. considerati discutia in Biroul Politic al CC al PCUS un astfel de fapt. Cu acestea eu va asigur ca nu mai am nimic de spus». Molotov insa si-a reluat atacul, nemultumit acum si mai mult de intrebarea ce i-o pusesem. El a continuat: «Numai burghezia romana mai prezinta pe unde poate astfel starile de lucruri din Romania. De aceea te acuz ca-i faci jocul!». In acel moment, Stalin, care ascultase atent schimbul de cuvinte dintre mine si Molotov, a intervenit, adresandu-i-se acestuia pe un ton rastit: «Sa taci si sa lasi omul in pace, deoarece ne-a prezentat corect situatia grea in care se afla economia si populatia tarii sale, dar sa stii ca nu a prezentat-o complet. Am informatii precise, referitoare la gravitatea situatiei din Romania, de aceea va rog sa va ganditi si sa gasim solutii de ajutorare. Pentru inceput le acordam cu titlul de imprumut 70.000 de tone de cereale.»"
"DARNICIE" POLITICA
Se stie ca URSS a platit scump victoria din cel de-al doilea razboi mondial: 26 de milioane de morti si pagube de 700 de milioane de ruble. In vara lui 1946, peste o jumatate de milion de rusi au murit din cauza secetei. Si cum in situatii disperate se impune adoptarea unor masuri disperate, Sovietul Suprem a adoptat (1946) "Planul reconstructiei" – al patrulea cincinal sovietic. Planul prevedea inceperea unei campanii productiviste si "fixarea" muncitorilor la locul de munca. Toate obiectivele erau insotite de masuri represive impotriva celor care nu le executau. In ciuda dificultatilor cu care se confrunta propriul popor, Stalin nu a refuzat "tarile fratesti" care au venit sa-i ceara ajutorul, cumparandu-le "prietenia".
ACUZATIE
"Esti exponentul intereselor burgheziei romanesti! Ii faci jocul! Nu ne-ai prezentat aici punctul de vedere al comunistilor din tara ta, ci al exploatatorilor poporului muncitor din Romania"
V. Molotov catre Gh. Dej
Dej supune sovieticilor economia Romaniei
PAULA MIHAILOV CHICIUC
Dupa o luna si jumatate de negocieri, Moscova si-a pus parafa pe doua acorduri economice cu Romania: navigatie – comert si schimburi – plati (februarie 1947). Astfel ca, o data cu intarirea controlului politic, sovieticii si-au asigurat intaietatea pe piata economica din Romania.
In perioada de clandestinitate a PCR, calatoriile la Moscova, desi periculoase, reprezentau o onoare si o obligatie. Erau totodata un mijloc de comunicare vital pentru supravietuirea centrelor comuniste din intreaga lume.
MOSCOVA, BURICUL LUMII COMUNISTE. Dupa ce PCR a ajuns la putere, a ramas, ca si in alte tari din Centrul si Sud-Estul Europei, sub "protectoratul" URSS. In 1947, atat Gheorghiu-Dej, cat si premierul Petru Groza vor fi chemati de Stalin pentru a prezenta raportul de activitate si situatia din tara. Oficial s-a spus insa ca delegatiile romanesti au fost la Moscova numai pentru a cere ajutorul "fratelui mai mare". Organul de presa al comunistilor – Scinteia – sub conducerea lui Miron Constantinescu, membru in CC al PCR, nu a ratat nici o ocazie de a relata populatiei cum se desfasurau plecarile delegatiilor, componenta lor, cine le intampina la sosirea la Moscova si la inapoierea in tara. Invariabil, comunicatele oficiale descriau discutiile purtate de oficialii romani cu cei sovietici ca desfasurandu-se "intr-o atmosfera de calda prietenie si colaborare". O sintagma prin care vor fi descrise pana in 1989 toate intalnirile dintre reprezentantii comunistilor.
CU MANA INTINSA. La 11 ianuarie 1947, oficiosul PCR anunta ca o delegatie condusa de ministrul Economiei Nationale, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pleaca la Moscova pentru incheierea unui nou acord economic romano-sovietic (primul acord, din 8 mai 1945, fusese temelia infiintarii SOVROM-urilor). Din delegatia mentionata faceau parte Alexandru Alexandrini – ministrul de Finante, Tudor Ionescu – ministrul Minelor si Petrolului, Ion Gheorghe Maurer – subsecretar de stat la Ministerul Economiei Nationale, Aurel Vijoli – viceguvernator al BNR si secretarii de stat ai Ministerului Economiei Nationale – Simion Zeiger, Alexandru Barladeanu, Roman Moldovan, Cornel Monciu.
Timp de trei saptamani, Scinteia nu a dat nici o stire despre ce se petrece la Moscova, desi o buna parte a Guvernului se afla acolo. Abia la 7 februarie, intr-un interviu acordat Biroului Sovietic de Informatii, Iorgu Iordan – ambasadorul Romaniei in URSS – a dezvaluit "misterul": "Tratativele de la Moscova se desfasoara intr-o atmosfera de prietenie si intelegere reciproca, ceea ce ne indreptateste sa speram intr-un rezultat deosebit de favorabil". Iordan specifica faptul ca ajutorul oferit anterior de URSS – 30.000 de vagoane de cereale – va trebui restituit. In plus, "guvernul sovietic, manifestand o deosebita intelegere fata de nevoile poporului roman, a amanat rata de cereale de anul trecut cuvenite din partea Romaniei pentru reparatii". Ambasadorul roman preciza ca membrilor delegatiei comerciale li s-a dat deplina posibilitate de a cunoaste fabrici si uzine, "pentru ca la fata locului sa stabileasca nomenclatura acelor marfuri industriale de care are nevoie industria romaneasca si pe care ar dori sa si le procure din Uniunea Sovietica". Nimic despre negocierile economice care constituiau scopul anuntat al vizitei.
"Studiul amanuntit al problemelor" a fost principalul motiv oficial invocat pentru intarzierea neobisnuita a trimisilor romani la Moscova. Daca inapoierea delegatiei a fost anuntata de cateva ori, dar amanata, semnarea acordului economic era data ca sigura.
CLIPA CEA MARE! La 23 februarie 1947, tot poporul era anuntat cu entuziasm ca Romania si URSS au incheiat doua conventii economice – un tratat de comert si navigatie (pe principiul natiunii celei mai favorizate) si un acord de schimburi si plati. Conform prevederilor, URSS urma sa ne livreze materii prime pentru industriile metalurgica si textila, echipamente industriale, iar Romania sa "raspunda" cu produse petroliere, materiale de constructie si "alte marfuri". La intoarcerea in tara, Dej a remarcat succesul vizitei: "Ne intoarcem de la Moscova cu rezultate bune. (…) Pot sa va spun deocamdata ca valoarea marfurilor pe care Romania le va importa din URSS este de 25 de milioane de dolari, din care 15 milioane pe baza de schimb de marfuri si 10 milioane pe baza de credit rambursabil in patru ani. Esential este ca ne vin cocs, otel, fonta, carbune, precum si materii prime. In primul rand, datorita acestor importuri, industria noastra siderurgica va putea lucra cu aproximativ 75%-80% din capacitatea ei totala de productie."
CEREALE CONTRA STICLARIE
In paralel cu negocierile economice de la Moscova, altele se derulau la Washington, dupa cum informa ambasadorul roman Mihai Ralea. Tratativele se purtau cu firmele importatoare de cereale si cu o mare banca in vederea unui imprumut de mai multe zeci de milioane de dolari, necesar acoperirii costului importului. Economistii romani nu au ocolit nici Elvetia, unde se afla o delegatie condusa de subsecretarul de stat Bucur Schiopu. Dar cereale am cerut si din Orientul Apropiat – Liban, Siria, Palestina, Arabia Saudita –, promitand in schimb… sticlarie. Una dintre misiunile cu care a fost insarcinat Gaston Marin in 1947 a fost "procurarea de valuta forte", necesara platii importurilor de cereale. El rememoreaza ca pe un succes obtinerea din partea bancilor elvetiene a unor linii de credite pentru Romania, cu conditia ca Guvernul roman sa depuna gaj in aur in valoare echivalenta creditului solicitat.
Dupa o luna si jumatate de negocieri, Moscova si-a pus parafa pe doua acorduri economice cu Romania: navigatie – comert si schimburi – plati (februarie 1947). Astfel ca, o data cu intarirea controlului politic, sovieticii si-au asigurat intaietatea pe piata economica din Romania.
In perioada de clandestinitate a PCR, calatoriile la Moscova, desi periculoase, reprezentau o onoare si o obligatie. Erau totodata un mijloc de comunicare vital pentru supravietuirea centrelor comuniste din intreaga lume.
MOSCOVA, BURICUL LUMII COMUNISTE. Dupa ce PCR a ajuns la putere, a ramas, ca si in alte tari din Centrul si Sud-Estul Europei, sub "protectoratul" URSS. In 1947, atat Gheorghiu-Dej, cat si premierul Petru Groza vor fi chemati de Stalin pentru a prezenta raportul de activitate si situatia din tara. Oficial s-a spus insa ca delegatiile romanesti au fost la Moscova numai pentru a cere ajutorul "fratelui mai mare". Organul de presa al comunistilor – Scinteia – sub conducerea lui Miron Constantinescu, membru in CC al PCR, nu a ratat nici o ocazie de a relata populatiei cum se desfasurau plecarile delegatiilor, componenta lor, cine le intampina la sosirea la Moscova si la inapoierea in tara. Invariabil, comunicatele oficiale descriau discutiile purtate de oficialii romani cu cei sovietici ca desfasurandu-se "intr-o atmosfera de calda prietenie si colaborare". O sintagma prin care vor fi descrise pana in 1989 toate intalnirile dintre reprezentantii comunistilor.
CU MANA INTINSA. La 11 ianuarie 1947, oficiosul PCR anunta ca o delegatie condusa de ministrul Economiei Nationale, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pleaca la Moscova pentru incheierea unui nou acord economic romano-sovietic (primul acord, din 8 mai 1945, fusese temelia infiintarii SOVROM-urilor). Din delegatia mentionata faceau parte Alexandru Alexandrini – ministrul de Finante, Tudor Ionescu – ministrul Minelor si Petrolului, Ion Gheorghe Maurer – subsecretar de stat la Ministerul Economiei Nationale, Aurel Vijoli – viceguvernator al BNR si secretarii de stat ai Ministerului Economiei Nationale – Simion Zeiger, Alexandru Barladeanu, Roman Moldovan, Cornel Monciu.
Timp de trei saptamani, Scinteia nu a dat nici o stire despre ce se petrece la Moscova, desi o buna parte a Guvernului se afla acolo. Abia la 7 februarie, intr-un interviu acordat Biroului Sovietic de Informatii, Iorgu Iordan – ambasadorul Romaniei in URSS – a dezvaluit "misterul": "Tratativele de la Moscova se desfasoara intr-o atmosfera de prietenie si intelegere reciproca, ceea ce ne indreptateste sa speram intr-un rezultat deosebit de favorabil". Iordan specifica faptul ca ajutorul oferit anterior de URSS – 30.000 de vagoane de cereale – va trebui restituit. In plus, "guvernul sovietic, manifestand o deosebita intelegere fata de nevoile poporului roman, a amanat rata de cereale de anul trecut cuvenite din partea Romaniei pentru reparatii". Ambasadorul roman preciza ca membrilor delegatiei comerciale li s-a dat deplina posibilitate de a cunoaste fabrici si uzine, "pentru ca la fata locului sa stabileasca nomenclatura acelor marfuri industriale de care are nevoie industria romaneasca si pe care ar dori sa si le procure din Uniunea Sovietica". Nimic despre negocierile economice care constituiau scopul anuntat al vizitei.
"Studiul amanuntit al problemelor" a fost principalul motiv oficial invocat pentru intarzierea neobisnuita a trimisilor romani la Moscova. Daca inapoierea delegatiei a fost anuntata de cateva ori, dar amanata, semnarea acordului economic era data ca sigura.
CLIPA CEA MARE! La 23 februarie 1947, tot poporul era anuntat cu entuziasm ca Romania si URSS au incheiat doua conventii economice – un tratat de comert si navigatie (pe principiul natiunii celei mai favorizate) si un acord de schimburi si plati. Conform prevederilor, URSS urma sa ne livreze materii prime pentru industriile metalurgica si textila, echipamente industriale, iar Romania sa "raspunda" cu produse petroliere, materiale de constructie si "alte marfuri". La intoarcerea in tara, Dej a remarcat succesul vizitei: "Ne intoarcem de la Moscova cu rezultate bune. (…) Pot sa va spun deocamdata ca valoarea marfurilor pe care Romania le va importa din URSS este de 25 de milioane de dolari, din care 15 milioane pe baza de schimb de marfuri si 10 milioane pe baza de credit rambursabil in patru ani. Esential este ca ne vin cocs, otel, fonta, carbune, precum si materii prime. In primul rand, datorita acestor importuri, industria noastra siderurgica va putea lucra cu aproximativ 75%-80% din capacitatea ei totala de productie."
CEREALE CONTRA STICLARIE
In paralel cu negocierile economice de la Moscova, altele se derulau la Washington, dupa cum informa ambasadorul roman Mihai Ralea. Tratativele se purtau cu firmele importatoare de cereale si cu o mare banca in vederea unui imprumut de mai multe zeci de milioane de dolari, necesar acoperirii costului importului. Economistii romani nu au ocolit nici Elvetia, unde se afla o delegatie condusa de subsecretarul de stat Bucur Schiopu. Dar cereale am cerut si din Orientul Apropiat – Liban, Siria, Palestina, Arabia Saudita –, promitand in schimb… sticlarie. Una dintre misiunile cu care a fost insarcinat Gaston Marin in 1947 a fost "procurarea de valuta forte", necesara platii importurilor de cereale. El rememoreaza ca pe un succes obtinerea din partea bancilor elvetiene a unor linii de credite pentru Romania, cu conditia ca Guvernul roman sa depuna gaj in aur in valoare echivalenta creditului solicitat.
Editorial: Ucenicul lui Stalin
LAVINIA BETEA
Oeroare curenta este atribuirea exclusiva de calitati pozitive ori negative in aprecierea unor personaje istorice sau a semenilor de rand. A fost ori este, se spune, fie om bun, fie cu totul rau. Raufacatorul este reprezentat indeobste ca o bruta, cu inteligenta redusa si orizont limitat de cultura. Dimpotriva, un intelectual de succes este cultivat ca model de cinste si spirit echilibrat. In realitate, haruri innascute precum inteligenta ridicata, curajul si vointa puternica pot servi faptelor bune si deopotriva acelora care produc suferinta si nedreptate.
Pe vremea cand Stalin era la putere, supusii sai il venerau ca pe un zeu. Dupa 1956 a devenit insa o intruchipare a diavolului si sursa a tot ce era criticabil in regimul comunist. A trebuit sa treaca ani buni de la dezmembrarea Uniunii Sovietice – superputerea creata sub domnia lui –, sa se deschida arhivele, iar istoricii sa se detaseze de inhibitiile stereotipurilor si prejudecatilor ca despre personalitatea lui Stalin si reactiile de putere din epoca lui sa se scrie pe temeiul unor aprecieri pertinente. Cert este ca din cele relatate de ultimii sai biografi (Montefiore, Volkogonov, Radzinsky, Marcou), sangerosul "tar rosu" a fost unul dintre cei mai dotati indivizi cu spirit organizatoric, putere de munca, flexibilitate a inteligentei, capacitate de sinteza si abstractizare a gandirii. Citea mult si din diverse domenii, isi construia discursurile in stilul predicilor preotesti si-i folosea pe oameni dupa trebuintele sale.
Pentru aceia care i-au fost contemporani si ucenici in arta puterii, o intalnire cu Stalin era un eveniment capital. L-am cunoscut cu cativa ani inaintea mortii sale pe Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, si i-am pregatit amintirile pentru tipar ("13 ani in anticamera lui Dej", Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000). Din relatarile sale am inteles cat de mult contase "exemplul lui Stalin" chiar pentru obiceiurile de viata cotidiana ale lui Gheorghiu-Dej. Preferinta pentru jocul de biliard, bunaoara, insemnarile facute pe hartiile oficiale cu creionul cu doua capete – rosu si albastru –, plimbarile prin cabinet cand se intretinea cu vizitatorii sai, calatoriile cu trenul special ce-l izolau de restul lumii, repulsia pentru voiajul cu avionul, ciudatenia de a-si petrece cea mai mare parte a timpului liber intr-o casa mica din lemn, obiceiul de a cere sfatul personalului de serviciu si membrilor garzii personale... Toate aceste deprinderi Gheorghiu-Dej si le facuse imitandu-l pe magistrul de la Kremlin.
"Om din popor, pentru popor", Stalin afisa poza simplitatii, stand de vorba in locurile publice cu toti cei care voiau sa i se adreseze. Cateodata prelua singur initiativa de a cobori in multime. O intamplare narata de unul dintre fostii sai soferi este relevanta. Acesta scrie ca la 17 iulie 1945, in timp ce masina il ducea de la Kremlin spre "dacea" sa, Stalin observase ca oamenii asteptau sub ploaie intr-o statie de autobuz. Si-a trimis soferul sa-i pofteasca in limuzina sa, dar a fost refuzat. "Asta pentru ca nu stii sa le vorbesti", si-a certat el soferul, coborand sa-i convinga. In timpul neobisnuitei calatorii, Stalin intrase in vorba cu pasagerii, povestindu-le despre moartea fiului sau, Iacov, in razboi. Incurajata, o adolescenta a deplans moartea tatalui ei. Stalin i-a trimis apoi o uniforma si o geanta de scoala. Astfel de intamplari, raspandite prin viu grai, sporeau legenda mai mult chiar decat propaganda oficiala. Gheorghiu-Dej se va plimba, de asemenea, printre taranii din piata Craiovei, stand cu ei de vorba despre cote si colectivizare. Va iesi la gardul vilei unde-si face concediul, intretinandu-se cu trecatorii care blocheaza spatiul din apropiere, dornici (intr-un timp fara televiziune) de a-l vedea pe reprezentantul puterii mai din aproape.
In mai 1944, secretarul caruia i se inmanau de regula salariile liderului de la Kremlin, nestiind cum sa procedeze cu banii multi ce se adunasera (singura cheltuiala fiind plata cotizatiilor de partid, restul fiind suportate de gospodaria de partid), s-a adresat sefului. Dupa o scurta perioada de gandire, Stalin i-a impartit, cerand sa fie trimisi prietenilor georgieni din copilaria si tineretea sa, insotiti de scurte si calduroase ravase scrise de el insusi. Auzind, desigur, povestea, Gheorghiu-Dej a procedat la fel cu salariile sale.
Stilul si relatiile de conducere si influenta staliniste au fost, de asemenea, copiate la Bucuresti. Deprinderea de a-ti utiliza tovarasii ca si cum ar fi complici, nu colaboratori, practica de a te intalni pe rand si in secret cu ceilalti membri ai Biroului Politic in punerea la cale a eliminarii in trepte a potentialilor rivali sunt cateva dintre metodele de succes. Ca si Stalin, Gheorghiu-Dej a fost extrem de suspicios cu toti aceia care lucrau in mod direct cu el. Isi primeau cu solicitudine vizitatorii, vorbeau putin, preferand formularile scurte, ambigue si sibilice. Nu si-au marturisit nimanui temerile sau bucuriile succeselor. Sensibili la gloata, cand simteau ca suferintele datorate represiunilor si lipsurilor ating cote ingrijoratoare, dadeau vina pe trecut ori pe functionarii corupti, incompetenti sau prea zelosi. Lectii de neuitat in ucenicia ravnitei puteri...
Oeroare curenta este atribuirea exclusiva de calitati pozitive ori negative in aprecierea unor personaje istorice sau a semenilor de rand. A fost ori este, se spune, fie om bun, fie cu totul rau. Raufacatorul este reprezentat indeobste ca o bruta, cu inteligenta redusa si orizont limitat de cultura. Dimpotriva, un intelectual de succes este cultivat ca model de cinste si spirit echilibrat. In realitate, haruri innascute precum inteligenta ridicata, curajul si vointa puternica pot servi faptelor bune si deopotriva acelora care produc suferinta si nedreptate.
Pe vremea cand Stalin era la putere, supusii sai il venerau ca pe un zeu. Dupa 1956 a devenit insa o intruchipare a diavolului si sursa a tot ce era criticabil in regimul comunist. A trebuit sa treaca ani buni de la dezmembrarea Uniunii Sovietice – superputerea creata sub domnia lui –, sa se deschida arhivele, iar istoricii sa se detaseze de inhibitiile stereotipurilor si prejudecatilor ca despre personalitatea lui Stalin si reactiile de putere din epoca lui sa se scrie pe temeiul unor aprecieri pertinente. Cert este ca din cele relatate de ultimii sai biografi (Montefiore, Volkogonov, Radzinsky, Marcou), sangerosul "tar rosu" a fost unul dintre cei mai dotati indivizi cu spirit organizatoric, putere de munca, flexibilitate a inteligentei, capacitate de sinteza si abstractizare a gandirii. Citea mult si din diverse domenii, isi construia discursurile in stilul predicilor preotesti si-i folosea pe oameni dupa trebuintele sale.
Pentru aceia care i-au fost contemporani si ucenici in arta puterii, o intalnire cu Stalin era un eveniment capital. L-am cunoscut cu cativa ani inaintea mortii sale pe Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, si i-am pregatit amintirile pentru tipar ("13 ani in anticamera lui Dej", Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000). Din relatarile sale am inteles cat de mult contase "exemplul lui Stalin" chiar pentru obiceiurile de viata cotidiana ale lui Gheorghiu-Dej. Preferinta pentru jocul de biliard, bunaoara, insemnarile facute pe hartiile oficiale cu creionul cu doua capete – rosu si albastru –, plimbarile prin cabinet cand se intretinea cu vizitatorii sai, calatoriile cu trenul special ce-l izolau de restul lumii, repulsia pentru voiajul cu avionul, ciudatenia de a-si petrece cea mai mare parte a timpului liber intr-o casa mica din lemn, obiceiul de a cere sfatul personalului de serviciu si membrilor garzii personale... Toate aceste deprinderi Gheorghiu-Dej si le facuse imitandu-l pe magistrul de la Kremlin.
"Om din popor, pentru popor", Stalin afisa poza simplitatii, stand de vorba in locurile publice cu toti cei care voiau sa i se adreseze. Cateodata prelua singur initiativa de a cobori in multime. O intamplare narata de unul dintre fostii sai soferi este relevanta. Acesta scrie ca la 17 iulie 1945, in timp ce masina il ducea de la Kremlin spre "dacea" sa, Stalin observase ca oamenii asteptau sub ploaie intr-o statie de autobuz. Si-a trimis soferul sa-i pofteasca in limuzina sa, dar a fost refuzat. "Asta pentru ca nu stii sa le vorbesti", si-a certat el soferul, coborand sa-i convinga. In timpul neobisnuitei calatorii, Stalin intrase in vorba cu pasagerii, povestindu-le despre moartea fiului sau, Iacov, in razboi. Incurajata, o adolescenta a deplans moartea tatalui ei. Stalin i-a trimis apoi o uniforma si o geanta de scoala. Astfel de intamplari, raspandite prin viu grai, sporeau legenda mai mult chiar decat propaganda oficiala. Gheorghiu-Dej se va plimba, de asemenea, printre taranii din piata Craiovei, stand cu ei de vorba despre cote si colectivizare. Va iesi la gardul vilei unde-si face concediul, intretinandu-se cu trecatorii care blocheaza spatiul din apropiere, dornici (intr-un timp fara televiziune) de a-l vedea pe reprezentantul puterii mai din aproape.
In mai 1944, secretarul caruia i se inmanau de regula salariile liderului de la Kremlin, nestiind cum sa procedeze cu banii multi ce se adunasera (singura cheltuiala fiind plata cotizatiilor de partid, restul fiind suportate de gospodaria de partid), s-a adresat sefului. Dupa o scurta perioada de gandire, Stalin i-a impartit, cerand sa fie trimisi prietenilor georgieni din copilaria si tineretea sa, insotiti de scurte si calduroase ravase scrise de el insusi. Auzind, desigur, povestea, Gheorghiu-Dej a procedat la fel cu salariile sale.
Stilul si relatiile de conducere si influenta staliniste au fost, de asemenea, copiate la Bucuresti. Deprinderea de a-ti utiliza tovarasii ca si cum ar fi complici, nu colaboratori, practica de a te intalni pe rand si in secret cu ceilalti membri ai Biroului Politic in punerea la cale a eliminarii in trepte a potentialilor rivali sunt cateva dintre metodele de succes. Ca si Stalin, Gheorghiu-Dej a fost extrem de suspicios cu toti aceia care lucrau in mod direct cu el. Isi primeau cu solicitudine vizitatorii, vorbeau putin, preferand formularile scurte, ambigue si sibilice. Nu si-au marturisit nimanui temerile sau bucuriile succeselor. Sensibili la gloata, cand simteau ca suferintele datorate represiunilor si lipsurilor ating cote ingrijoratoare, dadeau vina pe trecut ori pe functionarii corupti, incompetenti sau prea zelosi. Lectii de neuitat in ucenicia ravnitei puteri...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
