joi, 7 februarie 2008

In Arhiva Securitatii au ramas documentele inofensive

Lavinia Betea

Prof. univ. dr. Cristian Troncota este decanul Facultatii de Informatii din cadrul Academiei Nationale de Informatii. Din 1984 si pana in 1994 a fost cercetator in arhiva Ministerului de Interne din care facea parte si arhiva Securitatii. A lucrat in aceasta arhiva pana in 1994. S-a aflat in arhiva fostei Securitati inclusiv in perioada in care aceasta a trecut la Ministerul Apararii Nationale (30 decembrie 1989-28 martie 1990). Prin urmare, un specialist avizat asupra documentelor existente in arhivele Securitatii in 1989 si asupra celor care ne-au mai ramas.
Totodata Cristian Troncota este considerat specialist in istoria serviciilor speciale romanesti. Dintre cele mai cunoscute carti ale sale amintim: “Eugen Cristescu – Asul serviciilor secrete”; “Mihail Moruzov şi frontul secret”; “Glorie şi tragedii. Din istoria serviciului de informatii şi contrainformatii român pe frontul de Est”; “Istoria serviciilor secrete romanesti de la Cuza la Ceauşescu”; “Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989”.


Jurnalul National: Din decembrie 1989 şi până la jumătatea lui 1991 nu există o lege a siguranţei naţionale. Până în 1996 nu există legea arhivelor. Iata o situatie anormala sub incidenta careia s-au aflat toate arhivele. In viata publica romaneasca se vorbeste însa exclusiv de arhiva fostei Securitati. Un discurs decontextualizat de vreme ce nu sunt evaluate pierderile înregistrate de aceasta în perioada 1989-1996. Din experienta muncii in chiar aceasta arhiva, ce ştiti ca s-a pierdut?
Cristian Troncota: Cele mai mari pierderi le-a înregistrat arhiva în timpul evenimentelor din 1989. A fost distrusă în întregime arhiva Securităţii din Sibiu. Acolo au fost şi două decese din partea lucrătorilor: un ofiţer care era şeful arhivei, locotenent-colonelul Chira şi un subofiţer. S-a tras cu proiectile de armată, din partea Inspectoratului de Miliţie care se afla vizavi. Unul dintre proiectile a nimerit în depozitul de arhivă şi a ars întreaga arhivă: dosare personale ale informatorilor, fondul penal şi documentar şi un fond de corespondenţă neoperabil. În afară de cele petrecute la Sibiu, multe documente, în cifre de zeci de mii de dosare de urmărire informative şi dosare personale ale agenţilor, au fost distruse. Sustrageri şi distrugeri au avut loc la Inspectoratul de Securitate din Constanţa. Arhiva a fost preluată de comandamentul Marinei şi au fost preluate cu sigiliu. După reînfiinţarea SRI-ului, ele au fost readuse în depozit. Dar unele cutii erau desigilate. Şi, la fel, din unele dosare lipseau file. Evident predarea nu s-a mai făcut pe bază de proces-verbal. Au venit, le-au adus acolo desigilate şi aşa au rămas. A fost o chestiune cam ciudată acolo. Şi la Braşov au fost ridicate documente din arhive de către Armată dar au fost redate înapoi după reânfiinţarea SRI-ului.
La nivelul tuturor judeţelor bănuiesc că s-a întâmplat acelaşi lucru…
Nu în toate judeţele. Foarte multe sustrageri au avut loc la Timişoara şi Cluj. Repet că au fost sustrageri nu distrugeri.
Au putut fi recuperate?
Nu.
Şi atunci nu distrugere este?
Nu fusesera arse de ofiţeri precum cele despre care vorbeam anterior. Atunci când ofiţerii au distrus documente, au făcut-o cu procese verbale. In funcţie de criteriile pe care le-au considerat atunci, sub presiunea evenimentelor ofiterii au distrus o parte din documente. Acest lucru nu s-a făcut, bineînţeles, generalizat. Dar în Bucureşti, la marile unităţi centrale au fost distrugeri masive de documente.
La ce unităţi vă referiţi?
În primul rând la fosta Securitate a municipiului Bucureşti (S.M.B.), care a distrus o mare cantitate de dosare, aflate în lucru. Mi-e greu să fac precizări de nume dar cam tot ceea ce era important atunci pentru S.M.B, care monitoriza problemele acestea de disidenţă din Bucureşti şi care erau în contact direct cu grupurile care s-au afirmat ulterior.
Sa inteleg ca ofiterii care le-au distrus incercau, în primul rînd, sa se autoprotejeze în fata noii puteri?
Sigur.
Exista o evidenta a informatorilor din judete la nivelul arhivei centrale a Securitatii?
În cartoteca documentară centrală se aflau fişe de evidenţe pentru toate persoanele care fuseseră în baza de lucru. Adică erau urmărite prin dosare de urmărire informativă şi la nivel central, şi la judeţe. Judeţele, în momentul în care deschideau un astfel de dosar, aveau cartoteca locală proprie, în care introduceau cu fişe şi o dublură o trimiteau la CID. La CID se afla centralizat toată evidenţa de securitate din România. Erau multe dosare în evidenţă, chiar şi pentru persoanele care refuzaseră colaborarea cu organele de securitate. Am întrebat şi eu care este filozofia acestei chestiuni. Ofiţerii cu mai multă experienţă spuneau că îi ajută foarte mult ca să nu mai piardă timp pentru investigaţii.
Dar informatorii care fusesera si membri de partid, se regasesc in cartoteca?
Ordinul 1050 şi regulamentul de aplicare a lui spuneau aşa: “unui membru de partid nu i se face dosar personal”. Dacă fusese informator şi ulterior devenea membru de partid, atunci dosarul i se scotea din evidenţă locală si centrală. Chiar dacă o persoană fusese informator si încetase colaborarea cu organul de securitate, dosarul fiindu-i clasat în arhivă, când devenea membru de partid, dosarul era scos din evidenţă.
Cei mai valorosi colaborari si profitori ai Securitatii din anii 80 erau, fara indoiala, membri de partid. Niciodată nu vom şti identitatea acelora care au făcut poliţie politică?
Încă o precizare. Se trece uşor cu vederea peste prevederile referitoare la dosarele personale ale informatorilor. Dacă acestia decedau, pe baza certificatului de deces, peste unul sau doi ani dosarul lor se distrugea. Nici pe aceştia nu-i vom cunoaşte vreodata pentru că totul se făcea strict şi riguros. Si-acum, haideti să facem un calcul sa vedem ce mai ramane dintre cei pe care-i cunoastem! Dupa ce scoatem fostii membri de partid, dupa ce scadem informatorii din anii 50 decedati… Cati mai sunt? Puţini iar unii foarte bătrâni…
In presa se lanseaza afirmatia că întreaga arhivă a Securităţii poate fi reconstituita cu ajutorul microfilmelor.
Nu se microfilmau toate documentele. Spre exemplu dosarele de problemă nu s-au microifilmat. Acestea sunt dosarele legate de problema cultelor religioase, sectelor, disidenţilor. Ele erau active chiar şi în momentul în care se închidea problema.
Ce altceva nu s-a microfilmat?
Fondul Documentar nu era nimic microfilmat din el până în 1989. Acesta conţinea documentele SSI-ului (Siguranţa, Secţia a II- a a Marelui Stat Major) şi tot ceea ce era în judeţe. Judeţele erau obligate să dea aceste fonduri depozitului central.
S-o luam altfel. Pare mai productiva intrebarea: ce s-a microfilmat ?
Erau microfilmate dosarele personale, de la fondul reţea, din unităţile centrale şi teritoriale. Din teritoriu microfilmele erau trimise în Bucureşti.
Nu cumva vom regasi acolo si membrii de partid care fusesera informatori?
Nu. Atât dosarele cât şi microfilmele acestora erau distruse în momentul în care deveneau membri de partid.
Se pare ca dv. confirmati opinia că nici jumătate de arhivă nu a fost microfilmată…
Au mai fost microfilmate dosarele penale, dar în mod selectiv. In cele mai multe cazuri se microfilma doar sentinţa şi documentele care probau sentinţa.
In legatura cu aceste dosare, imi amintesc “dosarul Patrasacanu” cu cele 204 volume ale sale. In 1968, cand Alexandru Draghici este criticat de tovarasii sai de partid pentru cele intamplate, acesta are urmatoarea replica referitoare la meritele sale de ministru de Interne in perioada 1952-1968: “Acuma spuneti ca Draghici n-a fost un bun ministru de Interne. Dar cine a adus laserul, cine a adus porumbul hibrid in tara?”. Nimeni nu-l contrazice in aceste merite care privesc furtul de tehnologie. De altfel, pentru o perioada mai tarzie, generalul Pacepa pe acestea le prezinta ca principala misiune a Securitatii. Se regasesc asemenea actiuni in arhivele Securitatii?
Acestea erau de competenţa organelor de spionaj. Este o notă proastă pentru serviciul de spionaj să se ocupe de aşa ceva. Nu e treaba spionajului să te duci noaptea într-un lan experimental, să furi nişte seminţe puse de cercetători. Faceau tot felul de lucruri. Cum ar fi diplomele de doctor pe care le luau de la universităţile americane şi le trimiteau în România ca studii de importanţă.
Acestea si toate celelalte prezentate in “regimul Ceauşescu” ca dovezi de “înalt patriotism”…
Dar nu vom regasi aceste lucruri în arhivele despre care am vorbit până acum. Nu a existat niciodată o arhivă centralizată a Securităţii. Bunaoara, Direcţia I care era poliţia politică şi care în ultimii ani a fost condusă de colonelul Raţiu. El a fost singurul şef de unitate care n-a păţit nimic. Dupa 1989 n-a fost nici interogat, nici târât prin procese. Acestă direcţie avea cele mai puţine dosare, ei monitorizând toate problemele de disidenţă politică pe întreaga ţară. Ei nu clasau, nu finalizau niciodată mai mult de 30-32 de dosare. Aveau puţine dosare de lucru finalizate. Eu vă spun exact, pentru că am lucrat la arhivă, într-un birou de cercetare, unde făceam studii pe aceste clasări şi ţin bine minte că Direcţia I avea cele mai puţine clasări, împreună cu Direcţia a V-a. Direcţia de pază a lui Ceauşescu şi a demnitarilor avea şi o structură informativă. Aveau însa puţine clasări, adică documente de urmărire informativă sau mape de verificat asupra unor persoane suspecte. Şi acelea se finalizau la termen. Un dosar de urmărure informativă nu putea să dureze mai mult de un an. Trebuie raspuns la întrebarile: e suspect, e infractor sau nu e infractor. Trebuia luată o decizie. Dacă era o problemă mai complicată, dosarul putea fi prelungit până la doi ani. La sfârşit trebuia să se dea o rezoluţie. Dacă avea o oarecare semnificaţie, se clasau în arhive. Celelalte, fără nici o semnificaţie, erau clasate cu scoatere din evidenţă şi erau lasate în acel fond corespondenţă, care anual se distrugea.
Prin urmare de la aceste unitati au intrat foarte putine documente in ceea ce noi numim acum Arhiva Securitatii…
Unităţile speciale ca informaţiile externe sau 0544 (Direcţia de spionaj), aveau arhive separate. Unitatea 110 specializată pe spaţiul sovietic a avut arhivă separată., ea nu se regăseşte deloc în arhiva centrală.
Unde sunt acum documentele lor de dinainte de 1989?
La unităţile care au reluat problematica…Unitatea 110, 195 era, de asemenea, o Direcţie specială, pentru protecţia ofiţerilor de informaţii din exterior. Exista şi o structură specializată pentru protecţia ofiţerilor de informaţii din interior, cu o arhivă separată.
Nici acelea nu se regăsesc în arhivele Securităţii?
În depozitul central nu există.
Cat vom cunoaste despre implicarea Securitatii in comertul cu arme, bunaoara?
Documente de felul acesta nici nu se află în arhive.
Nici ce-au însemnat conturile Securităţii?
Nu. Cel puţin depozitul central al SRI pe care l-a moştenit de la fostele organe de Securitate nu aveau aşa ceva.
Nu vom şti niciodată în ce măsură Securitatea a fost implicată în politica externă a lui Ceauşescu?
Securitatea per ansamblu, înseamnă şi Direcţia de Informaţii Externe, Unitatea 110 Anti – KGB, ş.a.m.d.; mai erau şi unităţi speciale cum ar fi ,Dunărea” care reprezenta acele ,,rezidenturi acoperite”. Nu exista în arhiva centrala dosare despre aceste ,,rezidenturi acoperite”. Cei din interior nu lucrau cu aşa ceva, numai exteriorul lucra cu ele.
Raspunsurile dv. taie elanul celor care asteapta “scandal” si “dezvaluiri”. Despre actiunile de lichidare ale ofiterilor de securitate care au dezertat se gaseste ceva?
Generalul Pleşiţă a mărturisit ca cel puţin pe timpul cât a condus Direcţia de Informaţii Externe, dupa modelul sovietic, exista o structură care se ocupa de acţiuni de lichidări. A desfiinţat-o la nivelul anilor ’80, adică a reprofilat-o pe acţiuni antiteroriste în exterior. Dar a mai păstrat o structură pentru dezertorii din Securitate, pentru că la nivelul anilor ’80, ei au început să se înmulţescă.
Aşa spune el?
Da, aşa spune şi avem toate motivele să credem că are dreptate.
Dar vorba zboara. Scrisul este?
În mod logic ar trebui să se afle în arhiva SIE. Dar documentele ei nu sunt în depozitul despre care am vorbit. Nu vom gasi insa nicaieri inscrisuri despre ceea ce se numeste in limbajul serviciilor speciale “actiuni umede”. O crima reusita nu lasa in urma documente.
Haideţi să recapitulăm. Au fost distruse prin metodologie de lucru dosarele informatorilor care au decedat, nu s-au facut dosare pentru informatoriii membri de partid ori s-au distrus la primirea in partid, in Arhiva Securitatii nu se regasesc deloc arhivele unor directii, alte directii centrale si judetene au distrus sau sustras, integral sau partial, documentele cele mai importante, periodic erau distruse materialele provenite din supravegherea tehnica atât a demnitarilor de partid cat şi a disidentilor…. Nu vi se pare ca despre Arhiva Securitatii de-acum se vorbeste…degeaba?
Arhiva pe care o deţine SRI este dintre cele mai inofensive.
În concluzie, documentele ei puteau fi puse în circuit încă din 1990?
Fără nici un fel de probleme. Trebuiau doar triate cele de la Fondul Documentar care au o valoare deosebită.
Ce anume din acestea cade sub incidenta sigurantei nationale?
Doar dosarele informatorilor străini, de altă cetăţenie. Măsura de a nu se mai clasa a fost luată destul de târziu, la 1984-1985. Până atunci aceste dosare ale unor foşti studenţi, doctoranzi, tineri recrutaţi. se clasau. Când plecau, li se clasa dosarul. Ei puteau să revină ulterior, chiar în calitate de miniştri. Instituţia care a moştenit această arhivă are responsabilitate faţă de asemenea persoane. A doua categorie era cea a străinilor care au fost urmăriţi de organele de contraspionaj sau brigada antiteroristă. Aceştia aveau structuri informative, lucrau şi ca agentură, care era evident din rândul străinilor. Aceste documente ale unităţii speciale, în întregimea lor, sunt de interes pentru actuala problemă antiteroristă şi sigur ele nu sunt într-un loc anume. Ele erau plasate alături de celelalte, amestecate cu cele de poliţie politică. Iată de ce trebuie să se facă acestă triere clară a arhivei, luat dosar cu dosar, studiat, văzut ce este acolo şi să se ia o hotărâre. Asta a făcut comisia comună SRI şi CNSAS - o treabă care eu mă mir că s-a terminat aşa de repede. Au făcut o muncă fantastică.
Si-atunci de ce această tergiversare de 15 ani?
Mi-e foarte greu să înţeleg de ce nu a existat voinţă poitică de la început… La cererea unor cercetatori a existat acces, în interes ştiinţific, in Arhiva Securitatii, începând cu 1990. Se organizase o sala de studiu pentru aceste documente care nu puneau probleme de securitate. Acuma nu mai e chiar atât de uşor să ai acces la ele. E mai greu ca la început.

“DISIDENTUL”
Microfilmarea documentelor a început în 1968 in contextul evenimentelor de la Praga. Memorialiştii din rândul foştilor ofiţeri de Securitate cehi au introdus în circuit informaţia că acei colegi ai lor care aveau date cu privire la agentura sovietică în Cehoslovacia au fost împuşcaţi de către sovietici.
“De aici au venit aceste măsuri de protecţie in Romania, declara Cristian Troncota. În caz de necesitate, organizaţiile de securitate trebuiau să distrugă dosarele de securitate mai importante; cele care priveau spaţiul sovietic. Periodic, un asemenea pericol era analizat. În virtutea acelui plan s-au distrus dosarele operative care erau în lucru, de importanţă mare. În presa noastră post-decembristă, s-a vorbit mult despre un dosar numit ,,Disident”, care a fost văzut de revoluţionari şi ulterior nu s-a mai ştiut de el.”

PRELEGERILE LUI NOICA
“Arhiva Securitatii a început cu 1952. În volumele ei se clasau şi materialele obţinute prin interceptări telefonice. Inclusiv acelea care ţineau de paza şi protecţia demnitarilor. După cinci ani, considerând că informaţia de acolo nu prezintă interes, erau distruse.
În aprilie 1989, ţin minte, am selectat dosare de tehnică ale lui Noica, care se aflau la Sibiu. Ele urmau să vină în Fondul Documentar. Erau nişte prelegeri fulminante, în anturajul pe care îl avea Noica, dar au fost distruse în timpul evenimentelor de la Sibiu. Mă doare sufletul pentru ele pentru că nici dosarele de tehnică nu se microfilmau”.

“SCUTUL ŞI SPADA PARTIDULUI”
“In perioada 1948-1964, Securitatea era. o instituţie făcută după model sovietic cu consilieri sovietici. Problema este că nu au avut eficienţa sovietică, din punctul strict de vedere a ceea ce numim informaţii şi contrainformaţii. Cu excepţia unor rare cazuri nu au fost “succese”. Un succes a fost considerat rapirea de la ambasada Elveţiei, din Berna, în 1958, a lui Beldeanu. Care a fost adus în România şi judecat de Tribunalul Militar, condamnat la moarte şi executat. O actiune apreciată bine de sovietici. A mai fost o acţiune în 1964, la începutul anului, când a fost spart fişierul ambasadei americane de la Bucureşti şi s-a microfilmat un document de sinteză, referitor la situaţia evreilor din România. O acţiune ,,bijuterie” în arta informaţiei. În rest, foarte multe eşecuri”.