luni, 12 noiembrie 2007

Expulzaţii

Cristina Diac

La 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane Braşov au avut curajul sa-şi ceara drepturile. S-au ales cu condamnari penale executate la locul de munca. Intocmai ca in Evul Mediu, cand leproşii erau scoşi afara pe porţile oraşului, curajoşii tineri au fost alungaţi din "cetatea industriei". Li s-a spus ca facusera de ras Braşovul şi ca nu merita sa il mai revada vreodata. In oraşele unde li se stabilise domiciliu obligatoriu au fost primiţi cu raceala şi ostilitate.

Ancheta dura, procesul-spectacol ţinut in faţa colegilor chiar la Clubul Intreprinderii de Autocamioane Braşov (IAB), condamnarea la locul de munca, deportarea din Braşov şi domiciliul obligatoriu, ruperea de familie, statutul de personaje dubioase in ochii noilor colegi, stima de sine şi psihicul zdruncinate - toate acestea le-au resimţit din plin muncitorii braşoveni. Soţiile şi copiii, fara sa fi fost implicate in iureşul evenimentelor, au patimit la randu-le. Cadrele de conducere de la IAB au fost destituite din funcţii şi mutate la alte intreprinderi din ţara. Din cate arata faptele, toţi cei care au avut cu evenimentele o legatura cat de mica au fost impraştiaţi din zona, intenţia clara a autoritaţilor fiind sa ii ţina cat mai departe de Braşov.
PRAF IN OCHI. Despre ancheta ce a urmat "obrazniciei" de a sfida regimul Ceauşescu nu putem şti astazi mai mult decat işi aminteşte aceasta categorie de victime in viaţa ale comunismului, de care nici o autoritate a statului şi nici un "investigator-inchizitor" contemporan pare a nu mai vrea sa ştie. Des invocatul Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii (CNSAS), teoretic deţinator al cheilor de acces catre multe dintre misterele trecutului regim, ofera spre studiu un singur dosar conţinand aproape 150 de file. Doar atat despre cel de-al doilea mare protest colectiv impotriva regimului comunist de la Bucureşti dupa revolta minerilor din 1977, şi ultimul dintre cele Europa de Est inainte de colapsurile lui 1989.
Dosarul e "subţire" nu doar la propriu: nimic despre anchete, nici o vorba despre identitatea şi faptele anchetatorilor. Nici macar vreunul dintre planurile de masuri ce reprezentau sistemul obişnuit de lucru al Securitaţii, cu "linia" pe care urmau sa se inscrie destinele oamenilor "puşi sub lupa" teribilei instituţii. Unde au disparut urmele anchetelor care-au condus la condamnari şi deportari? Nimeni nu se arata dornic sa-şi asume responsabilitatea raspunsurilor. Jumatate dintre filele dosarului ce-l putem consulta sunt tabele-sinteza care arata ce s-a intamplat cu persoanele implicate in evenimente, cealalta jumatate cuprinde sentinţa procesului şi referatul de terminare a urmaririi penale - "piese" ce spun in linii mari cam acelaşi lucru. Parte din acestea figureaza ca anexe intr-o lucrare aparuta in 2002 la o mare editura ieşeana, piatra de temelie in cariera unor istorici-politicieni de mai mare vizibilitate in spaţiul public decat eroii despre care au scris.
CE SE SPUNE. Intre 15 noiembrie şi 2 decembrie 1987, autoritaţile au operat mai multe arestari preventive, iar dintre cei supuşi cercetarilor, 61 au fost judecaţi, ceilalţi primind alte sancţiuni. Ancheta propriu-zisa s-a derulat in viteza. La 3 decembrie Judecatoria Braşov, reprezentata la proces de completul de judecata format din Ştefan Pana, preşedinte, judecatorul Dumitru Comşa, procurorul Ştefan Roman a pronunţat sentinţa. Mulţi dintre muncitorii anchetaţi in 1987 erau pe atunci foarte tineri şi cu o singura excepţie, fara antecedente penale.
Unii dintre ei au fost transferaţi la Inspectoratul General al Miliţiei din Bucureşti, iar anchetatorii au fost aduşi de la direcţii judeţene din ţara, astfel incat sa nu poata fi recunoscuţi ulterior. Astazi ştim din marturiile muncitorilor braşoveni ca o echipa de ancheta era formata in general din cinci persoane, dintre care doua sau trei erau ofiţeri superiori. "Din discuţiile pe care le purtau intre ei mi-am dat seama ca nu erau din Bucureşti", şi-a amintit Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 noiembrie 1987", nefericitul episod al anchetei. Astfel ca, in lipsa documentelor - concludente - produse instituţional, in cazul cand oricare dintre muncitori ar recunoaşte pe strada sau pe ecranul televizorului vreunul dintre anchetatori in postura de prosper om de afaceri sau de respectabil politician şi ar avea curajul sa-l deconspire ca torţionar, se expune riscului de a fi dat in judecata pentru calomnie. Astfel ca pentru metodele brutale aplicate in ancheta, cine sa mai dea socoteala? Ceea ce poţi afla este "istorie orala".
Dupa 1989, cand trecutul comunist a devenit obiect de studiu dar şi "vaca de muls" pentru numeroşi veleitari, Danuţ Iacob şi-a dat seama ca asupra tuturor s-au aplicat aceleaşi metode pentru aflarea "adevarului" ca in anii ’50: batai, infometare, privare de somn mai multe nopţi la rand. Daniel Anghel, alt muncitor braşovean care a trecut prin calvarul interogatoriilor, şi-a amintit ca in timpul anchetei a fost supus unor abuzuri greu de imaginat astazi, care in final te faceau sa declari orice.
PROCES-SPECTACOL. Abuzurilor fizice li s-au adaugat celelalte, mai subtile, de ordin psihic. Intocmai ca in anii ’50, epoca "demascarilor" in public, completul Judecatoriei Braşov s-a deplasat la Clubul Intreprinderii de Autocamioane, locul din care plecase revolta, iar sala a fost umpluta de colegii celor 61 de acuzaţi. Masura avea ca scop accentuarea valorii de exemplu a pedepsei.
Dupa 1964, in Romania nu mai existau deţinuţi politici, astfel ca orice protest impotriva regimului era lesne devalorizat şi redus la dimensiunile unui scandal ceva mai mare, provocat de persoane turbulente, de preferat in stare de ebrietate. "Regretabil - se scria şi in referatul de incheiere a urmaririi penale - este ca unele elemente certate cu legea, indisciplinate, anarhice, ignorand cele mai elementare reguli de conduita s-au dedat la savarşirea unor fapte reprobabile, prin care au tulburat in mod grav ordinea şi disciplina la locurile de munca, producand totodata acte de dezordine şi distrugeri de bunuri cu consecinţe deosebite la sediile administrative ale Consiliilor popular judeţean şi municipal Braşov." Razvratiţii au fost trataţi asemenea infractorilor de rand şi judecaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Pentru a minimiza importanţa revoltei muncitoreşti intr-o ţara unde totul se facea in folosul "clasei muncitoare", la proces nu s-a spus nici un moment ca muncitorii ar fi protestat contra regimului. Proferarea de expesii obscene, ameninţari adresate unor cetaţeni paşnici, acte grave de violenţa, dezordine, distrugere a unor bunuri, lovire a unor persoane - comise in incinta intreprinderii, pe strada şi in cele doua cladiri din centrul municipiului Braşov - , acestea au fost acuzele puse pe seama protestatarilor.
Dupa 20 de ani de la evenimente, muncitorii ce s-au revoltat demn şi curajos impotriva unui regim detestat de intreaga populaţie nu atribuie gestului lor semnificaţii sofisticate, nu pretind ca i-au contestat "natura criminala" ori ca protestul lor a fost precedat de cine ştie ce revelaţii de natura ideologica. Astfel de idei au fost promovate in restul ţarilor comuniste de intelectuali, care s-au alaturat protestelor muncitoreşti. La Braşov, doar caţiva studenţi au avut curajul sa-şi declare public solidaritatea cu muncitorii. Dupa 20 de ani, Danuţ Iacob reţine in memorie ca pe o umilinţa şi o mare nedreptate faptul ca a fost condamnat pentru acte de huliganism.
EROI. Pentru curajul de a contesta regimul comunist, muncitorii braşoveni au fost deportaţi departe de casa şi de familii. Astazi sunt mandri de gestul lor, deşi au suferit batai groaznice
"REEDUCAREA". La finalul procesului, 26 dintre "inculpaţi" au fost condamnaţi la locul de munca. In raport cu faptele comise, cu situaţia familiala, cu varsta şi comportarea lor anterioara, instanţa a decis ca aceştia "se pot reeduca sub supravegherea unor colective de munca", astfel ca pedepsele au fost executate prin munca corecţionala, in alte unitaţi socialiste, unde aveau sa presteze "activitaţi direct productive, in raport cu pregatirea şi calificarea lor profesionala". Celelalte de 35, care avusesera o participare mai redusa la evenimente, au primit condamnari cu suspendarea condiţionata a pedepsei, efectuate tot in unitaţi socialiste, neaparat altele decat IAB, "sub supravegherea colectivelor de munca". Intenţia clara a autoritaţilor era ca cei ce se implicasera in protest sa nu mai vada niciodata Braşovul. Or, pentru aceasta era necesar sa fie distruse absolut toate legaturile dintre muncitori şi cel mai industrializat oraş al ţarii. "Regimul ne-a interzis sa ne mai intoarcem vreodata in Braşov", spune Daniel Anghel.
FAMILII DESTRA…MATE. Soţiile au fost obligate sa-i urmeze sau sa divorţeze. Pentru a nu mai avea o casa unde sa se poata intoarce, li s-au repartizat locuinţe in localitaţile unde fusesera exilaţi. Unii dintre ei le-au refuzat, preferand sa domicilieze la caminele de nefamilişti ale intreprinderilor unde lucrau, in aşteptarea unei ocazii de a se intoarce in oraşul de sub Tampa. Orice parasire a noului domiciliu al localitaţii trebuia anunţata in prealabil "organelor" de Miliţie. Unii au fost trimişi la intreprinderi aflate in apropierea localitaţii de baştina. De pilda, Constantin Cocan, nascut la Galaţi, şi-a ispaşit condamnarea la Intreprinderea Port Bazinul Nou din oraşul dunarean. Mihai Macovei, nascut intr-un sat aflat la 30 de kilometri de Botoşani, a fost trimis la Intreprinderea de Maşini Unelte Grele pentru Deformari Plastice din Dorohoi (judeţul Botoşani). Insa, pentru a merge sa-şi viziteze parinţii, trebuia sa ceara voie de la Miliţie.
URMA…RIŢI ŞI PRIGONIŢI. Daniel Anghel, condamnat la doi ani inchisoare cu executarea pedepsei la locul de munca, şi-a ispaşit pedeapsa la Intreprinderea de Supape şi Bolţuri Topoloveni (judeţul Argeş). Şi-a amintit ca in fiecare saptamana din cei doi ani cat a durat deportarea avea obligaţia sa se prezinte la Miliţie şi sa faca un raport. Nu se putea deplasa in alt oraş decat daca adresa o cerere, in care trebuia sa precizeze unde merge şi care este scopul deplasarii. Nu anunţa intotdeauna, iar la intoarcere "cineva" il aştepta şi ii cerea socoteala. Astfel a reuşit sa stranga mai multe sancţiuni pentru comportament necorespunzator. Considera o nedreptate faptul ca muncitorii braşoveni au fost excluşi de la amnistia din ianuarie 1988, data cu ocazia sarbatoririi a 70 de ani de viaţa ai lui Nicolae Ceauşescu. In aceleaşi imprejurari a fost condamnat şi Vasile Anghel, fratele sau, mutat la Intreprinderea de Utilaj Alimentar Slatina. La auzul ştirii despre graţiere, cei doi fraţi s-au prezentat imediat la Braşov şi au dat proba de lucru la IAR Ghimbav, pe care au promovat-o. In ziua cand urma sa li se intocmeasca formele de angajare, securistul intreprinderii i-a chemat in birou, spunandu-le ca au facut de ruşine Braşovul şi ca nu au ce cauta inapoi. Un echipaj de Miliţie i-a dus inapoi in localitaţile unde fusesera deportaţi.
PROSCRIŞII. Noii colegi i-au privit adesea cu suspiciune, povestesc astazi muncitorii. Ofiţerii de Securitate s-au straduit sa ii discrediteze pe cat posibil. Iosif Farcaş işi aminteşte ca mai multe luni n-a vorbit nimeni cu el, fara ca la momentul respectiv sa inţeleaga prea bine de ce. Ulterior a aflat ca noilor colegi li se spusese ca e inflitrat de Securitate pentru a-i urmari. Cineva de la Miliţie il "vizita" in fiecare sambata la fabrica, ceea ce alimenta şi mai mult suspiciunile. Mihai Macovei, deportat la Dorohoi, susţine ca aceeaşi metoda a fost aplicata şi in cazul sau: in noul colectiv, despre el se ştia ca este informator al Securitaţii. Despre ceea ce facusera la Braşov nu aveau voie sa vorbeasca.
Pentru cei care au platit atat de scump curajul de a se opune de unii singuri unui regim urat de toata lumea, caderea comunismului ar fi trebuit sa vina ca o izbavire. Dar in loc de stima şi admiraţie, libertatea şi democraţia le-au adus un nou şir de umilinţe.

DIRECTORI PEDEPSITI
Principiul conform caruia "partidul are intotdeauna dreptate", valabil din vremea lui Lenin, a funcţionat şi de aceasta data. Mun-citorii care protestasera impotriva reţinerilor din salariu au fost acuzaţi de huliganism şi au avut de suferit pentru refuzul de a se lasa umiliţi in continuare. "Cadrele de conducere" au fost sancţionate la randul lor, pentru ca "nu s-au implicat in cunoaşterea şi aplanarea starii de spirit negative create ca urmare a aplicarii de penalizari nejustificate la retribuţie" şi pentru ca nu au acţionat pentru a impiedica "elementele huliganice" sa se deplaseze spre centrul oraşului şi pentru ca au participat la şedinţa in care "s-a hotarat in mod abuziv şi ilegal egalizarea retribuţiilor personalului muncitor din diferitre secţii". Au fost sancţionate 15 persoane, incepand cu Manole Sechi, directorul general al Centralei Industriale pentru Autovehicule de Transport Braşov şi terminand cu Vasile Luca, şeful biroului plan-dezvoltare al Centralei. Au mai fost destituiţi directorul general al Intreprinderii de Autocamioane, directorul tehnic, directorul comercial, directorul administrativ adjunct, contabilul-şef şi alţii. Ion Anghel, director tehnic in timpul evenimentelor, a fost condamnat doi ani cu suspendare, iar Vasile Luca, şeful biroului plan-dezvoltare al Centralei, un an şi opt luni. Restul au fost demişi şi mutaţi la alte intreprinderi din ţara.

SOMMERAUER VS RISTEA PRIBOI
Condamnari la trei ani inchisoare au primit Aurica Geneti, Florin Mutihac, Gheorghe Duduc şi Werner Sommerauer. Din dosarul CNSAS, primii trei, muncitori la I.A.B., i-au instigat pe ceilalţi sa inceteze lucrul şi odata ajunşi in sediul partidului, "au produs cele mai grave acte de distrugere". Werner Sommerauer, era instalator la Liceul Sanitar Braşov. S-a alaturat protestatarilor intalniţi pe strada. Dupa 1990, l-a identificat pe unul dintre anchetatori in persoana lui Ristea Priboi, fost deputat PSD in judeţul Vrancea. Acesta din urma l-a dat in judecata pentru calomnie, solicitand daune morale de 15 miliarde de lei. Sommerauer a fost absolvit la capatul unui proces lung şi controversat.

[Citeste articolul in Jurnalul National]