joi, 2 august 2007

Pierderi şi caştiguri

Cristina Diac
Florin Mihai

In lunile care au urmat grevei, Partidul, Securitatea şi Miliţia s-au ocupat de gasirea unor ţapi ispaşitori. Pe termen lung, Nicolae Ceauşescu şi regimul patronat de el au pierdut "meciul" cu minerii. Dupa 1977, in Valea Jiului fondul de locuinţe s-a dublat, s-a construit infrastructura, au aparut fabrici de confecţii care ofereau locuri de munca pentru soţiile şi fiicele minerilor.

De tras de pe urma grevei n-au avut numai muncitorii condamnaţi. Ingineri, economişti, persoane care avusesera mai mult sau mai puţin tangenţa cu evenimentele au fost destituiţi din funcţii, chemaţi zi de zi la Securitate, ameninţaţi cu excluderea din partid, care atunci echivala cu moartea sociala.
INTaLNIRE DE GRAD ZERO. O intalnire de excepţie am avut la Petroşani cu domnul Victor Apostu, pe care-l "cunoşteam" deja din dosarele Securitaţii. In august 1977, Victor Apostu era inginer-şef la mina Aninoasa. Din dosarele intocmite de Securitate reiese ca vina sa fusese ca nu se impotrivise plecarii minerilor de la Aninoasa catre Lupeni, in dimineaţa de 3 august. Ba, mai mult, ca le-a pus la dispoziţie autobuzele cu care de obicei erau transportaţi de la mina catre localitaţile de domiciliu, sa mearga cu ele la Petroşani, la Lupeni sau unde vor vrea. Dupa plecarea autobuzelor burduşite catre Lupeni, unde era aşteptat Ceauşescu, inginerul Apostu s-a retras in biroul sau. Se faceau deja trei zile de cand nu parasise mina. "Deodata se smulge pur şi simplu uşa din ţaţani, şi-a amintit dumnealui, şi intra Gheorghe Şimon, şeful Securitaţii judeţene, insoţit de un civil. "Cine e, ba, Apostu?", a intrebat civilul. "Eu sunt!" Mi-a tras o injuratura de mama şi a zis: "Vei vedea tu ce paţeşti! Ai organizat transportul oamenilor la Lupeni!". Eu pe el nu-l cunoşteam, mai ales ca era imbracat civil. Il cunoşteam pe Şimon, şi m-am adresat lui: "Tovaraşe colonel, cine e dansul de are tupeul sa ma injure?". "No, iţi arat eu ţie tupeu!", a raspuns civilul. Colonelul Şimon mi-a spus ca este generalul Emil Macri, de la Bucureşti, insarcinat cu rezolvarea problemelor de disciplina in Valea Jiului. Generalul in civil m-a intrebat apoi cu ce drept am organizat eu plecarea in grup a minerilor la Lupeni. I-am raspuns direct lui: "Daca dvs. sunteţi organul de forţa in ţara aceasta, de punere in ordine, de ce nu aţi acţionat dvs., de ce sa acţionez eu, care nici n-am ştiut? Sunteţi prima persoana care ma informeaza ca maşina a plecat spre Lupeni". Mi-a raspuns ca o sa mai vedem noi, şi au plecat. S-a lasat cu repercusiuni." La acea data, Emil Macri era şeful Direcţiei a II-a Contrainformaţii Economice.
PRESIUNI PSIHICE. Primele zile de dupa greva au fost ingrozitoare pentru inginerul Apostu, dar şi pentru familie. Prima data i s-a interzis sa se intoarca la mina Aninoasa. In fiecare dupa-amiaza era chemat la Securitatea din Petroşani şi ţinut intr-o camera care avea un gemuleţ prin care se putea privi din exterior inauntru. Nu venea nimeni, nu era intrebat nimic, doar lunga aşteptare, deloc prevestitoare de lucruri bune. Ca urmare a razboiului psihologic, inginerul care nu fumase niciodata ajunsese la un pachet de ţigari pe zi. Dupa cateva ore, in care spera ca va veni cineva, inginerul Apostu era lasat sa plece. Ajuns acasa, işi gasea soţia şi copiii aşteptandu-l ingroziţi. Telefonul era pus sub urmarire şi mulţi "binevoitori", foşti prieteni ai familiei, intreţineau presiunile psihice. "Veneau şi imi spuneau: "Am auzit ca vor sa va mute din Valea Jiului, sa va duca in alta parte cu domiciliu obligatoriu", şi-a amintit şi doamna Apostu, sau ca nu ne-au mai sunat la telefon, pentru ca ştiau ca e pus sub urmarire." A fost destituit din funcţia de inginer-şef şi mutat inginer principal la Centrala Carbunelui.
CONTABILII, ACUZAŢI DE PARTID. Legea prin care erau suspendate pensiile de invaliditate luase prin surprindere pe toata lumea. Conform indicaţiilor, nu fusese "prelucrata" de organizaţiile de partid din intreprinderi. Singuri, contabilii Centralei Carbunelui şi cei de la fiecare intreprindere miniera fusesera informaţi mai exact in legatura cu prevederile legii şi implicit, cu consecinţele financiare ce aveau sa urmeze. Probabil ca autoritaţile de la Bucureşti au incercat sa faca cat mai puţina valva in jurul ei şi sa puna astfel "beneficiarii" reducerilor salariale in faţa faptului implinit. Dupa protestele minerilor, era cat pe ce ca oalele sparte sa fie platite de contabili, care nu ar fi explicat oamenilor conţinutul legii. La doua saptamani dupa greva, işi aminteşte Iosif Barsan, a avut loc la Petroşani o şedinţa cu activul de partid, condusa de Ilie Radulescu, primul secretar al judeţului Hunedoara, care intre timp işi ispravise concediul şi se inapoiase in ţara din staţiunea Karlovi Vary, pus pe sancţiuni. Iosif Barsan a fost acuzat ca ar fi singurul vinovat de cele intamplate la Lupeni. Dupa şedinţa oficiala, Barsan impreuna cu Clement Negruţ, primul secretar de la Petroşani, Gheorghe Şimon, şeful Securitaţii locale, şi Laurenţiu Tecşa, responsabilul cu asigurarile sociale, au fost chemaţi de Ilie Radulescu, pentru a-i explica prevederile noii legi a pensiilor. "Spre sfarşitul intrevederii, povesteşte Iosif Barsan, i-am pus o intrebare domnului Ilie Radulescu: "Dumneavoastra, daca eraţi in locul meu, n-aţi fi aplicat aceasta lege?"". La scurta vreme, primul secretar de la Hunedoara, a carei participare la evenimente lipsise cu desavarşire, a primit "alte insarcinari".
FOTOGRAFUL AMATOR. Relevante pentru rezultatele "combinaţiilor" Securitaţii este prezentarea unui miner care facuse fotografii. Printre randuri se poate citi cum pornind de la o asemenea "infracţiune" s-au obţinut "date şi probe materiale" care-i acuza pe el şi fiica sa de infracţiuni ce cadeau atunci sub incidenţa Codului penal. Din declaraţiile şi masurile de intimidare şi presiune la care au fost supuse alte persoane (unele vor aparea ca martori in proces) reiese ca puteau fi produse in orice moment, indiferent ce "probe". Iata referatul Securitaţii din 1977:"Spatariu Gheorghe, de 49 de ani, miner la E.M. Uricani, membru de partid, fotograf amator, casatorit, are o fetiţa de 19 ani, cu domiciliul in Lupeni, Str. Narciselor nr. 4, apt. 6. Cu prilejul mitingului din 03.08.1977 a executat fotografii pe care apoi le-a multiplicat şi difuzat in mod discret unor persoane din Uricani şi Lupeni, contra sumei de 5-10 lei, cu scopul - aşa dupa cum el a declarat unei surse a organelor noastre - , de a fi difuzate in ţara pentru a se cunoaşte adevarul despre ceea ce s-a intamplat la Lupeni". Efectuandu-se verificari asupra acestuia s-au obţinut date şi probe materiale şi s-a inceput urmarirea penala pentru savarşirea infracţiunilor de raspandire a materialelor obscene şi exercitarea meseriei fara autorizaţie. In timpul cercetarilor, care se afla in curs de desfaşurare, s-au mai stabilit ca fiica acestuia a fost atrasa la cultul baptist şi aceasta la randul ei organizeaza activitaţi de prezbitism (sic!) la domiciliu, folosind materiale şi inregistrari magnetice. In acest scop, atrage in special tineri."
Cum tinerii nu puteau veni la domiciliul cuiva de un defect de vedere precum "prezbitismul", presupunem ca şeful Securitaţii avea in vedere "spiritismul" ca "practica obscurantista" ce-ar fi atras acuza la "instigare de grup" şi eventuale sancţiuni penale.
Ajunşi la Lupeni, la adresa menţionata, ne-a intampinat o doamna trecuta de mult de prima tinereţe, deschizand pe jumatate uşa apartamentului. Pe uşa de vizavi, o placuţa indica numele locatarului - un domn Spatariu, şi nu Spasariu, avand alt prenume decat Gheorghe. "A, aici sta fratele lui, statea de fapt, ca a murit, ca şi Gheorghe." Amabila, vecina fotografului amator descris in documentele Securitaţii ne spune ca vaduva lui Gheorghe locuieşte, ca şi acum 30 de ani, cu un etaj mai sus. Maria Spatariu ne deschide, spunem ce ştim despre paţania soţului, ne priveşte uimita... "Dar de unde ştiţi toate astea, ca s-au intamplat demult, nu credeam sa mai ţina minte cineva....". Doamna Spatariu işi aminteşte ca soţul era, intr-adevar, fotograf amator şi ca in zilele grevei, l-a fotografiat inclusiv pe "dumnealui", adica pe Ceauşescu. "Vai, ce-am mai paţit dupa aceea.... A venit cineva sa ne faca percheziţie, au scotocit tot prin casa, mi-au spus "Sa ne dai tot, auzi, sa nu ascunzi nimic, caci daca aflam ca a mai ramas ceva..." "Pe astea le vedeţi, le-am raspuns eu, dar altele nu. Ca era cat pe ce sa ma omoare pe strada, asta nu vreţi sa mai ştiţi". Cu ceva vreme in urma fusesem atacata de un beţiv, care m-a lovit la cap de-am vazut stele verzi, de atunci am ramas cu o durere... M-a confundat cu altcineva, dar eu am ramas batuta şi cu durerea de cap. Le-am dat fotografiile, negativele, dar in valmaşeala am reuşit sa ascund doua fotografii, care-s exact la fel. Soţul meu facuse mai multe exemplare din fiecare cadru, nu aveau ei de unde sa ştie cate. Le am şi astazi, sunt pe aici, pe undeva.... De dat, le-a mai dat, pe la oameni, ce-i drept. Cei de la Securitate l-au pus sa le adune, sa spuna cui le-a dat, dar nu-i mai ştia pe toţi". Maria Spatariu a ramas şi azi cu spaima, chiar şi dupa ce soţul a trecut la cele veşnice: "Da de ce intrebaţi totuşi, e bai ca a facut?", ne chestioneaza din cand in cand.
SCUMP ŞI PROST. Dincolo de aceste poveşti de viaţa ale oamenilor din Valea Jiului, din informaţiile politice cu caracter general reiese ca pentru industrializare se alocasera fonduri uriaşe, cu precadere pentru a dezvolta industria grea, unde se incadra şi cea extractiva. De teama unor viitoare greve, Valea Jiului a beneficiat de un tratament de excepţie. Conform Anuarului Statistic, in anii ’70, aproximativ 85% din investiţiile totale facute in industrie fusesera direcţionate catre industria grea. Aceasta situaţie s-a menţinut pana in 1989, cel mai mare procent fiind atins in 1986, cand 90% din banii investiţi in sectorul industrial au fost direcţionaţi catre siderurgie, industria extractiva, constructoare de maşini şi celelalte ramuri ale "industriei grele". Incepand cu deceniul opt a demarat un vast program de modernizare a industriei miniere. In subteran s-au sapat puţuri şi galerii, extinzandu-se astfel campurile miniere. La suprafaţa au fost reconstruite şi modernizate incintele miniere. Incepand din anii ’50, procentul populaţiei care lucra in industrie a crescut. Astfel, daca in deceniul şase doar 12% din populaţie era ocupata in aceasta ramura a economiei, in 1989 proporţia era de 38 de procente. Iosif Barsan spune astazi ca industria miniera nu era eficienta. Cheltuielile cu extragerea şi prelucrarea carbunelui erau mari. De obicei se folosea pentru obţinerea energiei electrice şi pentru a fi transformat in cocs - un carbune special, folosit in siderurgie, pentru obţinerea oţelului. Curentul electric obţinut pe baza de carbune era de zece ori mai scump decat cel produs de hidrocentrale.
Cauza imediata a grevei minerilor a fost o masura economica impusa de regim unor categorii mari de oameni - pensionarii pe motiv de boala, dar care puteau desfaşura activitaţi mai uşoare decat, bunaoara, lucrul in subteran. Participanţii nu-şi amintesc ca greva sa fi avut tenta politica faţişa, şi nici ca la venirea lui Nicolae Ceauşescu in Vale sa se fi strigat "Jos comunismul!", nici macar "Jos Ceauşescu!". Legea pensiilor nu ii afecta pe minerii din subteran, ci pe cei care lucrau la suprafaţa. Astfel, dupa munca grea, se alegeau cu boli profesionale, precum silicoza. De asemenea, mulţi cadeau victima accidentelor de munca. Muncitorii care nu mai puteau cobori in mina se pensionau pe caz de boala dupa care erau reangajaţi, pentru munci prestate la suprafaţa: intreţinerea utilajelor, prelucrarea carbunelui extras, munca administrativa. Pentru aceasta, primeau un salariu reprezentand cam a cincea parte din retribuţia lunara obţinuta de un lucrator in subteran. Restul, de pana la patru cincimi, in completare, se acorda sub forma pensiei de invaliditate de gradul III. Prin legea din iulie 1977, tocmai suspendarea acestei diferenţe era vizata. In Valea Jiului, circa opt mii de persoane beneficiau de pensii pe caz de boala.
PREŢUL TaCERII. Probabil, confruntaţi cu realitatea dura a cifrelor, oficialii au decis in iulie 1977 sa mai reduca din cheltuieli. Protestul energic al minerilor l-a facut pe Ceauşescu sa se razgandeasca, cel puţin in privinţa lor. Mai mult chiar, dupa greva au acordat o atenţie speciala Vaii Jiului. In opinia lui Iosif Barsan, cam tot ce s-a realizat in zona se datoreaza grevei din august 1977. Astfel, fondul de locuinţe s-a dublat, au aparut noi cartiere, s-au facut şosele, şcoli, spitale, s-a imbunataţit infrastructura in general, au aparut fabrici de confecţii şi alte intreprinderi de industrie uşoara unde au fost angajate soţiile şi fiicele minerilor. Dupa experienţa protestului, Bucureştiul a fost "curtenitor" cu minerii din Vale, in ciuda slabelor performanţe economice. In urma protestului, minerii au obţinut o masa calda pe zi şi diverse reduceri la plata intreţinerii, a energiei electrice şi altele.
Mulţi oameni au avut de tras dupa greva minerilor din august 1977. 16 mineri au fost condamnaţi, aproape 250 au fost scoşi din Valea Jiului, "avertizaţi" şi "atenţionaţi" de Securitate, Miliţia a dat la randul ei avertismente şi a taiat amezi. Pe termen lung, tacerea minerilor a fost cumparata cu sume importante alocate de stat pentru reconstrucţia Vaii Jiului. Candva, probabil, intr-un viitor nu prea indepartat, se vor consacra studii pertinente istoriei unei asemenea comunitaţi speciale, cum sunt minerii din Valea Jiului, o categorie profesionala emblematica pentru revoluţia industriala clasica, care a intrat in amurg in toate ţarile ce au trecut intr-o alta etapa a modernizarii economiei.

PRESIUNI
"Intr-o seara m-am dus la o şedinţa de partid, eram la capatul nervilor. M-am indreptat catre primul- secretar Negruţ şi catre Ogarlaci, directorul- general al Combinatului. "Spuneţi, tovaraşe secretar, de ce in fiecare dupa-amiaza de la ora patru stau inchis la Securitate şi nu vorbeşte nimeni cu mine?" S-a aşternut tacerea, nimeni n-a raspuns nimic. Verdeţ a ordonat ca şedinţa sa se suspende cu jumatate de ora. Din acel moment, vizitele la Securitate au incetat"
Victor Apostu,inginer-şef la Mina Aninoasa

[Citeste articolul in Jurnalul National]