miercuri, 2 mai 2007

Afacerea Leningrad

CRISTINA DIAC

Primele victime ale noilor realităţi postbelice au fost militarii. Gloria dobandită pe front devenise intre timp periculoasă. Ulterior, doi "eroi" ai regimului sovietic din timpul războiului -Kuzneţov şi Voznesenski - protagoniştii primului proces politic postbelic din URSS, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.

Generalii care se distinseseră pe front, intorcandu-se incărcaţi de glorie şi de popularitate, au intrat primii in vizorul ţarului de la Kremlin.
GLORIE PERICULOASĂ. Mareşalul de Aviaţie Novikov, comandant al forţelor Militare Aeriene, a fost arestat in aprilie 1946 impreună cu toţi conducătorii industriei aviatice. Bătuţi şi schingiuiţi in timpul anchetei, au sfarşit prin a recunoaşte că fabricaseră cu bună ştiinţă avioane defecte, motiv pentru care muriseră mulţi piloţi.
In timpul războiului, Stalin dăduse ordin serviciilor speciale să inregistreze convorbirile telefonice ale generalilor şi mareşalilor Armatei Roşii. "Ce viaţă avem, mai bine te culci şi mori, ii spusese T. Rabalcenko (general-maior, şef al Statului Major) general-colonelului V. Gordov (Erou al Uniunii Sovietice, din 1946 comandant al regiunii militare din Bazinul Volgăi) intr-o convorbire telefonică din vara lui 1942, atent inregistrată de serviciile speciale. Toţi sunt nemulţumiţi de viaţa pe care o duc şi afirmă acest lucru in mod deschis." Gordov i se plansese la randul său soţiei, Tatiana: "Nici nu pot să-l văd, nu pot respira acelaşi aer cu el, şi tu mă tot indemni "Du-te la Stalin". Curată inchiziţie, oamenii mor pur şi simplu. Tu crezi că eu sunt singurul care gandeşte aşa? Deloc nu sunt singurul, nici pe departe". Pentru asemenea "fapte", autorii au fost arestaţi şi torturaţi pană cand s-au declarat conspiratori şi spioni. Cu astfel de "dovezi" au fost aduşi in faţa plutonului de execuţie. Cei trei au fost impuşcaţi in ianuarie 1947.
"PRIVIGHETOAREA FRONTULUI". In septembrie 1948 au fost arestaţi general-locotenentul Vladimir Krinkov şi soţia sa, cunoscuta cantăreaţă Lidia Ruslanova. Ca şi soţul ei, Ruslanova se bucura de popularitatea caştigată in timpul războiului. "Privighetoarea drumurilor de pe front", cum era numită in epoca de glorie, insoţise trupele Armatei Roşii, cantandu-le soldaţilor pe front şi in spitale. Concertase chiar in Berlinul distrus, dar cucerit de aliaţi. Şi căsătoria cu generalul Krinkov, care avea să-i cauzeze neplăceri, avusese loc tot pe front. Eroii de ieri deveniseră intre timp "jefuitori şi hoţi". Au fost arestaţi, sub acuzaţia că s-au intors din Germania cu patru camioane conţinand piese de mobilier, covoare, tablouri, porţelanuri, bijuterii şi alte valori, considerate la momentul respectiv "pradă de război". Generalul a primit o condamnare la 25 de ani de lagăr, iar soţia sa, zece.
Cunoscătorii din varful aparatului de partid şi serviciilor speciale au inţeles poate adevărata semnificaţie a arestărilor şi le-au interpretat corect. "Marea teroare" dintre 1937-1938 urma să fie reeditată la sfarşitul deceniului cinci. Următorii pe listă erau oameni importanţi ai regimului - miniştrii şi membri in conducerea de partid. Primul căzut in dizgraţie părea a fi ministrul de Externe, Viaceslav Molotov. După ce l-a ţinut -n şah, dandu-i de inţeles printr-o serie de gesturi că nu se mai numără printre favoriţi, Stalin s-a răzgandit şi l-a lăsat -n pace, pentru moment. Primele victime ale epurărilor de după război aveau să fie doi lideri tineri, care se remarcaseră in timpul războiului - Voznesenscki şi Kuzneţov.
PRETEXTUL. Kuzneţov fusese liderul comuniştilor din Leningrad. Stalin l-a promovat apoi -n funcţia de secretar al Comitetului Central responsabil "pe linie de partid" cu ministerele "sensibile" - Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Securităţii de Stat, ambele conduse de Beria. Vosnesenski era prim-vicepremier al Consiliului de Miniştri, membru de partid din 1919, şi al Biroului Politic din 1947. Ambii se remarcaseră in vremea războiului, erau destul de tineri şi, după toate aparenţele, aveau in faţă o carieră strălucită. Dar in regulile de funcţionare ale comunismului, impuse chiar de Lenin, intra şi alimentarea sa cu sange şi frică, pentru a-i putea asigura funcţionarea. In astfel de momente, in care garniturile se schimbau, oricine putea ajunge in faţa plutonului de execuţie. La inceputul lui ianuarie 1949, la Leningrad se organizase Targul Comercial Unional. G.M. Malenkov l-a acuzat pe Kuzneţov şi pe ceilalţi lideri locali de partid că au organizat manifestaţia fără să ceară aprobarea Comitetului Central şi a Consiliului de Miniştri. Lui Kuzneţov i s-a reproşat "obţinerea demagogică a popularităţii cu organizaţia de partid din Leningrad, trădarea Comitetului Central, incercările de a indepărta oraşul de CC". In urma acestor acuzaţii, şi-a pierdut toate funcţiile. Pentru moment, Voznesenski a scăpat cu o mustrare.
"PROBELE". O lună mai tarziu, la Leningrad soseşte G.M. Malenkov, emisarul lui Stalin, cu misiunea de a strange probe care să ateste trădarea celor doi. Două mii de activişti de partid au fost arestaţi. In anchete, aceştia au "recunoscut" ceea ce voia Malenkov să audă. Kaputin, secretarul Comitetului Orăşensc, a mărturisit că face spionaj in favoarea Marii Britanii. După moartea lui Stalin, Molotov a recunoscut că toate pregătirile fuseseră permanent monitorizate de insuşi "părintele popoarelor". Din vila lui Stalin, direct in arest. Simultan, economistul Voznesenski a fost acuzat de sabotaj economic. Scăzuse premeditat cifrele de plan şi tolera angajaţilor din subordine să inşele Guvernul, a sunat acuza. In martie 1949 şi-a pierdut toate funcţiile. Pe neaşteptate, Voznesenski a fost chemat de Stalin să-l viziteze la Blijnaia, vila in care locuia "geniul popoarelor". Proaspăt destituitul a luat loc la masă, alături de ceilalţi membri ai Biroului Politic, iar Stalin l-a imbrăţişat şi a ridicat paharul in cinstea lui. Ajuns acasă, fostul prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri a fost arestat.
Invitaţiile la vila lui Stalin indicau dacă mai erai sau nu in graţiile stăpanului absolut, chiar dacă nu intotdeauna aceasta era o certitudine, ca in cazul lui Voznesenski. De altfel, Stalin spunea deseori că NKVD-ul are dreptul să ancheteze pe oricine. Peste ani, I. Orlov, insărcinat cu paza vilei, a povestit că pe pereţii sălii principale unde Stalin işi primea invitaţii erau atarnate tablourile membrilor Biroului Politic. Gazda se amuza, obligandu-l pe fiecare să se aşeze sub propriul portret. In preajma debarcării lui Kuzneţov şi Vosnesenski, portertele celor doi au dispărut. Abia după un an şi jumătate a inceput la Leningrad procesul lui Kuzneţov, Voznesenski şi al activiştilor de rang inferior. Inculpaţii au recunoscut toateinvinuirile, iar instanţa i-a condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată in aceeaşi zi.

SPERANŢE
Victime noului val de teroare au căzut şi apropiaţii demnitarilor. Evghenia Garuşka, soţia lui Piotr Şirşov, comisarul poporului pentru Flota Maritimă, membru al Academiei şi erou al Uniunii Sovietice, a fost arestată in 1946. Avea 30 de ani şi era actriţă de succes. Soţul său nu a ştiut de ce era acuzată. După arestare, Piotr Şirşov nota in jurnalul său: "De trei luni tot sper, sper intr-o minune... nerecunoscandu-mă, aştept ca Jenia să se intoarcă. De cate ori, cand sună telefonul, nu-mi tresare inima - Jenia mă sună, e acasă, au lăsat-o... De cate ori, sosind noaptea acasă, n-am deschis cu grijă uşa dormitorului , poate s-a intamplat o minune şi ea este acasă şi mie nu mi-a spus. De trei luni incerc să aflu ceva despre ea şi de fiecare dată mă lovesc de zidul tăcerii. Nimeni nu-mi spune nimic şi nici nu-mi va spune...". Evghenia Garuşka fusese deportată şi a lucrat la minele de aur. A murit după trei ani de la arestare.