marți, 29 ianuarie 2008

Procesul ofiterilor anticomunisti

ILARION TIU

In mai 1948, guvernantii comunisti au organizat un mare proces al ofiterilor superiori care fusesera apropiati ai Partidului National-Taranesc. Foarte mediatizata de presa regimului, actiunea avea scopul de a intimida corpul militarilor de cariera, care fusese „comprimat“ pentru a face loc adeptilor Moscovei.

Regimul comunist a urmarit controlarea activitatii militarilor de cariera inca din primele luni dupa 23 august 1944. Primii vizati au fost ofiterii care au condus frontul de Est, dar mai ales cei implicati in deportarea si masacrarea evreilor din Transnistria si de la Odessa. In perioada martie 1945-iunie 1946, au fost infiintare „tribunale ale poporului“ pentru cei vinovati de crime impotriva evreilor, fiind condamnate 187 persoane, majoritatea militari. Ofiterii superiori care nu au fost gasiti vinovati de crime de razboi pe frontul de Est, dar care participasera la lupte, au fost si ei treptat indepartati din armata, sub diferite pretexte. Unii au simtit pericolul, indreptandu-se spre gruparile politice.
CERCUL PROFESIONAL MILITAR AL PNT. In mai 1948, la Tribunalul Militar Bucuresti a avut loc un mare proces al „ofiterilor taranisti“, acuzati ca aveau ganduri de „razvratire“ si de „insurectie armata“. Acestia faceau parte din Cercul Profesional Militar al partidului lui Iuliu Maniu, infiintat cu scopul de a face propaganda printre militarii de cariera. In PNT, exista o sectie de studii si documentare militara inca de la infiintarea partidului, in 1926, insa nu a fost intotdeauna activa. In general, era compusa din ofiteri in rezerva care consiliau organizatia privind strategiile militare, in caz ca ar fi ajuns la guvernare. In perioada interbelica personalul Armatei nu avea drepturi politice, si sectia nu a avut importanta in consecinta.
Dupa 6 martie 1945 insa, taranistii reorganizeaza Sectia militara a partidului, in vederea atragerii personalului demobilizat, dar si a ofiterilor superiori nemultumiti de puterea Moscovei in Romania. La 19 august 1946, guvernul Groza a facut o reforma a Armatei, prin care mai multi militari de cariera au fost „deblocati“ arbitrar. O delegatie a acestora a inaintat un memoriu Emil Hatieganu, reprezentantul PNT in guvern, fara sa poata obtine ceva. Constienti de pericol, unii dintre ei au incercat sa obtina protectie politica. Astfel, 486 ofiteri superiori trecuti in rezerva s-au inscris in Sectia militara a PNT (care in octombrie 1946 si-a schimbat numele in Cercul Profesional Militar al PNT).
Partidul a devenit interesant de acest Corp odata cu modificarea legii electorale, prin care militarii aveau drept de vot. Ion Mihalache a preluat „gestionarea“ activitatii ofiterilor taranisti, carora le-a impus sa duca o politica „militanta“ printre ostasii tarii. Tineau sedinte lunar, unde participau in medie 100 de persoane. In caz ca taranistii s-ar fi instalat la conducerea guvernului, ofiterii partidului ar fi dorit reorganizarea armatei, prin re-activarea militarilor scosi din functii de comunisti. De asemenea, prognozau desfiintarea apartului ECP (Educatie Cultural-Politica) si trecerea in rezerva a ofiterilor care nu absolvisera o {coala pregatitoare.
Dupa alegerile falsificate din noiembrie 1946, Corpul Profesional Militar al PNT s-a alaturat efortului partidului de a solicita noi alegeri. Insa opiniile lor nu au fost luate in seama de guvernanti. Dupa desfintarea partidului in iulie 1947, membrii Corpului Profesional Militar al PNT incep sa fie arestati. Doi dintre acestia, col. {refan Stoika si lt.-col. Dumitru Statescu, sunt judecati in „procesul marii tradari nationale“ din octombrie-noiembrie 1947, acuzati fiind ca au „creat si condus organizatii militare conspirative“.
„TRåDåTORII“. In mai 1948, proaspatul „regim popular“ a organizat un proces si pentru restul ofiterilor superiori apropiati PNT-ului. „Lotul“ a fost compus din 18 persoane, printre care si trei civili acuzati ca au „complotat“ impreuna cu militarii. La ordinul lui Gheorghe Pintilie, procesul lor a fost judecat de Tribunalul Militar Bucuresti. Asadar, regimul actului de justitie a fost strict, fara ca civilii sa poate participa la dezbateri. Unii dintre inculpati s-au plans in timpul procesului ca au fost batuti sau ca le-au fost falsificate declaratiile. Aparatorii au fost numiti din oficiu, fara a putea sa consulte dosarul acuzarii. Foarte multi martori doriti de inculpati nu au fost chemati oficial. Unii erau de asemenea arestati sau condamnati si nu au fost adusi in sala de judecata.
La 27 mai 1948, Tribnalul Militar Bucuresti a emis sentinta pentru „lotul“ ofiterilor taranisti. Acuzatiile au fost din cele mai grave: „complot de razvratire si insurectie armata“, „crima de inalta tradare prin cedredinta“, „delictul de omisiune a denuntarii complotului“ etc. Pedepsele au variat intre 4 luni si 7 ani, cu o singura achitare, Florica Spirescu. Pedepsele maxime le-au primit gen. Negri, Zorzor, Stoika, Gheorghiu si cpt.-cdor. Mocanu. Primii trei ofiteri superiori amintiti au si murit in detentie, atat din cauza tratamentului dar si a unor boli avansate de care sufereau.

MISCAREA NATIONALA DE REZISTENTA
Procesul ofiterilor „reactionari“ din mai 1948 nu a fost singurul in care au fost implicati militari de cariera ce se opuneau comunismului. In noiembrie 1946, avusese loc un alt proces mediatizat, al Miscarii Nationale de Rezistenta (MNR).
Conform documentelor Sigurantei, Miscarea Nationala de Rezistenta ar fi fost creata de catre generalul Aurel Aldea in toamna anului 1945, dupa declansarea grevei regale de catre Mihai I. Generalul Aldea comandase intre 1935 si 1940 diviziile 11 si 4 infanterie si Corpul 2 armata, iar in zilele caderii Basarabiei (iunie 1940) negociase cu sovieticii conditiile retragerii. Nu era agreat de Ion Antonescu, care l-a trecut in rezerva in 1941, fara a participa la lupte pe frontul de Est. Dupa 23 august 1944 a fost pentru o perioada ministru de Interne, in guvernul Sanatescu, intrand in conflict cu Partidul Comunist si apropiindu-se de PNT. In vara anului 1945, Siguranta il urmarea deja pentru „infractiunea“ ca ar fi organizat miscarea de rezistenta la comunizare a partidelor „reactionare“. Ar fi avut legaturi cu mai multe formatiuni clandestine, precum „Graiul sangelui“, „Grupul inarmat Sinaia“ si „Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre“. Pentru a spori „pericolul“, Siguranta a consemnat in documentele sale ca gen. Aldea ar fi condus aceste organizatii, fiind seful unei Miscari Nationale de Rezistenta. Insa legaturile dintre cele trei grupari clandestine si Aurel Aldea nu au fost foarte insemnate, mai ales ca generalul nu a reusit sa convinga partidele „burgheze“ sa le acorde sprijin.
Generalul Aldea a fost arestat la 27 mai 1946, sub acuzatia ca ar conduce o Miscare Nationala de Rezistenta. In „lotul“ sau au fost inclusi peste 100 de militari si civili, dintre care multi nu aveau nici o legatura cu vreo activitate de rezistenta. Procesul s-a judecat intre 11 si 18 noiembrie acelasi an, inculpatii fiind prezentati de propaganda regimului ca „reactionari contra ordinii democratice“. Gen. Aldea a fost condamnat la munca silnica pe viata, murind in penitenciarul Aiud la 17 octombrie 1949.