joi, 7 februarie 2008

„Scandalul“ Berevoieşti

Diana Rucinschi
Andreea Caşcaval
Petru Zoltan

Au trecut aproape 15 ani de când, într-o râpă din apropierea comunei Berevoieşti au fost găsite rupte, arse şi acoperite cu pământ documente aparţinând fostei Securităţi. La data de 22 decembrie 1989, s-a dat un decret care desfiinţa Departamentul de Securitate a Statului. Din dosarul „Berevoieşti“ reiese faptul că Securitatea încă îşi continua activitatea în primele luni postrevoluţionare. Afacerea „Berevoieşti“ nu a fost niciodată elucidată.

21 MAI 1991. Comuna Berevoieşti, o localitate liniştită din judeţul Argeş, era toată o forfotă. Zeci de persoane, poliţişti, Armata, ziarişti. Motivul pentru care erau toţi acei oameni acolo: într-una dintre râpele de prin partea locului, apropape de Pârâul Râuşor, fuseseră descoperite, arse şi îngropate documente ale fostei Securităţi. Localnicii ştiau de aproape un an de „comoara din râpă“, dar abia atunci scandalul izbucnise cu toată forţa.
România liberă publica din decembire 1990 documentele dezgropate de la Berevoieşti. Abia pe 20 mai 1991 au organizat o conferinţă de presă în care au dezvăluit sursa documentelor. Conferinţa a fost urmată de o „expediţie“ la faţa locului pentru a demonstra pe viu cele afirmate.
Ce căutau acele materiale în groapă, cine le aruncase acolo, cât de importante erau ele? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le-a ridicat cazul Berevoieşti şi care nu şi-au găsit răspunsul până în prezent.
SECRETELE DIN DOSARUL BEREVOIEŞTI. Cu siguranţă, râpa din apropierea Berevoieştiului păstrează secrete care nu vor fi cunoscute poate niciodată. Dosarul cazului Berevoieşti, rezultat în urma anchetelor Parlamentului şi ale Procuraturii, se află în prezent în arhiva Camerei Deputaţilor. În el se găsesc informaţii inedite despre perioada postdecembristă.
Una dintre primele măsuri luate imediat după Revoluţie şi intens mediatizate a fost desfiinţarea Departamentului de Securitatea a Statului (DSS). „Securitatea a fost desfiinţată“, acesta a fost sloganul care a circulat după Revoluţie şi aşa a rămas în istorie. În mod logic, o dată cu DSS au dispărut şi unităţile componente. Printre ele şi Direcţia I, condusă de col. Gheorghe Raţiu.
Hârtiile găsite la Berevoieşti proveneau în majoritate de la Direcţia I, iar dosarul Comisiei parlamentare de anchetă a scos la iveală o informaţie importantă.
În „Scurt istoric al cazului Berevoieşti“ se precizează că „la intrarea revoluţionarilor în interiorul DGS (n.red. – Direcţia Generală de Securitate) şi DSB (n.red. – Direcţia de Securitate Bucureşti), adică pe 22 decembrie 1989, documentele au fost sigilate de comisii mixte (ale Armatei şi revoluţionarilor), întocmindu-se o situaţie a fişetelor metalice şi a încăperilor în care acestea erau amplasate. Documentele din fişete au rămas sub sigiliu până în luna februarie 1990, când noul comandant al Direcţiei I, col. Spătaru Dumitru, în baza Ordinului nr. 38, a procedat la desigilarea şi inventarierea documentelor“. În condiţiile în care Securitatea fusese desfiinţată, nu ar mai fi avut nici o logică să se vorbească de Direcţia I, care, ca şi structură a fostului Departament de Securitate a Statului (DSS), ar fi trebuit să dispară o dată cu acesta.
SECURITATEA A SUPRAVIEŢUIT REVOLUŢIEI. Am suspectat o simplă eroare a membrilor Comisiei parlamentare, care, civili fiind, nu cunoşteau modul de structurare a Securităţii.
În urma unor alte investigaţii am descoperit însă Ordinul nr. 1 al şefului Siguranţei Naţionale, Gelu Voican Voiculescu. În acest ordin, scris de mână, se stipulează negru pe alb: „Rămân toate direcţiile cu următoarele modificări“. Şi sunt enumerate schimbările făcute: „Direcţia a IV-a va fi încadrată cu ofiţeri MApN loiali Revoluţiei; Actuala încadrare va fi redistribuită la unităţile MApN ca ofiţeri trupă sau specialişti, conform pregătirii acestora. Prima măsură va consta în eliberarea de către ofiţerii CI a birourilor ocupate, o dată cu documentele aflate asupra lor. Această documentaţie va fi predată organelor de comandă a unităţilor. Personalul Direcţiei a V-a se demite din funcţie, cadrele fiind trecute în rezervă, cu excepţia acelora care s-au dovedit loiali prin misiunile îndeplinite. Situaţia de mai sus se extinde şi asupra Direcţiei a VI-a (Cercetări Penale). Locurile rămase vacante vor fi completate cu cadre provenite din procuraturile civile“.
Această informaţie schimbă fundamental datele problemei. Ultimele zile ale anului 1989 şi primele luni din 1990 au fost descrise mereu ca o perioadă tulbure, în care nimeni nu a ştiut foarte bine ce se întâmplă şi nici ce să facă. În acea perioadă confuză au existat persoane care şi-au păstrat sângele rece şi care au găsit de cuviinţă să modifice structura direcţiilor, să îl înlocuiască pe gen. Raţiu cu col. Spătaru. Un alt aspect neclar al afacerii este preluarea de către MApN în luna februarie a unităţii Direcţiei I. Ce sens mai avea la acea dată preluarea de către Armată? De cine mai apărau ei documentele?
FLEXIBILITATE. Cum ajunseseră documentele fostei Securităţi într-o râpă? Cine încercase să le ardă, pentru că hârtiile prezentau semne clare de incinerare?
Pentru că era vorba de documente ale fostei Securităţi, prima instituţie luată la întrebări a fost SRI. Tonul general a fost că Serviciul Român de Informaţii arde documentele Securităţii pentru a şterge informaţii compromiţătoare despre oamenii care ajunseseră la putere. Mai mult, pentru că în râpă fuseseră găsite şi fragmente de documente purtând antetele PNŢ-CD şi PNL, SRI a fost suspectat şi că ar face în continuare poliţie politică.
Modul în care a reacţionat SRI a amplificat şi mai tare bănuielile. Iniţial, Virgil Măgureanu, directorul Servicului Român de Informaţii, chemat în faţa Parlamentului pentru a da explicaţii, a afirmat că SRI nu este implicat în această afacere.
După câteva zile, SRI a emis un comunicat de presă, în care recunoştea că hârtiile de la Berevoieşti îi aparţineau, dar afirma că reprezintă rezultatul unui „plan de dizlocare, prin care ofiţerii de informaţii au trecut la abandonarea documentelor fără valoare operativă“. Rechemat, Măgureanu va da o replică rămasă celebră: „... Îmi par mie însumi stupid“. Pentru a afla adevărul despre ceea ce s-a întâmplat la Berevoieşti, a fost constituită o comisie parlamentară.
TELENOVELA BEREVOIEŞTI. Comisia a investigat aproape 100 de persoane: ziarişti, ofiţeri ai SRI. Rezultatele nu au fost spectaculoase. Serviciul Român de Informaţii a prezentat o variantă dulceagă. Oamenii implicaţi au avut însă grijă să se pună de acord, astfel încât varianta este dificil de demontat. Potrivit lor, totul a fost o gafă a ofiţerilor care au efectuat transportul. Documentele erau deşeuri, trebuiau distruse. Numai modul pe care îl aleseseră era incorect. Iniţial, se încercase trimiterea lor la fabricile de tocat hârtie de la Grădiştea şi apoi la Scăieni. Au fost însă refuzaţi, oamenii de acolo temându-se să distrugă documente ale fostei Securităţi. Atunci, colonelului Nicolae Bordeianu, din cadrul unităţii SRI care a moştenit Direcţia I a DSS, i-a venit ideea să ardă hârtiile la o rudă care avea cuptor de pâine. I-a împărtăşit această idee şi şefului său, col. Spătaru Dumitru, care i-a spus să rezolve problema. Aşa că, în noaptea de 29 iunie 1990, lt. col. Nicolae Bordeianu însoţit de alţi cinci colegi (mr. Ionaşcu Cornel, cpt. Gheorghe Floare, cpt. Ipcar Ioan, lt. maj. Dobre Haret şi plut. maj. Cristea Gheoghe, conducătorul auto) au plecat cu un camion încărcat cu aproximativ 90 de saci conţinând documente ale fostei Securităţi, spre comuna Berevoieşti. O dată ajunşi acolo, ofiţerii au încercat să ardă documentele în cuptor. Era însă vorba de saci întregi de documente care trebuiau distruse şi treaba nu a mers aşa de simplu cum se aşteptau ei. Au luat hârtiile şi le-au dus pe malul Râului Râuşor, situat la câţiva kilometri de comuna argeşeană. Au descărcat camionul, au dat foc la hârtii şi au pus pământ pentru a masca locul. Hârtiile mai ardeau încă atunci când ei au plecat. Locul a fost descoperit printr-o pură întâmplare de văcarul satului, care a anunţat cadrele didactice aflate la un picnic în zonă.
Pe 2 iulie, informaţia a ajuns la col. Dumitru Ionescu, comandantul trupelor chimice din Câmpulung Muscel, care l-a anunţat pe col. Spătaru. Ofiţerii au fost trimişi să recupereze documentele de la localnici şi să camufleze mai bine locul.
„BaTAIE“ PE HÂRTII. Cu toate că au vărsat şase autobasculante de steril peste hârtii, ofiţerii nu au reuşit să acopere urmele. În luna decembrie 1990, Unitatea de protecţie contrainformativă a constatat cu surprindere că în suplimentul Strict Secret al cotidianului România liberă apăreau documente ale fostei Securităţi: transcrieri ale unor convorbiri telefonice, dosare de urmărire informativă, dosare de corespondenţă secretă.
11 luni mai târziu, România liberă dezvăluia într-o conferinţă de presă că documentele care au apărut în suplimentul Strict Secret proveneau dintr-o râpă din judeţul Argeş, unde SRI aruncase documente ale fostei Securităţi. În aceeaşi zi a fost organizată şi o „expediţie“ pentru a demonstra că documentele proveneau din groapă. Venirea serii i-a determinat să amâne săpăturile pentru ziua următoare. A doua zi a venit şi Procuratura Militară. Procurorul militar Mircea Levanovici, care ancheta cazul, depăşit de situaţie, a asistat ca simplu spectator la dezgroparea documentelor de către ziarişti.
P.M. Băcanu, care coordona operaţiunea jurnaliştilor, motiva: „Groapa aparţine ziariştilor şi ei sunt proprietarii documentelor. Vreţi ca noi să aşteptăm şi dvs. să ne daţi răspunsuri în doi peri? Eu zic să nu exageraţi, cum sunteţi obişnuiţi să faceţi, şi să ne lăsaţi pe noi să săpăm, că nu ne cade coada să punem mâna pe lopată“. Din râpă au fost scoşi, timp de două zile, 23 de saci cu documente, transportaţi cu un camion la sediul Direcţiei Judeţene de Poliţie Argeş din Piteşti. Acolo au fost depozitaţi într-o cameră sigilată. Deschiderea camerei se putea face numai în prezenţa unui reprezentant al ziarului, care deţinea una dintre cele două chei ale uşii.
ARHIVA DIN WC. Laboratorul de expertize criminalistice a încercat apoi să reconstituie documentele. A fost o muncă de Sisif. Unele dintre hârtii fuseseră rupte, apoi arse, amestecate cu pământ, dezgropate de săteni. În râpă mai săpaseră şi jurnaliştii şi apoi militarii. Săpăturile fuseseră făcute haotic, fără nici o grijă pentru materiale. Experţii numiţi au constatat că documentele proveneau din acelaşi loc, că aparţinuseră fostului Departament al Securităţii Statului (DSS) şi le reconstituiseră într-o oarecare măsură. Printre documentele distruse la Berevoieşti au existat şi multe materiale informativ-operative care au aparţinut Direcţiei I din Departamentul Securităţii Statului, condusă la acea dată de col. Spătaru Dumitru, provenit de la MApN.
Col. Dumitru a negat iniţial că documentele provin din direcţia condusă de el, iar despre ipoteza că ar fi fost documente care nu ar fi fost distruse din neglijenţă a afirmat că este o provocare.
Ancheta internă a SRI a ajuns la concluzia că documentele proveneau din fişetele ofiţerilor. Pe 22 decembrie 1989, fostul şef al Direcţiei I, col. Gheorghe Raţiu, ordonase distrugerea documentelor de interes operativ, care priveau reţeaua informativă. Scopul era protejarea informatorilor şi colaboratorilor din reţeaua Securităţii de o posibilă răzbunare a revoluţionarilor. Cu toate că era o misiune foarte importantă, trierea şi modul de distrugere au fost lăsate la libera apreciere a ofiţerilor din compartimentele respective. „Aceştia au procedat la ruperea şi punerea în sacii de corespondenţă a documentelor cuprinse în dosarele informative, mape de verificare, supraveghere informativă (70 de cazuri), reţea informativă (157 de surse) şi 20 de cazuri de control (de la municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Buzău, Neamţ, Bacău, Timiş, Mehedinţi, Vrancea, Dolj, Cluj).
Documentele au fost puse în 82 de saci care au fost depozitaţi în grupul sanitar al Direcţiei I şi într-o cameră de lângă magazia de armament. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, unitatea a fost preluată de grupuri de revoluţionari. În luna februarie 1990, unitatea a fost preluată de MApN. Fişetele au fost desigilate şi materialele inventariate, dar documentele din grupul sanitar au rămas în acelaşi loc.
În luna iunie începuse să circule un zvon că unitatea va fi mutată. Atunci şi-a amintit şi conducerea direcţiei de documentele din WC. Fără să mai facă vreo triere, fără proces-verbal, pur şi simplu au hotărât să le distrugă. Astfel au ajuns hârtiile în râpa de la Berevoieşti.
DE FORMa. În anul 1991 a fost înfiinţată o comisie parlamentară care să ancheteze ceea ce s-a întâmplat la Berevoieşti. Activitatea acestei comisii nu a avut rezultate spectaculoase.
Comisia însăşi, într-un raport preliminar, îşi recunoaşte neputinţa şi, deoarece urmau alegeri, solicită ca noul Parlament să formeze o nouă comisie care să investigheze ceea ce s-a întâmplat la Berevoieşti. Nu a mai fost formată nici o altă comisie. O dată ieşit din atenţia presei, cazul Berevoieşti nu a mai prezentat nici un interes pentru guvernanţi. Nicolae Ionescu Galbeni, unul dintre membrii Comisiei parlamentare de anchetă, a declarat pentru Jurnalul Naţional: „Comisia a fost creată mai mult de formă, deoarece nu avea atunci pregătirea necesară pentru investigaţie. Prin însăşi componenţa ei majoritar FSN, nici nu era dornică să afle lucruri care să fie defavorabile SRI şi lui Măgureanu. Din capul locului, ea a plecat sub auspicii oarecum nefavorabile şi fără o intenţie de a descoperi, dar şi dacă ar fi avut poate mai multă capacitate profesională şi de specialitate ca să facă o investigaţie poliţistă, tot n-ar fi putut, pentru că nu aveam mijloace atunci. SRI, chiar cu Măgureanu în frunte, era foarte dibaci, au prezentat nişte versiuni care erau verosimile, dar nu trebuiau neapărat să fie şi reale. Din investigaţiile făcute în timpul ăla nu s-a putut demonstra că au fost distruse acolo materiale importante. Nu s-au găsit elemente care să confirme că materiale de mare importanţă au fost găsite la Berevoieşti. Felul în care s-a prezentat toată treaba asta avea un aspect de verosimilitate în spatele căreia se întrezărea că nu erau sincere afirmaţiile şi documentarea pe care o făcuse SRI. Nu am demonstrat că acolo că s-ar fi distrus dosare operative ale fostei Securităţi, dar asta nu înseamnă că nu s-au distrus“.

DIVERSIUNE.
„Cazul Berevoieşti a fost, după opinia noastră, una dintre multele acţiuni de destabilizare şi diversiune ale perioadei de după Revoluţie. S-a încercat să se abiliteze ideea că numeroase dosare informative (circa 106.246) ce lipsesc din arhivele vechii Securităţi au fost arse la Berevoieşti. După investigaţiile Comisiei de anchetă, unele dintre aceste dosare au fost ridicate de Ministerul Apărării Naţionale, care le-a depozitat la Piteşti, iar altele (destul de multe) au ajuns pe mâinile unor foşti securişti sau ale unor persoane care au avut funcţii publice (Gelu Voican Voiculescu, de pildă), care şi-au însuşit ilegal şi abuziv dosare din arhive pentru a le folosi în scopuri personale sau politice (cazul Coposu). Unii ziarişti (P.M. Băcanu şi alţii) au ridicat documente din groapa de la Berevoieşti, le-au procurat de la ţăranii din regiunea Berevoieşti sau le-au achiziţionat de la ofiţeri de Securitate, pensionaţi sau trecuţi în rezervă după Revoluţie. Este posibil ca alte documente să fi luat calea străinătăţii „ajutate“ de unele cadre ale fostei Securităţi (cazul col. Gheorghe Raţiu, fost şef la Direcţia I din DSS)“, a considerat Comisia parlamentară de anchetă.

DE LA SRI LA ORGANIZAŢIA PENTRU APaRAREA DREPTURILOR OMULUI
Toţi cei implicaţi în afacerea Berevoieşti au fost anchetaţi pentru încălcarea art. 242 CP, „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri“, şi de art. 252 CP, „neglijenţă în păstrarea secretului de stat“.
La terminarea cercetărilor asupra ofiţerilor, procurorul militar Aron Mircea a hotărât că nu este cazul începerii urmăririi penale faţă de nici unul dintre ofiţeri. Comisia parlamentară nu a fost de acord cu această decizie. În schimb, ofiţerii au fost sancţionaţi cu demiterea din SRI. Cel mai important personaj al cazului Berevoieşti a fost adjunctul lui Măgureanu, gen. Mihai Stan. Investigaţiile făcute atunci au dus la concluzia că el aprobase folosirea camionului la transportul hârtiilor. Investigaţiile au relevat că Virgil Măgureanu nu a fost informat despre această afacere până când scandalul a ajuns în presă. Pentru gen. Stan, care înainte de a fi adjunctul lui Măgureanu lucrase în cadrul Serviciului D, dizgraţia nu a fost însă de lungă durată. A fost numit şef al Direcţiei Relaţii Internaţionale din Fondul Proprietăţii Private. În 1996, el a devenit şeful Centrului de Documentare Operativă al Serviciului de Protecţie şi Pază, fiind reactivat pe baza unui ordin prezidenţial cu „binecuvântarea“ fostului său şef, Virgil Măgureanu. A fost din nou înlăturat din serviciu, pe fondul scandalului provocat de operaţiunea de contrabandă de stat „Ţigareta II“. În prezent, este coleg cu generalul Spiroiu, la Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADO). Mihai Stan este director la OADO, iar Spiroiu, înalt comisar.

ABANDONAT
Dosarul cazului Berevoieşti zace în arhiva Camerei Deputaţilor. Accesul la el este facil. Dosarul are găuri mari. Pe cele şase dosare care alcătuiesc cazul Berevoieşti se pot observa trei rânduri de numerotări. Ar fi trebuit să existe şi un raport final al Comisiei parlamentare. Acesta nu este însă de găsit. Au mai rămas doar un scurt istoric al cazului, concluziile preliminare, raportul de expertiză criminalistică, dosar cu concluziile trase de Direcţia Procuraturilor Militare, dosar cu cercetările efectuate de Procuratura Militară la Berevoieşti şi raportul Laboratorului Central de Expertize Criminalistice.