miercuri, 2 mai 2007

Editorial: „Bomba“ in halat alb

LAVINIA BETEA

In 1956, cand denunţase "crimele trecutului", fidel principiului că "partidul are totdeauna dreptate", Hruşciov a pus intreg răul in seama lui Stalin şi Beria. Din dorinţa conservării puterii şi "paranoiei" defunctului fuseseră ataţia oameni ucişi. Temele "cultului personalităţii" şi "luptei pentru putere" au proliferat in toate ţările lagărului comunist, starnind furtuni in paharele de apă ale "reabilitărilor" victimelor locale. in absenţa documentelor de arhivă şi a interesului pentru structurile de profunzime ale actului de decizie politică in "epoca stalinistă", istoricii le-au preluat, reconstruind , ca şi in "cazul Pătrăşcanu" , baza explicativă pe temeiul declaraţiilor lui Hruşciov. In realitate, procesele politice staliniste sunt manipulări care asigură combustia sistemului. Geneza unei erezii cu mii de victime apărea uneori dintr-o pură intamplare, alteori din ceea ce-ar fi socotit cotidian profesional. Nu le-ar fi trecut niciodată prin minte actorilor (victime şi, deopotrivă, majorităţii anchetatorilor) in ce iţe mărunte , cateodată la ani ori mii de kilometri distanţă , li se-ncalcise soarta! Cu atat mai puţin intuiau "spectatorii" culisele piesei!
Cine să bănuiască, la moartea lui Jdanov, ce "bombă" cu detonare intarziată e doctoriţa cardiolog Lidia Feodosievna Timaşuk, cardiolog la direcţia medicală a Kremlinului? In 1952, dintr-o dată Timaşuk a devenit nume de eroină, laureată a Ordinului "Lenin" pentru "vigilenţă" in "demascarea complotului" pus la cale de medicii Kremlinului contra conducătorilor sovietici. După citirea raportului lui Hruşciov , cand fusese menţionată ca "provocatoare" de tragedie , a trăit pană la moarte purtand nedreptul stigmat. Toate scrisorile cu dovezi de disculpare ce le-a adresat forurilor superioare au rămas fără răspuns. In 1948, Jdanov fusese jelit şi elogiat la inmormantare ca pierdere irecuperabilă pentru patria sovietică. Conducătorul care coordonase rezistenţa Leningradului avea un nume cunoscut in galeria internaţională a eroilor de război. Aureolat de multiple funcţii politice, dar şi de reputaţia de-a fi capabil să conducă o campanie pe frontul periculos al bătăliilor cu intelectualii (de altfel, acesta a şi rămas in istorie cu numele de "jdanovşcina"), era şi un apropiat al "stăpanului" (fiul său se va căsători cu fiica lui Stalin). O "moarte de erou", căci inima bărbatului de 52 de ani nu rezistase voinţei sale indarjite de-a conduce poporul pe culmile biruinţei... , cam aşa era evenimentul prezentat marelui public.
Pentru medicii Kremlinului insă fusese un pacient tipic din lumea puterii: munca exagerată sub stres extrem, solicitările emoţionale dese şi neaşteptate, responsabilităţile unor mari decizii cu imprevizibile consecinţe şi consumul de alcool pentru destindere, ori ca somnifer ii transformaseră organismul intr-o epavă. Trimis la "refacere" in staţiunea Valdai, lui Jdanov i s-a făcut şi mai rău. Urgent, avionul cu trei somităţi medicale, dintre care mai mică in rang era tocmai specialista in cardiologie Timaşuk, a zburat in ajutor. Diagnosticul corect de infarct al miocardului l-a pus cardiologul, dar superiorii ierarhici, academicianul Vinogradov şi profesorul Egorov, nu l-au admis. După conclavul medical, a fost recomandat tratamentul adecvat diagnosticului stabilit de şefi. S-a intamplat că (ori, poate, după reguli verbale) Timaşuk a raportat in scris şefului pazei lui Jdanov. Peste două zile, pacientul a decedat, iar autopsia a confirmat diagnosticul doctoriţei.
Pe filiera cealaltă a serviciilor speciale, raportul a ajuns la generalul Vlasik, şeful gărzii lui Stalin, care l-a incunoştiinţat pe academicianul Vinogradov. Iar specialista a fost indepărtată de acesta pe motiv că nu are competenţe de nivelul Kremlin. Nedreptăţită şi rănită in orgoliul profesional, s-a adresat printr-un memoriu altui inalt pacient, secretarul CC Kuzneţov. Curand insă din "omul zilei", Kuzneţov "a ajuns" trădător. Anchetat printre hartille sale s-a găsit şi memoriul doctoriţei. Kuzneţov şi alţii au fost impuşcaţi in 1949, iar in 1950 a fost arestat primul "asasinin halat alb", profesorul evreu Etingher. Torturat in anchetă a decedat, iar Abakumov, unul dintre capii serviciilor speciale, intră la randu-i "in colimator": i se cerea mărturia că-l ucisese pe doctorul Etinger, ca să-l impiedice să declare intregul complot pus la cale de "sionismul mondial" impotriva liderilor comunişti. Jdanov, Dimitrov, Şcerbakov şi insuşi scriitorul Gorki, se spunea atunci, ar fi fost victimele lui. Ca intr-un joc de domino au căzut sute de ofiţeri (printre care şi Vlasik), activişti şi doctori sovietici, precum şi "reţelele internaţionale" din celelalte ţări comuniste (in Romania, Ana Pauker ar fi urmat implicată).
Sarabanda şi-a aflat sfarşitul in moartea lui Stalin. Cei care mai trăiau dintre "complotiştii medici evrei" au fost eliberaţi, iar doctoriţei Timaşuk i s-a cerut decoraţia inapoi. Printr-un anunţ telefonic de numai o frază, ca şi atunci cand o primise....