miercuri, 14 noiembrie 2007

Eroii de la Braşov şi "societatea civila"

Ilarion Tiu

Dupa 20 de ani de la revolta din 1987, muncitorii braşoveni privesc dezamagiţi cum apropiaţii prin legaturi de rudenie sau prietenie cu "elita roşie" s-au autodeclarat "societate civila" a Romaniei. Pretutindeni in fostele state comuniste, contestatarii publici ai fostelor regimuri au fost consideraţi cei indreptaţiţi sa gireze cu autoritatea lor morala transformarile politice şi sociale ce-au urmat. Excepţie - Romania. Eroilor de la Braşov nu li se respecta nici macar dreptul gratuitaţii la medicamente, de care au nevoie dupa efectele represaliilor la care au fost supuşi.

In preajma aniversarii evenimentului ne-am deplasat la Braşov sa-i revedem pe "revoltaţii" din 1987. La sediul Asociaţiei "15 Noiembrie 1987" l-am intalnit pe domnul Florin Postolachi, preşedintele asociaţiei. In oraşul unde in urma cu 20 de ani a fost anchetat dur, a fost condamnat şi a primit domiciliu obligatoriu, acum se zbate pentru a gasi fonduri necesare organizarii unei conferinţe aniversare. Intr-un timp in care ţara cheltuieşte miliarde de lei pe finanţarea de comisii, institute de cercetare şi publicaţii de dezvaluire şi condamnare a crimelor comunismului, eroii de la Braşov sunt uitaţi. Cum s-a ajuns aici? a fost gandul de la care am pornit in discuţia ce urmeaza.
Jurnalul Naţional: Domnule Postolachi, dupa 1990, prin protestul de la 15 noiembrie 1987, eraţi practic nişte eroi in viaţa. Cum v-a primit atunci noua "societate democratica"?
Florin Postolachi: Eroi in viaţa este mult spus... Eu şi colegii mei suntem nişte oameni mandri de gestul pe care l-am facut in 1987. Nu am regretat nimic nici atunci cand am fost anchetaţi şi torturaţi cu bestialitate. Dupa 1990, prima dorinţa a fost sa ne intoarcem in Braşov din locurile unde fuseseram deportaţi. Nu am dorit nici favoruri materiale, nici funcţii ca gesturi de recunoştinţa. De fapt, noi nu am cerut nimic, am aşteptat ca societatea, autoritaţile sa ni se adreseze cum cred de cuviinţa. Insa am fost tare dezamagiţi de tratamentul societaţii şi al politicienilor. Astazi, la 20 de ani de la evenimentele din 1987, ne zbatem cu bolile cauzate de anchete fara nici un ajutor din partea statului. Cat despre societatea civila... s-a folosit de noi cat a avut nevoie. Şi atat!
Este interesant ce spuneţi dumneavoastra, avand in vedere ca in ultimii ani in societatea romaneasca se vorbeşte intruna despre crimele comunismului şi reforma morala prin deconspirarea poliţiei politice. Dupa 20 de ani, ce ştiţi despre revolta din 1987 din arhivele Securitaţii, despre care preşedintele Basescu spune ca le-a pus in circuitul public?
Suntem foarte dezamagiţi de documentele pe care le avem despre revolta de la Braşov. In permanenţa am cerut dosare - in primii ani nici nu se spunea ca exista, nu era nici macar o speranţa... Nu ni s-au pus la dispoziţie fotografii, spre exemplu. Insa acestea exista, ca şi casete cu inregistrarea protestului - ne-au fost aratate la anchete ca probe. De asemenea, exista o caseta cu inregistrarea procesului, toţi ne aducem aminte ca in sala erau camere de filmat. In primul rand am facut adrese la Poliţia Braşov. Şi am primit un raspuns care mi se pare incredibil - ca, dupa zece ani, aceste documente se topesc. Acelaşi lucru l-am aflat şi la Judecatoria Braşov... Noi nu credem ca exista aşa ceva, cum sa se distruga astfel de documente?! Am facut adrese la SRI, la Ministerul Justiţiei. Nu am primit insa nici un raspuns.
In 1999 s-a infiinţat CNSAS. Ce-aţi aflat prin intermediul acestei instituţii?
Am aflat ca unii dintre noi nu avem dosare! Am facut cerere in prima faza 20 de persoane. A venit un raspuns nu din partea CNSAS, ci din partea SRI pe fluxul Mediafax - ca din cele 20 de solicitari, şase au dosare, şase nu le--au gasit şi şase au fost informatori. In momentul acela era domnul Patapievici in Colegiul CNSAS. M-am dus la GDS şi m-am intalnit cu dansul, am dus şi un articol dintr-un ziar in care aparuse chestiunea aceasta. I-am spus: "Ia uite, domnule, raspunsul de pe flux!". A luat ziarul şi mi-a spus ca, de fapt, ei au primit cu totul alt raspuns, dar nu mi-a spus care e. Nu concordau raspunsurile. A ramas in coada de peşte. Am avut emisiune la TVR 1 cu disidentul rus Vladimir Bukovski in care am ridicat aceeaşi problema, a raspunsului sfidator al SRI. Nici atunci nu a raspuns nimeni - nici sa spunem ca minţim, nici ca s-au gasit documente. Totuşi, SRI este o instituţie publica, ar trebui sa fi luat atitudine, credem noi...
In primul rand vrem sa vedem ce s-a intamplat in noiembrie 1987, cum au perceput autoritaţile evenimentele in momentul acela, ce impact au avut, cat de mult s-au speriat.
Ce noutaţi a adus "Raportul Tismaneanu", rezultat al cercetarii "comisiei de stat" infiinţata de preşedintele Basescu anul trecut, despre noiembrie 1987?
Absolut nici unul! Noi, in prima faza, am contestat aproape tot ce s-a scris despre Braşov 1987, pentru ca ni s-a parut o chestie simplista modul cum s-a relatat acest eveniment foarte important. Şi nu spunem noi ca a fost important - istorici cunoscuţi au afirmat ca mişcarea de la Braşov a fost cea mai puternica mişcarea de rezistenţa anticomunista a anilor '80 din Europa de Est. In raport s-a scris ca a fost o mişcare anticeauşista in primul rand şi chiar l-am auzit la un moment dat pe domnul Tismaneanu spunand ca n-a avut impact internaţional, deşi dansul in momentul acela era in Statele Unite şi zicea ca a scris un articol foarte amplu despre mişcarea de la Braşov, cu date importante... Şi dupa aceea sa spuna ca n-a avut impact internaţional... Intr-o intalnire cu domnul preşedinte Basescu i-am mulţumit pentru apariţia acestui raport - bineinţeles ca era necesar sa apara - , dar i-am spus ca documentul nu este complet, este perfectibil, pentru ca despre Braşov s-au spus multe lucruri care nu sunt adevarate şi noi consideram ca nu este bine. Domnul preşedinte ne-a spus ca intr-adevar raportul este perfectibil şi dupa o perioada a aparut domnul Tismaneanu la Braşov, am avut discuţie cu el, am semnat un protocol prin care ii transmiteam corecţiile legate de Braşov. L-am incredinţat ca traim şi ca, in viaţa fiind, e normal şi util pentru raport sa fi discutat cu noi...
Nu a discutat nimeni cu membrii Asociaţiei "15 Noiembrie 1987" in timpul alcatuirii "Raportului Tismaneanu"?
Nu, vai! Nu numai ca nu ne-au consultat, dar la un moment dat, cand noi contestam ce se scria despre Braşov, au aparut tot felul de opinii jignitoare in ziare. Una a fost a domnului Traian Ungureanu, care spunea ca de fapt muncitorii de la Braşov au ieşit de foame in strada şi ca l-au huiduit şi fluierat pe Ceauşescu şi ca ar fi bine sa ne ştim rostul in istorie, chiar daca ne suparam. Deci a fost de o obraznicie care ne-a jignit foarte mult. Poate ca bataile de la Securitate n-au fost atat de dure cat remarca acestui domn. A venit domnul Tismaneanu la Braşov, i-am prezentat dorinţele noastre şi i-am spus: "Domnule Tismaneanu, ştim ca aveţi posibilitatea sa intraţi in arhive, aţi intrat in arhive - va rog sa ne puneţi şi noua la dispoziţie documente legate de Braşov". "Cum sa nu...", a spus el, o sa va punem la dispoziţie... Şi... aici am ramas.
Deci aceste campanii in cautarea adevarului pe dumneavoastra nu v-au ajutat...
Nu ne-au ajutat. Avem şi un raspuns la acest lucru. Evenimentul este foarte aproape... Documente despre luptatorii din munţi din anii '50 pot fi vazute acum, dupa atatea zeci de ani, pentru ca torţionarii lor şi cei care s-au implicat atunci in anchete sunt morţi. Şi banuim ca şi noi peste 30 de ani o sa ştim cine ne-a batut, pentru ca aceia or sa fie morţi sau "pe linie moarta".
Care a fost atitudinea "clasei politice" faţa de dumneavoastra, eroii de la Braşov?
Dintre politicieni nu ne-a jignit nimeni, n-au avut tupeul acesta... Insa ne-au lovit prin indiferenţa, ceea ce ni se pare mai grav. Au incercat unii sa ne atraga in lupta lor politica - in fiecare an sunt oameni politici care incearca sa ne propuna tot felul de lucruri. De multe ori ne gandim daca n-am greşit prin faptul ca n-am acceptat la un moment dat anumite privilegii care ar fi fost folositoare oamenilor din Asociaţie, care le şi doreau şi le meritau intr-un fel. De multe ori ne gandim daca am greşit sau am facut bine ca am ramas aşa cum suntem - fara sa intram in combinaţii cu organizaţii, cu partide, cu oameni...
Cu ce v-au neglijat politicienii dupa caderea comunismului?
Despre acest aspect sunt multe lucruri de spus... Insa o sa ma opresc asupra chestiunii gratuitaţii medicamentelor şi a controalelor medicale generale, deoarece asta este cea mai mare nemulţumire a noastra. In 1990 am decis sa beneficiem de Legea nr. 118/1990 a deţinuţilor politici, care prevedea anumite facilitaţi ce ne erau necesare: gratuitatea medicamentelor şi tratamentelor medicale, un mic ajutor financiar prevazut in acea lege... Am fi avut şi opţiunea sa fim "incadraţi" la legea revoluţionarilor, dar noi nu am dorit. Tocmai pentru ca ne consideram deţinuţi politici, nu aveam nevoie de terenuri sau alte facilitaţi aparute pentru "disidenţi" dupa revoluţie.
Din pacate, dupa o perioada, au venit cei de la Ministerul Sanataţii cu un amendament ca aceia care au venituri nu mai beneficiaza de gratuitate. Legea a fost facuta pentru foştii deţinuţi politici din anii '50, oameni trecuţi de o anumita varsta. Şi astfel am ramas şi fara gratuitate la medicamente. O perioada scurta am beneficiat şi de scutirea de impozit pe salariu. Am avut o problema mare, pentru ca noi, la locurile de munca, in momentul cand ni s-a acordat aceasta prevedere, i-am deranjat pe colegii de munca: caştigam mai mult decat ei. N-au protestat, dar de fiecare data cand se mareau salariile, cand se acorda cate un spor, noi nu beneficiam. Pentru ca se considera ca noi aveam scutirea de impozit. Şi l-au luat cei care aveau salarii mici. Din momentul in care s-a scos şi acea prevedere cu impozitul pe salariu, s-au dus cu mult sub ale celorlalţi şi retribuţiile noastre.
Nu aţi facut demersuri pentru a recaştiga aceste drepturi, pierdute in negura tranziţiei?
Sigur ca da, şi in ziua de astazi ne luptam pentru acest drept... Important pentru noi este şi un control medical general periodic, deoarece banuim ca am fost iradiaţi in timpul anchetelor. Se vorbea despre asta inca din 1987, aşa ca prin ianuarie 1990 a venit un grup de medici din Franţa, care ne-au invitat la Hotel "Aro" sa ne testeze gradul de radiaţii din organism.
Ne-au luat sange şi, la un moment dat, in timpul procedurii, unul a exclamat: "Daca va aveam noi, francezii, va treceam pe calendar, va declaram sfinţi pentru ceea ce aţi facut". A fost o chestie frumoasa! Printre puţinele cuvinte frumoase pe care le-am auzit din 1990 incoace legate de noi. Dupa aceea, domnul Iliescu "s-a simţit dator" sa ne invite la Bucureşti pentru a ni se face un control medical general. Am dat peste un simulacru de control medical! Ne-am imparţit pe serii de cate zece oameni şi ne-am deplasat la Bucureşti ca sa fim examinaţi. Parca prima şi a doua serie au fost trataţi intr-adevar bine. Era chiar inainte de mineriada. Eu am fost in a treia sau a patra serie şi nu ne-a primit la spital, aşa ca a trebuit sa plecam acasa. Dupa mineriada, impreuna cu noua colegi, am plecat la Bucureşti. Ne-am intalnit cu un doctor pe nume Baron. Nu era ministrul Sanataţii, dar avea ceva funcţii. Ne-a spus ca o sa avem patru-cinci salvari care sa ne duca la Fundeni, ca o sa avem tot ce ne trebuie. "Va iubesc, sunteţi ai mei", ne-a zis. Pana cand a vazut ca unul dintre ai noştri citea Romania Libera. In momentul acela a innebunit. A luat ziarul, l-a aruncat şi... a plecat. Apoi am fost cazaţi la Spitalul Titan. Am nimerit in salon cu unul care-şi scuipa plamanii in borcan in fiecare zi. Trei zile nu m-a intrebat nimeni ce fac. Mancam in oraş. Dupa trei zile a venit o doctoriţa care s-a uitat la mine, m-a pus sa ridic mainile, mi-a dat doi pumni in spate şi mi-a spus: "Ai o problema, ai suflu sistolic". Atunci am zis ca nu vreau sa mai stau - m-a pus sa semnez asta şi am plecat. Acesta a fost controlul medical din 1990.
Dupa aceea am cerut in permanenţa controlul medical, dar nimic... La un moment dat ne-a primit in audienţa preşedintele Iliescu (dupa alegerile din 2000), impreuna cu consilierul Mircea Beuran, care a fost dupa aceea ministrul Sanataţii. Atunci i-am spus ca, pentru liniştea noastra şi a familiilor noastre, il rugam sa ni se faca un control, sa stam liniştiţi. Şi ne-a spus domnul Beuran ca, daca am fi fost iradiaţi, in cei 15 ani am fi murit toţi. Acesta a fost raspunsul... Bineinţeles ca i-am mai trimis nenumarate adrese, dar nu a raspuns. Dupa aceea i-am zis preşedintelui Iliescu ca vrem sa facem un control la Braşov - preşedintele Iliescu a dat ordin prefectului Braşovului, prefectul Braşovului directorului de la Direcţia de Sanatate, acesta celui de la Spitalul Judeţean. Acesta a chemat la randul lui un medic care a promis ca ne va ajuta sa intram zilnic cateva persoane la un control. Acolo trebuie sa stam la rand, sa luam bonuri de ordine, asistentele vorbeau urat cu noi pentru ca le deranjam - eram mulţi oameni... A fost, aşa, un simulacru raspunsul la cererea noastra.
Care sunt bolile cele mai frecvente de care sufera foştii anchetaţi?
Bolile cardiace, diabetul, şi cei mai mulţi au probleme cu sistemul osos (in general la coloana vertebrala). Foarte multe batai le-am suportat in spate - ficat, rinichi şi coloana vertebrala. Eu imi amintesc ca primul pumn pe care l-am luat a fost in rinichi - m-au legat de un belciug fixat in perete, cu faţa la perete, şi mi-a dat un pumn in rinichi de am cazut pe jos. Cred ca toate loviturile astea pe care le-am primit sunt cauza afecţiunilor la coloana vertebrala. Cele psihice sunt cauzate de loviturile continue cu capul de birou.
La 20 de ani de la evenimentele de la 15 noiembrie 1987 ce speraţi din partea celorlalţi?
Nu dorim decat sa se respecte legea in ceea ce ne priveşte. Insa gratuitatea medicamentelor este vitala pentru noi - foarte mulţi colegi, dupa ce au depaşit varsta de 40 de ani, s-au imbolnavit grav, işi cheltuiesc mai mult de jumatate din venituri pe medicamente. Avem semnale de la Guvern ca luna aceasta se va da o ordonanţa de urgenţa prin care se completeaza Legea 118/1990 in ceea ce priveşte gratuitatea medicamentelor, dreptul la bilete de tratament, o indemnizaţie lunara şi o reducere cu cinci ani a varstei de pensionare pentru cei care au fost incluşi in anchetele din 1987. Oamenii aşteapta cu sufletul la gura aceasta ordonanţa, cand ne intalnim numai despre asta vorbesc. Am fost oameni simpli şi am ramas oameni simpli - aşa ca daca ni s-ar face dreptate, chiar dupa 20 de ani, am fi foarte mulţumiţi. Speram ca Guvernul sa se ţina de cuvant şi sa nu ne inşele inca o data aşteptarile...

IMAGINE SI INTERESE POLITICE
"Nu ştiu daca poţi sa spui ca exista societate civila in Romania in momentul de faţa, afirma Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 Noiembrie 1987". Se ştie foarte clar ca am avut cateva luari de poziţie şi am fi avut nevoie de sprijinul acestor oameni care se numesc societatea civila. Niciodata nu au venit langa noi sa ne sprijine. Au venit doar in prima faza, cat au avut nevoie - vorbim despre celebrul caz Ristea Priboi - , atata timp cat s-a putut crea imagine prin acest proces. Cat timp s-a lovit in PSD, foarte mulţi oameni au fost langa Werner Sommerauer, nu langa Asociaţie. Dupa un timp nu a mai venit nimeni la procese, doar Asociaţia "15 Noiembrie 1987", Iulius Filip, Vasile Paraschiv, Doina Cornea - oamenii care au suferit, care ştiau ce inseamna suferinţa. In rest, societatea civila care in prima faza a fost alaturi de Sommerauer a disparut - nu mai era interesant, nu mai aducea beneficii de imagine Sommerauer. Apoi a fost cazul judecatoarei Bejenariu de la Curtea Suprema de Justiţie. Asociaţia "15 Noiembrie 1987" a atras atenţia ca aceasta doamna a dat note informative legate de Braşov 1987 şi - mai mult - a luat bani! In afara de doua asociaţii profesionale - SocJust şi Asociaţia Magistraţilor, impreuna cu doamna Monica Macovei, altcineva nimeni nu ne-a susţinut. Chiar am discutat la un momet dat despre lustraţie intr-o conferinţa a "Societaţii Timişoara" şi am spus: "Ce lustraţie se intampla in Romania, lustraţie faţa de anumite persoane cand doreşte societatea civila sau cand are vreun interes...". S-au uitat toţi la mine ca la un duşman.
Nici nu poate sa fie facuta lustraţie in felul in care işi doresc ei. Daca e sa facem lustraţie ori ii luam pe toţi şi ii analizam şi ii demascam, fie ne vedem de treaba noastra. Aşa, pe interese, pe ala vreau sa-l lustrez ca mi-e duşman şi nu are culoarea mea politica, pe celalalt nu-l mai lustrez ca e prieten cu mine. Asta nu mai e lustraţie..."

[Citeste articolul in Jurnalul National]