joi, 7 februarie 2008

Cazul Brucan, marturie a distrugerilor de arhive

Paula Chiciuc

Renumele sau de "marginalizat" si "disident" l-a propulsat in decembrie 1989 in primele randuri ale noii puteri.Din aceasta pozitie, Brucan reuseste, intr-un mod inca neelucidat, sa intre in posesia propriului dosar de Securitate. Desi fragmente din acest dosar au fost publicate in presa anilor ’90, acum, Silviu Brucan refuza sa mai comenteze pe tema acestui subiect de mare interes pentru societatea romaneasca.

Silviu Brucan a fost, putem zice, un "obiectiv continuu" al Securitatii Statului. Despre rezultatul relatiei sale cu politia politica - dosarul "Brucan" - fostul "obiectiv" nu mai doreste acum sa fie intrebat. Si totusi povestea furtului si a detinerii ilegale a unui asemenea document - parte a arhivei nationale - trebuie reconstituita. Vom incerca sa prezentam aceasta aventura, care reprezinta unul dintre probabilele numeroase cazuri de sustrageri de documente din arhivele Securitatii. Ca si dosarul "Brucan", alte dosare vor fi fost distruse, vandute sau publicate. Nici un text de lege nu permitea in 1990 accesul la aceste dosare. Dosarul "Brucan" si alte cazuri sunt marturia incontestabila ca arhivele Securitatii, la care ni se promite in 2005 ca vom avea curand acces, nu mai sunt arhivele Securitatii din 1989.
"EMISARUL" SECURITATII? In noiembrie 1987, in urma transmiterii agentiilor de presa BBC si UPI a unei declaratii impotriva regimului Ceausescu, Brucan este pus sub urmarire si i se stabileste domiciliu fortat. In mod suprinzator, tocmai in aceasta perioada de "arest la domiciliu", din ordinul sefului Securitatii (DSS) - generalul Iulian Vlad - lui Silviu Brucan i se elibereaza un pasaport. In 1988, un asemenea act era un privilegiu de care beneficiau doar cei fideli regimului sau cei care lucrau cu si in interesul Securitatii. Cum se poate ca, in plina teroare comunista, unui vechi om cu functii al regimului comunist roman sa i se permita intalnirea cu ambasadorii tarilor "imperialiste", ca SUA si Marea Britanie? - este o alta intrebare fara raspuns cert.
SCRISOAREA PIERDUTA. Urmatoarea miscare intreprinsa de Brucan a fost remiterea in martie 1989 catre agentiile de presa straine a celebrei "Scrisori a celor sase", indreptata impotriva politicii promovate de Nicolae Ceausescu. Consecinta imediata a aparitiei scrisorii - anchetarea semnatarilor ei de catre Securitate si stabilirea domiciliului fortat: Silviu Brucan a fost mutat in Cartierul Damaroaia. A ramas in vizorul politiei politice ca obiectiv "Sergiu" pana in momentul evenimentelor din decembrie 1989.
MISIUNE INDEPLINITA. Primul loc in care soseste Brucan dupa fuga Ceausestilor este sediul Televiziunii. Acolo s-a reintalnit cu personaje-cheie ca Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru, Mircea Dinescu si Ion Caramitru. Impreuna cu ei a fondat FSN, al carui membru marcant a devenit. Fara prea multe explicatii insa, la 4 februarie 1990, Brucan hotaraste sa se retraga din conducerea FSN-ului, motivandu-si gestul prin aceea ca "isi considera misiunea indeplinita". In continuare insa, Brucan da certe dovezi de permanentizare in politica romaneasca, in rolul de "profet" al ei.
FARA COMENTARII. Dorind sa aflam cum au depins arhivele fostei Securitatii si de el, l-am contactat telefonic pe Silviu Brucan. Inainte de a-mi termina fraza, interlocutorul a declarat ca nu este interesat de subiect. Si totusi el a avut de-a lungul timpului comentarii si luari de pozitie pe tema in discutie. Iata-le pe cele mai interesante si totodata naucitoare, deoarece confirma teza conform careia o parte din arhiva Securitatii a fost distrusa.
VERSIUNEA BRUCAN. Atat in cartea sa de memorii, cat si intr-un interviu din 2002 acordat revistei "22", Brucan povesteste "epopeea" dobandirii celor sase volume din dosarul sau: "In ziua de 12 ianuarie 1990, un numar de ofiteri de Securitate au scos arhivele secrete in curtea din Calea Rahovei, le-au asezat ca un stog de fan si le-au dat foc. Dar flacara a fost asa de inalta, incat un general care privea pe fereastra s-a alarmat si le-a dat ordin sa stinga imediat focul, sa incarce arhivele intr-un camion si sa le duca la Fabrica Scaeni de pe langa Ploiesti pentru a le topi. Dar camionul a ajuns seara tarziu, cand fabrica nu mai lucra, si atunci au descarcat arhivele si le-au adapostit intr-un depozit cu gandul de a le topi in ziua urmatoare. Pe la miezul noptii, unuia dintre muncitori, care observase intreaga scena si care avea cazier de spargator, nu i-a fost greu sa deschida lacatul si sa patrunda in depozit; cu o lanterna a inceput sa lumineze si, din fericire, primul dosar pe care l-a observat purta numele "Brucan" (…) A strans cele sase dosare care aveau acest nume pe el. A doua zi dimineata le-a bagat in portbagaj si a venit cu masina la Bucuresti, direct la Palatul Victoria, i-a spus ofiterului de garda ca vrea sa ma vada si de ce." (Silviu Brucan, "Generatia irosita", 1992). La prima lectura a unei asemenea povesti rezulta cateva intrebari firesti: De unde a aflat Brucan de focul din Calea Rahovei? Cine era generalul care a dat ordin ca arhivele sa fie incarcate si duse la topit? De ce a trebuit sa fie topite? De ce a fost ales Scaieniul? Cine a fost acel muncitor zelos care a descoperit dosarul "Brucan" la lumina unei lanterne? Si, mai ales, de ce Silviu Brucan, membru de vaza al CFSN nu s-a sesizat si nu a luat masuri pentru a impiedica distrugerea ilegala a unor asemenea pretioase documente? Nici una dintre aceste intrebari nu pare a-l fi tulburat pe Brucan cand si-a incropit aventura.
DOSARUL, POSIBIL OBIECT DE SANTAJ. Punand mana pe dosarul sau si gasind in acesta resursa intariririi imaginii sale de victima a regimului, Brucan l-a aruncat in 1991 pe piata presei "libere", publicandu-l fragmentar. "Episoadele", convenabile timpului nou, aratau cum a fost urmarit si ce masuri s-au luat impotriva lui. Nimic insa despre vremea cand fusese urmarit ca "masura de paza si protectie", ca om "scump" regimului. O alta parte a dosarului, dupa cum Brucan insusi declara pentru revista "22" in interviul amintit, a distrus-o: "Am facut niste descoperiri foarte dureroase in aceste dosare, anume ca prieteni buni si apropiati dadusera informatii despre mine. (…) Nu stiu daca am facut bine, insa eu pe astea le-am distrus. Era vorba de niste oameni cu pozitie morala si intelectuala foarte inalta si am apreciat la vremea aceea ca nu e bine sa-i dau in gat". Astfel, Brucan spune lucrurilor pe nume: a dobandit ilegal un document arhivistic, l-a publicat dupa bunul lui plac si a protejat niste indivizi care probabil si acum se mai afla in structurile de varf ale Romaniei.
"PROFETII DESPRE TRECUT". Haosul creat de tumultuosul decembrie 1989 le-a permis multora dintre cei de la putere sa dispuna dupa bunul plac de soarta dosarelor. Brucan este unul dintre ei. Referitor la acest subiect, Silviu Brucan a facut "stupidului" popor roman niste interesante "profetii despre trecut". Ne-a avertizat sa nu ne facem iluzii ca dosarele disparute ar putea fi reconstituite pe baza microfilmelor. Conform "profetiilor" sale, microfilmele dosarelor disparute au fost si ele distruse.

CINE SPUNE ADEVARUL?
Cercetatorul Mihai Pelin introduce o piesa noua in cazul Brucan: "In privinta lui Brucan, parerea mea e ca dosarul i l-a dat un lucrator al Securitatii, Gheorghe Diaconescu, care il avea in supraveghere pe Brucan si care atunci cand s-au schimbat vremurile i l-a dat lui Brucan, ca sa se puna bine cu el". In plus, Pelin confirma faptul ca, desi alti posesori ai dosarelor s-au multumit numai cu copii ale acestora, "la Brucan e vorba de original". Despre lt. col. Diaconescu, istoricul Marius Oprea afirma ca a facut cariera in SRI, devenind chiar adjunctul lui Virgil Magureanu. Dar a fost indepartat din SRI, acuzat de detinere ilegala a unor documente ale fostei Securitatii, de alcoolism si insusirea unor fonduri valutare ale serviciului.