miercuri, 27 februarie 2008

"Spargem munte după munte"

CRISTINA DIAC

Cei mai mulţi "brigadieri" sosiţi pe şantire erau ţărani tineri, pentru care "lumea" se confundase cu marginile satului natal. Obişnuiţi cu munca grea a pământului, hrana la ore fixe, normele de igienă corporală, lucrul organizat de pe şantier, scrisul şi cititul erau pentru ei tot atâtea noutăţi absolute.

Dincolo de raţiunile economice, şantierele-gigant au funcţionat şi ca imense laboratoare pentru crearea "omului nou" reclamat de ideologie. Ţinând cont de structura socială a României de la acea oră, dominată de categoria lucrătorilor pământului, mulţi "brigadieri" erau ţărani. Condiţiile de viaţă de acasă îi făcuseră să-şi ia lumea-n cap, şantierul fiind un univers cu totul nou.
BUCHEA CARŢII. Această stare de lucruri este expusă şi de dramaturgul Alexandru Mirodan într-un reportaj publicat în săptămânalul "Tânărul muncitor", "organ al Uniunii Tineretului Muncitoresc". Referindu-se la oamenii veniţi pe şantiere, Mirodan scria: "Ţărani săraci de prin judeţe, care-şi cam pierdeau vremea acasă, negustoraşi de seminţe, orfani de 20 de ani care-şi petrecuseră viaţa sub poduri, cismari fără lucru, băieţi oarecare, amărâţi pe care regimurile vechi i-au dezmoştenit. (...). Ei, care nu ştiau ce e săpunul, se spală în fiecare zi. Locuiau în grajduri. Acum au paturi curate, pleduri, afară şi-au făcut un fel de grădiniţă pe care scrie din flori: Brigada a IV-a Constanţa. Mâncau un boţ de mămăligă, dacă-l mâncau. La masă au două feluri, cu pâine. Munceau în van sau îşi pierdeau vremea de pomană. Acum instalează şine de cale ferată, citesc în fiecare zi gazete, cântă în cor, ascultă conferinţe, mâine se vor deschide şcolile de analfabeţi şi cursurile profesionale". Numai pe şantierul de la Bumbeşti – Livezeni au funcţionat 80 de şcoli de alfabetizare, unde au învăţat carte aproape 4.000 de oameni.
Dionisie Şincan narează în romanul propagandistic "Oameni şi stânci" şi momentul schimbului de brigăzi, prilej pentru o evaluare (modelul transpunerii "vieţii noi" în literatură era tot sovietic). "Brigăzile vechi plecau. Cum veniseră oamenii aceştia? Câţi dintre ei nu cunoşteau buchea cărţii, câţi dintre ei nu văzuseră trenul, nu ascultaseră radio, nu vizionaseră cinematograful! Câţi dintre ei nu ştiuseră folosi periuţa de dinţi, câţi dintre ei nu folosiseră prosopul, ci poalele cămăşii când se spălau pe faţă dimineaţa!"
"IZVOR" DE CADRE. Unii au urmat şcoli de calificare ori au învăţat o meserie. Dintre şantierişti s-au ridicat ulterior "cadrele tehnice", elementul muncitoresc, dar şi viitorii specialişti necesari în efortul de industrializare. "Mulţi au fost ridicaţi în rangurile înalte ale ierarhiei politice, de tineret, de partid", îşi aminteşte Dumitru Popescu. Literatura descria la rândul ei aceeaşi realitate, mai pe înţelesul publicului şi mai "simţit" decât o făceau materialele de propagandă. "Petre Ciocan fuma, se scria în «Oameni şi stânci». Fuma şi se gândea. Spre el venea în liniştea aceasta a defileului murmurul miilor de tineri care luptaseră aici şapte luni de zile. Era linişte! Şi liniştea aceasta îl întristă pe Petre Ciocan. Îi lipsea murmurul aspru al luptătorilor din cele şapte luni. Unde sunt ei acum? S-au răspândit în întreaga ţară: ciobanii au devenit mineri vestiţi, plugarii sunt dulgheri, tâmplari, lăcătuşi, ceferişti, mecanici. Unii, cu trecerea anilor, au devenit conducători de întreprinderi, alţii oţelari la Reşiţa, alţii... În viaţă, oamenii aceştia au înaintat sub scutul aceleiaşi lozinci pe care au înfăptuit-o aici, la Bumbeşti – Livezeni: Cu partidul nostru-n frunte, spargem munte după munte!"
PROSTITUATE LA "REEDUCARE". Că şantierele erau populate de o lume pestriţă o spune şi scriitoarea Lucia Demetrius, impresionată de o brigadă formată majoritar din prostituate aduse din toate colţurile ţării. "Se spera la o reeducare prin muncă, opinează Demetrius. Şi vedeam cu ochii mei că se schimbă ceva cu aceste făpturi. Dimineaţa, adunate în careu în mijlocul curţii, seara adunate la fel după ce ridicaseră un drapel, când raportau ce lucraseră, dobândeau un soi de demnitate, însufleţite şi de o preocupare nouă, aveau ambiţia muncii înfăptuite. Se deştepta în ele o conştiinţă nouă, de oameni care realizau ceva cu folos. Bineînţeles că în atât de puţin timp nu li se putuseră schimba vocabularul, purtările, dar era limpede că ceva se modificase în ele: un punct de vedere asupra vieţii. Din nefericire, doctoriţa de la cabinetul medical al şantierului, la obişnuitul ei control, a descoperit câteva sarcini noi. Băieţii de la alte puncte ale şantierului veneau noaptea pe furiş la fete. Şi deprinderea de a ceda uşor, şi tinereţea, şi nopţile cu lună, unele, fuseseră vinovate. Toate fetele au fost trimise nu ştiu unde, în case de reeducare de data asta cred; şi barăcile care ne înconjurau au rămas goale."

ELECTORALA
Primul şantier naţional deschis în 1948, înaintea "clasicelor" Bumbeşti – Livezeni şi Salva – Vişeu a fost şantierul "Dr. Petru Groza-Ceanu Mare-Cluj". În 27 de zile, voluntarii au montat o conductă lungă de 35 de kilometri, prin care oraşul Cluj urma să fie alimentat cu gaz metan. Lucrarea a fost inaugurată la 7 martie 1948, în prezenţa unei delegaţii formate din premierul Petru Groza, al cărui nume îl purtase şantierul, şi a secretarului CC Vasile Luca, aflaţi la Cluj în campanie electorală pentru alegerea deputaţilor în Marea Adunare Naţională.

CANTECUL BRIGAZII DE LA CIANU MARE - CLUJ
Tineretul se uneşte
Ţară nouă construieşte
O brigadă mare, mare voluntară
Va munci pe şantiere la vară

Brigada Vasile Luca
A terminat conducta
De la Cianu pân’ la Cluj
Gaz metan toţi au adus
Prin zăpezi şi noroi
Am construit conductă noi

De la Cianu pân’ la Boj
Brigada 5 a fost
În zile de sărbătoare
Turda ne-a dat ajutoare

Conducta am terminat
Înainte de termenul dat
Brigadierii să trăiască
Republica să’nflorească