marți, 30 mai 2006

Conferinta de Pace de la Paris

CRISTINA DIAC

Pentru "examenul" ce urma a fi sustinut la Paris, delegatii romani aveau emotii la trei "materii": recunoasterea oficiala a apartenentei intregului Ardeal la Romania, obtinerea statutului de cobeligerant, reducerea cat mai mult posibil a cuantumului despagubirilor. Si Moscova a decis: "Ardealul da, cobeligeranta ba".

In a doua jumatate a anului 1946, doua evenimente au tinut capul de afis al agendei politicienilor romani: pregatirea alegerilor si participarea Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris.
PARTICIPANTII. Dupa capitularea Japoniei in septembrie 1945, al doilea razboi mondial se terminase. Peste aproape un an, la Palatul Luxembourg din capitala Frantei, din initiativa puterilor invingatoare, se deschideau lucrarile Conferintei de Pace. Scopul acesteia era sa discute si sa semneze Tratatele de Pace cu Italia, Ungaria, Bulgaria, Romania si Finlanda. La lucrari au fost prezente delegatiile a 32 de state, impartite in mai multe grupe. Din prima grupa faceau parte SUA, Marea Britanie, URSS, Franta si China.
A doua grupa reunea 16 state, care aveau dreptul sa formuleze observatii si propuneri la Tratate. Numai statele din aceste doua grupe, denumite "Puterile Aliate si Asociate", aveau drept de vot. Proiectele Tratatelor fusesera elaborate de ministrii de Externe ai SUA, Marii Britanii, URSS-ului si Frantei, care nu aveau obligatia de a se consulta intre ei. Tarilor invinse in razboi, printre care se numara si Romania, nu li s-a acordat drept de vot. Li s-a permis totusi sa-si exprime punctul de vedere, dar numai punctual, si la solicitarea "celor mari".
CE SPERAU ROMANII. Ca si dupa primul razboi mondial, "bucataria" Conferintei a fost una complicata. Discutiile au avut loc in comisii, subcomisii si apoi intr-o Adunare plenara. La putine zile dupa deschiderea lucrarilor s-a dat publicitatii textul oficial al Tratatului de Pace cu Romania, dar Tratatul in sine a fost semnat abia la 10 februarie, anul urmator. Lucrarile Conferintei n-au adus surprize nici pentru invinsi, nici pentru invingatori. Tratatele de Pace cu statele invinse reprezentau "certificatul de nastere" al noii ordini europene.
SI CE VOIA STALIN. In vederea "examenului" ce-l aveau de sustinut la Paris, delegatii romani aveau emotii la trei "materii": recunoasterea oficiala a apartenentei intregului Ardeal la Romania, obtinerea statutului de cobeligerant, reducerea cat mai mult posibil a cuantumului reparatiilor si despagubirilor. In privinta Transilvaniei, emotiile erau insa ceva mai mici, faptul ca sovieticii aveau ultimul cuvant de spus nemaifiind un secret pentru nimeni. Cu aceste obiective, delegatia Romaniei a parasit Bucurestiul la 11 august 1946.

PATAGONEZI SI AUSTRALIENI
Premierul Petru Groza a refuzat sa faca parte din delegatie, motivand intr-o sedinta a Consiliului de Ministri ca: "Eu n-am sa ma pretez sa stau sa astept pe la usile tribunalului de la Paris ca sa ma cheme magistratii din Patagonia si din Australia, ca sa intru sa ma intrebe cand vor voi dumnealor". Sefia oficiala a grupului roman i-a revenit in aceste conditii lui Gheorghe Tatarescu, vicepremier si ministru al Afacerilor Externe. Neoficial, lider era insa Gheorghe Gheorgiu-Dej, prim-secretar al partidului comunist.

REFUZ
"Eu n-am sa ma pretez sa stau sa astept pe la usile tribunalului de la Paris ca sa ma cheme magistratii din Patagonia si din Australia, ca sa intru sa ma intrebe cand vor voi dumnealor." Petru Groza

VISE DESARTE
"Pe baza contributiei militare si economice pe care a dus-o incepand cu 24 august 1944, Romania este in drept sa ceara si sa obtina recunoasterea calitatii sale de tara cobeligeranta de partea Natiunilor Unite"
Petru Groza