joi, 7 februarie 2008

Dej şi Ceauşescu – coafaţi la Armată

Ilarion Ţiu

În 1989, arhivele CC al PCR au fost preluate de Armată, unde au stat fără posibilitate de acces până în 1995. Din 1995 a început trasferul unor fonduri către Arhivele Naţionale. Nici acum preluarea acestora nu este completă.

La 15 ani de la „arestarea“ arhivelor comunismului de Armată, gen. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării între 1991-1994, dezvăluie pentru Jurnalul Naţional modalitatea în care documentele fostului partid comunist au fost administrate de către militari. Ex-ministrul admite faptul că aceste arhive au fost „periate“.
Jurnalul Naţional: În ce perioadă aţi fost ministru al Apărării Naţionale?
Gen. (r) Nicolae Spiroiu: Am fost ministru a Apărării în perioada aprilie 1991 – martie 1994, trei ani în trei guverne: Petre Roman, Stolojan, Văcăroiu.
J.N. Care era situaţia gestionării arhivelor CC al PCR în momentul când dumneavostră aţi preluat conducerea ministerului Apărării Naţionale?
N.S. În momentul când am preluat conducerea ministerului, în aprilie 1991, arhivele CC al PCR se aflau la Piteşti, în mai multe camere la Depozitul de Arhivă al Armatei din Trivale. Ştiam că ele au fost transportate acolo imediat după 22 decembrie 1989, în perioada în care la Comitetul Central se aflau încă revoluţionarii şi unde s-a apreciat că este pericolul ca aceste arhive să se degradeze, să fie înstrăinate, distruse, mă rog, descompletate. Atunci Consiliul Frontului Salvării Naţionale a luat măsura ca ele să fie scoase de acolo şi transportae la Armată, la Ministerul Apărării, deoarece în mod normal ele ar fi trebuit să ajungă la Arhivele Statului, fiind parte din Arhivele Statului. Numai că Arhivele Statului la vremea respectivă aparţineau de Ministerul de Interne, deci de Securitate, care pe undeva nu mai era funcţională în perioada aceea. Nefiind funcţională s-a dat ordin ministerului Apărării Naţionale să le preia şi să le transporte.
J.N. Astăzi însă nimeni dintre cei care mai trăiesc nu-şi asumă responsabilitatea de a fi decis preluarea arhivelor de către Armată. Şi nici din partea Armatei nu-şi asumă cineva răspunderea de a le fi preluat.
N.S. Bineînţeles că nu era nimeni la Arhive dintre administratori. Ele au fost luate în condiţii specifice revoluţiei, deci încărcate cu grijă în camioane, cu prelată, cu protecţie, nu s-a pierdut nici un document din câte ştiu, din câte mi s-a raportat când am devenit ministru. Au fost depozitate în condiţii de siguranţă, dar repet, fără un inventar, fără o preluare pe baza unui proces verbal, fără nici un fel de document. Deci au fost preluate în condiţiile specifice momentului revoluţionar de atunci, din câte ştiu eu la câteva zile după 22 decembrie. A continuat probabil şi în luna ianuarie, în primele zile ale lunii ianuarie. Ce s-a reuşit să se facă chiar de către predecesorul meu, domnul general Stănculescu, la Arhivele de la Piteşti s-a asigurat securitatea acestei arhive. Deci nu s-au sustras documente. Chiar în cei trei ani cât am fost eu ministru n-a apărut în presă, aşa cum s-a întâmplat cu alte arhive, nici un fel de documente din acea arhivă, deci s-a asigurat securitatea. În plus, au început pregătirile pentru ca arhiva să fie predată.
J.N. Între timp au apărut colecţii de documente publicate de anumiţi istorici, cu statut special însă. Puteţi să ne relataţi modalitatea în care s-a făcut, începând cu anul 1995, transferul arhivelor de la Piteşti către Arhivele Naţionale?
N.S. Pot să vă redau cum a început acest lucru. M-a preocupat această chestiune când eram ministru deoarece apăreau în presă tot felul de afirmaţii referitoare de maniera că Armata deţine această arhivă şi nu vrea s-o dea ş.a.m.d. Ministerul Apărării Naţionale a preluat arhiva aşa cum găseşti un portofel pe stradă. Când îl dai la poliţie faci un inventar. Deci a început în primul rând inventarierea arhivei preluate. Unele dosare fuseseră distruse, descompletate, în procesul acela care spuneam eu, în situaţia aceea de revoluţie. A urmat reasamblarea documentelor, clasificarea lor, numerotarea, inventarierea, o operaţie foarte laborioasă. Depozitul de arhivă de la Piteşti era un depozit în care activitatea arhivistică nu solicita mai mult de cinci, şase angajaţi, cu comandantul depozitului cu tot. În aceste condiţii, chiar generalul Stănculescu a suplimentat ştatul de organizare şi cred că şi eu ca ministru. Cred că am ajuns acolo până la vreo 60 de angajaţi. Dar toţi verificaţi, oameni serioşi, care au lucrat la clasificarea şi punerea fondului documentar spre a fi predat acolo unde se va dispune de către organele abilitate.
J.N. Totuşi, cei de la Arhivele Naţionale spun că au preluat în 1995 Arhiva CC al PCR fără nici un fel de evidenţă, la metru liniar. De asemenea, aceştia afirmă că preluarea fondurilor nu s-a făcut integral nici acum. Spuneaţi că personalul Arhivelor de la Piteşti a operat inventarierea documentelor. Puteţi să relataţi pe ce criterii s-a făcut inventarierea, a existat o selecţionare a documentelor?
N.S. Totul se făcea sub îndrumarea secţiei Arhivelor Militare din Marele Stat Major care avea specialişti care au dat îndrumarea necesară pentru ca arhiva să fie repusă în ordine ca să poată fi predată. Ceea ce pot să vă spun este că s-a asigurat siguranţa, n-au existat documente care să apară în presă, să fie luate, să fie sustrase de nici un fel. Toate au fost foarte bine administrate. Numai că procesul a fost îndelungat şi mai ales, din câte ştiu eu, în perioada cât am fost eu ministru încă n-am început, deşi am insistat ca noi să începem să predăm această arhivă. Era şi o parte militară, pentru că exista secţia pentru probleme militare, de justiţie, apărare a Comitetului Central. Unele din aceste documente chiar priveau relaţiile militare: Tratatul de la Varşovia, aşa-zisul Comitet Politic Consultativ al statelor membre a Tratatului de la Varşovia, deci exista şi o componentă cu caracter militar care ar fi putut intra în arhivele militare. Ce pot să vă spun este că în perioada în care am fost eu ministru, până în 1994, încă nu se luase o decizie privind cine să preia această arhivă. Am auzit, şi subliniez – am auzit, nu am date, că ar fi fost o decizie a Parlamentului, a Preşedenţiei, a unui guvern, nu ştiu care guvern, probabil pe timpul CDR-ului, sau poate înainte de a fi guvernarea CDR, când s-a dispus ca această arhivă să fie predată pe nişte compartimente. Adică o parte din arhiva asta care ţine de relaţii externe, dacă nu mă înşel, să fie dată la ministerul de Externe, dar sunt supoziţii, alta să fie dată la Arhivele Statului. Deci înţeleg că s-a dispus ca această arhivă să fie predată în funcţie de tematica documentelor.
J.N. Din experienţa dumneavostră de militar cunoaşteţi în ce măsură Armata a gestionat arhivele fostei Securităţi până la înfiinţarea SRI?
N.S. Niciodată Armata nu a administrat arhiva Securităţii.

LAPSUS VOIT?
Deşi acum gen. (r) Nicolae Spiroiu declară că Armata nu a gestionat în nici un moment arhivele Securităţii, în aprilie 1992, în calitate de ministru al Apărării recunoştea: „Situaţia Arhivelor preluate de MapN în decembrie 1989 şi ianuarie 1990 de la fosta Securitate din dispoziţia conducerii Consiliului Frontului Salvării Naţionale: De la Departamentul Securităţii Statului au fost preluate o parte a Dosarelor de la Direcţia a V-a, fosta Direcţie de Pază şi Protecţie a familiei Ceauşescu; De la Ministerul de Interne, MApN a preluat toate arhivele Ministerului de Interne, inclusiv arhivele Departamentului Securităţii Statului începând cu data de 23 dec. 1989. (...) Au fost preluate peste 100.000 de dosare care au fost predate Arhivelor Statului“.
În conferinţa de presă, gen. Spiroiu a făcut o informare şi despre documentele CC al PCR care au fost preluate de Armată: „De la fostul CC al PCR au fost recuperate documentele şi arhivele Secţiei de Propagandă, Secţiei de Gospodărie, Secţiei Militare, Secţiei de Justiţie, Secţiei de Relaţii Externe, Secţiei de Scrisori şi audienţe, Arhiva Istorică“.