duminică, 5 august 2007

Liderii grevei din Valea Jiului, destine de roman

Cristina Diac
Florin Mihai

Lumea nebuna in care traim, unde opinia publica este zilnic intoxicata şi manipulata sa creada in marile revelaţii şi adevaruri pe care le-ar furniza arhivele fostei Securitaţi, este taramul ideal pentru speculaţii, fie ele oricat de fantasmagorice. Platita sa se joace cu viaţa oamenilor, sa fabrice eroi sau "bandiţi" dupa trebuinţa, serviciile secrete ale fostului regim comunist, "recondiţionate" dupa 1990, i-au marcat destinul lui Constantin Dobre, liderul grevei din august 1977. In anii '80 a fost trimis la cursurile Academiei Ştefan Gheorghiu, care pregatea activişti de partid. In 1990 a fost numit casier al ambasadei Romaniei de la Londra. Puţina credibilitate de care se mai bucura astazi Constantin Dobre in chiar locul unde a fost erou acum trei decenii pare sa fie un argument ca manevrele de compromitere puse la cale de fosta Securitate au avut succes. Moartea lui Gheorghe Maniliuc, considerat al doilea dupa Dobre, a alimentat la randul ei speculaţiile.
"Minerii sunt o forţa numai impreuna", spune toata lumea la Petroşani. Astazi este dificil de stabilit cu exactitate ceva legat de organizarea grevei. Unii dintre patricipanţi au ramas cu impresia ca in zilele protestului unele mişcari ale minerilor n-au fost tocmai spontane, printre ei existand oameni care le spuneau ce şi cum sa faca.
De pilda, Victor Apostu, inginer-şef la Mina Aninoasa in timpul grevei, nici acum nu crede ca evenimentele au evoluat spontan, ci ca minerii au fost organizaţi: "Am auzit ca schimburile au fost intoarse de nişte muncitori de la Lupeni, spune astazi domnia sa, care erau organizaţi ca sa menţina treaza atenţia tuturor colectivelor de munca. Securitatea i-a cautat, eu nu ştiu cine au fost, dar sigur au fost, pentru ca de la sine putere oamenii nu puteau sa se mobilizeze cu atata rapiditate şi sa ocupe curtea minei. Probabil ca la fiecare mina au existat nişte agenţi, sa spunem aşa, cineva care ţinea legatura cu muncitorii".
Nici documentele din arhiva fostei Securitaţi - cel puţin acelea care sunt puse in circuit pana la aceasta ora - nu lamuresc aceasta problema, ci dimpotriva, parca o fac şi mai ceţoasa. Minerii au fost taraţi in procese de drept comun, pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, in cel mai rau caz lovire şi vatamare corporala. Presupusele victime ale minerilor sunt persoane asupra carora planeaza multe semne de intrebare.
Considerat de unii drept liderul minerilor din Valea Jiului in 1977, iar de alţii doar un simplu exponent al nemulţumirilor acestora, Constantin Dobre şi-a asociat numele in istorie cu greva de la Lupeni. Ce s-a intamplat cu Dobre pe traseul lider al greviştilor - azilant politic in Marea Britanie, nu reiese şi din dosarele existente in arhiva CNSAS. Dosarul lui Dobre, sau o parte din el, conţine scrisori de ameninţare trimise, chipurile, de ortaci de-ai sai, scrise intr-un limbaj de nereprodus. Acestea reprezinta mai mult ca sigur una dintre "lucrarile speciale" executate de Securitate, menite sa-i zdruncine moralul. Ca Dobre n-a fost privit ca un miner oarecare o demonstreaza destinul sau ulterior. Pentru anihilarea lui Dobre, Securitatea a imaginat planuri mai complexe şi mai perfide. N-a avut soarta celorlalţi mineri taraţi in procese de drept comun. La prima vedere, autoritaţile au fost blande cu Dobre, ba chiar generoase. Cateva episoade din viaţa lui, de care mai mult ca sigur ca Securitatea n-a fost straina, au semanat indoiala şi au starnit suspiciunile ortacilor. Batalia pentru compromiterea oricarui om cu potenţial de lider sa fi fost caştigata de impresionanta maşinarie de fabricat legende care a fost, printre altele, Securitatea? Elementele esenţiale din biografia complexa a liderului primei greve din Romania comunista raman neelucidate.
MUTAT LA CRAIOVA. Nascut in comuna Galicea Mare (judeţul Dolj), Dobre era in 1977 angajat al Minei Lupeni. In timpul grevei, ajutat de Gheorghe Maniliuc, Iacob Dumitru, fraţii Amariei şi Slavovschi, a organizat protestul minerilor, işi aminteşte astazi Constantin Dobre. El a trecut pe hartia inmanata autoritaţilor revendicarile lucratorilor din Valea Jiului. Dupa terminarea grevei a fost mutat cu domiciliu forţat in oraşul Craiova, unde el şi familia au primit un apartament ce aparţinuse Securitaţii. Anterior, i se oferise sa plece la lucru in Irak, "oportunitate" refuzata de Dobre.
I s-a oferit un post de muncitor necalificat la Intreprinderea de Reparaţii Auto, promiţandu-i-se, totodata, ca se poate califica ulterior ca sudor la aceeaşi intreprindere. Dupa propriile declaraţii, Dobre a fost interogat adeseori de securiştii craioveni sau de cei veniţi special de la Bucureşti. Aceştia sperau sa obţina informaţii "compromiţatoare" despre alţi grevişti.
Cu noul loc de munca Dobre nu s-a impacat nici un moment. A incercat in doua randuri sa urmeze cursurile Facultaţii de ştiinţe Economice din Craiova, dar a fost respins de fiecare data. Nu era la prima tentativa de a urma cursurile invaţamantului superior. Dupa propriile declaraţii, in 1981 şi-a incercat norocul la ziarul local "Steagul Roşu". Dupa ce a picat examenul de preselecţie, prim-secretarul PCR Dolj de atunci, Miu Dobrescu, l-a "lamurit" ca singura instituţie unde ar fi putut studia pentru a deveni ziarist era Academia Ştefan Gheorghiu, care şcolea cadrele de partid, la secţia economica. Dobrescu ii sugera un curs la fara frecvenţa, ce dura cinci ani, ceea ce Constantin Dobre a acceptat. La "Ştefan Gheorghiu" insa nu te puteai inscrie pur şi simplu ca orice candidat. Trebuia sa ţi se "propuna" dosarul de catre partid. Desigur, un dosar de comunist model. Cum i s-a facut un astfel de dosar, dupa cel de "oaie neagra" compus de Securitate, Dobre nu mai spune.
PROTEST IN NOIEMBRIE 1987. Despre protestul muncitorilor braşoveni din noiembrie 1987 s-a auzit şi la Craiova. Dobre povesteşte acum ca s-a solidarizat şi a "vizitat" sediul PCR din Bucureşti unde şi-a aruncat pe jos - demonstrativ - carnetul de partid. Imediat a fost "cules" de Securitate şi supus unui tratament special. Din spusele lui Dobre, securiştii "l-ar fi dezbracat la pielea goala, injectat cu substanţe halucinogene, sugestionat sub hipnoza profunda, iradiat pe frunte şi pe piept". La sfarşit, inainte de a fi expediat cu trenul la Craiova, un doctor a incercat sa il convinga ca e nebun. "Numai un nebun poate sa arunce cu carnetul de partid, i-ar fi spus omul in halat alb." Şi printre colegii de serviciu din Craiova s-a raspandit acelaşi zvon, al nebuniei lui. Dupa doi ani, in septembrie 1989, a fost transferat ca vicepreşedinte al Cooperativei Doljana.
CURTAT DE MaGUREANU. Pe Constantin Dobre Revoluţia din 1989 l-a "prins" in Craiova. "Scapat" de supravegherea Securitaţii, a fugit la Petroşani. Deja la 22 decembrie, circa 2.000 de mineri demonstrau in faţa Primariei. Dupa 12 ani de absenţa din Vale, Dobre "s-a legitimat" cu vechea diploma de miner din anii '70, dupa spusele sale. Reprezentanţii noii puteri s-au purtat puţin diferit faţa de cei din 1977: "Imediat a inceput sa curga cu acuzaţii din partea tuturor membrilor FSN, pe motive ca sunt extremist", declara Dobre. Dupa cateva zile a luat legatura cu Iacob Dumitru, un alt lider al minerilor din 1977, dorind sa revina in structurile de conducere ale minerilor. Atacurile din presa locala de la Craiova s-au inteţit, iar Dobre a demisionat de la Doljana. In primele luni ale anului 1990 ramasese şomer. Un telefon primit in aprilie 1990 de la Bucureşti parea sa-i schimbe soarta. Dupa declaraţiile sale, Virgil Magureanu i-a propus angajarea la SRI, dar fostul miner a refuzat.
ANGAJAT DE MAE. In luna mai, Dobre s-a dus in audienţa la Constantin Tunsanu, directorul de cadre al Ministerului Afacerilor Externe. In consecinţa, nu se ştie pe ce criterii, fostul miner a fost angajat ca arhivist la MAE. A primit cazare la Hotelul Majestic, de unde a urmarit direct demonstraţia din Piaţa Universitaţii. Dupa propriile declaraţii, ameninţarile la adresa sa s-au inmulţit, iar Dobre decide sa plece din Romania. A inaintat o noua cerere la MAE, şi in septembrie "s-a gasit" pentru el un post de casier la Ambasada romana de la Londra. "La sfarşitul lunii septembrie 1990, povesteşte Dobre, mi-au parvenit semnale clare ca se luasera deja doua posibile hotarari la Bucureşti. Prima era aducerea mea imediata in Romania, iar ce-a de-a doua - , trimiterea mea la o alta ambasada din Africa, unde ar fi urmat sa fiu ucis." Speriat, a decis sa ceara azil politic Marii Britanii la 1 octombrie 1990. Şi l-a primit!
AZIL POLITIC. Autoritaţile britanice au iniţiat insa şi investigaţii. Printre altele, Dobre era banuit de a fi preluat identitatea adevaratului lider miner din 1977 despre care in Marea Britanie se zvonea ca murise. Inca din timpul grevei, Securitatea raspandise ştirea morţii lui Dobre intr-un accident rutier. Ba mai mult, in 1986 Europa Libera lansase in eter declaraţiile lui Istvan Hossu, care relua teza decesului. Amnesty International preluase ipoteza, iar pe baza tuturor acestor "marturii", in prima instanţa (1991), statul britanic i-a refuzat cererea de azil politic. Ulterior, pe baza convenţiei Naţiunilor Unite, Marea Britanie a hotarat acordarea azilului familiei Dobre, iar din 2002 le-a acordat cetaţenia britanica. Intre timp insa, in Romania, Constantin Dobre fusese condamnat la cinci ani de inchisoare prin sentinţa penala din data de 27 noiembrie 1992, sub acuzaţia ca invinuitul fugise in 1990 cu banii din casieria Ambasadei.
BUN ORGANIZATOR. Originar din comuna Fantanele (judeţul Suceava), Gheorghe Maniliuc venise in Valea Jiului pentru a scapa de saracia satelor din nordul Moldovei. In august 1977 era angajat ca miner la Exploatarea Miniera Aninoasa. Victor Apostu, inginerul-şef al minei de atunci, şi-l aminteşte astfel: "Maniliuc era un baiat foarte cumsecade, liniştit, nu era un revoluţionar de profesie, ca sa zic aşa". O data cu declanşarea protestelor din Vale, destinul lui Gheorghe Maniliuc s-a schimbat. S-a ocupat personal de aducerea a cat mai multor oameni la Lupeni. In acest scop, in zilele de 2 şi 3 august a strabatut Valea Jiului imbracat civil pentru a nu atrage in vreun fel atenţia autoritaţilor. La Aninoasa nu i-a fost greu sa-şi convinga colegii. "El s-a implicat pentru ca era cunoscut de oameni, spune acelaşi Victor Apostu, şi era un bun organizator şi serios. Crea credibilitate la ce vorbea. Şi el a fost pentru Aninoasa liderul la ce s-a putut intampla pe linie de grupare a oamenilor, de asociere." Cu ajutorul cunoscuţilor sai, Maniliuc culegea informaţii despre tot ce "mişca" in Vale, atenţie sporita acordandu-se infiltrarii trupelor de Miliţie şi de Securitate printre localnici.
"A DAT CU EI DE ZID". Printre sarcinile pe care le-a avut in acele zile agitate din august s-a numarat şi supravegherea celor doi activişti de partid veniţi de la Bucureşti, special pentru aplanarea grevei, Ilie Verdeţ şi Gheorghe Pana, sechestraţi ulterior in ghereta portarului de la Mina Lupeni. Potrivit relatarilor lui Constantin Dobre, enervat de taraganarea negocierilor cu cei doi demnitari, Maniliuc i-ar fi ameninţat cu moartea şi, mai mult, l-ar fi trantit de zid de cateva ori pe Verdeţ. La sfarşitul grevei, minerul din Aninoasa a fost condamnat alaturi de alţi 15 grevişti pentru "acte de violenţa". Se pare ca in cazul sau, la baza pedepsei primite, a stat chiar gestul "necontrolat" din ghereta. Dosarul de Securitate intocmit despre evenimentele din august 1977 menţioneaza caracterul violent al minerilor condamnaţi, in dreptul carora erau menţionate şi alte infracţiuni anterioare. Conform acestuia, Maniliuc mai fusese condamnat la trei luni inchisoare in 1953 pentru vatamare corporala, iar in 1968, la un an şi jumatate pentru furtul unei motociclete (facuse apoi un accident cu ea, in urma caruia a ramas invalid). Din aceleaşi surse reiese ca la Aninoasa, in dimineaţa de 3 august, inainte de plecarea autobuzelor spre Lupeni unde urma sa vina Nicolae Ceauşescu, Maniliuc a luat parte la "bruscarea" inginerilor Virgil Costinaş şi Ioan Solga şi, de asemenea, "l-a luat cu forţa" la Lupeni pe Mişu Dima, preşedintele de sindicat. Aceste fapte l-au costat trei ani şi jumatate condamnare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi ofensa adusa autoritaţii, cu executarea pedepsei la locul de munca. Episodul cu Verdeţ e trecut sub tacere de Securitate.
INTERNAT LA NEBUNI. Despre viaţa lui Gheorghe Maniliuc dupa incetarea grevei ştim puţine. Constantin Dobre spune ca aflase prin Dumitru Iacob, alt grevist, ca Maniliuc a fost condamnat şi apoi internat de mai multe ori la spitalul de boli mintale de la Zam. Recent am intalnit-o pe doamna Ileana Diculescu (cea de-a doua soţie) şi pe Romulus Maniliuc (fiul cel mic). Dupa spusele lor, ce-a urmat pentru familie n-a fost uşor. Gheorghe Maniliuc şi-a ispaşit condamnarea la locul de munca, in Mina Lupeni, cu domiciliu forţat in oraşul Petroşani. Situaţia financiara a familiei nu era deloc stralucita. Soţia lui Maniliuc
s-a intors in locul de baştina, in comuna Ioneşti (judeţul Valcea). Ramas singur, Maniliuc "şi-a refacut viaţa" alaturi de alta femeie, iar prin anii '80 se afla tot cu domiciliu forţat in Petroşani. Intre 1977 şi 1987, el a reuşit sa inşele vigilenţa supraveghetorilor sai şi sa-şi vada fosta soţie şi copilul. "Venea numai noaptea, a venit de doua ori, işi aminteşte Romulus Maniliuc, care seamana izbitor cu tatal sau. Fugea din Petroşani şi venea. Nu ştiu daca mituia, nu ştiu cum facea sa ajunga sau banuiesc ca lua un bilet, vorbea, facea vreo cerere. Nu ştiu cum ajungea."
UN DECES... CU PROBLEME. In ianuarie 1987 familia stabilita la Ioneşti primise o veste buna. Gheorghe Maniliuc i-a trimis o scrisoare fostei soţii, in care o anunţa ca "se intoarce acasa, ca a terminat cu nenorociţii". Pedeapsa de domiciliu obligatoriu in Vale ii expira, şi omul a decis sa se stabileasca in Ioneşti. Voia doar sa mai vada meciul echipei favorite, Jiul Petroşani, dupa care urma sa plece. N-a mai apucat, deoarece la cateva zile a murit. Despre decesul sau insa, Ileana Diculescu nu crede ca a fost natural. Femeia e sigura ca Securitatea l-a otravit. La spital, doctorul i-ar fi marturisit jenat ca nu l-a putut salva ca era "problema". "Printre randuri", fosta soţie a "citit" ca Securitatea i-ar fi interzis sa-l salveze pe Maniliuc. "N-am putut sa-l mai scap, a murit cu dinţii din faţa in maini", retraieşte cu lacrimi in ochi momentul Ileana Diculescu. Inmormantarea lui Maniliuc, cunoscut in Vale drept grevist de frunte in 1977, i-a mobilizat pe securiştii locului. Cateva autobuze "burduşite" cu "oamenii legii" au insoţit coloana funebra. Imbracaţi civil, aceştia au inţesat mulţimea care venise sa-şi ia ramas bun de la Gheorghe Maniliuc. La capataiul sau s-a ridicat şi a ramas o cruce din doua ţevi.

AGONIA COMUNISMULUI, DIN FALIMENT ECONOMIC
Dupa greva din august 1977, "conducerea de partid şi de stat" a acordat o atenţie deosebita Vaii Jiului. Incercarea de a preveni viitoare revolte nu era lipsita de temei. La finele deceniului opt, contestarea regimurilor comuniste incepuse pretutindeni in Europa de Est. Nemulţumirile de natura economica au marcat, de altfel, istoria comunismului est-european, fiind şi cele mai timpurii, dar şi cele mai puternice. La sfarşitul comunismului a contribuit decisiv falimentul economiilor socialiste centralizate, surclasate net de cele occidentale. Invocand Actul Final de la Helsinki, care garanta respectarea drepturilor omului inclusiv de regimurile comuniste, un grup de intelectuali slovaci pusesera bazele Chartei 77, prin care protestau impotriva abuzurilor comise de autoritaţi impotriva formaţiei rock The Plastic People. Inspirat de aceasta mişcare, in Romania, scriitorul Paul Goma iniţiaza, la randul sau, un protest care ingrijoreaza Securitatea. In Polonia aparuse fenomenul "Solidaritatea", dupa numele sindicatului care s-a aşezat in fruntea sutelor de mii de muncitori nemulţumiţi. Revendicarile iniţiale, printre care se numarau dreptul la greva şi de libera asociere, au fost de natura economica şi sociala. Protestele muncitorilor polonezi au "fisurat" insaşi temelia regimului. Ulterior, breşa dintre partidele-stat şi "clasa muncitoare", in numele careia, teoretic, se guverna, a devenit prapastie de netrecut.

AVERTIZAT
"In afara de mine şi Maniliuc Gheorghe nu au mai fost şi alţi lideri, in sensul organizarii şi conducerii efective a grevei propriu-zise de la Lupeni. Din nefericire aceasta a fost situaţia reala. Desigur ca au fost colaboratori care ne-au ajutat şi sprijinit, dar contactul cu aceştia l-a ţinut Maniliuc Gheorghe"
Constantin Dobre

LIDER LA ANINOASA
"Maniliuc era un baiat foarte cumsecade, liniştit, nu era un revoluţionar de profesie, ca sa zic aşa. Dar el s-a implicat pentru ca era cunoscut de catre oameni şi era un bun organizator şi serios. Crea credibilitate la ce vorbea. Şi el a fost pentru Aninoasa liderul la ce s-a putut intampla pe linie de grupare a oamenilor, de asociere, dar nu pe linie tehnica"
Victor Apostu

[Citeste articolul in Jurnalul National]