joi, 7 februarie 2008

Sub lupa Occidentului

Cunoscutul săptămânal francez „Courier International“ a publicată recent o analiză retrospectivă a situaţiei accesului la arhivele serviciilor secrete din fostele ţări comuniste din Europa de Est. Vă prezentăm în continuare traducerea materialului de sinteză.

Odată cu prăbuşirea lagărului socialist – colosul cu picioare de lut al Europei de Sud-Est - ţările aflate sub dominaţia dictaturilor comuniste o jumătate de veac au reuşit să se elibereze. Succesul forţelor democratice s-a împlinit în 1989, supranumit şi „anul miraculos“.
O AFACERE REGLATĂ. În 3 octombrie 1990 a avut loc istorica reunificare a fostei Republici Democrate Germane cu Republica Federală Germania, ca urmare a prăbuşirii, cu aproape un an înainte, a zidului Berlinului, simbolul dictaturii comuniste. O altă emblemă a trecutului totalitar german – poliţia politică (STASI) – a fost luată cu asalt de populaţie pe 15 ianuarie 1990. Dornici să afle adevărul despre trecutul lor recent, ascuns între filele dosarelor STASI, germanii, mai ales disidenţii din partea de Est a ţării, s-au opus vehement intenţiei autorităţilor de la Bonn de distrugere a arhivei poliţiei politice. Peste doar un an, în 1991, este votată „legea pentru dosarele STASI“, iar din 1992, administraţia pastorului Joachim Gauck va deschide porţile Institutului pentru dosarele STASI, numit Biroul Gauck (apoi Birthler). În gestionarea acestei instituţii au ajuns 180 de kilometri de dosare, puse la dispoziţia a 2 milioane de persoane. Victimele regimului de tip stalinist şi denunţătorii pot avea acces nelimitat la arhivă, cu menţiunea că identitatea agenţilor STASI poate fi dezvăluită doar la cerinţa celui interesat, iar denunţătorii nu îşi pot citi rapoartele.
CINE DĂDEA ORDINELE? În Republica Cehă, abia după 1999, legislaţia a permis oricărei victime a regimului comunist să îşi acceseze dosarul, dar fără să cunoască numele denunţătorilor. Următorul pas în deconspirarea sistemului poliţienesc din această ţară s-a făcut în 2002, când a fost autorizat şi accesul la dosarele necenzurate. În 2003, o listă de 75.000 de colaboratori ai fostei poliţii politice (StB) a fost publicată de Ministerul ceh de Interne. Cu o singură problemă: lista nu conţine de cât o mică parte a agenţilor StB, care doar în 1989, erau 12.000. Completarea „inventarului“ se poate face pe baza unei alte liste, date publicităţii de ex-disidentul Petr Cibulka (www.cibulka.com), care a dezvăluit opiniei publice numele a peste 20.000 de ofiţeri, număr care contrazice cifra de 106 ofiţeri regăsiţi în inventarul oficial. Deţinătorul arhivelor fostei poliţii politice (StB) - Ministerul de Interne – a publicat pe site-ul său oficial (http://www.mvcr.cz) dosarele, facilitând astfel consultarea publică şi anonimă a listei de agenţi ai Securităţii de Stat. Dosarele complete pot fi accesate de oricare persoană majoră, care formulează în prealabil o cerere în acest sens.
SUB SUPRAVEGHEREA KGB-ULUI. În cazul statelor baltice (Letonia, Estonia şi Lituania), din 1988, KGB-ul a început distrugerea şi transferul masiv al documentelor aparţinând regimului de ocupaţie sovietic la Moscova. Şi totuşi dosarele care nu au ajuns în capitala Rusiei se regăsesc în arhivele din cele trei state. După obţinerea independenţei lor (1992), statele baltice introduc fiecare câte o lege pentru „însănătoşirea“ vieţii publice, prin care intenţionau să excludă foştii colaboratori ai serviciilor secrete sovietice de pe scena politică şi nu numai. În acelaşi timp, arhivele se deschid, cel mai mare fond aparţinând Lituaniei. Consecinţa imediată a permiterii accesului oricărui cetăţean la arhivele fostei poliţii politice, a constat în intentarea de procese foştilor KGB-işti, acuzaţi de crime împotriva umanităţii (deportările în Siberia), mai ales în Estonia şi în Letonia. În Lituania, accesul este permis doar victimelor şi, pentru dosarele agenţilor, oricărei persoane care a primit o autorizaţie specială.
SE PUNE CAPĂT TRIERII SELECTIVE. Destul de grăbită în demascarea colaboratorilor regimului comunist a fost şi Ungaria. În 1990, este dizolvat departamentul III/III, însărcinat cu „reacţia interioară“, dar o mare parte din cei 7.940 de angajaţi ai acestuia sunt incluşi în noul Oficiu de securitate naţională. În 1994 este impusă desfiinţarea unor anumite posturi şi în 1996 este creat Oficiul Istoriei. În 2002, primul-ministru, fost agent, Péter Medgyessy, promite deschiderea arhivelor. În 2005, succesorul său, Ferenc Gyurcsany, recidivează. După ce Parlamentul a început să dezbată problema, mai multe liste au apărut pe Internet. Dosarele fostei poliţii politice ungare, care au fost distruse sau clasate secrete de stat, se regăsesc la Oficiul Istoriei. La ele au acces, victimele, cercetătorii şi magistraţii specializaţi.
MAREA DESCHIDERE. Spre deosebire de alte ţări, legislativul Poloniei a emis o lege a lustraţiei încă din 1997, act ce obligă înaltele personalităţi ale statului de a mărturisi orice colaborare pe care au avut-o cu serviciile de securitate comuniste. Una dintre victimele descoperite prin aplicarea legii a fost Jozef Olesky, preşedintele Dietei, care a fost nevoit să demisioneze în 2004, fiind descoperit ca şi colaborator al regimului şi organelor sale represive. Înainte de această, însă, setea de adevăr a polonezilor greu încercaţi de dictutura comunistă a fost potolită în 1992 cu o primă „listă de agenţi“ ai vechii poliţii politice. În 2005 apare pe Internet „lista lui Wildstein“, care cuprinde 240.000 de nume de colaboatori. Arhivele fostului minister de Interne şi ale Serviciilor de securitate (SB) se află în administrarea Institutului memoriei naţionale (IPN), fondat în 1999. Acces la dosarul lor au victimele regimului, iar acces la toate arhivele au ziariştii şi cercetătorii.
SECRETELE SECURITĂŢII. Iată cum vede Europa, situaţia din România: după revoluţia din 1989, serviciile secrete (ex – Securitate) îşi iau numele de SRI în 1990. În 1999 este votată legea care autoriza fiecărui cetăţean să consulte documentele care îl vizează, şi a fost creat CNSAS, care să se ocupe cu primirea dosarelor Securităţii. Dar, de la revenirea lor la putere, în 2000, foştii comunişti blochează procesul. În 2005, noul preşedinte, Traian Băsescu, ordonă, în sfârşit, transferul rapid de către SRI a 12 kilometri de documente la CNSAS, cei şase kilometri de dosare rămaşi urmând să fie transferaţi mai târziu. Dosarele Securităţii sunt în curs de transfer de la SRI (Serviciul Român de Informaţii) la CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii). CNSAS-ul şi oricare alt cetăţean au acces la aceste arhive.

UN TRECUT MEREU INACCESIBIL
Autorităţile din Bulgaria interzic în 1992 distrugerea dosarelor aparţinând vechilor structuri de poliţie politcă. Peste cinci ani, în 1997, accesul la arhiva fostului regim este, teoretic, lărgit prin adoptarea legii privind accesul la documente şi prin crearea unei comisii care să administreze şi să stabilească apartenenţa la fosta Securitate a statului. După venirea la putere a Mişcării Naţionale a lui Simion al II-lea, Parlamentul a abrogat textul şi l-a înlocuit, în 2002, cu un altul. Cele două legi prevăd depunerea la arhivele statului a dosarelor pentru care termenul de confidenţialitate (cinci, cincisprezece sau treizeci de ani) a expirat - depunere care a fost amânată la infinit. Dosarele care nu au fost distruse se găsesc la Ministerul bulgar de Interne şi la Ministerul Apărării. În principiu, acces la ele are orice cetăţean. În practică, însă, permisul de acces nu este acordat nimănui.

CAMPIONUL TRANSPARENŢEI
Deşi a durat până în 2002, procesul de deconspirarea a regimului totalitar din Slovacia este unul complet. În anul amintit, s-a înfiinţat Institutul Memoriei Naţiunii, cel care deţine şi dosarele fostei dictaturi. Orice victimă îşi poate accesa dosarul şi poate cunoaşte identitatea turnătorilor, dosarele lor personale, cât şi dosarele agenţilor din StB care conţin informaţii legate de propria persoană. Dosarele colaboratorilor din celor două sisteme totalitare (după 1939) sunt publicate pe site-ul .