marți, 5 iunie 2007

Comisia de Verificare “curăţă” partidul

FLORIN MIHAI

Înainte de 1945, Partidul Comunist din România (PCdR) nu se bucura de popularitate printre români. În vremurile sale cele mai bune, înainte de a fi interzis (1924), avusese în jur de 2.500 de membri. Măsurile dure luate de guvernanţii vremii i-au speriat pe comunişti, mulţi preferând să rămână doar simpatizanţi ai mişcării; astfel că în vara lui 1944 numărul lor era de numai opt sute în toată ţara.
INFLAŢIE DE... MEMBRI. Intrarea Armatei Roşii în România a sporit influenţa micului partid comunist, devenit subit o atracţie pentru oportunişti. În câţiva ani, efectivele lui sporiră spectaculos. În aprilie 1945, Iosif Rangheţ, şeful secţiei organizatorice a Comitetului Central al PCR, anunţa creşterea activului de partid la 42.000 de membri! Apariţia Partidului Muncitoresc Român (PMR) în 1948, prin unificarea celor două partide de stânga – PCR şi PSDR – a crescut la peste un milion contingentul militanţilor săi. Dacă muncitorii se regăseau în titulatura formaţiunii politice, în schimb în structura socială a PMR ei reprezentau doar 39 % din total.
Modelul sovietic şi în Uniunea Sovietică, între anii 1926 şi 1929, liderii bolşevici lăsaseră “larg deschise” porţile partidului, pentru ca ulterior să-l “cureţe” de elementele socotite nesigure. Epurările din partid îmbunătăţeau compoziţia socială în perioada de trecere la socialism. În urma verificărilor de partid au fost excluşi 10% dintre membrii de partid. În mai 1950, la Plenara CC, Iosif Chişinevschi recunoştea studierea asiduă de către membrii comisiei a documentelor sovietice despre verificare. “În întreaga noastră activitate ne-am inspirat din experienţa Partidului Bolşevic, concluziona mândru Chişinevschi. Acesta este un merit al nostru.” Comuniştii români nu erau singurii în această situaţie. Partidul Comunist Cehoslovac îşi redusese efectivele de la 2.500.000 de membri la 1.500.000, iar Partidul Comunist Maghiar, cu o treime!
DECIZIA LUI DEJ. În februarie 1948 fusese Congresul de unificare prin care a apărut PMR. Cu ocazia prezentării raportului politic, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul noii formaţiuni politice, anunţa “trierea” membrilor de partid. La numai patru luni, în iunie 1948, Plenara CC al PMR a hotărât verificarea membrilor de partid. Din noiembrie s-a înfiinţat Comisia Centrală de Verificare, condusă de “vechiul tovarăş” Constantin Pârvulescu. Alţi componenţi ai CC completau efectivul Comisiei: Iosif Chişinevschi, Iosif Rangheţ, Ion Vinţe, Alexandru Moghioroş, Leonte Răutu, Nicolae Ceauşescu, Dumitru Petrescu. Pe lângă Comisia Centrală, au fost înfiinţate 74 de comisii judeţene. Timp de jumătate de an (noiembrie 1948 – iunie 1949) activiştii de partid din provincie au răspuns chestionărilor comisiilor. Înainte de a-şi începe treaba, membrii comisiilor au fost “prelucraţi” de la centru. Li se impunea să fie “foarte atenţi, pentru a nu cădea sub anumite influenţe locale, pentru a nu se lăsa influenţaţi de relaţii de prietenie, de familie, de răfuieli personale sau de sentimentalism mic-burghez, care ar putea să-i abată de la o verificare obiectivă şi conştiincioasă”. Judeţele industriale (Timiş, Cluj, Prahova) au fost printre primele “verificate”.
MAI MULŢI MUNCITORI. În noiembrie 1948, la începutul verificărilor, PMR număra 913.000 de membri de partid. După doi ani, 192.000 dintre ei (21,13%) au părăsit partidul. Mulţi dintre ei, ştiind ce-i aşteaptă în faţa comisiei, au refuzat şi să se mai prezinte la “verificare”. Scopul liderilor comunişti era atragerea muncitorilor în partid. Din 1950, 42,5 % dintre membrii de partid se puteau mândri cu originea proletară, ţăranii reprezentând 33,2 %. Plenara CC al PMR din iulie 1950 stabilise o nouă ţintă – în doi-trei ani muncitorii trebuiau să depăşească 60% din totalul membrilor de partid.

GOANA DUPĂ MEMBRI
Atragerea de noi membri a adus în PCR şi politicieni din partidele burgheze. La 21 decembrie 1945, Biroul Politic alcătuise un plan pentru mărirea efectivelor Partidului Comunist. Un adevărat plan organizatoric urma să fie redactat de Miron Constantinescu. Singur, Vasile Luca îşi îndemna colegii la prudenţă: “Atragem în partid fel de fel de elemente, fără nici un fel de control”. Surprinzătoare a fost pentru contemporani pătrunderea în partid a legionarilor. Pentru a “umfla” efectivele PCR şi a-i anihila pe reprezentanţii extremei drepte din România, Nicolae Petraşcu, comandant legionar, şi Teohari Georgescu încheiaseră un pact în 1945.