marți, 26 februarie 2008

Şantierele naţionale

CRISTINA DIAC

Exploatate la maximum de propaganda primilor ani ai “dictaturii proletariatului”, şantierele au fost ulterior asociate cu “obsedantul deceniu”. Brigadieri, muncă voluntară, depăşirea normelor, o ţară nouă, entuziasm. În lipsa unor aparate de măsură, dăruirea miilor de oameni care au lucrat la Bumbeşti-Livezeni sau în Lunca Prutului este, în egală măsură, dificil de probat, ca şi de infirmat.

Însă dincolo de propaganda susţinută de regim la cele mai înalte cote prin presă ori literatură, de pe urma muncii a mii de oameni pe şantierele naţionale ale tineretului au rezultat lucrări de infrastructură utilizate şi astăzi.
Construcţii gigantice. România deceniului cinci copia în toate domeniile modelul patentat în URSS cu două-trei decenii înainte. Primul război mondial şi războiul civil produseseră distrugeri uriaşe în răsărit, iar ambiţiile noilor lideri de la Kremlin erau mari. În timpul primului cincinal sovietic începuse construcţia canalului Baltica-Marea Albă. I-au urmat canalele Moscova-Volga şi Volga-Don. Pretutindeni în imensitatea spaţiului sovietic, “omul nou” se lupta cu natura potrivnică. La începutul anilor ’50, Editura Cartea Rusă oferea pu­bli­cului din România traducerea unor lucrări precum “Epoca construcţiilor gigantice” sau “Pe urmele aplicării experienţei sovietice”. La sfârşitul lunii ianuarie 1948, Comisia Mi­nis­terială pentru Redresare Econo­mică şi Stabilizare Monetară anunţa deschiderea a şase mari şantiere “de interes naţional”, care aveau să funcţioneze alături de altele, mai mici, de interes local. Acestea vizau construcţia a două linii ferate – Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu –, reamenajarea cursului inferior al Prutului şi introducerea astfel în circuitul agricol a 13.000 hectare teren, branşarea oraşului Cluj la reţeaua de gaze, refacerea oraşelor Galaţi şi Bucureşti.
Motivatii pragmatice. Dacă în unele cazuri era vorba despre reconstrucţie, în altele era vorba despre lucrări de infrastructură pornite de la zero: căi fe­rate, drumuri, sisteme de irigaţii, aduc­ţiuni de gaze. Economia Ro­mâniei urma să fie adaptată modelului sovietic, bazat pe centralizare, in­dustrializare, electrificare, coo­pe­rativi­za­rea agriculturii. Toate acestea s-au do­vedit a fi procese mai dificile şi de mai lungă durată decât a fost, bu­nă­oară, cucerirea puterii po­li­tice. Înainte de a trece la trans­pu­ne­­rea lor în practică, au fost necesare o serie de măsuri pregătitoare. Ca să pro­­du­că, industriei îi trebuiau re­sur­se de care România nu ducea lip­să. Absenţa căilor de comunicaţii le făcea însă di­ficil de utilizat. De pildă, cărbunele ex­ploatat în Valea Jiului, atât de tre­buitor diferitelor ramuri industriale. Linia ferată Bumbeşti-Li­ve­zeni urma să scurteze “drumul căr­bunilor” exploataţi în Valea Jiului către viitoarele centre industriale din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Înain­te ca această linie să func­ţio­ne­ze, pentru a transporta, de pildă, cărbunele din Valea Jiului către Cra­iova, singurul traseu disponibil era prin sudul Transilvaniei, tăind apoi în­treaga Muntenie, pentru a ajunge în cele din urmă în Cetetea Bă­niei. Li­nia ferată care lega lo­ca­lităţile Sal­va de Vişeu făcea practic pentru pri­ma dată racordul între Ma­ra­mu­reşul bogat în resurse de cherestea, aramă, sulf, piatră şi restul ţării.

SI DE LEGIONARI, SI DE COMUNISTI
Utilizând munca voluntarilor, statul comunist realiza importante economii bugetului de stat. Metoda fusese folosită şi pe vremea “regimului burghez”, dar nu de stat, ci de formaţiunea de extremă dreapta. Între 1924 şi 1937, legionarii au organizat peste 3.500 de tabere de muncă voluntară, de pe urma cărora au rezultat aproximativ 300 de aşe­ză­minte – catedrale, biserici, schituri. Au fost restaurate mănăstiri, s-au construit cămine, case de adăpost pentru săraci, drumuri de munte, diguri, poduri. Catedrala ortodoxă de la Orăştie, căminul cultural din satul Laz, comuna Săsciori, judeţul Alba, sau mai celebra Casă Verde din Bucureşti (astăzi dispărută) sunt câteva exemple de construcţii ridicate de legionari. Una dintre cele mai faimoase tabere de muncă legionare era la Carmen Sylva (actualul Eforie Nord).