joi, 7 februarie 2008

Singurele adeverinţe veritabile sunt cele de colaborator

Doru Cobuz

Claudiu Secaşiu, membru al Colegiului de conducere al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii recunoaşte că până acum instituţia nu are la îndemână instrumentele de a demonstra mecanismul terorii instituit de DSS. Secretele CC-ului ascunse în Arhiva Naţională ar trebui să fie miza acestei instituţii, crede Secaşiu.

Sunt suficiente dosarele Direcţiei de Securitate a Statului pentru a deconspira poliţia politică?
Sigur că nu sunt suficiente doar dosarele Securităţii pentru aflarea adevărului privind modul în care s-a instrumentalizat teroarea. Aceste dosare nu cuprind decât o anumită parte a procesului de luare a deciziei, respectiv de la nivelul conducerii până la cel al lucrătorilor care aplicau aceste hotărâri, nu avem nici un fel de documente care să ateste modul de adoptare a unor directive pe care Securitatea le punea în aplicare, şi care măcar la nivelul adoptării lor de către partid, trebuiau să fie supuse dacă nu Comitetului Central, dar în mod clar Comitetului Politic Executiv.
Cum credeţi că vom putea desluşi acest mecanism?
Doar accesând arhivele partidului, deci arhivele Comitetului Central sau dacă vreţi acele ale secţiei de probleme militare şi justiţie de la CC.
Aceste dosare ale CC... Cine se va ocupa de ele? A ajuns vreunul la CNSAS?
Experienţa noastră cu Arhivele Naţionale nu este însă una foarte bună, dincolo disponibilitatea iniţială manifestată în 2000... După aceea nu am mai avut absolut nici o contribuţie... Nu ni s-au predat documente.
Le-aţi cerut?
Le-am cerut. Nu mai târziu de acum o lună am făcut o solicitare în scris, nu discutăm de alte intervenţii... Ni s-a răspuns negru pe alb că nu au dânşii documente ale Securităţii. Este o mare noutate acest răspuns. Cunosc chiar cărţi care citează documente ale Securităţii din Arhivele Naţionale, de exemplu privind foşti demnitari din perioada interbelică, deţinuţi la Sighet şi eliberaţi în ’55.
Ştiu că o comisie de lucru al CNSAS şi al deţinătorilor dezbat cazurile sensibile. Cele despre care se spune că au implicaţii privind siguranţa naţională. Dar eu, ca simplu cetăţean aş putea fi nemulţumit pentru că Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale nu au răsărit din pământ, într-o mare parte angajaţii acestora fiind aceeaşi ca şi înainte de ’89.
Absolut! Este vorba, vorbind foarte liber, de lupul pus paznic la oi. Eu nu am nici un mijloc de control asupra structurilor care stabilesc ce documente ţin de siguranţa naţională, noi suntem la latitudinea lor. Un exemplu în acest sens este chiar selectarea celor 12 kilometri de documente pe care SRI-ul susţine că este pregătit să ni le predea.
Deciziile CNSAS au fost puse la îndoială de anumite scurgeri de informaţii? Au fost ele intenţionate?
Cu SIE am avut o experienţă care a fost mediatizată intens, respectiv au apărut în presă informaţii privind legăturile cu fostele servicii de informaţii ale unior persoane publice, după ce CNSAS-ul dăduse un rezultat asupra acelor categorii de persoane. Din punctul nostru de vedere, lucrarea în acele dosare era închisă, nu se identificaseră dovezi de colaborare, dar în presă au apărut informaţii privind legăturile cu fostele organe de securitate ale unor persoane publice. Şi, în felul acesta, a fost puse la îndoială, evident, răspunsurile pe care CNSAS-ul la dat în legătură cu acele persoane.
Această imagine defavorabilă a instituţiei a fost întreţinută şi de scandalurile din interiorul instituţiei.
Noi am furnizat doar elementele de culoare, dacă vreţi în acest... spectacol de imagine şi de lumini şi umbre în care noi am fost la mijloc... Statutul nostru a fost din start de inegalitate în raport cu partenerii noştrii, deţinătorii de arhive, iar noi nu am făcut altceva decât să solicităm acele documente.
Erau categorii de persoane care nu intrau niciodată în vizorul Securităţii?
Care să se sustragă cu totul urmăririi Securităţii, nu. Nu erau. Excepţii, sigur nu existau. Nimeni nu se sustrăgea controlului Securităţii, bine acum problema se pune, cât din informaţii pe care le culegea Securitatea se exploatau la nivelul conducerii de partid şi de stat.
Membri de partid era trataţi la fel ca toţi ceilalţi de către DSS?
Nu. Pentru un simplu membru de partid, urmărirea de către Securitate putea să se înceapă în urma aprobării acelei urmăriri de cel puţin un secretar cu probleme speciale la nivelul teritorial, respectiv, la nivel de judeţ sau de Capitală. Dacă Securitatea aduna destule elemente despre membrul respectiv şi deschiderea unui dosar de urmărire se impunea, ei solicitau, erau obligaţi conform normelor de muncă, să solicite acordul organelor superioare de partid.
Dacă nu primeau aprobarea, ce se întâmpla?
Nu se trecea la deschiderea dosarului de urmărire. Şi nu se iniţiau alte măsuri împotriva acelei persoane. Cel puţin, asta prevedeau normativele. Că se şi întâmpla acest lucru sau nu se întâmpla, iarăşi nu pot specula că e o discuţie fără documente. Însă nu putea fi urmărit şi nici recrutat fără acceptul partidului. Oricum, era un statut privilegiat.
Avem vreun dosar al unui prim-secretar?
Nu avem nici un dosar de nomenclaturist. Am putea specula: că ele există, dar nu ni s-au dat, că nu au fost instrumentate... Singurele lucruri certe care le ştim sunt cele cu privire la dosarele informatorilor.
Da, dar eu, contribuabilul, nu am să aflu niciodată cine au fost cei care au instrumentat poliţia politică, care au organizat această turnătorie? De ce plătesc aeastă instituţie?
Sigur că da, aveţi dreptate să vă puneţi această problemă. Dar, pentru acest lucru, CNSAS-ul nu este instituţia care să gestioneze, din păcate, după cinci ani, toate documentele care să ne ducă în situaţia de a da aceste verdicte.
Concluzia a ce discutăm noi aici este că cele mai importante piese ale infernalei maşinării a Securităţii nu le vom cunoaşte?
Cele mai interesante piese, nu importante. Cele mai interesante persoane pentru Securitate are acelea care luau decizii în cadrul unei instituţii. Sigur, în apărarea lor, cei care au condus instituţii vor spune că au colaborat cu Securitatea doar în această calitate...
Am impresia că ne îndreptăm către o singură concluzie. Că, din păcate, mulţi dintre cei care au făcut poliţie politică, care astăzi poate ne conduc, care au afaceri...
Nu pot fi aflaţi. Sau ar putea fi aflaţi, dacă instituţiei noastre i s-ar pune la dispoziţie toate documentele, conform legii.
Dumneavoastră, personal, aţi avut îndoieli când, în urma votului din Colegiu aţi eliberat aceste „certificate de bună purtare”?
Da, sigur că da. Singurele adeverinţe, pentru că aşa se numesc birocratic, singurele pe care eu pun temei şi le consider veritabile sunt cele de colaborare, cele necontestate în justiţie.

NĂSTASE A VRUT SĂ DESFINŢEZE CNSAS
Claudiu Secaşiu acuză transformarea CNSAS-ului într-un paratrăznet făţă de nemulţumirile oamenilor care nu au acces la dosare aşa cum li s-a promis. El spune că această atitudine a fost întreţinută de autorităţi sau chiar de către serviciile secrete care posedă arhivele. Cel mai important semnal în acest sens a fost, în opinia membrului Colegiului CNSAS, tentativa unor parlamentari PRM de desfiinţare a acestei instituţii printr-o iniţiativă legislativă şi transferarea responsabilităţii asigurării acesului la dosare Serviciului Român de Informaţii. Această iniţiativă a primit sprijinul guvernului Adrian Năstase, din a cărui punct de vedere cităm: „În condiţiile în care SRI va deveni singura instituţie abilitată să pemită accesul la dosare, toate eventualele nemulţumiri ale cetăţenilor vor fi îndreptate împotriva acestuia, afectând grav imaginea şi credibilitatea instituţiei, atât pe plan intern, cât şi extern”. În această observaţie, Claudiu Secaşiu a văzut recunoaşterea oficială a „sacrificării” CNSAS-ului în faţa publicului.