marți, 18 septembrie 2007

Manualele vremurilor noi

CRISTINA DIAC

La începutul anului şcolar 1948, în viaţa elevilor au apărut o sumedenie de noutăţi. După vacanţă, buchea cărţii le spunea că Alexandru Toma este un mare poet sau că România fusese “stat imperialist”. Însă cei mai mulţi n-au aflat aceste lucruri din manuale. Depăşit de situaţie, statul n-a putut tipări milioanele de exemplare necesare.

Prin decretul nr. 175 din 3 au­gust 1948 a fost impus sistemul manualului unic. Sarcina întocmirii cărţilor de şcoală nu a revenit însă Ministerului, ci Comisiei de Învăţământ a Direcţiei de Agitaţie şi Propagandă a Comitetului Central al P.M.R., condusă de Mihail Roller. La partid au fost elaborate manualele pentru ciclul elementar, care dura şapte ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale manualelor sovietice. Ulterior, s-a trecut la întocmirea lor în ţară, dar, în spirit, nu difereau cu mult de cele traduse.
LUAŢI PE NEPREGĂTITE. În raportul din februarie 1949 despre reforma învăţământului, prezentat de ministrul Gheorghe Vasilichi în faţa membrilor Biroului Politic, acesta s-a plâns că întâmpină serioase dificultăţi în realizarea manualelor pentru toate ciclurile de învăţământ. “A trebuit să refacem totul dintr-o dată şi să tipărim milioane de exemplare, a spus Vasilichi, ceea ce a făcut ca, la un moment dat, tipografiile noastre să nu mai fie în stare să execute comenzile. (...). În ceea ce pri­veşte manualele şcolare ale învăţământului elementar, acestea au fost făcute din nou. Nefiind o evidenţă exactă şi neştiind numărul copiilor care vor veni la şcoală, şi deci neştiind precis de ce număr de exemplare avem nevoie, am fost puşi în situaţia ca, în ciuda numărului mare de manuale ale învăţământului elementar comandate şi tipărite, în momentul de faţă să ne găsim într-o mare criză. De exemplu, am tipărit peste 300.000 de abecedare de clasa I şi azi nu mai avem nici unul, iar cererile sunt foarte mari. Ne lip­sesc şi alte feluri de manuale şi rechizite şcolare, ceea ce îngreunează foarte mult bunul mers al şcoalei.” Nici si­tuaţia cărţilor pentru în­vă­ţământul me­diu nu era mai bună. “În special ne lipsesc manualele de limba ro­mână, pedagogie, biologie. Nu avem aproape deloc manuale tehnice, a căror nevoie se simte foarte mult, dat fiind că învăţă­mântul tehnic se compune jumătate din învăţământ de cultură şi educaţie, şi jumătate din învăţământ de specialitate profesională.”
MANUAL CELEBRU. Studiul istoriei începea din clasa a III-a elementară. Un manual destinat în­vă­ţă­rii acestei discipline avea să devină la rândul lui... istorie, şi să semni­fice, peste ani, prototipul sta­linismului în materie. Manualul de istorie pentru cursul secundar (liceu), redactat de un colectiv coordonat de Mi­hail Roller, a avut o primă ediţie în 1947, înainte de reforma în­v­ă­ţă­mân­tului. A fost apoi ree­ditat în 1948 şi 1952. Periodizarea istoriei României se făcea în funcţie de evenimentele din Rusia, mai precis după “Marea Re­vo­luţie Socialistă din Octombrie” (M.R.S.O). Titlurile capitolelor şi lec­ţi­i­lor sunt sugestive: “Influenţa pri­mei revoluţii burghezo-democratice din Rusia (1905) în România”, “Parti­ci­parea României la războiul imperialist”, “România în epoca imperi­a­lis­tă (Până la Marea Revoluţie So­ci­a­listă din Octombrie)”, “România în pe­rioada avântului revoluţionar creat sub influenţa M.R.S.O.”, “În­sem­nă­tatea istorico-mondială a M.R.S.O.”, “Participarea României burghezo-moşiereşti la războiul criminal antisovietic”, “Eliberarea naţională a României de către glorioasa Armată Sovietică”. Largi spaţii în manual ocupa istoria patridului comunist. Astfel, elevii de liceu învăţau despre “Crearea P.C.R.”, “Congresul II P.C.R.”, “Lupta P.C.R. în anii 1929-1933”, “Eroicele lupte din ianuarie-februa­rie 1933” şi altele.
ELEVUL ION ILIESCU ŞI ISTORIA LUI ROLLER. Înainte de reformă, în februarie 1948 a apă­rut “Revista elevilor”. În primul nu­măr, noua publicaţie a iniţiat o an­che­tă referitoare la manualele şcolare. Printre alţii, un elev pe nu­me Ion Iliescu din “clasa a VIII-a Liceu Teoretic”, şi-a expus opiniile le­gate de manualul de istorie: “Mă voi referi la manualul de istorie, căci am o înclinare deosebită către aceas­tă materie. Îmi place să studiez fap­te­le trecutului, spre a scoate dintr-în­se­le învăţămintele pentru prezent. Din păcate, setea mea de cunoştinţe în acest domeniu nu era deloc satis­fă­cută până în acest moment. Manualele şcolare, ca şi majoritatea cărţilor cu subiect istoric ce se găseau în comerţ, transformau istoria într-un basm neverosimil. Noul manual unic pentru clasa a VIII-a îmi oferă pentru întâia dată o imagine ştiinţifică a istoriei moderne şi contemporane. Am citit cartea filă cu filă încă din pri­mele zile ale anului şcolar. Am avut astfel prilejul să întâlnesc o ex­punere amănunţită a cauzelor so­ciale ale Revoluţiei Franceze (care era ridiculizată în vechile manuale); am putut cunoaşte în adevărata lor lu­mină evenimentele de la 1848; de ase­menea, am găsit date interesante despre Comuna din Paris şi mişc­ă­rile muncitoreşti din a doua ju­mă­tate a secolului trecut. Întreaga carte este întemeiată pe o concepţie unitară, întărită prin argumente logi­ce şi ştiinţifice. Datorită noului manual, am reuşit să-mi limpezesc o serie de nelămuriri şi să-mi însuşesc o idee generală bine fundată asupra unei perioade pe care o consideram înainte ca o simplă acumulare de fapte fără legătură şi fără un con­ţinut istoric.”

NECULUŢĂ, POETUL-CIZMAR
Nedreptăţit de “orânduirea burgheză”, în manualele şcolare de limba română şi-a făcut loc după 1948 opera poetului-cizmar Dumitru Theodor Neculuţă. Ion Vitner, critic literar al “vremurilor noi”, a mers mai departe cu repararea nedreptăţii şi i-a dedicat volumul “Viaţa şi opera lui D. Th. Neculuţă”. În capitolul dedicat biografiei aflăm, printre altele, despre copilăria nefericită a viitorului cizmar-poet, precum şi că adevărata chemare artistică a simţit-o pentru muzică, poezia fiind abia a doua opţiune. “Nu a fost uşor pentru Neculuţă să renunţe la visurile sale de violonist şi să exercite o meserie pentru care nu avea nici un fel de înclinaţie specială (cizmăria, n.n.). Din această dramă a existenţei sale s-a născut însă – în contact cu mişcarea muncito­rească – o puternică conştiinţă de clasă a exploatatului, o mândrie a muncitorului care nu se apleacă în faţa oprimării nemiloase, o ură neîmpăcată împotriva lumii bazată pe exploatarea omului de către om, cum nici un alt poet până la dânsul nu manifestase în versuri. Violonistul împiedicat de a-şi desăvârşi arta îşi transpune toată pasiunea pentru muzică, toată suferinţa şi toată ura lui împotriva societăţii care-i sugruma aspiraţiile, în versuri ţâşnite ca o lavă fierbinte.”