joi, 24 mai 2007

Trupele de securitate

PAULA MIHAILOV CHICIUC

După desfiinţarea Jandarmeriei, îndeplinirea misiunilor Securităţii a revenit trupelor de securitate. Neinstruite şi prost dotate, acestea stăteau bine la capitolul "pregătire ideologică". Primele lor misiuni au fost eliminarea grupurilor de rezistenţă din munţi sau a elementelor paraşutate pe teritoriul ţării şi asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Odată cu modificările denumirii, din Direcţia Generală a Securităţii Poporului în cea a Statului, şi a organizării, multiplicării direcţiilor regionale şi naţionale, a monopolizării activităţilor informative, în cadrul instituţiei Securităţii au avut loc şi schimbări la nivelul efectivelor. Pentru distrugerea "duşmanului de clasă", pentru paza lagărelor, distrugerea organizaţiilor de rezistenţă armată anticomunistă din munţi sau intervenţia în cazul unor revolte populare, Securitatea avea nevoie de efective serioase.
DESFIINŢAREA JANDARMERIEI. La 7 octombrie 1948 au fost organizate 17 centre de instrucţie pentru jandarmi. Peste doar o lună, prin Ordinul 11.606 a luat fiinţă, în cadrul Jandarmeriei, şcoala de Educatori ai Trupelor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din Bucureşti.
După înfiinţarea Direcţiei Securităţii Poporului, trupele de jandarmi, mai bine dotate şi instruite, participau împreună cu organele de securitate pentru îndeplinirea unor misiuni. Trupele "combinate" se numeau "trupe de securitate", care existau, fără a avea un cadru legal de funcţionare. Prin decretul 163 din 7 februarie 1949, actul de naştere a trupelor de Securitate, acestea au trecut în subordinea Secretariatului General pentru Trupe din MAI. Formaţiunile teritoriale ale Jandarmeriei au trecut la Direcţia Generală a Miliţiei, iar jandarmeria ca instituţie a fost desfiinţată.
Justificarea necesităţii înfiinţării unor astfel de trupe a găsit-o însuşi ministrul de Interne, Teoharie Georgescu: "Numeroasa burghezie de la noi este asmuţită de provocările imperialiştilor din afară; problema este foarte serioasă şi noi nu putem merge pe pista autoliniştirii, dată fiind situaţia noastră şi vecinătatea cu Marea Uniune Sovietică. (...) Problema ţărănească începe a fi serioasă; noi încă nu am dat lovituri chiaburimii, care ar putea să ne puie piedici în drum spre socialism. Avem judeţe întregi de chiaburi şi dacă ar lua foc un judeţ întreg, acolo nu se va mai putea merge cu propaganda, ci va trebui acţionat."
MULŢI BURGHEZI, PUŢINI ROMĂNI. La fel ca în cazul Securităţii, şi trupele sale au avut parte de reorganizări. În martie 1949, Secretariatul General pentru Trupe se transformă în Comandamentul Trupelor MAI, în cadrul căruia atributele fostei Jandarmerii au fost preluate de Comandamentul Trupelor de Securitate, aflat sub conducerea generalului Eremia Popescu. Comandamentului îi erau subordonate un regiment şi un batalion de Securitate, gărzi în Bucureşti, 11 batalioane de Securitate-Intervenţie dislocate pe întreg teritoriul ţării, 17 centre de instrucţie.
i în cadrul trupelor de Securitate existau aceleaşi probleme de cadre şi dotare, ca şi în cazul întregii instituţii a DGSS-ului. Un alt neajuns observat de şefii săi a fost acela al "compoziţiei de clasă" a activului: "La ofiţerii generali şi superiori predomină elementele mic-burgheze, la ofiţerii inferiori predomină elementele mic-burgheze, ţărani mijlocaşi şi săraci, iar la subofiţeri predomină elementele provenite din ţărani săraci şi mijlocaşi". Un alt deficit se înregistra la dotare, după cum rezultă din rapoartele de la sfârşitul anului 1949, armament era doar 50%, 30% din echipament, 30% la materialele de transmisiuni pe fir, 20% la autovehicule, 25% la cai, staţiile de emisie-recepţie erau acum doar 5%.
Misiunile trupelor de Securitate au constat în primii ani în desfăşurarea de operaţiuni de capturare, neutralizare şi nimicire a grupurilor de rezistenţă armată anticomunistă sau a altor elemente înarmate aflate în diverse regiuni ale ţării, descoperirea, capturarea, nimicirea elementelor paraşutate pe teritoriul României, paza şi apărarea unor obiective şi căi de comunicaţii, precum şi asigurarea liniştii publice şi ordinii şi prevenirea oricărei acţiuni a "forţelor contrarevoluţionare".
POLITICĂ LA SERAL. Îndeplinirea unor astfel de misiuni presupunea, în primul rând, încadrarea în trupele de Securitate a unor "elemente" devotate "trup şi suflet" Partidului, bune cunoscătoare ale ideologiei. De aceea au fost organizate programe de studiu: pentru ofiţeri s-a stabilit un program de 10 ore lunar pentru studiu şi seminar la pregătirea politico-ideologică, iar săptămânal se desfăşura timp de o oră "informarea politică".
Locţiitorii politici şi comandanţii de toate gradele trebuiau să participe la pregătirea politică a cadrelor. În oraşele cu garnizoane mari (Bucureşti, Constanţa, Cluj, Oradea şi Timişoara) au fost create "universităţi" serale de marxism-leninism, cu durata de 2 ani. Cu soldaţii s-a aplicat sistemul "convorbirilor" la lecţiile politice, ţinute pe plutoane de conducători de lecţii politice, numiţi din rândul comandanţilor de plutoane şi companii şi pregătiţi de aparatul politic al unităţii. Zilnic avea loc, timp de 33 de minute, "citirea presie", unde un agitator citea "Scînteia" şi comenta articolele.

"BULDOZERUL"
"Instituţia Securităţii a săvârşit multe şi abominabile crime, din care cauză şi-a atras oprobiul general, ea constituind, indiscutabil, unul dintre pilo-nii pe care s-a sprijinit regimul dictatorial al lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Mai mult, în faza de început a jucat rolul de deschizător de drum, de buldozer care a dat totul la o parte, netezind drumul celor ce o dirijau"
Neagu Cosma, general de Securitate

SECURITATEA PRIVITĂ DIN INTERIOR
Folosind metodele şi mijloacele "specifice" "importate" de la sovietici, ceea ce se declara a fi serviciul de informaţii al RPR a fost până în decembrie 1989 poliţia politică a regimului. Funcţiona, iniţial, pe treisprezece direcţii regionale şi zece direcţii naţionale notate astfel: Direcţia I – Informaţii interne; Direcţia a-II-a – Contrasabotaj; Direcţia a-III-a – Contrainformaţii penitenciare şi miliţii; Direcţia a-IV-a – Contrainformaţii militare; Direcţia a-V-a – Cercetări penale; Direcţia a-VI-a – Paza Guvernului; Direcţia a VII-a – Tehnică; Direcţia a-VIII-a – Cadre; Direcţia a-IX-a – Politică; Direcţia a-X-a – Administrativă şi contabilitate. Cu timpul, direcţiile îşi vor schimba atât denumirea, cât şi numerotarea, niciodată misiunea principală. Erau exceptate de la publicarea în Monitorul Oficial "normele de numire, tratare şi ieşire din serviciu, precum şi drepturile şi îndatoririle personalului", bugetul Direcţiei.