miercuri, 6 octombrie 2004

Editorial: „Munca la istoria partidului“

LAVINIA BETEA

Jurnalul National deschide o premiera in publicistica romaneasca. Propunem, la un deceniu si jumatate de la caderea regimului comunist, prima istorie a comunismului romanesc, proiect ambitios care va atrage cu siguranta interesul sutelor de mii de cititori. Precizam ca aceasta istorie a comunismului romanesc este scrisa de studenti straluciti de la facultati din Universitatea Bucuresti.

Citeam, cu zambet, la inceputul anilor ’90, un anunt dintr-o nou infiintata revista a Uniunii Scriitorilor care-si propunea dezvaluirea dramelor romanilor in regimul comunist. Anuntul promitea un substantial premiu studentului – ori colectivului de studenti – care va izbuti sa scrie o istorie a comunismului romanesc. Istoria unei epoci traite de populatia adulta a unei tari, scrisa de un student? Ce copilarie! – credeam atunci.
Cata naivitate! – gandesc astazi despre propriile mele previziuni privind scrierea istoriei trecutului apropiat. Sperasem atunci o fabuloasa renastere a istoriografiei romanesti si o acerba competitie intre specialistii stiintelor socio-umane in analizarea efectelor comunismului. Accesul la ravnitele tratate de specialitate, scrise in exteriorul lumii comuniste, deschiderea arhivelor, invatarea teoriilor si metodologiilor stiintifice de cercetare – mi s-au parut darul cel mai de pret dobandit pentru investigarea regimului comunist.
Dar dupa 15 ani de libertate nu avem inca o istorie a comunismului romanesc! Intrebarilor despre trecutul apropiat, istoricii si gazetarii romani le raspund, in general, repetitiv si maniheist. Deseori reproduc limbajul si cliseele consacrate de trecutul regim. Faptele si personajele elogiate de propaganda comunista sunt inlocuite cu altele, in contextul aceleiasi scheme: lupta dintre comunism si anticomunism.
Desi tonul nemultumirilor este general, eforturile pentru o investigatie pertinenta, fara accente propagandistice si militante, n-au fost incurajate. Autorii angajati intr-un asemenea demers risca diverse acuzatii. In cazul in care aria lor tematica nu se centreaza strict asupra fenomenelor represiunii, sunt acuzati de “nostalgii comuniste“. Daca tratarea comunismului romanesc se face in contextul celui international – “nu gandesc romaneste“, patriotismul fiind o chestiune abordata in registrul lui Caragiale. Iar daca – si mai grav! – personajele politice ale trecutului apropiat sunt parinti, socri ori unchi ai personajelor de pe actuala scena politica, cercetatorul “nu stie sa se orienteze“.
“Munca la istoria partidului are propria istorie politica“ – observase Trotki, inca din 1932, referindu-se la falsificarea si interpretarea evenimentelor in functie de scopurile politice ale momentului. Un proces care a afectat memoria societatii supusa unui lung sir de reconversii si resemnificari. Dat fiind ca memoria sociala este cea care ofera oamenilor limba si categoriile gandirii, reconstituirea trecutului apropiat in tarile ex-comuniste depaseste eforturile si presiunile la care sunt supusi indeobste cercetatorii istoriei recente.
Treziti mai devreme ca noi, vecinii din “lagar“ ne-au lasat insa binisor in urma sa dormitam in vechile deprinderi. Pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice chiar a fost abandonata maniera sovietica de-a scrie istorie. Biografiile consacrate de istoricul Dmitri Volkogonov lui Lenin, Trotki si Stalin ori analiza sociologului Anatoli Visnevski publicata sub titlul “Secera si rubla“ pot fi socotite modele ale istoriografiei comunismului.
Sub presiunea multimii cititorilor care doreste sa-si recupereze memoria si implicit identitatea sociala, presa pare obligata sa devanseze etapele firesti ale transformarii stiintei in reprezentari sociale. Astfel ca, dupa un deceniu si jumatate de la caderea regimului comunist, prima istorie a comunismului romanesc va fi scrisa in stil jurnalistic in ziarul Jurnalul National. Documentata din sursele consacrate ale istoriografiei trecutului apropiat (arhive istorice si de presa, marturii orale, bibliografie de specialitate) veti citi, in serial, onorati cititori ai Jurnalului National, o istorie a comunismului romanesc scrisa de tineri. Studenti straluciti la Facultatea de Istorie si, respectiv, Stiinte Politice de la Universitatea Bucuresti, demersul lor este centrat pe dorinta de a prezenta si analiza pertinent trecutul apropiat.
Si iata cum “copilaria“ de-a miza pe tineri in procesul normalizarii memoriei noastre colective a devenit profetia unui fapt implinit!

VARSTELE COMUNISMULUI
GHEORGHE CRISTESCU (1882-1973), primul si singurul conducator roman al Partidului Comunist din Romania in perioada de la infiintarea sa si pana la finele celui de-al doilea razboi mondial. Din lider socialist a devenit comunist, la Moscova, in 1920. Cristescu este si unicul norocos care n-a fost ucis de catre tovarasii sai de partid ca toti ceilalti conducatori ai comunistilor romani din perioada interbelica. Nemultumit de lumea in care intrase, a revenit la socialisti. In anii puterii comuniste a platit “tradarea“ miscarii pe care o fondase prin cativa ani de detentie. Cu mult inainte de a muri, persoana sa fusese redusa de catre propaganda de partid la un simplu nume din pomelnicul fondatorilor comunismului romanesc.
GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (1901-1965), primul lider care a reprezentat puterea comunista in Romania. La iesirea sa din inchisoare, numarul membrilor partidului din care facea si el parte nu depasea cifra de 800. Majoritatea tovarasilor sai se aflasera in anii razboiului fie in inchisori, fie in Uniunea Sovietica. Prin tehnicile de manipulare proiectate si coordonate de catre Uniunea Sovietica, in numai patru ani, partidul comunist isi instaleaza dominatia absoluta asupra tarii. In cei 20 de ani in care s-a aflat la carma puterii care a dinamitat structurile Romaniei traditionale, lui Gheorghiu-Dej i-au fost dedicate nenumarate scrieri biografice. Cu toate acestea, nu cunoastem cu certitudine cand si in ce imprejurari muncitorul ceferist a fost primit in partidul comunist.
NICOLAE CEAUSESCU (1918- 1989), al doilea si ultimul lider comunist aflat la putere in Romania. Distantele dintre biografia sa reala si cea propagandistica sunt o masura potrivita in aprecierea raportului dintre istoria scrisa si cea traita din acei ani. Absolvent a numai patru clase primare, Ceausescu a fost elogiat ca presedinte de onoare al Academiei Romane. Fara sa fi fost o singura zi soldat, la 32 de ani detine grad de general, iar mai tarziu va deveni comandant suprem al fortelor armate. Fara sa fi semnat un singur stat de plata in urma vreunei munci de-o anume calificare, “indicatiile“ sale “au luminat“ aproape un sfert de deceniu proiectele specialistilor energeticieni, matematicieni ori creatia scriitorilor. Victima a ultimului proces stalinist din istoria comunismului mondial, Ceausescu a fost impuscat in ziua de Craciun a anului 1989. Responsabilitatea respectivelor imprejurari nu a fost inca stabilita.

„Romanul: E om de partid cata vreme nu-i vorba decat de vederi asupra politicii interioare. Indata insa ce e vorba de a ne prezenta fata cu strainii, el crede ca toti romanii trebuie sa uite micile pasiuni, sa paseasca strans uniti fata cu primejdia economica, politica, sociala si culturala a Natiunii! Inamicul comun este strainul! Jos Strainismul!! Sus Romanismul!!!“
I.L. Caragiale, „Moftangii“