joi, 7 februarie 2008

“Invenţie” de prim-ministru

Ilarion Ţiu

Într-o campanie de presă începută în primăvara lui 2005, Jurnalul Naţional a prezentat situaţia dezastruoasă a arhivelor comunismului. Campania a fost finalizată cu un proiect de lege care propunea punerea integrală a lor în circuit public. Soluţie respinsă în iulie a.c. [2006] de cabinetul primului-ministru. Acum, însă dl. Tăriceanu susţine, în nume propriu, aceeaşi măsură.

De ceva vreme, „bătălia politică“ dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu se poartă şi pe tărâmul istoriei comunismului în România. Fiecare dintre înalţii demnitari amintiţi şi-au desemnat „istorici oficiali“ pentru a scrie „adevărata“ istorie a trecutului comunist. Neavând cultură de specialitate în domeniu, probabil că au fost lesne induşi în eroare de către anumiţi „apropiaţi“ în sensul că asemenea decizii ar fi probe incontestabile ale democraţiei. Ar fi aflat însă, corect sfătuiţi, că nu fac altceva decât să reediteze – cu încă mai mare amploare ! - practici ale trecutului comunist.
CA DOI COCOŞI. Periodic, atât primul ministru cât şi preşedintele ies la rampă. Ca doi cocoşi belicoşi se înfruntă în declaraţii radicale anticomuniste. Ca şi cum spiritul acestora ar caracteriza întreaga lor viaţă ! Ori treburile la care s-au angajat în alegeri, ar fi toate duse la capăt ! Dacă greutăţile prezentului acestei nesfârşite tranziţii sunt mai dificil de rezolvat, atunci primii oameni ai ţării „se fac că lucrează“ (cum suna îndemnul „din revoluţie“), ocupându-se de trecut. Într-adevăr, natura şi crimele regimului comunist trebuie lămurite, însă aceasta este treaba specialiştilor în domeniu. Iar istoria se scrie şi rescrie la nesfârşit, funcţie de informaţiile provenite din diverse surse. De „istorii oficiale“ şi indivizi desemnaţi să le scrie şi impună ca adevăruri absolute ne-a săturat tocmai regimul comunist.
DEMAGOGIE GUVERNAMENTALĂ. Ultimul episod din seria populistă „cine condamnă mai dur comunismul“ s-a petrecut marţi [decembrie 2006], când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (creaţie absolut originală a actualului prim-ministru al României !) şi-a prezentat raportul anual. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost, desigur, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, care a ţinut o alocuţiune privind modul în care trebuie „demascat“ regimul de dinainte de 1989. Pe lângă aceste sfaturi, premierul s-a pronunţat şi pentru „modificarea Legii Arhivelor Naţionale, prin declasificarea documentelor din regimul comunist“.
Să fi uitat oare domnul Călin Popescu-Tăriceanu că Jurnalul Naţional propunea din martie 2005 accesul liber la arhivele comunismului românesc, propunere finalizată cu un proiect de lege, respins cu argumente de categoria „nodului în papură“ tocmai de domnia-sa? În campania „Operaţiunea Ceaţă şi fum – deschideţi arhivele comunismului“, ziarul nostru a prezentat traseul documentelor PCR de la Comitetul Central la Armată şi apoi la Arhivele Naţionale, cu toate distrugerile făcute, intenţionat sau accidental. Jurnalul Naţional a prezentat, de asemenea, situaţia arhivelor serviciilor speciale şi anomaliile evoluţiei lor postcomuniste. În finalul demersului nostru jurnalistic am prezentat în martie 2006 un nou proiect de lege al arhivelor, în care propuneam ca „documentele emise de Comitetul Central al PCR, CC al UTC, precum şi structurile centrale şi teritoriale ale Securităţii Statului până în momentul desfinţării acestora, cu excepţia celor prevăzute a se preda la CNSAS, vor fi predate Arhivelor Naţionale până la 31 decembrie 2006. Aceste documente vor fi puse în circuitul public pentru cercetare imediată, fără restricţii de 30 de ani de la emitere“. Proiectul mai prevedea eliminarea tutelei Ministerului de Interne asupra arhivelor, prin trecerea sub controlul Parlamentului şi punerea în circuitul public a tuturor documentelor de arhivă din anii regimului comunist. În felul acesta, s-ar sfârşi această „isterie publică“ dirijată de câţiva profitori iar istoria s-ar scrie şi difuza în circuitul ei firesc.
Propunerea Jurnalului Naţional a fost depusă la Parlament în luna martie de către deputaţii Lavinia Şandru şi Cozmin Guşă, presa neavând dreptul de iniţiativă legislativă. Însă proiectul de lege a fost respins de guvern în luna iulie, cu o argumentaţie cel puţin hilară - prin controlul Parlamentului asupra Arhivelor Naţionale pe care-l propuneam, instituţia s-ar politiza. Însă CNSAS-ul, SRI-ul sau SIE nu sunt sub controlul Parlamentului?
FRUNTAŞII ÎN ÎNTRECERE. În presa de ieri circula „zvonul“ că institutul aflat în subordinea premierului „a luat-o înaintea“ celui coordonat de preşedinte, prin prezentarea raportului anual. De cealaltă parte, Comisia prezindenţială Tismăneanu a anunţat că va preda raportul său pe 10 decembrie lui Traian Băsescu, pentru ca acesta să-l pezinte în faţa Parlamentului pe 18 decembrie. Sociologul Vladimir Tismăneanu avertizează deja, cu precauţie, să nu ne aşteptăm la descoperiri extraordinare din raportul comsiei sale. „Nu trebuie aşteptate revelaţii senzaţionale, declară domnul Tismăneanu revistei ieşene „Supliment de Cultură“. De peste 16 ani se scrie în ţară despre ce a fost comunismul. Valoarea Raportului consta în coerenţa şi rigoarea sa ştiinţifică...“. Păi, n-a ştiut asta de la început să i-o spună, cinstit, şi preşedintelui Băsescu? De ce l-a „prostit“ (cum se zice în popor) ca vreme de aproape un an să plătească „gras“ cheltuielile şi retribuţiile echipei de reprezentanţi ai istoricilor, societăţii civile, luptătorilor anticomunişti, diasporei şi a ce-o mai fi şi-o fi fost? Ca să conspecteze ce s-a scris timp de alţi 16 ani despre comunism? Domnul Tismăneanu şi-a luat însă şi aici măsuri de precauţie. Aceia care nu cred ori contestă raportul pe care l-a coordonat nu pot fi decât: „cinicii de profesie înfrăţiţi cu scribii oportunişti, corifeii naţional-securismului şi frustraţii cu diagonală verde“...
În plus, „pe surse“, de la Arhivele Naţionale au apărut pe piaţa media informaţii cum că membrii Comisiei Tismăneanu au solicitat în multe rânduri documente în afara temei de cercetare. Cum ar fi acte de proprietate din secolul al XIX-lea.

MAI TARI CA POPESCU-PUTURI
Se pare că guvernanţii comunişti s-au împăcat mai uşor cu vechea „orânduire burgheză“ decât actualii „campioni ai democraţiei“ cu „odiosul regim“. Înainte de 1989 a existat un singur Institut de Istorie al PCR, condus în cea mai mare perioadă de către fostul ilegalist Ion Popescu-Puţuri şi un singur muzeu al partidului, la Doftana (deşi comunişti trecuseră prin multe închisori). Acum avem Muzeul de la Sighet, zeci de institute care se ocupă de perioada contemporană, plus alte „comitete şi comiţii“. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, condus de Marius Oprea – care se ocupă de condamnarea comunismului la „modul individual“ - a anunţat că are deja în proiect deschiderea a două muzee ale „crimelor comunismului”, la Jilava şi la Râmnicu Sărat. Bani sunt, ne asigură broşurile din mapa raportului de activitate a Institutului pe anul 2006. Bineînţeles că de la buget! Domnul Tismăneanu – care şi-a arondat condamnarea comunismului „în general“ - nu se lasă mai prejos, anunţând şi el un muzeu. În centrul Bucureştiului, nu pe la margini.

„MAREA DESHUMARE“, UN ESEC?
În luna noiembrie a anului curent, presa a fost invitată la Sighet la inaugurarea cu mare fast a şantierului arheologic contemporan de la „cimitirul săracilor“, unde au fost îngropaţi politicienii interbelici care şi-au găsit sfârşitul în temuta închisoare. Gazdă a evenimentului au fost Marius Oprea şi Stejărel Olaru, şefii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Eram anunţaţi că în curând vor fi identificate osemintele lui Iuliu Maniu, precum şi a celorlaţi politicieni care au pierit la Sighet. Pentru a „sensibiliza“ contribuabilul, s-a lansat zvonul că Iuliu Maniu fusese îngropat într-un coşciug de copil, cu mâinile şi picioarele tăiate. În respectul rigorilor profesionale, expertul-arheolog al Institutului, dr. Gheorghe Petrov, taie din elanul iniţial al promovatorilor „marii deshumări“: „Din analizele principalelor detalii de săpătură, rezultă că toate mormintele dezvelite şi cercetate aparţin unui orizont de înmormântare contemporan. Despre asocierea acestor schelete de persoane mature descoperite şi cercetate pe cale arheologică cu vreunul dintre personajele despre care se ştie că şi-a găsit sfârşitul între zidurile puşcăriei politice de la Sighet şi care, a fost îngropat apoi pe cuprinsul acestui cimitir, nu putem să facem deocamdată nici o precizare“.

VICTIME SI... VICTIME
Mai spectaculoase încă sunt prezentate presiunile, oprimările şi urmăririle la care este supus istoricul Marius Oprea datorită „dezvăluirilor“ sale privind trecutul comunist. Deşi istoricul a deţinut şi deţine importante funcţii guvernamentale, forţe obscure îl hăituiesc nu doar pe el ci şi pe cei din apropierea sa. Victimă a înrăiţilor foşti securişti ar fi căzut - după declaraţiile istoricului – „animalul său de casă“ (adică pisica). În urmă cu puţină vreme însă, istoricul Oprea anunţa o intensificare a ameninţărilor şi presiunilor, astfel că a fost nevoit să-şi pună soţia şi copilul la adăpost, tocmai în Germania. Cine ameninţă şi urmăreşte într-un stat democrat un om din zona puterii? – nu ştim încă. Nici în ce calitate s-a expatriat familia istoricului ori cu ce mijloace finaciare se întreţine într-o ţară străină. Să i se fi acordat azil politic şi presa să nu fi aflat?