miercuri, 19 septembrie 2007

Lupta împotriva analfabetismului

CRISTINA DIAC

Reformarea învăţământului în 1948 a stat sub semnul luptei cu analfabetismul. Adulţilor neşcolarizaţi deloc sau foarte puţin li s-au oferit multiple posibilităţi de instrucţie. Pentru că, în opinia decidenţilor, era nevoie de ingineri, pentru prima dată în istoria României s-a inversat raportul între şcolile teoretice şi cele tehnice.

După reforma din august 1948, existau următoarele forme de învăţământ: preşcolar, elementar, cu durata de şapte ani (clasele I-VII), mediu – patru ani şi superior. O vreme a funcţionat în paralel şi vechiul sistem de învăţământ, cu patru ani de învăţământ elementar şi opt pentru şcolarizarea secundară (liceul începea în clasa a V-a), pentru ca promoţiile aflate în şcoală la momentul reformei să-şi poată finaliza studiile. În plus, a durat o vreme organizarea practică a şcolilor elementare de şapte ani. Învăţământul de cultură generală dura astfel 11 ani – şapte şcoala elementară şi patru ani de liceu. Între 1951 şi 1956 liceul a fost redus la trei ani, astfel că elevii se puteau înscrie la facultate după finalizarea a zece clase.
PROPAGANDA PENTRU ŞCOALĂ. Analfabetismul era o problemă reală a societăţii româneşti. Gheorghe Vasilichi, ministrul care a girat reforma din 1948, explica metodele ce trebuiau avute în vedere pentru diminuarea acestuia: "Este nepărată nevoie să fie vizitaţi părinţii care nu şi-au înscris copiii la şcoală, să se vadă concret care sunt cauzele şi să fie convinşi de a o face. Trebuie readuşi la învăţământ copiii care, din diferite motive, au întrerupt şcoala, precum şi cei care au terminat primele patru clase anul trecut sau acum doi ani, ca să termine şi ultimele trei clase."
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PENTRU ADULŢI. Mai dificilă misiune decât a-i convinge pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală era sarcina de a-i face să se aşeze ei înşişi în bănci. Statul comunist şi-a făcut o prioritate din alfabetizarea adulţilor. Persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 55 de ani puteau urma cursuri de alfabetizare, care durau unul sau doi ani. Diploma obţinută după frecventarea unor astfel de cursuri era echivalentă celei obţinute după patru ani de şcoală în învăţământul primar obişnuit.
Pentru adulţi au mai apărut şcoli de calificare, pe lângă întreprinderi, instituţii şi ministere. Cursurile durau între unu şi doi ani pentru cursanţii care rămâneau în producţie şi trei-şase luni pentru cei scoşi din producţie. Tot pentru persoanele mature au fost înfiinţate şcoli elementare serale. Trei ani într-o astfel de şcoală erau echivalaţi cu clasele V-VII din şcolile elementare de zi. La aceste şcoli au fost primiţi şi absolvenţii cursurilor de alfabetizare de doi ani. Au apărut totodată şi şcolile speciale de doi ani, "cu scopul de a da posibilitatea celor care n-au putut să înveţe înainte, a explicat Gheorghe Vasilichi raţiunea înfiinţării acestora, ca urmând această şcoală cu program special, să fie egalizaţi cu cei care au făcut şcoala medie, pentru a putea urma după aceea o şcoală superioară". În 1953, şcolile speciale de doi ani au primit numele de "facultăţi muncitoreşti". Totodată, s-a legiferat învăţământul seral şi fără frecvenţă, atât pentru ciclul mediu, cât şi pentru cel superior.
ÎNVĂŢĂMĂNTUL MEDIU. Schimbări importante s-au produs şi pentru învăţământul liceal, mediu sau secundar. Cu o durată de patru ani, după noua lege existau patru tipuri de şcoli: licee teoretice, licee pedagogice, licee tehnice (industriale, agricole, sanitare, comerciale) şi şcoli profesionale. Până în 1948, liceele teoretice reprezentau aproximativ 70% din total. După reforma din acel an, raportul s-a inversat, în toată ţara funcţionând 186 de licee teoretice.
Şcolile tehnice depindeau de ministerul de resort, fiind astfel scoase de sub autoritatea Ministerului Învăţământului. Bunăoară, de Ministerul Agriculturii depindeau liceele tehnice de agricultură, horticultură, viticultură, piscicultură, zootehnice, veterinare, pentru protecţia plantelor, de mecanică agricolă, îmbunătăţiri funciare.
În noiembrie 1948 era organizat învăţământul profesional, care avea ca scop pregătirea lucrătorilor calificaţi. S-au înfiinţat şcoli profesionale, la care cursurile durau doi, trei sau patru ani, în funcţie de ramura industrială pentru care se pregăteau cursanţii. 70% dintre locurile la acest tip de şcoli erau destinate copiilor de muncitori şi ţărani săraci, cu condiţia să fi absolvit cel puţin patru clase elementare şi să aibă vârsta cuprinsă între 14-16 ani.
ÎNVĂŢĂMĂNTUL SUPERIOR. Chestiunea învăţământului superior a preocupat în mod deosebit conducerea partidului, care a luat-o în discuţie de mai multe ori, în Biroul Politic şi în Secretariatul Comitetului Central. Respectând modelul sovietic, după reformă, în România existau două categorii de instituţii: universităţi – patru la nivelul întregii ţări, în Bucureşti, Iaşi, două la Cluj şi 42 de institute de învăţământ superior. Ca şi învăţământul mediu, cel superior a fost orientat către necesităţile producţiei, favorizându-se cel tehnic, în dauna celui teoretic. A crescut numărul de locuri în facultăţile cu profil tehnic şi au fost create altele noi.
S-a impus totodată politizarea învăţământului superior. Cursurile de marxism-leninism, materialism dialectic şi istoric, economie politică erau obligatorii pentru studenţii tuturor facultăţilor, indiferent de profil.

DIN TREAPTĂ-N TREAPTĂ
După reformă, sistemul de învăţământ a fost gândit de aşa manieră, că în doar câţiva ani, din analfabet puteai ajunge student. Un adult în vârstă de 40 de ani, de pildă, putea urma cursurile de alfabetizare, de unu sau doi ani. Cu diploma astfel obţinută, echivalentă cu cea a şcolii elementare de patru ani, se putea înscrie mai departe la şcoala elementară serală, care dura trei ani şi valora cât clasele V-VII dintr-o şcoală obişnuită. În această fază, adultul era considerat absolvent al şcolii elementare de şapte ani şi se putea înscrie la cursuri de calificare, la o şcoală profesională sau chiar la un liceu seral. Exista şi varianta mai simplă – a şcolilor speciale de doi ani, la care te puteai înscrie şi fără să fi absolvit cele patru clase elementare. Absoleventul unei astfel de şcoli valora cât un absolvent de studii medii şi se putea înscrie la facultate.