miercuri, 6 iunie 2007

Lucreţiu Pătrăşcanu – victimă a „epurărilor“

FLORIN MIHAI

Apariţia Partidului Muncitoresc Român a coincis şi cu eliminarea lui Pătrăşcanu din viaţa politică. Colaboratorii săi apropiaţi au fost arestaţi, iar el, anchetat timp de şase ani. În prima parte a anchetei, prietenii l-au trădat şi a fost acuzat că vrea să fugă în străinătate. A fost primul lider comunist arestat din statele europene proaspăt comunizate.

În 1947, Pătrăşcanu ajunsese un paria printre liderii comunişti. Deciziile politice importante le afla din presa vremii. Deşi păstra încă portofoliul Ministerului de Justiţie, iar pentru mulţi părea în plină ascensiune, nu a fost informat de arestarea fruntaşilor ţărănişti la Tămădău şi nici de proiectul noii Constituţii.
COMPLET IZOLAT. Abdicarea Regelui Mihai I şi pregătirile pentru proclamarea Republicii l-au găsit în tihna prietenilor, la Păltiniş (Sibiu). Înţelegând imediat pericolul izolării, Pătrăşcanu a plecat de urgenţă în ultima zi a anului la petrecerea de Revelion organizată acasă la Ana Pauker. Din mărturiile lui Gheorghiu-Dej către Paul Sfetcu, cel care a ocupat funcţia de ajutor de şef de cabinet şi apoi de şef de cabinet a lui Dej în perioada 1951-1965, se pare că Dej ar fi spus amfitrioanei Ana Pauker: "Ce caută trădătorul acesta printre noi? Dacă rămâne el, eu plec". Furios, Pătrăşcanu şi-ar fi depus demisia, pe care o avea pregătită în buzunar, dar nu a fost primită, considerându-se că din partid nu se demisionează, ci eşti exclus.
PRIETENIE TRĂDATĂ. În urma Congresului de unificare prin care a apărut PMR, componenţa Comitetului Central a fost schimbată. Nu a fost ales membru în CC şi la câteva zile a fost înlocuit cu Avram Bunaciu în funcţia de ministru al Justiţiei. Toată luna martie a fost urmărit de agenţii Serviciului Special de Informaţii. Din anturajul său, Nicolae Betea şi Herant Torosian i-au propus fuga în străinătate. Temător, Pătrăşcanu le respinsese planul. Faptul că nu raportase partidului propunerile lor, deferindu-i justiţiei, a fost însă considerat o crimă.
Între timp fusese arestat Belu Zilber, care îi fusese între 1944 şi 1948 cel mai apropiat colaborator. Cei doi fuseseră colegi în clasa a patra de gimnaziu, iar mai târziu (1918-1919) s-au reîntâlnit la sediul Partidului Social Democrat. Prin intermediul lui Belu Zilber, Pătrăşcanu a cunoscut alţi viitori prieteni – Lena Constante şi Hari Brauner. După arestarea lui Zilber (februarie 1948), Pătrăşcanu devine convins că acesta fusese "omul Siguranţei" în anii ’30. În timpul anchetei desfăşurate cu privaţiunile şi constrângerile tipice, Zilber a oferit numeroase mărturii false despre fostul său prieten. În amintirile sale scrise imediat după Plenara CC din 1968 şi publicate după 1989 sub titlul "Actor în procesul Pătrăşcanu", Zilber oferă justificarea comportamentului său în mediul claustrant al închisorii. "De multe ori mi-am pus întrebarea ce se va întâmpla dacă ceilalţi n-au vorbit. Evident, atunci vor fi spuse şi alte lucruri pe care nu le ştiam, desigur lucruri grave. Prin urmare, Pătrăşcanu a făcut lucruri deosebit de grave. (...) Deci de vreme ce Pătrăşcanu era vinovat, era obligaţia mea morală să apăr sistemul, spunând adevărul. Din aproape în aproape am ajuns duşmanul lui Pătrăşcanu. Îmi spuneam că nimeni nu mă obligase să devin membru de partid. Din respect pentru idei trebuia să fiu sincer."
LA ANCHETĂ. Mărturiile lui Zilber, precum şi informaţiile referitoare la propunerile de a fugi în străinătate venite din partea prietenilor săi l-au compromis definitiv pe Pătrăşcanu. La 28 aprilie 1948 a fost reţinut într-o vilă din Băneasa şi sub paza "oamenilor de la partid". A fost supus unei anchete de o comisie de partid compusă din Teoharie Georgescu, Iosif Rangheţ şi Alexandru Drăghici. La acea dată, Pătrăşcanu îşi manifesta încrederea în mersul anchetei. "Am cerut să mi se dea muncă de partid, declara el într-o scrisoare adresată anchetatorilor, datată 1 mai 1948. Aceeaşi cerere o fac şi acum prin această scrisoare. Partidul şi conducerea lui au puterea să controleze activitatea mea nu după vorbe, ci după fapte. Este singurul lucru pe care îl cer." În Rezoluţia Plenarei CC din 10-11 iunie 1948, partidul l-a acuzat pentru prima dată public, numindu-l "duşman al poporului". La 24 august 1948, pe numele lui s-a emis un mandat de arestare, sub acuzaţia de agent al Siguranţei şi al serviciilor secrete britanice. Firul anchetei a "mers" pe aceste capete de acuzare până în anul 1950, când s-a finalizat prima anchetă. Dar pentru Pătrăşcanu greul de-abia începea.

PROCESE POLITICE PRINTRE COMUNIŞTI
Despre procesele politice din Uniunea Sovietică Pătrăşcanu vorbise de multe ori cu apropiaţii săi. Elena Pătrăşcanu a mărturisit în 1951, în timpul anchetei, că soţul ei nu credea în vinovăţia lui Zinoviev, Kamenev şi Buharin. În anii 1948-1949 însă, în ţările satelit ale URSS, procesele comuniştilor s-au înmulţit. Lucreţiu Pătrăşcanu a fost primul arestat dintre toţi liderii comunişti. Au mai fost arestaţi Traicio Kostov în Bulgaria, Laszlo Rajk - ministrul de Interne maghiar, Rudolf Slanski şi Vladimir Clementis în Cehoslovacia şi albanezul Koci Xoxe. Despre soarta celorlalţi anchetaţi din ţările comuniste Pătrăşcanu nu a aflat nimic. Deşi, după declaraţiile anchetatorilor şi procurorilor lui Pătrăşcanu, aceştia fuseseră trimişi în "schimb de experienţă" la procesul Slanski de la Praga.