miercuri, 6 iunie 2007

Tovarăşul „Andrei“ – neînţelegeri cu tovarăşii

FLORIN MIHAI

În anii ilegalităţii, Lucreţiu Pătrăşcanu (nume conspirativ "Andrei") a luat apărarea comuniştilor în procesele intentate lor. S-a implicat în toate acţiunile partidului şi a participat la îndepărtarea Mareşalului Antonescu de la putere. Succesele politice şi imaginea sa de intelectual arogant l-au costat poziţia din partid şi, în final, viaţa.

În timp ce membrii de partid ai PMR erau supuşi verificărilor din noiembrie 1948 şi ameninţaţi cu excluderea din partid, unul dintre liderii fostului partid comunist – Lucreţiu Pătrăşcanu – le împărtăşea soarta. Miza ocupării funcţiilor de conducere în partid l-a adus pe Lucreţiu Pătrăşcanu în conflict cu ceilalţi lideri comunişti. Ba mai mult, după şase ani de interminabile anchete, fostul ministru al Justiţiei a fost executat.
"DISTANT". De la începuturile activităţii sale politice, Lucreţiu Pătrăşcanu avea imaginea unui om orgolios, căruia îi plăcea să demonstreze superioritatea intelectuală. Convins că trebuia să fie în fruntea celorlalţi, a încercat să organizeze alegeri de partid printre deţinuţii comunişti din lagărul Tg. Jiu în vremea războiului. Ion Gheorghe Maurer, relatând întâmplarea, considera greşită tactica lui Pătrăşcanu. Atrăgând atenţia asupra comuniştilor închişi, se putea oferi pretext germanilor pentru lichidarea lor fizică. Mihai Novicov, închis şi el la Târgu-Jiu, îi reproşa purtarea distantă şi lipsa de modestie: "Îi plăcea să povestească episoade din viaţa lui, mai ales deputăţia de cinci zile din 1931".
ÎN CONFLICT CU DEJ ŞI CU ANA PAUKER. Eliberat din lagăr în 1943, Pătrăşcanu se arăta mulţumit, pentru că se întorsese "la muncă, în rândurile partidului". În luna aprilie sau mai a aceluiaşi an a aflat însă cu stupoare că Bodnăraş primise de la Gheorghiu-Dej o hotărâre prin care Pătrăşcanu urma "să nu facă parte din Secretariat". Despre structura de conducere a partidului, Pătrăşcanu avea o altă teorie. El sugera formarea unui "comitet central restrâns, alcătuit din cinci persoane", din care urma să facă parte şi el.
Trimiterea lui Pătrăşcanu la Moscova (septembrie 1944) în fruntea Comisiei de Armistiţiu a stârnit şi adversitatea Anei Pauker neplăcut surprinsă de prezenţa lui la Kremlin. "Ce a căutat ăla acolo?, i-ar fi reproşat lui Teoharie Georgescu la sosirea la Bucureşti. De ce l-aţi trimis?" Sentimentele erau de altfel reciproce. Şi Pătrăşcanu la rândul său îi desconsidera pe liderii din fruntea partidului. "Avea o părere foarte ferm negativă despre Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Vasile Luca, a relatat Avram Bunaciu, cel care i-a urmat în funcţia de ministru al Justiţiei, într-un text redactat probabil prin 1965. Poate că era prea categoric şi afirma că Gheorghiu-Dej e un om mărginit, incapabil de a gândi, de a emite judecăţi, fără cultură elementară." După acelaşi Bunaciu, Pătrăşcanu ar fi afirmat că nu avea nimic împotriva muncitorilor, ci doar împotriva lui Dej: "Cunosc muncitori comunişti care sunt inteligenţi, umani, dornici să înveţe şi să-i asculte pe ceilalţi. Gheorghiu-Dej e un om periculos pentru ţară şi pentru partid. E perfid, duşmănos, orgolios, mărginit, un om rău, nebănuit de rău, plin de venin".
NEÎNŢELEGERI. Spre sfârşitul anului 1944, liderii comunişti l-au marginalizat în conducerea partidului pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Începând de la data de 7 noiembrie 1944, conducerea Scînteii a primit interdicţia de a-i mai publica o vreme numele. Ana Pauker i-a lămurit astfel decizia: "E la latitudinea organelor de conducere pe cine să popularizeze şi în ce formă şi pe cine nu". Între Pătrăşcanu şi ceilalţi lideri erau disensiuni şi pe tema alegerii "tovarăşilor de drum". De asemenea, în timpul grevei regale (23 august 1945-8 ianuarie 1946), Pătrăşcanu negociase cu Regele formarea unui nou guvern, fără înştiinţarea conducerii partidului. Ba mai mult, întâlnirile cu Victor Rădulescu-Pogoneanu şi Grigore Niculescu-Buzeşti le-a păstrat secrete faţă de tovarăşii săi. Între timp, Niculescu-Buzeşti fugise din ţară cu ajutorul misiunii militare americane, iar Pătrăşcanu se temea să nu fie compromis la rându-i, deoarece i se promisese şi lui din partea "opoziţiei" să fugă în străinătate.
"ATENTATUL" LUI BODNĂRAŞ. Printr-un fost elev de-al tatălui său, generalul Anton, comandantul Jandarmeriei, Lucreţiu Pătrăşcanu a aflat în februarie 1945 o veste îngrijorătoare. Potrivit sursei, "un om al Gestapoului" pregătea un atentat împotriva sa. Despre plan fusese înştiinţat şi ministrul de Interne, Teoharie Georgescu. Mai târziu, la 12 noiembrie 1949, în timpul anchetei începute împotriva sa, Pătrăşcanu l-a învinuit pe Emil Bodnăraş de plănuirea atentatului. În faţa anchetatorilor săi, el a vorbit despre "unele planuri fanteziste ale lui Bodnăraş şi la posibilitatea de a fi gândit că un atentat împotriva mea ar fi putut fi foarte bine utilizat împotriva reacţionarilor şi a duşmanilor noştri". Temerea lui Pătrăşcanu avea de altfel o bază reală. Va reieşi peste ani, la ancheta comandată de Ceauşescu în 1968, că din ordinul lui Bodnăraş, care răspundea de SSI Pătrăşcanu era urmărit. Pe lângă el fusese infiltrat un informator al SSI, Nicolae Betea, pe care naivul Pătrăşcanu îl credea prieten şi devotat al său. Betea însă primise misiunea "să-l provoace să fugă în străinătate", acuzaţie gravă pentru care va fi de altfel arestat.

LOVITURI PE LA SPATE
Deşi colaboraseră la răsturnarea lui Antonescu, între Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş era o permanentă tensiune. Bodnăraş îi ordonase lui Didenco "filarea" lui Pătrăşcanu imediat după întoarcerea acestuia de la Moscova (septembrie 1944). Nici Pătrăşcanu nu era însă mai loial tovarăşului său. La formarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Pătrăşcanu i-a sugerat Regelui Mihai I să-l respingă pe Bodnăraş din funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne. A doua zi, Pătrăşcanu i-a mărturisit fericit lui Belu Zilber: "L-am ars pe Emil, nu vine la Interne".

PRIVILEGIILE LUI PĂTRĂŞCANU
Până în 1944, Lucreţiu Pătrăşcanu fusese ameninţat continuu cu privarea de libertate. A fost arestat în 1924 şi în 1928. Ulterior (1932) a fost închis la Văcăreşti, iar în 1933, la o săptămână de la evenimentele de la Atelierele Griviţa, a fost închis, se pare, două luni. Faţă de tovarăşii săi de partid se bucura de un regim preferenţial. Perioadele de detenţie erau scurte, iar în urma intervenţiilor familiei sale era eliberat. Pentru colegii de partid era un motiv de invidie şi bănuieli că are legături speciale cu autorităţile. În timpul anchetei din 1948-1954, pe baza acestor "dovezi" de eliberare din închisoare şi trimitere în domiciliu forţat a fost acuzat de colaborare cu Siguranţa. De fapt, Pătrăşcanu semnase angajamente la eliberarea din detenţie, conform cărora urma să nu mai facă politică. Ceea ce în conformitate cu cutumele vieţii ilegaliştilor însemna o trădare.