miercuri, 10 ianuarie 2007

Reabilitarea lui Tudor Arghezi

CRISTINA DIAC

Nemuritorul "Zdreanta", nascut in vremuri grele. In perioada "vacantei literare", Tudor Arghezi a trait din traducerea in limba romana a unor clasici ai literaturii universale. Cum versurile pentru oameni mari nu i se publicau, poetul a gasit bresa literaturii pentru copii. Atunci s-au nascut "Zdreanta", "Talharul pedepsit", "Iscoada" si alte poeme care au incantat generatii de copii.

In amintirile sale legate de cazul Arghezi, Paul Sfetcu, seful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, povesteste cum a inceput
"REABILITAREA POETULUI". "Am fost de fata cand Gheorghiu-Dej i-a cerut lui Iosif Chisinevschi (membru al Secretariatului CC al PMR, responsabil cu Agitatia si Propaganda, deci implicit si cu chestiunile literare, n.n.) sa grabeasca elucidarea cazului Tudor Arghezi, scria Paul Sfetcu, sa spuna clar si precis ce masuri trebuie intreprinse pentru ca poetul sa fie adus la masa de lucru, ca este imperios necesar ca maestrul sa fie repus in toate drepturile si sa fie solicitat sa-si publice opera. In acest scop sa faca tot ce depinde de guvern pentru a-l determina pe Tudor Arghezi sa iasa din izolarea ce-i fusese impusa. A dispus ca Iosif Chisinevschi sa-l invite pe poet la Consiliul de Ministri si sa discute in acest sens cu el." Din cauza unor neintelegeri, masina care trebuia sa-l transporte pe Arghezi la Consiliul de Ministri l-a adus cu o intarziere de zece minute, intarziere pentru care "marele Iosca" si-a cerut scuze, dupa cate isi aminteste Sfetcu. Primind scuzele, poetul a potrivit cuvintele, spunand: "Ce mai conteaza zece minute, cand eu am asteptat zece ani?" (momentul relatat se petrecea in 1954, la zece ani de la evenimentele din 1944).
LAUREAT AL PREMIULUI NATIONAL. Pana la aparitia articolului semnat de Sorin Toma, Tudor Arghezi fusese o prezenta vie in literatura si publicistica romaneasca. Anul 1946 a fost unul benefic sub aspect literar. I-au aparut doua volume de publicistica – "Manual de morala practica" si "Bilete de papagal" si volumul "Versuri alese". Publica saptamanal "tablete" in ziarul Adevarul, care, prin continutul lor critic la adresa "oranduirii", i-au adus ulterior multe necazuri. Recunoasterea din partea contemporanilor s-a concretizat in Premiul National pentru Literatura, cu care poetul a fost distins. Un an mai tarziu publica volumul "Una suta una poeme". Dupa atacul din Scanteia, acesta din urma a fost retras de pe piata. In 1948, admiratorii lui Arghezi mai puteau gasi in librarii o a treia editie a volumului de proze "Cartea cu jucarii", aparuta la editura particulara "Europolis".
UNDA VERDE DE LA MOSCOVA. La sfarsitul anului 1950, o delegatie a Asociatiei pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica (ARLUS) a efectuat o vizita de aproape trei saptamani in tara cu care-si propunea sa stranga legaturile, deja foarte "stranse" la acea ora. Din delegatie a facut parte si Romeo Asteleanu, directorul Editurii "Cartea Rusa". "Atat reprezentantii partii romane, cat si cei ai partii sovietice, si-a amintit Pavel Tugui, care lucra in acea perioada la Sectia de Propaganda si Agitatie a CC-ului, au subliniat necesitatea stringenta de a angaja in traducerile din limba rusa si din romana scriitori cu experienta artistica bogata, incat operele literare traduse «sa se apropie» de valoarea expresiva a originalului. Colocviul a fost instructiv, s-au stabilit si niste obiective concrete ale traducerilor in romana si din romana in limba rusa, consemnate intr-un document, semnat din partea noastra de dr. Iosif Bogdan (vicepresedinte al ARLUS, n.n.) si Romeo Asteleanu."
SALVAT DE TRADUCERI. Printre scriitorii solicitati sa stilizeze traducerile "brute" s-a numarat si Tudor Arghezi. Din relatarile aceluiasi Pavel Tugui, care prin "fisa postului" era obligat sa cunoasca ce se intampla cu mediile scriitoricesti, in cursul anului 1951 mai multe persoane din conducerea ARLUS si a Editurii "Cartea Rusa" au discutat cu Tudor Arghezi si i-au propus colaborarea cu editura. Rezultatul discutiilor s-a vazut la 29 decembrie 1951, data la care a aparut prima carte de dupa 1948 cu numele lui Tudor Arghezi ca traducator: Moloh, de A.I. Kuprin. In anii ce au urmat, Arghezi a continuat sa lucreze pentru traducerea in limba romana a operelor unor clasici, precum Anatole France, Fabulele lui Kralov (1952), romanul "Suflete moarte" al lui Gogol, Fabule de La Fontaine.
Treptat, poetului i s-a permis sa-si publice si versurile. Astfel, in septembrie 1953, dupa sase ani de interdictie, in revista Cravata rosie apar poemele "Plaja" si "Scoala", semnate Tudor Arghezi. Doua luni mai tarziu, poetului i se publica alte trei poezii in revista Viata romaneasca. Anul urmator i se tipareste volumul "Prisaca", continand de asemenea versuri pentru copii. Incet-incet, semnatura lui Arghezi reapare si sub articole de presa, in reviste precum Cultura poporului, Veac nou, Contemporanul.
In 1955, Tudor Arghezi a fost ales membru al Academiei. In acelasi an publica "1907-Peisaje" si editia a doua din "Prisaca". "Vacanta literara", dupa cum se exprimase poetul, se sfarsise.

TRADUCATORUL ARGHEZI
Mitura Arghezi, fiica poetului, si-a amintit de perioada in care acesta a lucrat la "stilizarea" traducerilor. "Tata primea o prima forma, bruta, o traducere pur si simplu. El se apuca si modifica - acolo unde se tradusese «pantofi», el inlocuia cu un sinonim, «conduri» de exemplu, ca sa sune mai bine in limba romana. Varianta lui o trimitea la editura, care uneori revenea la forma initiala si scria din nou «pantofi», dupa care i-o retrimitea tatei. Imi aduc aminte ca la «Suflete moarte» de Gogol a primit manuscrisul inapoi de patru ori. La un moment dat, i-a spus unei doamne de la editura: «Daca mi-l mai trimiteti o data, ma arunc pe geam! Suflete moarte mi-a mancat sufletul.»."
"Am dat admitere la Facultatea de Litere, era, cred, prin 1949, isi aminteste astazi doamna Mitura, fiica poetului. "Nicolae Moraru (ilegalist, printre altele, secretar general al Ministerului Artelor) m-a pus sa vorbesc la examenul de admitere despre «Poezia putrefactiei...»"