miercuri, 20 februarie 2008

Iugoslavia rămâne pe margine

PAULA CHICIUC

“Clica lui Tito” condamnată la izolare. Principiul de guvernare al lui Stalin, impus şi ţărilor satelit ale URSS, era unul simplu - “Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră.” “Copilul rebel” al lagărului socialist, Iosip Broz Tito, a fost “pedepsit” pentru încercarea de a construi socialismul altfel decât după regulile şi sub controlul sovieticilor: Iugoslavia nu a fost primită ca membru CAEM.

În ciuda unui trecut în care a contat ca aliat al Uniunii Sovietice, Iugoslavia şi conducătorul său, Iosip Broz Tito, nu au fost invitaţi să facă parte din noul Consiliu pentru Asistenţă Economică Mutuală.
TITO PROTESTEAZĂ. De îndată ce comunicatul despre consfătuirea de la Moscova, finalizată cu înfiinţarea CAEM a apărut în presa oficială din ţările “de democraţie populară”, conducerea comunistă a Iugoslaviei a ripostat pe cale diplomatică. Guvernul Republicii Federative Populare Iugoslavia (RFPI) a trimis tuturor guvernelor statelor fondatoare ale CAEM o notă prin care îşi exprima “surprinderea” că nu a fost invitată să participe la lucrările conferinţei, invocând principiul parităţii şi obligativitatea respectării de către toate părţile a termenilor tratatelor de prietenie şi colaborare semnate în anii anteriori. Astfel, în 13 februarie 1949, Scînteia publica pe prima pagină “Răspunsul guvernului sovietic la nota guvernului iugoslav cu privire la înfiinţarea Consiliului de Asistenţă Economică Mutuală.” Urma comunicatul transmis prin agenţia sovietică de ştiri TASS: “În ziua de 1 februarie, ministerul Afacerilor Externe al Republicii Populare Federative Iugoslavia a remis ambasadei sovietice la Belgrad o notă a guvernului iugoslav în legătură cu consfătuirea CAEM. În nota sa, guvernul iugoslav îşi exprimă surprinderea pentru faptul că RPFI nu a fost invitată la această conferinţă şi declară că în felul acesta a fost săvârşit un act de discriminare faţă de RPFI, în contrazicere cu tratatele semnate de Republica iugoslavă cu URSS şi cu alte ţări participante la conferinţă. Guvernul iugoslav declară că hotărârile conferinţei, în special principiul parităţii şi egalităţii depline al tuturor statelor membre ale acestui consiliu corespund punctului său de vedere şi că guvernul iugoslav crede că pe o asemenea bază poate participa la Consiliul pentru Ajutor Economic Mutual. Mai departe, guvernul iugoslav formulează ca o condiţie a participării sale la CAEM cererea de a se începe imediat aplicarea tuturor obligaţiunilor ce decurg din tratatele încheiate de URSS şi democraţiile populare cu Republica Populară Federativă Iugoslavia şi încetarea pretinsei campanii îndreptate împotriva acesteia.”
STALIN RIPOSTEAZĂ. La doar două săptămâni după nota iugoslavilor, sovieticii le dau răspunsul. Unul care nu putea fi deloc unul împăciuitor, deloc măgulitor, copiat şi transmis întocmai de toate guvernele ţărilor satelit ale URSS, care s-au grăbit să laude Uniunea Sovietică pentru poziţia adoptată. La 11 februarie 1949, însărcinatul cu Afaceri Externe al URSS în Republica Populară Federativă Iugoslavia, Sniukov, a făcut o vizită ministrului iugoslav de Externe înmânându-i răspunsul guvernului său în care se spunea că guvernul sovietic a “examinat” nota conducerii iugoslave şi “consideră că afirmaţia guvernului iugoslav este lipsită de temei, deoarece însuşi guvernul iugoslav, adoptând o atitudine duşmănoasă faţă de URSS şi ţările cu democraţie populară a înlăturat posibilitatea participării RPFI la Conferinţa de la Moscova. Guvernul sovietic consideră necesar să sublinieze că atitudinea duşmănoasă a guvernului iugoslav faţă de URSS este în totală contrazicere cu tratatul sovieto-iugoslav de prietenie şi asistenţă mutuală şi faţă de obligaţiile asumate de Iugoslavia prin acel tratat.”
Din perspectiva sovieticilor, guvernul iugoslav se făcea vinovat de încălcarea principiului parităţii prin “înlocuirea vechii politic de prietenie cu URSS printr-o politică de duşmănie.” În plus, guvernul sovietic nu duce o campanie împotriva RPFI ci doar “critică doar politica duşmănoasă a guvernului iugoslav faţă de URSS”.
“PRETENŢII OBRAZNICE”. În Scînteia, reacţiile “clasei muncitoare” nu s-au lăsat aşteptate. “Cu mânie proletară”, I. Fântânaru comenta într-un amplu material justeţea atitudinii avute de “marea Patrie a socialismului” faţă de “clica lui Tito”, vinovată că a “muşcat mâna care a hrănit-o”: “Răspunsul Guvernului Uniunii Sovietice, scria Fântânaru, la nota adresată guvernului iugoslav în legătură cu crearea CAEM risipeşte cu energie pretenţiile nemăsurate ale clicii lui Tito care a rupt cu Frontul Unic Socialist condus de marea Patrie a Socialismului şi s-a poziţionat în afara familiei ţărilor cu democraţie populare. În nota sa, guvernul de la Belgrad îşi exprimase cu prefăcută naivitate mirarea şi surprinderea că n-a fost invitat să participe la conferinţa de la Moscova. (...) Uniune Sovietică pune la punct pretenţiile obraznice şi lipsite de temei ale clicii lui Tito. (...) Poporul român cunoaşte prea bine atitudinea duşmănoasă a clicii conducătoare din Iugoslavia faţă de Republica Ppopulară Română. Presa oficială de la Belgrad lansează mereu valuri de calomnii şi aţâţări şovine împotriva noastră. Provocările naţionaliste puse la cale în Banat demonstrează de agenţii lui Tito operează şi în afara teritoriului iugoslav.”
Respectând partea şi întâietatea Cezarului, guvernul RPR a dat şi el publicităţii – adică ziarului Scînteia – un comunicat ca răspuns la nota primită de la guvernul iugoslav. Răspunsul guvernului român – copie fidelă al celui sovietic - a fost transmis conducerii RPFI de către însărcinatul cu afaceri externe al României - Teodor Rudenco: “Guvernul RPR constată că guvernul iugoslav prezintă într-un mod cu totul fals situaţia existenţă între Uniunea Sovietică, ţările de democraţie populară şi Iugoslavia, urmărind să ascundă în faţa poporului iugoslav politica sa de duşmănie faţă de URSS şi ţările de democraţie populară. (...) Guvernul iugoslav a încălcat şi încalcă în mod brutal tratatul de prietenie cu RPR. Din ordinul autorităţilor iugoslave s-a tras în grăniceri români şi în locuitorii din zona frontierei, agenţi iugoslavi violează frontiera română, dedându-se la acte de spionaj; Guvernul iugoslav dă adăpost fasciştilor români cari fug în Iugoslavia şi unelteşte împotriva regimului de democraţie populară din România.”

“PODUL PRIETENIEI”, PROIECT CAEM
Numit în 1956 reprezentantul Românie la CAER, Alexandru Bârlădeanu a caracterizat activitatea iniţială din cadrul Consiliului ca fiind “vegetativă”: “La un an după înfiinţarea CAER a fost convocată la Moscova o şedinţă fără a li se comunica participanţilor tema ei. Şedinţa CAER a fost condusă de Molotov, care a pledat pentru construirea unul pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria. Întrucât posul Giurgiu-Ruse are o importanţă strategică şi economică nu numai pentru cele două ţări – a spus Molotov – podul să fie construit în comun de toate ţările lagărului socialist. S-a hotărât şi cota de participare, în raport cu puterea economică a fiecărei ţări. Bucureştiul a fost de acord cu această iniţiativă şi astfel s-a construit podul între Giurgiu şi Ruse, denumit “podul prieteniei”. După această iniţiativă, CAER şi-a reluat starea de vegetare.”