joi, 24 mai 2007

Primii capi ai Securităţii

PAULA MIHAILOV CHICIUC

Generalii Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru – agenţi sovietici cu ştate vechi – au fost numiţi în 1948 la conducerea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului. Relaţiile amicale cu liderii partidului şi ordinele NKVD-ului i-au ajutat să "modeleze" Securitatea după chipul şi asemănarea poliţiei politice sovietice.

În plină epocă de sovietizare a RPR, Securitatea a avut în fruntea sa agenţi sovietici. Documentele oficiale însă îi prezintă ca ofiţeri cu nume românizate, specialişti ai muncii de informaţii şi contrainformaţii. Ascensiunea lor avea rădăcini adânci în istoria PCdR. Cu mulţi dintre liderii politici de după 1944 viitorii şefi ai Securităţii conlucraseră din vremea când împărţeau aceleaşi spaţii de detenţie.
ŞEFUL – PANTIUŞA. La 15 august 1948, cu cinci zile înaintea publicării în Monitorul Oficial a Decretului de înfiinţare a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, Gheorghe Pintilie era avansat la gradul de general-locotenent şi numit în fruntea noii instituţii cu rang de ministru.
Căror fapte se datora funcţia lui Pintilie? Din memorialistică şi puţinele lucrări de specialitate, aflăm că locotenent generalul Pintilie se numea, de fapt, Pantelei Bodnarenko şi făcea parte din "pleiada" de agenţi trimişi în România de serviciile secrete sovietice. Născut în Ucraina, în 1902, a fost racolat de GPU din Transnistria şi instruit în acţiuni subversive împotriva autorităţilor româneşti. Prima misiune din România (1928) avea ca scop întemeierea unei reţele de diversiune şi spionaj. Descoperit şi arestat de Siguranţa românească, a trecut prin Doftana, Văcăreşti şi Caransebeş, loc unde i-a cunoscut pe Teoharie Georgescu, Iosif Chişinevschi, Dej. Pantiuşa, pe numele său de "alint" conspirativ a fost însărcinat să depisteze agenţii Siguranţei infiltraţi printre deţinuţii comunişti, în tipicul închisorii, fiecare nou deţinut fiind "anchetat" de tovarăşii săi în legătură cu "căderea" sa şi informaţiile ce le dăduse Siguranţei în propria-i anchetă. Printre altele, în puşcărie avea în grijă şi serviciul administrativ al partidului.
Eliberat după august 1944, calităţile dovedite şi în detenţie i-au asigurat un post de şef al Departamentului Special al CC al PCR, ocupând, în paralel, şi funcţia de adjunct pentru probleme de securitate al rezidenţei INU (Direcţia de Informaţii Externe a NKVD) la Bucureşti. Misiunile sale au fost dintre cele mai "incomode", numele său fiind legat de lichidarea lui Ştefan Foriş şi a mamei acestuia şi de arestarea (aprilie 1948) lui Lucreţiu Pătrăşcanu, pe care trebuia să-l demaşte ca "spion în slujba imperialiştilor anglo-americani".
ALCOOLIC ŞI INCULT. Alexandru Bârlădeanu a povestit despre relaţia lui Dej cu Pantiuşa: "Dej avea multă încredere în el, în urma convieţuirii din închisoare, (...) deoarece acesta acţiona doar la ordinul superiorului. Sunt convins că tot ce a făcut Pantiuşa era la ordinul lui Dej". În viaţa de zi cu zi, Pintilie nu şi-a pierdut niciodată accentul rusesc. Se mai spune că era şi un băutor performant. Curând după ieşirea din închisoare tovarăşă de viaţă i-a devenit Anuţa Toma (Ana Grossman, n.n.), care fusese soţia lui Sorin Toma şi apoi "tovarăşa" lui Constantin Pârvulescu, prietenă şi adjunctă a Anei Pauker. În 1968, anchetat cu privire la perioada în care a condus Securitatea, a declarat că multe crime le-a comis din convingere, altele din respect faţă de disciplina de partid.
PRIMUL ADJUNCT – NICOLSCHI. Ca "ajutor de nădejde" al noului şef al Securităţii, la 1 septembrie 1948, subdirector general al DGSP a fost numit general maiorul Alexandru Nicolschi.
Boris Grünberg (numele de naştere al lui Nicolschi) s-a născut în 1915, la Chişinău, în Basarabia ocupată de ruşi. În 1932 a aderat la organizaţia tinerilor comunişti – Komsomol –, motiv pentru care peste doar un an a fost arestat de Siguranţa României Mari, în componenţa căreia revenise Basarabia. După reanexarea Basarabiei de către URSS (1940), Grünberg a intrat în atenţia NKVD şi a fost trimis la Cernăuţi, unde urmase un curs special de spionaj pe informaţii externe. Înainte de plecarea în România, cu misiunea de a strânge informaţii privind mişcările de trupe sau situaţia economică, i s-au întocmit acte false, pe numele de Vasile Ştefănescu. La două ore după trecerea graniţei (26 mai 1941) a fost prins, dându-se de gol de necunoaşterea limbii române şi dezvăluindu-şi "adevărata" identitate – Aleksandr Sergheevici Nikolski. Judecat pentru spionaj, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.
CRIMINAL NEPEDEPSIT. Ascensiunea sa în funcţii după 23 august 1944 seamănă carierei celorlalţi agenţi sovietici. Venirea la putere a Guvernului Groza (martie 1945) i-a adus numirea de şef al echipei de detectivi din DGP. Până să avanseze ca subdirector al Securităţii Poporului, a mai ocupat şi postul de inspector general al Siguranţei. Ultima avansare s-a petrecut în 1953, în postul de secretar general al MAI, condus de Alexandru Drăghici. Unica sarcină a lui Nicolschi, din orice post, a fost represiunea "duşmanilor". Abia în 1992 crimele lui Nicolschi au ajuns la ora judecăţii. Numai că, doar cu o zi înaintea prezentării sale la Procuratura Generală, unde urma a fi cercetat, Nicolschi a murit.
GENERAL CU PATRU CLASE. Vladimir Mazuru a completat troika din fruntea Securităţii, fiind numit în 1948 director general adjunct al DGSP-ului. Şi el provenea din Basarabia (născut în 1915, la Chişinău), unde a şi absolvit primele patru clase şi o şcoală de meserii. Despre viaţa sa de ilegalist nu se ştiu prea multe. Cert este că a fost infiltrat de NKVD în Ministerul român de Interne (1947). Numirea lui în conducerea Securităţii a fost mai mult decât aşteptată în branşă, de vreme ce el îndeplinise la MAI funcţia de director al Direcţiei cadrelor. Aşadar, îi trecuseră prin mâini toate dosarele de cadre importante, propuse spre promovare sau eliminare, transformându-l într-un pion esenţial al regimului.
Se spune că sfârşitul carierei sale în Securitate a fost unul... cu "cântec": trimis în 1952 să aresteze nişte paraşutişti ce urmau a pătrunde pe teritoriul judeţului Teleorman, Mazuru a ratat misiunea, îmbătându-se. Scos din organigrama Securităţi în ianuarie 1953, a revenit în atenţia publică în calitate de ambasador la Varşovia. După care... a dispărut din vizorul foştilor subalterni.

BRUTA NICOLSCHI
Măsura durităţii pe care a folosit-o generalul Alexandru Nicolschi în "eliminarea duşmanului de clasă" au dat-o documentele din arhive. Comitetul Naţional Român, care funcţiona la Washington, a dat publicităţii în 1949 un act despre încălcarea drepturilor omului în România. Documentul menţiona declaraţia unei tinere femei, Adriana Georgescu Cosmovici, care a fost arestată şi anchetată în 1945 sub acuzaţia de apartenenţă la o mişcare de rezistenţă. Ancheta a presupus şi bătăi cu un sac de piele cu nisip, lovirea cu capul de zid, lovirea feţei şi mutilarea. Printre numele celor trei "anchetatori comunişti" se află şi cel al lui Nicolschi. Presa românească postcomunistă a scos la iveală o informaţie conform căreia acelaşi Nicolschi ar fi ordonat în 1949 asasinarea a şapte deţinuţi de la Gherla, în timp ce erau tranferaţi în alt loc al detenţiei. Numele său este legat şi de teribilul experiment al reeducării de la Piteşti, început sub coordonarea lui la 6 decembrie 1948.