miercuri, 1 august 2007

Amintirea palida a protestului minerilor

Cristina Diac
Florin Mihai

"Ce Ceauşescu, ce greva?... Asta a fost demult!" Preocupaţi mai degraba de problemele lor actuale, oamenii aflaţi in mijlocul evenimentelor din august 1977 din Valea Jiului trateaza prima contestare majora a regimului comunist ca pe un eveniment ce aparţine istoriei.

Cei descrişi de arhivele Securitaţii in cele mai sumbre culori - violenţi, alcoolici, veşnic nemulţumiţi - sunt astazi pensionari. Ce se mai ştie azi in Vale despre greva din august 1977, ce amanunte au ramas in memoria colectiva a comunitaţii, ce spun supravieţuitorii despre evenimentele la care au luat parte de voie, de nevoie?
Cu astfel de curiozitaţi am coborat in gara Petroşani, la 30 de ani fara cateva zile de la evenimente. Prima impresie facuta sub influenţa eforturilor de a nu ne rupe picioa-
rele-n gropile din peron, camuflate complice de intunericul de smoala al nopţii, s-a mai atenuat la lumina zilei. Aveam sa aflam ulterior ca tot ce ţine de gara, de la repararea peroanelor la iluminat, nu cade in sarcina Primariei, ci a SNCFR-ului, şi ca singurul felinar ce le mai lumineaza cat de cat calea pasagerilor nocturni a fost montat din bunavoinţa autoritaţilor locale. Pe zi, Petroşaniul arata nici mai bine, nici mai rau decat alte oraşe de provincie. In parcul din faţa Primariei se plimba pensionari, fie singuri, fie insoţiţi de nepoţi. Ni se spune ca aici şi pe "strada mare" a municipiului işi face plimbarea zilnica şi Clement Negruţ, prim-secretar şi primar al oraşului in timpul grevei.
Citind arhivele Securitaţii, minerii - prima comunitate din Romania socialista care a avut curajul sa se impotriveasca unei decizii luate "la nivel inalt" - apar precum personajele negative din basme. Violenţi in familie şi cu semenii, alcoolici, veşnic razvratiţi, nerespectand nici o regula, vinovaţi de toate relele posibile, minerii erau "elemente descompuse moral", dupa cum se exprimau ofiţerii in prozele accesibile astazi din arhiva CNSAS. Dintr-o viaţa de om, cu bune şi rele, documentele produse de fosta Securitate au reţinut doar aspectele negative. In schimb, in Scinteia acelei vremi, prezentarea lor atingea cealalta extrema - plini de calitaţi, autori de fapte eroice pe "frontul muncii". Cum vor fi fost in realitate oamenii aceia, zugraviţi in culori atat de diferite?
DIN NUCLEUL PUTERII. Cel mai important reprezentant al partidului pe plan local şi-a expus amintirile legate de evenimente pentru volumul "Lupeni 77. Remember", al neobositului gazetar local Ion Velica, programat sa apara la inceputul lunii august in cadrul ceremoniei organizate la Lupeni cu ocazia a 30 de ani de la greva minerilor. Martor privilegiat al evenimentelor, marturia lui Clement Negruţ intregeşte povestea grevei cu amanunte pe care doar cei aflaţi in cercul puterii le puteau şti.
HUIDUIT DE MINERI. Ghid binevoitor şi competent in insuşirea evenimentelor din Valea Jiului, domnul Velica şi investigaţiile sale ne-au ajutat sa intram in atmosfera din urma cu trei decenii. Nicolae Ceauşescu s-a aflat in august 1977 intr-o situaţie fara precedent. O decizie a sa era contestata de un grup mare de oameni, reprezentanţi ai "clasei muncitoare", in folosul careia, teoretic, se faceau toate de statul comunist. Tot inedita a fost şi primirea: pentru prima data, in loc de urale, comitet de primire alcatuit din pionieri şi localnice imbracate in costum naţional care sa-l intampine cu paine şi cu sare, Ceauşescu a avut parte de coruri de fluieraturi şi huiduieli. Celor care l-au vazut in acea zi la Petroşani, oameni din nucleul puterii sau mineri obişnuiţi aflaţi in mulţime, şeful statului le-a lasat impresia unui om care incearca sa-şi ascunda panica, nervozitatea şi nemulţumirea sub un aparent calm şi stapanire de sine.
Din relatarea lui Clement Negruţ reiese ca, in prima faza, Nicolae Ceauşescu a minimalizat importanţa evenimentelor, calificandu-le drept "manifestari galagioase". Oarecum impotriva voinţei sale, şi numai la insistenţele lui Ilie Verdeţ, a acceptat sa se deplaseze in Valea Jiului, dar nu intr-o "vizita de lucru", aşa cum a titrat Scinteia. Din povestea fostului activist de partid Negruţ reiese ca şeful Securitaţii din Hunedoara nu-l inştiinţase despre masurile luate de aceasta instituţie, de a deplasa forţe din alte judeţe in Valea Jiului.
"CUM A FOST POSIBIL?" "Nicolae Ceauşescu a consimţit cu greu sa plece din Neptun, povesteşte Negruţ. A sosit dimineaţa la orele 9 ale zilei de 3 august 1977 la Petroşani, unde a avut o şedinţa de lucru fulger cu activul de partid, dupa care a plecat la Lupeni. Fara sa ştiu, inainte de a ateriza elicopterul prezidenţial pe vechiul stadion sportiv «JIUL» au aparut in jur de 200-250 de soldaţi care s-au constituit in garda de onoare şi i-au dat onorul lui Nicolae Ceauşescu. Nici pana azi nu ştiu cine i-a chemat, de ce, cu ce scop?!...
Ceauşescu a plecat la Lupeni cu maşina, insoţit şi de alte maşini, unde a ajuns in jurul orelor 13:00-13:30. Prim viceprim-ministrul Ilie Verdeţ se gandise sa faca o şedinţa la «Palatul Cultural», dar minerii n-au fost de acord şi au impus ca «şedinţa» sa se ţina la vedere la Poarta numarul doi a Minei Lupeni.
Se stabilise ca Ceauşescu sa fie intampinat cu flori de nişte pionieri, dar intenţia s-a dovedit irealizabila. La sosirea lui Ceauşescu, minerii i-au facut un culoar de acces care se inchidea dupa ce trecea el. Nicolae Ceauşescu era foarte marcat de ceea ce se intampla. Ma tot intreba: «Cum a fost posibil?!...»."
"ERAU CA TURBAŢI". Alta cunoştinţa deosebita pe care-am facut-o la Petroşani a fost domnul Iosif Barsan, contabilul-şef al Centralei Carbunelui Petroşani in timpul evenimentelor. Şi-a amintit ca l-a vazut pe şeful statului la Petroşani, unde a aterizat cu elicopterul in dimineaţa zilei de 3 august, obligaţiile de serviciu reţinandu-l in Centrala. Peste ani, economistul crede ca Ceauşescu a avut curaj sa mearga in mijlocul minerilor infuriaţi la culme de suspendarea acordarii pensiilor de invaliditate. Cu doua zile inainte, Iosif Barsan fusese in mijlocul minerilor de la Aninoasa şi vazuse cu ochii lui ce inseamna furia mulţimii dezlanţuite. Victor Apostu, inginerul-şef al minei, anunţase "forurile superioare" ca in sala de apel se stransesera circa 1.000 de oameni care cereau explicaţii. "Erau ca turbaţi, şi-a amintit contabilul-şef, parca innebunisera. Cand am intrat eu, primul-secretar Clement Negruţ şi reprezentantul Ministerului Muncii pe plan local, ne-au huiduit, ne-au fluierat.
Ne-am lipit uşor de zid, şi am zis in prima faza: «Hai, dracu’, sa plecam de aici, sunt in stare sa ne dea in cap!». Ne-am facut curaj şi am avansat. Le-am spus sa nu ne grabim, sa vedem ce putem face, am stat aşa de vorba cu ei vreo doua ore", a rememorat Iosif Barsan zilele grevei. Legenda locala a reţinut ca, la intalnirea cu minerii, Ceauşescu ar fi spus: "Tovaraşi, nici in timpul regimului burghezo-moşieresc nu am fost primit atat de rau".
CEAUŞESCU S-A SPERIAT. Unii dintre minerii care-l adusesera in Vale pe Ceauşescu işi petrec astazi dimineţile de pensionari pe bancile de langa terasa Cina din Lupeni. "L-am vazut destul de bine, povesteşte despre Ceauşescu un fost miner care a refuzat sa ne spuna cum se numeşte - , cred ca era speriat, deşi se straduia sa n-o arate. S-a urcat pe scena improvizata, pentru ca nu se facusera, ca de obicei, pregatirile speciale. La un moment dat nu mai ştiu cine vorbea, a cazut ceva, cred ca s-a desprins o scandura dintre cele din care, la repezeala, se construise scena, şi a facut un zgomot. Ceauşescu a tresarit puternic."
PRIN OCHI DE COPIL. Ca "vizita de lucru" nu era una obişnuita, care sa beneficieze de protocolul obişnuit in astfel de ocazii, şi-a amintit şi domnul Costel, de meserie miner, care in timpul liber face un ban şi din taximetrie. In aceasta ipostaza l-am cunoscut şi noi pe domnul Costel din Lupeni. In 1977 avea 14 ani şi işi aminteşte ca pentru copii greva a fost un eveniment care a rupt din monotonia zilelor de vara. Spre disperarea tatalui, miner la Lupeni, domnul Costel a urmarit evenimentele impreuna cu alţi copii, caţaraţi in copacii din jurul porţii numarul doi a minei de la Lupeni. Pentru copii şi adolescenţi, greva era un fel de distracţie, care a concurat cu succes ştrandul. "Ne trezeam dimineaţa, ne povesteşte domnul Costel, şi ne indemnam unul pe altul: «Bai, hai la greva!». Stateam toata ziua pe la mina, ne uitam, ascultam ce se vorbea, nu inţelegeam noi mare lucru. Cand ajungeam seara acasa ma lua tata: «Ma, ce-ai cautat acolo, sa nu te mai prind!»." Tentaţia unui eveniment inedit, intr-un oraşel de provincie in care de regula nu se intampla nimic, a fost mai mare pentru copil decat ameninţarile paterne. Mai ales cand zvonul "Bai, vine Ceauşescu!" a inceput sa circule prin urbe. Domnul Costel l-a vazut pe şeful statului in carne şi oase tot din punctul de observaţie aflat in copac. Prin ochii de copil, Ceauşescu i-a parut "tare popular", "a dat de toate la lume", "s-a urcat pe o stiva de lemne, ca nu era tribuna, a stat acolo şi a ascultat pe toata lumea care a vrut sa vorbeasca". Şi aşa se creeaza legendele....
DOBRE "ŞI-A PIERDUT LAMPA". Punctul memorabil al grevei, ramas in memoria localnicilor pana in ziua de azi, este reţinerea lui Ilie Verdeţ de catre mineri, ca ostatic.
Pe oricine intrebi la Petroşani despre greva din august 1977, fie ca a participat la greva, fie ca ştie din auzite, iţi va raspunde ca "unul mare, de la Bucureşti, a fost luat prizonier la Lupeni". Numele nu şi-l mai amintesc cu precizie, decat poate dupa cateva momente de gandire. De Ceauşescu işi amintesc vag, ca a venit, a vorbit, a ascultat şi a plecat. Nici despre protagonişti, lideri ai grevei sau minerii condamnaţi in procesele de drept comun care au urmat nu pare sa se mai ştie mare lucru. Singurul nume reţinut de memoria colectiva este cel al lui Constantin Dobre, iar impresiile de-acum nu sunt tocmai pozitive. Interlocutorii noştri, de la oameni de pe strada la oficialitaţi, au reţinut din bogata-i biografie faptul ca a urmat ulterior evenimentelor cursurile Şcolii "Ştefan Gheorghiu", care "califica" activişti de partid. "Dupa ’90, cand a venit in Vale, Dobre a fost huiduit de mineri, ne spune Ion Velica, gazetar local şi autor al mai multor carţi de istorie locala. A venit,le-a spus oamenilor «Eu sunt Dobre, conducatorul grevei», dar minerii l-au primit foarte rau. Printre ei circula o vorba, ca cine şi-a pierdut o data lampa nu mai poate fi miner niciodata".
MINERUL-CaLUGaR. Dintre muncitorii care au suferit condamnari, puţini mai sunt astazi in viaţa. Dintre supravieţuitori, unul este o figura pitoreasca pe strazile Petroşaniului: Ion Toderaşcu bantuie cand şi cand pe strazile din Petroşani, imbracat in haine de calugar. In oraş se ştie ca a intrat in viaţa monahala undeva,la o manastire din Moldova, şi ca apare in Valea Jiului ca sa ceara bani pentru aşezamant. Ca strange bani pentru manastire, ca cerşeşte, nimeni nu poate sa spuna cu precizie, deşi "opinia publica" inclina mai degraba catre a doua varianta.
Condamnarile pronunţate in procesele care au urmat grevei presupuneau executarea la locul de munca. Intr-un singur caz, pedeapsa iniţiala a fost comutata intr-una privativa de libertate. Ion Toderaşcu fusese condamnat la patru ani de inchisoare cu executarea pedepsei la mina Barbateni, pentru vatamare corporala, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Concret, ca şi ceilalţi mineri de la Lupeni care suferisera condamnari, minerul in cauza participase la lovirea lui Gheorghe Fraţila, pe care documentele Securitaţii il prezinta ca un inofensiv şef al asociaţiei de locatari Lupeni. Victima nu fusese toata viaţa şef de bloc, ci ofiţer de Miliţie, acuzat de ortaci in zilele grevei ca nu are ce cauta in mijlocul lor, din moment ce nu este miner şi, mai mult, ca intreţinuse "relaţii neprincipiale" cu soţiile lor. Ştiute fiind metodele de lucru ale Securitaţii, printre care se numara şi "plantarea" unor "agenţi provocatori" pe langa oamenii care ii doreau compromişi intr-un fel sau altul, este foarte posibil ca prezenţa lui Gheorghe Fraţila printre greviştii de la Lupeni sa nu fi fost intamplatoare, iar agresarea lui sa fi fost una sau mai multe din cele 99 de "lucrari speciale" raportate de Securitate. De pe urma incidentului, Daragics Petre, Dabelea Alexandru, Caila Vasile, Şortan Ioja şi Toderaşcu Ion au primit condamnari cuprinse intre doi ani şi jumatate şi patru ani, cele mai mari pronunţate in procesele "construite" dupa greva. Dintre aceştia, Toderaşcu a avut un destin mai aparte. Conform fişei personale intocmite de Securitatea din Petroşani, semnata de locotenentul Guia Nicolae, in timp ce-şi ispaşea condamnarea la locul de munca a avut un "comportament necorespunzator".
Astfel, in aprilie 1978, acesta parasise locul de munca şi, inarmat cu o secure, a patruns in sala de şedinţe a Minei Barbateni şi a ameninţat conducerea; anterior, il insultase pe fostul director al minei, membru de partid din ilegalitate; dupa un accident de munca şi-a luat in mod repetat concediu medical, dupa care işi trecea vremea prin restaurantele din Lupeni, consumand bauturi alcoolice. Fiind condamnat la locul de munca, Toderaşcu nu se putea deplasa in ţara decat cu aprobarea Miliţiei. A cerut-o pentru a merge la o ruda in Bucureşti, dar a fost refuzat. Nu a ţinut cont de interdicţie, motiv pentru care pedeapsa i-a fost comutata intr-una privativa de libertate, ispaşita la penitenciarul Aiud.
"A FOST ODATa". La prima forma de opoziţie organizata faţa de o decizie a regimului, localnicii se raporteaza ca la un eveniment ce aparţine deja istoriei. "Noi nu ştim prea multe, nici nu ne nascuseram pe atunci", ne-au raspuns majoritatea tinerilor chestionaţi ce ştiu despre greva ce a tulburat Valea cu 30 de ani in urma. Intrebaţi-i pe cei mai in varsta, ei trebuie sa mai ştie cate ceva". "Ce Ceauşescu, ce greva?... Asta a fost atunci, a trecut. De greva din ’77 ne mai arde noua acum?", aproape ca ne ocarasc pensionarii care pe vremuri au lucrat la mina, stranşi in grup intr-un fel de parc din Lupeni. Ii preocu-pa, fireşte, problemele lor de zi cu zi, mai degraba decat amintirea grevei la care unii dintre ei au şi participat.
Unul dintre ei se declara cunoscatorul unor secrete nebanuite despre greva, dar pe care prefera sa nu le dezvaluie, pentru ca "n-are nici un rost". A ieşit la pensie cu puţin inainte de Revoluţie, iar drepturile baneşti i s-au calculat ca şi cand n-ar fi lucrat 32 de ani in subteran, ci la suprafaţa. Colegilor batranului miner, pensionaţi cateva luni mai tarziu, li s-a recunoscut munca din mina şi au pensii aproape duble. Nemulţumit de diferenţa pe care o considera nedreapta, interlocutorul nostru, care a refuzat sa ne spuna cum il cheama, a dat in judecata Casa de Pensii.
Cenuşiul zilei ploioase face poveştile oamenilor parca şi mai triste. Denaturata in rapoartele ofiţerilor de Securitate, aproape uitata de participanţi, oare cum va intra prima greva din timpul regimului comunist in manualele de istorie, şi de aici in conştiinţa generaţiilor viitoare...?

CEAUSESCU, INVINS DE MINERI
Clement Negruţ a caracterizat astfel greva minerilor din 1977: "Cele 22 de revendicari pe care le-au prezentat minerii au avut un profund caracter social-economic, şi nicidecum altfel, aşa cum incearca sa se rastalmaceasca. Aceasta greva, pentru ca a fost o greva in adevaratul inţeles al cuvantului, nu a avut un caracter politic; in afara de acei care astazi spun ca s-a strigat «Jos comunismul!», nimeni dintre zecile de mii de oameni aflaţi la mitingul de la Lupeni din 3 august 1977 nu a auzit o asemenea zicere. Dar oportunişti au fost intotdeauna, iar astazi cu atat mai puţin ducem lipsa. (...) Impresionanta solidaritate a minerilor l-a determinat pe Nicolae Ceauşescu sa se deplaseze la I.M. Lupeni impotriva voinţei sale, sa accepte o seama de revendicari economice, precum şi modificarea conţinutului unei legi abia aprobate de Marea Adunare Naţionala. Pentru perioada respectiva acţiunea minerilor din Valea Jiului a fost un gest mai mult decat temerar: a fost un mare semn de intrebare pus in faţa unei concepţii ce se dorea infailibile."

INSTIGATORI
"Eram in mulţime cand a venit Nicolae Ceauşescu. Am observat ca printre noi erau oameni care ne indemnau sa strigam, sa fluieram, erau tot mineri, colegi de-ai noştri. Şi dintr-o cladire aflata peste drum de Poarta 2 a Minei Lupeni, unde ne stranseseram in aşteptarea lui Ceauşescu, de la etaj, am vazut pe unul care ne fotografia, probabil de la Securitate. Huiduielile nu se porneau aşa, din senin. Eram şi eu pe lista sa fiu scos din Valea Jiului, dar norocul meu a fost ca m-am imbolnavit şi am intrat in concediu medical. Ştiu ca alţii au paţit-o rau de tot, mi s-a povestit de unul pe care il bagau in vana cu apa şi apoi puneau curent pe el"
Clement Negruţ,prim-secretar la Petroşani

CU FORTA
"Ilie Verdeţ, prim-viceprim-ministru al guvernului in acea perioada, a aparut marţi, 2 august 1977, in jurul orelor 10:30, impreuna cu Constantin Babalau - ministrul minelor din ianuarie şi pana in decembrie 1977. Am ramas la Lupeni pana la ora 3:00 noaptea. Ilie Verdeţ l-a sunat pe Ceauşescu sa vina la Lupeni la solicitarea minerilor, pentru ca lucrurile «nu sunt chiar atat de simple». La inceput, Ceauşescu l-a refuzat categoric pe Verdeţ, spunand ca trebuie sa se pregateasca sa plece la Moscova la 5 august 1977 şi nu are timp de «manifestari galagioase». Ilie Verdeţ l-a sunat de vreo trei-patru ori pe Ceauşescu: "Ve-niţi, minerii refuza cu fermitate noua lege a pensiilor!"
Clement Negruţ,prim-secretar la Petroşani

[Citeste articolul in Jurnalul National]