marți, 18 septembrie 2007

Învăţământul de masă şi de clasă

CRISTINA DIAC

Dintre evenimentele anului 1948, reforma învăţământului a influenţat destinul a milioane de români. Războiul declarat analfabetismului de autorităţile comuniste a aşezat în bănci şi oameni trecuţi de jumătatea vieţii. În acelaşi timp, “fiii elementelor exploatatoare” nu mai erau primiţi decât în şcolile profesionale.

În 1948, social-democraţia dispărea în mod oficial de pe scena politică românească, prin fuziunea cu Partidul Comunist Român. Lucreţiu Pătrăşcanu, lider reprezentativ, nu mai “prinde” un loc în Comitetul Central, semn că aveau să vină vremuri tulburi.
FORME FĂRĂ FOND. Toate aceste schimbări, importante în plan politic, au afectat însă prea puţin pe oamenii obişnuiţi. “Urcările” şi “coborârile” în ierahia partidului comunist erau vag ştiute chiar de membrii cu stagii vechi. Ca omul de rând să le priceapă rostul, nici nu putea fi vorba. De altfel, nivelul de înţelegere a politicului de către românul mediu nu-l depăşea pe cel din Poiana lui Iocan. De la 1866, România se mândrea cu cea mai modernă Constituţie din Europa. Mentalul colectiv, surprins fidel ca în atâtea alte cazuri de literatură, a reţinut expresia “aplică-i Constituţia” ca fiind sinonimă cu o mamă de bătaie. Măsurile puse în practică în a doua jumătate a anului 1948 au fost mai uşor de înţeles, pentru că influenţau viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Dintre acestea, cele mai importante au fost cele care au avut în prim-plan biserica şi şcoala.
SCOPURI. În august s-a dat publicităţii noua lege a învăţământului. Şcoala devenea monopol de stat, cu avantajele şi dezavantajele ce decurgeau din aceasta. “Noi pornim pe drumul revoluţiei culturale, spunea Iosif Chişinevschi în şedinţa de la 31 ianuarie 1949 a Secretariatului CC al PMR, menită să lichideze analfabetismul şi înapoierea culturală, să răspândească cultura în masele cele mai largi, să creeze o intelectualitate nouă, muncitorească, ieşită din rândurile clasei muncitoare şi a ţărănimii nevoiaşe, să ree-duce pe membrii corpului didactic actual în spirit marxist-leninist şi să cureţe ministerul şi instituţiile de învăţământ de toate elementele duşmane, pentru că asemenea elemente duşmănoase în şcoli ne aruncă în aer o generaţie întreagă.” Chişinevshi enunţase practic platforma-program a regimului în privinţa şcolii.
ŞI MIJLOACE. Reforma învăţământului a însemnat, printre altele, schimbarea programelor şi a manualelor şcolare, obligativitatea de a studia limba rusă începând cu clasa a IV-a, desfiinţarea tuturor şcolilor particulare, interzicerea orelor de religie, modificarea raportului dintre învăţământul teoretic şi cel tehnic în favoarea celui din urmă, îndepărtarea din şcoli a cadrelor didactice “cu probleme” şi crearea unui nou corp profesoral format din “oamenii zilei”, modificarea compoziţiei sociale a elevilor şi studenţilor în favoarea “claselor defavorizate” de “regimurile burgheze” şi defavorizarea de astă dată a celor “cu origine socială nesănătoasă”. O tragedie pentru unii, benefică pentru alţii, reforma din august 1948 a schimbat complet faţa învăţământului românesc.

LUPUL ŞI LUPTA DE CLASĂ
Cele mai afectate de reforma din 1948 au fost ştiinţele socio-umane, iar dintre acestea, Limba română şi istoria. În programa pentru şcolile elementare, limba română era principalul obiect de studiu, având alocat cel mai mare număr de ore. Manualul de limba română pentru clasa a VII-a – ultima a ciclului elementar –, din 1953, reţinea ca demni de studiat doisprezece scriitori: Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Dumitru Theodor Neculuţă, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Alexandru Sahia, Mihail Sadoveanu şi Alexandru Toma. Selecţia fusese făcută după criteriul politic, şi nu după cel al valorii literare. Din opera “clasicilor” s-au reţinut numai acele pagini care puteau să ilustreze “lupta de clasă” dusă din cele mai vechi timpuri. Astfel, fabula “Lupul moralist” a lui Grigore Alexandrescu era însoţită de următorul comentariu: “Citind-o, ura noastră devine tot mai puternică împotriva celor care veacuri de-a rândul au asuprit poporul şi simţim un puternic îndemn la luptă pentru a lărgi şi întări cuceririle oamenilor muncii”.