marți, 19 februarie 2008

România a avut ideea CAER!

PAULA CHICIUC

Operaţiunea “Planul Stalin”: înfiinţarea CAEM. La 5 ianuarie 1949, reprezentanţii a cinci state comuniste – Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, România, Polonia, numite generic “ţări de democraţie populară” –, alături de cei ai Uniunii Sovietice s-au reunit la Moscova într-o consfătuire al cărei rezultat a fost înfiinţarea Consiliului de Asistenţă Economică Mutuală (CAEM), prima etapă a CAER. PMR s-a lăudat că iniţiativa i-a aparţinut.

Cel mai important document pentru istoria înfiinţării Consiliului de Ajutor Economic Mutual (CAEM), numit CAER după adoptarea Statutului organizaţiei (1959), este stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 10 ianuarie 1949.
CONTRA-PLANUL MARSHALL. În legătură cu apariţia pe scena istorică a CAEM-ului, în societatea românească s-a păstrat la început o tăcere... controlată politic. Motivele acestei “linişti de dinaintea furtunii”, cauzele obiectivelor CAEM-ului la propunerea Partidului Muncitoresc Român, liniile organizării campaniei de popularizare a noii structuri – toate temele au fost tratate de membrii Biroului Politic al CC al PMR la 10 ianuarie 1949. La punctul 1 al ordinii de zi, Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat “Raportul misiunii tovarăşilor Gheorghiu şi Luca în legătură cu organizarea unui consiliu de asistenţă mutuală”. Dej a raportat cu lux de amănunte, pornind de la “constatările făcute cu privire la relaţiile economice cu celelalte democraţii populare şi cu Uniunea Sovietică”, în urma cărora “s-a ajuns la concluzia că va trebui găsit un mijloc de coordonare a politicii noastre economice pentru a înlătura posibilităţile de infiltrare a imperialismului în ţările de democraţie populară pe această cale”.
STALIN ACCEPTĂ. Dej a subliniat dintru început “necesitatea creării unui contra-plan Marshall”. Ba, mai mult, după spusele sale chiar a preluat iniţiativa şi, împreună cu Vasile Luca, a întreprins două călătorii la Moscova, păstrate în secret. Prima, pentru prezentarea ideii de consiliu: “Iniţiativa discutării acestei probleme, mai spunea Dej în şedinţă, aparţine conducerii partidului nostru şi în discuţiile care au urmat a fost menţionat acest lucru. Ideea a fost găsită de foarte mare importanţă şi s-a subliniat chiar că am întârziat”. În completare, Vasile Luca “arată că important este că iniţiativa a pornit de la noi şi că, în ciuda neîncrederii unora, s-a dovedit că acest lucru se poate realiza”. La a doua întâlnire din capitala URSS (5-8 ianuarie 1949), au fost invitaţi şi alţi reprezentanţi ai partidelor comuniste şi muncitoreşti. Uniunea Sovietică s-a prezentat cu trei delegaţi – Gheorghi Malenkov (preşedinte al Consiliului de Miniştri), Anastas Mikoian (vicepreşedintele Consiliului de Miniştri) şi Viaceslav Molotov (ministrul Afacerilor Externe), iar ţările de “democraţie populară” cu câte doi. După elaborarea documentului, la care o contribuţie esenţială au avut-o “tovarăşii polonezi”, după cum mărturisea Dej, decizia finală a aparţinut – cum altfel?! – lui Stalin.
Stalin s-a întâlnit cu delegaţii, cărora le-a înapoiat proiectul, făcându-i să înţeleagă că punerea lui în aplicare îi va determina să gândească faptele în avans cu cel puţin un deceniu. Lucrul care pare să-i fi impresionat cel mai mult pe participanţii la întrunirea de la Moscova a fost “ideea genială” a lui Stalin ca viitorul consiliu de colaborare şi ajutor mutual economic să fie unul “deschis, cu posibilitatea de a primi şi alţi membri care s-ar declara de acord cu obiectivele fixate de fondatorii acestui Consiliu. Muncitorii din Franţa, Italia şi din toate ţările intrate pe orbita planului Marshall trebuie să ştie că nu prin planul Marshall, ci prin CAEM vor avea hrană, vor avea ce le trebuie pentru industrie şi vor vedea că Europa poate să se ajute singură”. Practic, Stalin încerca să folosească noua instituţie pentru “spargerea” monopolului SUA şi al Angliei în Occident, să atragă democraţiile tradiţionale vestice de partea Uniunii Sovietice, mizând pe sprijinul partidelor comuniste din Occident.
“PLANUL STALIN”. La finalul prezentării raportului său, Dej propunea ca operaţiunea de creare a noului consiliu să poare denumirea de “Planul Stalin” (“pentru perspectivele pe care le deschide clasei muncitoare din toată lumea”, a concluzionat secretarul general al PMR).
În intervenţia sa, ministrul de Externe Ana Pauker a subliniat importanţa momentului în care a apărut Consiliul de Asistenţă Economică Mutuală. Din punctul ei de vedere, momentul înfiinţării CAEM a fost foarte bine ales în 1949, anul în care “toate ţările cu democraţie populară construiesc socialismul”, “când clasa muncitoare este la putere”, iar o dată cu “ascuţirea luptei între cele două lagăre” şi dovedirea superiorităţii URSS va creşte puterea lagărului socialist: “Realizarea planului cincinal în patru ani a crescut în aşa măsură puterea Uniunii Sovietice, că împreună cu celelalte ţări vom putea să stăm puternic în faţa bloculeţelor de orice fel”, declara convinsă fosta cominternistă. Ea a subliniat şi “plusul de răspundere ce revine ţării noastre prin faptul că intrăm în acest Consiliu. Noi am fost primul dintre partidele comuniste care, după anumite greşeli făcute, ne-am trezit mai repede şi ne-am dat seama că trebuie să privim la Uniunea Sovietică, să învăţăm din experienţa Uniunii Sovietice”.
Nu lipseau nici “perlele” lăudătorilor de profesie. “Tovarăşul Moraru” – ce va face-n viitorul apropiat carieră de mentor al proletcultismului – apreciază creaţia CAEM ca al doilea moment important după revoluţia bolşevică!
MĂSURI ORGANIZATORICE. În încheierea dezbaterii primului punct de pe ordinea de zi a Biroului, liderul partidului, Gheorghiu-Dej, a enumerat măsurile organizatorice ce vor trebui luate pentru funcţionarea organizaţiei, măsuri, evident, stabilite la Moscova: fiecare ţară membră va trimite în Consiliu câte doi reprezentanţi. Consiliul se va întruni o dată la trei luni, de fiecare dată în altă capitală. În afară de aceasta, tot la Moscova urma să se înfiinţeze un birou permanent al CAEM, în care fiecare ţară membră îşi desemna un reprezentant, însoţit de “un aparat tehnic compus din oameni competenţi”. Din partea sovieticilor intra ministrul adjunct al Planului de stat. CAEM-ul trebuia să înceapă să funcţioneze în următoarele două săptămâni. Până la 25 ianuarie, Vasile Luca cerea desemnarea reprezentantului în Biroul Permanent şi a cinci referenţi – “oameni pricepuţi, cu pregătire economică şi politică”, numirea dintre membrii Biroului Politic român a celor doi membri în CAEM. Miron Constantinescu propune ca din Consiliu să facă parte Gheorghiu-Dej şi Vasile Luca, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiunii de Planificare, Secretariatul partidului primind sarcina de a face o propunere pentru Biroul Permanent. Propunerea este Alexandru Iacob, unul dintre apropiaţii lui Vasile Luca, amândoi împărtăşind în 1952 soarta anchetei şi condamnării.

BENEFICII
În şedinţa Biroului Politic, liderul comunist Dej a arătat tovarăşilor săi avantajele concrete pe care le va avea RPR de pe urma intrării în CAEM: “S-au fixat o serie de sarcini concrete şi primul grup de probleme ce vor fi luate în discuţie vor fi cele în legătură cu importul şi exportul, studierea acordurilor ţărilor cu democraţie populară şi Uniunea Sovietică, precum şi politica de export şi import cu ţările capitaliste, aceasta pentru a duce o politică unitară. Delegaţia noastră economică a obţinut un succes foarte mare, am primit pentru industria siderurgică şi metalurgică mai mult decât am sperat. Tovarăşul Mikoian ne-a promis că la anul vom primi tot ce vom avea nevoie; de asemenea, ne-a recomandat ca fabrica de tractoare să nu producă decât pentru nevoile noastre. La multe articole ni s-au acordat preţuri modificate în avantajul nostru, astfel că vom putea mări planul, mai ales la siderurgie şi metalurgie. Ni s-au dat brevete gratuit şi ni se vor trimite oameni care să întocmească planurile de executare, ni se vor da maşini pentru lucrări mari – canale, irigaţii etc. Ni se vor trimite, de asemenea, animale şi păsări de rasă pentru crescătorii, urmând să trimitem acolo oameni ca să se specializeze în creşterea animalelor şi păsărilor”. Nimic despre cum şi dacă vor compensa aceste “beneficii” pierderile suferite de România prin returnarea datoriei de război, cheltuielile efectuate cu găzduirea Armatei Roşii, a consilierilor sovietici sau dezvoltarea cu resurse naţionale a SOVROM-urilor.