joi, 15 noiembrie 2007

"Muncitorii arestaţi nu trebuie sa moara"

Lavinia Betea

La o saptamana dupa revolta, in faţa cantinei din complexul studenţesc, Catalin Bia şi-a inceput protestul. I s-au alaturat colegii Lucian Silaghi şi Horia Şerban de la Silvicultura. Despre duminica de 22 noiembrie 1987 şi urmarile ei, am convorbit cu dl Lucian Silaghi, actualmente director al Teatrului de Stat din Oradea.

Jurnalul Naţional: Domnule Lucian Silaghi, cum a fost acea duminica?
Lucian Silaghi: A fost un moment de rascruce şi la propriu şi la figurat, pentru ca stateam chiar la intersecţie de drumuri in Complexul Studenţesc Memorandumului. Eu puteam s-o iau la stanga spre caminul 5, unde un alt coleg şi bun prieten ma aştepta. Dar, ajuns in faţa cantinei, l-am vazut pe bunul meu prieten Catalin Bia cu o pancarta pe care scrisese "Muncitorii arestaţi nu trebuie sa moara!".
Ce se zvonea atunci in Braşov despre razvratiţii arestaţi?
Se discuta chiar in mediile universitare la modul: "Ma, o sa-i impuşte! O sa-i execute!". Acum poate sa ţi se para exagerat, in dictatura, insa, scenariul era plauzibil! Discutam intre noi, eram in anul IV, in grupa 3401 la Silvicultura, prieteni de nadejde. N-aş vrea sa transform relatarea intr-o poveste elitista, dar noua ne pasa. Ne deranja faptul
de-a fi contemporani cu acest regim inuman şi fara perspectiva.
V-aţi vorbit cum sa faceţi protestul?
Nu. Catalin, ca rezultat al framantarilor şi discuţiilor noastre de o saptamana, a inţeles sa protesteze in acest fel. Fara sa ne spuna! A fost o secunda cand mi-am zis aşa: "Poţi sa te faci ca nu-l vezi pe Catalin". Dar problema s-a pus fulgerator in urmatorii termeni: "Ce le voi spune copiilor mei peste ani daca nu-l bag in seama pe Catalin?".
M-am apropiat de el şi l-am batut pe umar...
Un gest....
Normal. "Te-ai gandit bine?", l-am intrebat. Mi-a zis ca da. şi m-am aşezat langa el, in stanga lui.
Doi studenţi cu o inimaginabila pancarta dupa ce "colectivele de oameni ai muncii" condamnasera "huliganismul" duminicii precedente!
Dupa vreo 10 minute, din cantina a ieşit un alt bun prieten şi coleg, Horica Şerban, actualmente in Canada, care s-a aşezat langa noi. Deci am fost trei! Interesant ca am putut sta 20 de minute! De-o saptamana, complexul era plin cu patrule de miliţieni. Şi am fost vazuţi de sutele de studenţi care veneau la masa.
Dar nu se aşezau langa dvs.!
Nu, dar nu pot sa le reproşez nimic, pentru ca... Sa va relatez ce
s-a intamplat ulterior. La un moment dat a venit o patrula: un subofiţer cu cascheta, insoţit de doi soldaţi care faceau armata la Miliţie. Şeful ei a pus mana pe tocul de la pistol, l-a desfacut şi a zis: "Va rog sa ma urmaţi şi nu incercaţi sa fugiţi, pentru ca o sa fac uz de arma!". Şi ne-au dus in garajul rectoratului, situat la vreo 30 de metri de cantina. Din acel moment, noi n-am mai ştiut ce se intampla afara. Am aflat peste circa un an ca afara au inceput sa se adune colegii noştri.
Unde v-au dus?
In garajul rectoratului, ne-au legitimat, a aparut rapid prorectorul, aşa, cu o voce plangareaţa. "Mai baieţi, ce mi-aţi facut?" şi, dupa vreo 20 de minute, au venit vreo şapte echipaje de luptatori USLA.
Pentru trei studenţi?
Nu... Intre timp se adunasera cateva zeci de studenţi, in special de la Silvicultura, colegi de-ai noştri, cerand punerea noastra in libertate imediat: "Scoateţi-i afara!" - strigau ei. Şi i-au impins pe studenţi cu scuturi şi cu bastoane cu impulsuri electrice in caminul 5. Noi am fost duşi in faţa generalului Nuţa, cel care a murit imediat dupa revoluţia de la Timişoara, care ne-a luat: "Bai, ce s-a intamplat cu voi? S-a umflat malaiul in voi?".
V-au batut?
Singurul moment cand s-a folosit forţa: cand am fost urcaţi in maşinile ARO. Cand ne-au bagat in maşina ne-au injurat bine şi am simţit şi un baston, aşa, in coaste... De-a lungul anchetei au fost cateva momente psihologice!
Cat a durat?
Ancheta a durat de pe la 2 pana seara la 9, cam aşa. Am fost preluat de un anume colonel Faur, dar asta cu numele e o practica. "De ce am facut asta? Pentru ca eram preocupaţi de soarta muncitorilor. Pai nu spune Partidul Comunist Roman ca e un stat al muncitorilor şi al ţaranilor?! Credeţi ca oamenii aia au ieşit de prea bine?" Am spus tot timpul: "Suntem preocupaţi de soarta muncitorilor, nu vrem sa se intample ceva cu muncitorii, pentru ca nu sunt vinovaţi".
Şi se limitau la atat?
Erau momente cand mai intrau nişte zdrahoni, luau cate un bulan şi il flexau, aşa, semnificativ. Pe la inceputul anchetei se auzeau nişte urlete sinistre de la cainii-lup din curtea Inspectoratului de Miliţie. Şi imi spune la un moment dat Faur: "Cainii aştia trebuie sa-şi merite hrana!". Sau, dupa ancheta, ne-au adunat, stateam pe scaune şi intra un tip subţire, o figura de ţigan batauş: "Capetele pe birou!". "Aici, pe biroul asta sa-mi pun capul?", zic eu. "Da, domnule, vrei sa dormi in cur?!"
Cat v-au ţinut?
Luni am fost duşi la ora 11:00, daca ţin bine minte, la sediul rectoratului. Ni s-a comunicat verdictul: exmatriculare pe perioada nedeterminata.
Pentru ce motiv?
Abateri grave de la disciplina universitara. Am fost intrebaţi in faţa Senatului, acolo, daca aveam ceva de declarat. Nu, n-aveam absolut nimic!
Dar in faţa studenţilor, ca pe muncitori in faţa "colectivului", nu v-au adus?
Nu! In faţa studenţilor, la o zi sau doua, a venit adjuncta de atunci a ministrului Invaţamantului, care a incercat sa le spuna: "Dvs. trebuie sa aveţi o alta atitudine". Colegii s-au ţinut tare şi fiecare in parte, pe un ton foarte politicos, intreba: "Cu ce au greşit colegii noştri, pentru ca de fapt au vrut sa se solidarizeze cu nişte muncitori?! Ca nu e impotriva moralei socialiste".
Ce-aţi facut dupa exmatriculare?
Seara ne-au dus la gara şi, sub escorta miliţiei (tot timpul, interfaţa a fost miliţia!), ne-au dus acasa, la parinţi. Taţii noştri aveau din punct de vedere profesional, şi nu numai, zic eu, nişte poziţii inatacabile. Catalin Bia era clujean, iar tatal lui era un reputat profesor de rezistenţa la Facultatea de Construcţii din Cluj. Tatal lui Horica Şerban, raposatul domn Şerban, era medic, iar tatal meu, inginer silvic la Inspectoratul Silvic Oradea. Am fost intampinaţi de comandanţii Miliţiei şi ai Securitaţii, care ne-au recomandat sa ne angajam cat de repede. Horica s-a angajat ca strungar la o uzina din Oradea, eu - muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicola. Iar Catalin Bia a lucrat la drumuri forestiere, dupa cate ştiu eu. Şi am lucrat timp de doi ani, pana la 1 octombrie 1989, cand, la cerere, am fost reinmatriculaţi.
In 1987, cu toate riscurile, dvs., trei studenţi, aţi protestat: "Muncitorii nu trebuie sa moara!". Dupa 1990 insa, muncitorii au redevenit victime fara solidaritate din partea intelectualilor. Traiesc un al doilea pericol de moarte, aş zice...
Absolut! Li se intampla o a doua moarte acum. In anul 1990, noi ar fi trebuit sa facem nişte reforme radicale in economia romaneasca. Or, toţi premierii au promis ca vor veni cu nişte reforme necesare, dar nu le-au facut din considerente populiste. Ca sa nu-şi piarda susţinerea electorala. Victime ale incompetenţei clasei politice romaneşti sunt şi muncitorii de la Steagul Roşu. De doua ori victime - ale clasei politice de dinainte de 1989, dar şi ale celei de-acum.

CONFORMISMUL UNIVERSITARILOR
In 1987, rectorul Universitaţii Braşov, conf. univ. dr Filofteia Negruţiu, a semnat ordinul de exmatriculare a celor trei studenţi de la Facultatea
de Silvicultura, care s-au solidarizat cu muncitorii. Dupa 20 de ani rememoreaza cele intamplate astfel:
"Dupa ce am fost anunţata ca cei trei studenţi sunt pe scarile cantinei studenţeşti, am ajuns acolo, dar intre timp ei fusesera ridicaţi. A fost prezent acolo domnul prorector Dogaru, care era responsabil cu activitatea studenţilor. A trebuit sa anunţam Ministerul Invaţamantului şi a doua zi a venit la Braşov adjuncta ministrului, doamna Viorica Nicolau, care a zis ca ce-au facut cei trei studenţi nu este compatibil cu viaţa de student şi ca urmeaza sa fie exmatriculaţi. Decanul Facultaţii de Silvicultura, profesorul Victor Stanescu, a facut propunerea ordinului de exmatriculare. Am semnat. Nu se putea pune problema sa refuz semnarea acestuia. M-ar fi destituit imediat şi poate ca ma condamnau şi pe mine.
Am aflat ca Bia, care era fiu de cadru didactic universitar, a fost vazut de studenţii noştri sapand şanţuri pentru poziţionarea firelor de telefonie. De cate ori m-am dus la minister am cautat-o pe doamna Viorica Nicolau şi i-am cerut reinmatricularea studenţilor noştri. Doamna Nicolau mi-a spus sa fac revenire la ordinul de exmatriculare şi şi-a asumat rolul de a-l convinge pe ministrul Invaţamantului de atunci, Teoreanu, sa accepte. Au fost reinmatriculaţi in septembrie 1989.
S-au facut presiuni mari pentru exmatricularea studenţilor şi de la Comitetul Judeţean de Partid, direct prin doamna Cebuc, secretara cu propaganda. M-a şi muştruluit ca n-am grija de studenţi.
Decizia de exmatriculare a fost luata fara consultarea Consiliului Profesoral sau a Biroului Senatului. Aşa ni s-a impus. Din partea Securitaţii a fost un ofiţer superior de la Bucureşti, nu-i mai ţin minte numele, care a cerut sa fiu destituita. Dar n-a fost sa fie aşa.
Mi-a fost greu sa iau decizia de excludere, pentru ca erau studenţi fruntaşi.
La 23 noiembrie a fost convocata o şedinţa de catre Decanatul Facultaţii de Silvicultura, unde au fost aduşi cei trei studenţi. Au fost prezenţi decanul facultaţii, domnul Victor Stanescu, doamna Viorica Nicolau, secretarul de partid al facultaţii, domnul Leahu şi alţii. Eu n-am participat. Ma gandesc ca poate aş fi intervenit, dar nu ştiu daca aş fi facut-o, pentru ca eram şi membra a Marii Adunari Naţionale.
A mai fost inca un grup de studenţi seralişti din Zarneşti, care a avut de suferit. Mi-aduc aminte ca am fost sunata intr-o dimineaţa de conferenţiarul Gatej, care mi-a spus ca pereţii corpului T al Universitaţii erau plini de inscripţii impotriva lui Ceauşescu. Eu i-am spus sa incuie uşile şi sa scrie: "In aceasta zi nu se ţin cursuri. Corpul T este in reparaţii". Am informat Comitetul Judeţean de Partid şi in scurt timp au fost prinşi autorii inscrisurilor. Era inaintea Craciunului, tot in 1987.
Nu-mi aduc aminte de alţi studenţi exmatriculaţi. Nu ţin minte decat numele de Bruma Ioan.
Astazi accept actul studenţilor protestatari. Poate ca şi atunci, in sufletul meu eram de acord cu ei. Erau nemulţumiri mari la nivelul societaţii".

DECLARATIE LA SECURITATE
In ziua arestarii, studentul Catalin Bia a dat urmatoarea declaraţie:
"Subsemnatul, Bia Catalin, student in anul IV la Facultatea de Silvicultura din Braşov, am reşedinţa in complexul studenţesc Memorandumului, camin 1, camera 21, necasatorit, fara antecedente penale, membru ASC, declar urmatoarele:
In dimineaţa zilei de 22.11.1987 am confecţionat in camera de camin un afiş de dimensiunea 50/100 cm,
pe care am scris cu cerneala, folosindu-ma de un creion acoperit cu panza, urmatoarele cuvinte: "Muncitorii arestaţi
nu trebuie sa moara!".
Acest afiş l-am confecţionat din proprie iniţiativa in jurul orelor 12, singur, fara a fi vazut de ceilalţi colegi de camera, care erau plecaţi.
Dupa confecţionarea afişului, in jurul orelor 12:30, am parasit camera şi am mers in faţa cantinei Complexului şi am stat cu el in aşa fel incat sa fiu vazut şi de alte persoane.
Afişul a fost vazut de ceilalţi studenţi, care m-au sfatuit sa-mi vad de treaba, deoarece nu era bine ceea ce fac. Eu nu am ascultat sfaturile lor şi am stat in acel loc pana au venit organele de ordine.
Am procedat in modul aratat mai sus pentru a face cunoscut persoanelor care vedeau afişul ca doream ca muncitorii despre care auzisem ca sunt arestaţi sa nu fie omoraţi sau condamnaţi pentru ce au facut in ziua de 15.11.1987.
Eu nu am discutat nu nimeni ceea ce aveam de gand sa fac.
In legatura cu colegii mei de an Şerban Horia şi Silaghi Lucian, ambii din Oradea, care au fost gasiţi de organele de ordine langa mine, arat ca nu a existat o inţelegere prealabila şi ca ei, dupa ce m-au vazut cu afişul, s-au aşezat langa mine pe o banca.
Arat ca dupa evenimentele de la 15.11.1987 am ascultat discuţii intre studenţi la cursuri şi camin, ocazie cu care s-au comentat cele intamplate, considerandu-se ca nu a fost bine ce s-a intamplat.
Nici eu nu sunt de acord ca au fost distruse bunuri materiale.
Altceva nu mai am de declarat şi semnez nesilit de nimeni".

PUSI "SUB LUPA"
Dupa exmatriculare, studenţii au fost trimişi la "munca de jos" in oraşele natale. Securitatea judeţeana i-a luat imediat "in obiectiv". Din planul de masuri intocmit de Securitatea de la Cluj in dosarul de urmarire informativa (DUI) deschis pentru Catalin Bia - botezat "obiectivul Bazil" - ne putem imagina metodele şi dispozitivele puse in mişcare.
Printre acestea, sub coordonarea lt. col. Eugen Velea, se prevad acţiuni precum:
"In scopul documentarii obiectivului "Bazil", se va solicita fi-larea acestuia pe momente operative: in DUI "Bazil" vom selecţiona surse cu posibilitaţi informative pe langa obiectiv şi membrii sai de familie pentru a obţine date de interes operativ privind acţiunea "Ghimbav 87", intenţiile şi preocuparile prezente ale acestuia şi a familie sale, realizarea unei influenţe pozitive asupra lor. Informatorul "Mircea" din legatura cu lt. maj. Deji Pavel, care este coleg de facultate cu fratele obiectivului şi in relaţie de prietenie cu acesta, va furniza la inceput o nota informativa in legatura cu cei doi pentru a stabili posibilitaţile sale informative, care, in funcţie de rezultatele obţinute, va fi dirijat in mod diversificat pentru a obţine date de interes operativ in legatura cu cazul "Ghimbav 87" şi preocuparile prezente ale lui "Bazil". (Termenul este 5 decembrie 1987, iar responsabilul lt.maj. Deji P.); Lt. col. Lemnaru Emil, care se cunoaşte bine cu tatal celor trei tineri, sa organizeze o intalnire "intamplatoare" cu acesta pe strada, pentru a sonda daca are framantari, daca se confiaza cu problemele pe care le are in familie, ce ganduri in perspectiva are fiul sau eliminat de la Braşov, sa-i atraga in mod subtil atenţia sa fie in permanenţa cu ochii pe el, sa-i analizeze bine anturajul, sa-i pretinda sa nu lipseasca de acasa, mai ales noaptea, şi sa-l fereasca de anturajuri dubioase, daca are proble-me deosebite, sa-l caute pe ofiţer. (Termenul acţiunii de care raspunde Lemnaru este 13 decembrie 1987)"

[Citeste articolul in Jurnalul National]